Psalmul 2. Comentariu teologic

Cine se semețește, cine crede lucruri mari și neadevărate despre el însuși, acela gândește cele deșarte [Ps. 2, 1, LXX]. Cugetarea deșartă e cugetarea păcătoasă. Visarea păcătoasă. Și cugetarea cea deșartă e la polul opus al dreptei cugetări, al cugetării la Dumnezeu ziua și noaptea. Cine se împotrivește Tatălui și Unsului Său, adică Fiului Său [Ps. 2, 2, LXX], și Duhului Sfânt, se împotrivește lui Dumnezeu. Fiul întrupat este Hristosul sau Unsul Tatălui, pentru că El a primit ungerea cea dumnezeiască pentru noi. Și ungerea Lui cea dumnezeiască este umplerea umanității Sale de slava Sa, pe care a îndumnezeit-o deplin. Pentru ca să ne dăruie și nouă, tuturor celor credincioși, din slava Lui, prin care să ne sfințim și noi viața noastră.

Ce vor toată ziua cei păcătoși? Să rupă legăturile poruncilor, cele prin care noi ne legăm duhovnicește de Dumnezeu, și să lepede jugul cel bun al credinței [Ps. 2, 3, LXX]! Tocmai de aceea, Dumnezeu, Cel care locuiește în ceruri [ὁ κατοικῶν ἐν οὐρανοῖς], râde de ei și îi batjocorește pe ei [Ps. 2, 4, LXX]. Pentru că nu poți să ajungi în cer prin păcate, ci numai prin legăturile poruncilor și prin jugul cel bun al credinței, al ascezei dumnezeiești.

Dumnezeu va râde de cei păcătoși, îi va batjocori și „va vorbi către ei în urgia Lui [ἐν ὀργῇ Αὐτοῦ] și în mânia Lui [ἐν τῷ θυμῷ Αὐτου]” [Ps. 2, 5] la Judecata Sa cea dreaptă. Și aceasta „îi va tulbura pe ei [ταράξει αὐτούς]” [Ps. 2, 5, LXX] veșnic, pentru că pedeapsa lor va fi veșnică.

Însă cel Sfânt al lui Dumnezeu e pus de El împărat peste Sion, peste muntele cel sfânt al Lui [Ps. 2, 6]. Sfântul lui Dumnezeu e primit în Împărăția lui Dumnezeu. Și Împărăția Lui cea veșnică este ca un munte înalt și sfânt, pentru că e câștigată prin sfințenie și prin multă osteneală, iar nu prin lene și prin destrăbălare.

Muntele Sion [Σιων] este în ebraică Har Țiiion [הַר צִיּוֹן‎] și are 765 de metri[1]. Și în Sion e mormântul Sfântului Profet David, dar și locul Cinei celei de Taină[2]. Pentru că trebuie să fii Sfânt ca să le înțelegi pe cele sfinte ale lui Dumnezeu.

Însă Împăratul [Βασιλεὺς] de la Ps. 2, 6, LXX, este Hristos Domnul, Cel care ne-a vestit nouă porunca Domnului [Ps. 2, 7, LXX]. Și Tatăl ne vorbește în mod explicit despre Fiul Său, Cel născut din El din veșnicie [Ps. 2, 7, LXX], și El este Cel care stăpânește tot pământul [Ps. 2, 8]. Și Hristos este Păstorul Bisericii, Cel care păstorește cu toiag de fier, pentru că îi zdrobește pe cei păcătoși [Ps. 2, 9].

Ca să fii împărat peste tine însuți trebuie să înțelegi voia lui Dumnezeu. Pentru că nu putem judeca în mod drept, dacă nu învățăm voia lui Dumnezeu [Ps. 2, 10]. Iar viața cea duhovnicească e aceasta: în care Îi slujim lui Dumnezeu cu frică și ne bucurăm de El cu cutremurare dumnezeiască [Ps. 2, 11, LXX]. Frica de Dumnezeu ne umple de cutremurare dumnezeiască. Frica Lui e plină de bucuria Lui. Iar cei care au o viață evlavioasă, în mod paradoxal, trăiesc frica de El împreunată cu bucuria față de El.

Dacă nu luăm învățătura Lui și nu ne sfințim viața în comuniune cu Dumnezeu, de aceea trăim urgia Lui [Ps. 2, 12]. Urgia și mânia Lui se manifestă în viața noastră. Mânia Lui se aprinde degrabă [Ps. 2, 12, LXX], pentru că Îl mânie păcatele noastre pentru care nu ne pocăim. Și păcatele noastre ne pot omorî, pentru că, datorită lor, Dumnezeu ne nimicește din calea cea dreaptă [Ps. 2, 12, LXX], adică nu ne mai dă timp de pocăință și de mântuire. Dar cei care nădăjduiesc în Dumnezeu sunt fericiți [Ps. 2, 12, LXX], pentru că nădejdea lor e plină de pace și de bucurie. Ei nădăjduiesc în răsplata cea veșnică a lui Dumnezeu, pentru că deja sunt cu El și se bucură împreună cu El[3].


[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_Zion. [2] Ibidem.

[3] Terminat la 14. 43, în zi de vineri, pe 19 februarie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *