Teză despre teologia Sfântului Grigorios al Nissisului
Ierom. Agapie Corbu, Sfântul Grigorie de Nyssa tâlcuitor al Scripturii. O introducere în exegeza biblică patristică (teza doctorală), ed. a 2-a, Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2011, 368 p.
Paternitatea dumnezeiască a Scripturii, p. 66.
Autorul spune că „natura Sfintei Scripturi este hristocentrică. Acest hristocentrism se resimte în Vechiul Testament prin aceea că abia în Hristos cele ale Vechiului Testament își găsesc deplina tâlcuire și împlinire” (p. 116). Însă Scriptura, în fapt, ne vorbește despre Dumnezeul nostru treimic. Despre revelarea Lui în viața celor credincioși Sieși. Pentru că fundamentul Dumnezeieștii Scripturi este triadologic.
Partea a doua a cărții începe în p. 125 și se ocupă cu tâlcuirea Scripturii. Osteneala tâlcuirii, p. 133. Traduce pe πόνος cu durere, p. 134, când el înseamnă osteneală.
Da, e adevărat, că „autoritatea unei tâlcuiri ține și de autoritatea moral-duhovnicească a interpretului”, p. 138. De viața de sfințenie a celui care tâlcuiește.
Exegeza Sfântului Grigorios este științifică și duhovnicească în același timp, p. 143. Scopul pastoral al exegezei, p. 145. Obiectivitatea experienței duhovnicești, p. 147. „obiectivitatea prezenței Duhului Sfânt în exeget devine garantul autenticității și validității unei exegeze” (p. 147). În n. 44, p. 147, autorul nostru accentuează „caracterul primordial al experienței duhovnicești în opera Sfântului Grigorie”.
„caracterul progresiv al Revelației” dumnezeiești, p. 148. Pentru că Dumnezeu S-a revelat Sfinților Lui din ce în ce mai mult, dându-le noi și noi detalii despre Sine și despre voia Sa cu lumea.
Sensul literal al Scripturii e fundamentul celui duhovnicesc, p. 149. Da, e adevărat: „sensul duhovnicesc nu este arbitrar”, p. 163. El poate fi înțeles numai de către oamenii duhovnicești, care știu că înțelegerea duhovnicească e organică, are legătură interioară, pentru că e revelare de la Dumnezeu.
p. 167: „Adevărata tâlcuire duhovnicească e foarte exigentă din punctul de vedere al vieții pe care o pretinde din partea exegetului și, de aceea, e și foarte rară”. Nu tâlcuirea cere viață duhovnicească, ci viața duhovnicească e cea care naște tâlcuirea cea duhovnicească!
Drumul spre sensul duhovnicesc este ontologic și intelectual, p. 180. Căci o tot mai mare „asemănare [cu Dumnezeu] îi permite exegetului să vadă în el însuși, să citească în el însuși tâlcuirea duhovnicească a Sfintei Scripturi”, p. 182. Exegetul trebuie să aibă „o minte dogmatică”, p. 183.
p. 189: Pentru Sfântul Grigorios al Nissisului, „teologhisirea e nedespărțită…de experierea lăuntrică a adevărurilor dumnezeiești descoperite nouă”. „Biserica are ca Scriptură oficială textul grec al Vechiului Testament”, p. 196, adică LXXul.
„dimensiunea pnevmatică a Împărăției”, p. 199. Sfântul Grigorios a călătorit în Israel, p. 203. „întâietatea duhovniciei în viața creștinului”, p. 205, a experienței duhovnicești.
„parafraza ermineutică”, p. 211; „citarea textului biblic în mod liber”, p. 212; folosirea contextului în interpretare, p. 215; „teologie exegetică”, p. 216; „așa-zisele «contradicții» din interiorul Scripturii sunt doar aparente, pentru că ele se limpezesc prin trăire duhovnicească. Poticnirea de acestea e dovada unei vieți lipsite de harul dumnezeiesc”, p. 230.
Pentru că „Sfântul Grigorie nu cunoaște…niciun conflict între exegeză și spiritualitate, între teologie şi trăire, ci teologhisirea și exegeza sa sunt în slujba trăirii [duhovnicești], iar trăirea face posibilă și exegeza[, cât] și teologhisirea” duhovnicească, p. 231.
Autorul deplânge pe drept „îngusta metodă critico-istorică”, p. 231. Aspectul „harismatic și pastoral al exegezei”, p. 261. Coerența interioară a teologiei, p. 267.
Cuvântul viu și lucrător al Scripturii, p. 323. „experiența ascetică are efecte cu totul nemijlocite asupra gândirii teologice”, p. 33o. „Sfântul Grigorie însuși dă dovadă în opera sa de o vastă cultură teologică și profană, pe care nu se sfiește s-o afișeze”, p. 337-338.
p. 340: „caracterului bisericesc al exegezei”.
Autorul și-a atins scopul prestabilit al lucrării, dar nu m-a convins cu citarea textelor din Sfântul Grigorios. El le-a preluat în mare parte și nu le-a tradus personal. Și a venit cu idei prestabilite și le-a introdus în discuție, în loc să deducă din textele Sfântului problemele de discutat. Însă stilul lucrării e plăcut și cursiv, pentru că e scrierea unui om preocupat din interior de viața duhovnicească.