Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [24]
Versul „În oglinzi de gânduri, vis Te limpezesc” ne amintește din nou de Arghezi, care zicea, într-un psalm: „Ești visul meu, din toate, cel frumos /…/ Ca-n oglindirea unui drum de apă,/ Pari când a fi, pari când că nu mai ești” (Psalm (Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere)).
Trăirile celor doi nu sunt identice: Arghezi e aici mai apropiat de materialitate, simbolurile sunt preluate din universul rustic, dintr-un întreg context cu tentă rurală, (inteționat) primitiv-primară, în timp ce la Fericitul Daniil simbolurile se dematerializează, sunt destinate a fi înțelese în sens mistic.
În condacul al XIII-lea, în sens apoteotic, face din nou referire la cunoașterea lui Dumnezeu prin ajungere la„-naltă poartă de răpire,/ să văd față către față ce acum știu din ghicire”.
Heretisirile din final le repetă pe cele din început:
Mărire Ție, Treime, Înțelegerea neînțeleasă!
Mărire ție, Fecioară de-a pururi curată Mireasă!
Mărire vouă, Arhangheli, oștiri întraripate cerește!
Mărire vouă, Prea-Sfinții aleși, pecetluiți duhovnicește!
Mărire Ție, Cuvioase Dimitrie cel Nou Basarabov,
cel căruia cântat-am acatist prin stihul acestui ceaslov.
Mărire Unuia-veșnic prin Carele lumile țin!
Mărire de-a pururi, în veacuri! Mărire! Mărire! Amin.
Remarc faptul că formularea „Mărire Unuia-veșnic prin Carele lumile țin!” urmează viziunii poetic-teologice a lui Eminescu:
„Sau ghicit-ați vreodată ce socoate-un mândru Soare/ Când c-o rază de gândire ține lumi ca să nu zboare/ Să nu piard-a lor cărare, să nu cadă-n infinit? /…/ Tu, ce în câmpii de caos semeni stele – Sfânt și mare,/ Din ruinele gândiri-mi, o, răsai, clar ca un Soare /…/ Tu, ce scrii mai înainte a istoriei gândire,/ Ce ții bolțile tăriei să nu cadă-n risipire,/ Cine ești?…să pot pricepe și icoana Ta…pe om!” (Memento mori)…