Rugăciunea Sfântului Ieremias [Ier. 39, 17-25, LXX]

Rugăciunea sa[1] de după cumpărarea câmpului lui Anameil [Αναμεηλ][Ier. 39, 7-12]. În WTT, numele său este חֲנַמְאֵ֥ל [Hanameel] [Ier. 23, 9, WTT] și înseamnă „căruia Dumnezeu i-a dat [ajutorul Său] cu milă” (Smith’s Bible Dictionary) sau „harul care vine de la Dumnezeu” (Hitchcock’s Names Dictionary)[2]. Pentru că Dumnezeu i-a dat mila Lui celui care și-a vândut câmpul Profetului Său.

Rugăciunea Sfântului Ieremias e plină de intimitatea sa cu Dumnezeu. E un suspin înaintea Lui. O descărcare a sufletului înaintea Sa, atâta timp cât el își începe rugăciunea cu „O [ὦ], Doamne [Κύριε]!” [Ier. 39, 17]. Și Cine este Domnul? E Cel care a făcut cerul și pământul întru tăria Sa cea mare, făcând toate prin Fiul Său, prin brațul Său cel înalt și ridicat [v. 17], întru Duhul Sfânt. Pentru că întreaga creație e lucrarea dumnezeiască a Dumnezeului nostru treimic. Și El știe toate câte există, pentru că nimic nu e ascuns de la ochii Săi [v. 17]. De atotvederea lui Dumnezeu ține întreaga noastră viață.

El face milă spre mii [v. 18], spre milioane și miliarde de oameni care Îi cer ajutorul, pentru că e atotmilostiv. Însă, Cel plin de milă, răsplătește păcatele părinților întru sânu- rile copiilor lor [v. 18]. Când? Atunci când copiii le urmează părinților lor în viața lor cea rea. Când copiii sunt o oglindă a răutății părinților lor. Pentru că Dumnezeu îi pedepsește doar pe cei care păcătuiesc fără se pocăiască.

El este „Dumnezeul cel mare și cel tare” [v. 18]. Și e mare, pentru că face lucruri pe care nimeni altul nu le poate face și e tare, pentru că minunile Sale sunt de neoprit și ating profund sufletele noastre. Sfatul cel mare al Treimii apare în v. 19, în sintagma: „Domnul sfatului celui mare [Κύριος μεγάλης βουλῆς]”. Și în sfatul cel veșnic al Treimii s-a hotărât iconomia mântuirii noastre prin Fiul. Tocmai de aceea, El, Fiul întrupat, e Domnul care duce la îndeplinire sfatul cel mare al Dumnezeului nostru treimic. Căci Iisus Hristos, Domnul nostru, e Domnul sfatului celui mare al Treimii.

Domnul e puternic întru lucruri [v. 19], întru lucrurile Sale, adică în faptele Sale. Pentru că ἔργον înseamnă lucru, dar și faptă. Și când vorbim despre lucrurile lui Dumnezeu, vorbim despre ceea ce El a creat, a făptuit, a zidit. Dumnezeul cel mare este Cel care ține toate în palma Sa. E Domnul cel cu nume mare, cu nume mai presus de orice nume [v. 19]. Și Atotțiitorul are ochii Săi îndreptăți spre căile oamenilor, pentru ca să răsplătească fiecăruia după calea sa [v. 19], după viața sa. Atotvederea lui Dumnezeu e în relație cu faptul că El este Judecătorul cel drept al tuturor oamenilor. Căci Cel care ne vede și ne știe cu adevărat este Cel care ne judecă cu adevărat. Tocmai de aceea, judecata Sa e dreaptă și cuvântul judecății Sale e adevărul. Pentru că verdictul judecății Sale e adevărul vieții noastre.

Fiecare om are calea sa, are viața lui, are modul lui de-a fi. Și Dumnezeu dă fiecăruia „după calea sa [κατὰ τὴν ὁδὸν αὐτοῦ]”, după adevărul profund al vieții sale.

Domnul a făcut semne și minuni în pământul Egiptosului, atunci când l-a scos pe Israil din robie [v. 20]. Tot la fel, când ne-a scos pe noi din robia demonilor, Domnul a făcut minuni nenumărate, pentru ca mai apoi să moară pentru noi și să coboare în Iad și să scoată de acolo pe Sfinții Lui. Dumnezeu face mereu semne și minuni spre mântuirea noastră. Tocmai de aceea, în fiecare dintre noi, El Își face nume mare [v. 20] prin mila Sa și prin ajutorul Său cel grabnic față de noi. Căci așa cum l-a scos pe Israil din robie, așa ne scoate și pe noi din multe dureri și necazuri ale vieții noastre. Ieșirea lui Israil din Egiptos a făcut-o Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt [v. 21]. A făcut-o prin multe semne și minuni, pentru că oamenii lui Dumnezeu au văzut vederi mari, mari vedenii dumnezeiești [v. 21].

Substantivul ὅραμα înseamnă vedere. Dar vedere ca un echivalent al vedeniei. Sintagma „ὁράμασιν μεγάλοις [vederile cele mari]” înseamnă vedeniile cele mari ale lui Dumnezeu. Și vederile Lui cele preasfinte se văd prin slava Lui cea dumnezeiască.

Dumnezeu i-a dat lui Israil pământul său, potrivit jurământului făcut de El părinților săi celor sfinți [v. 22]. Și pământul făgăduit e pământul în care curge lapte și miere [v. 22]. Sfântul Chirillos, Patriarhul Alexandriei, a spus că acest pământ făgăduit, în care curge lapte și miere, e o vorbire tainică despre Dumnezeul nostru treimic. Pentru că din Tatăl Se naște Fiul și purcede Duhul Sfânt, Fiul fiind laptele care ne hrănește pe noi și Duhul Sfânt fiind mierea care ne îndulcește pe noi. Căci pământul i s-a dat spre ascultare de Dumnezeu. Însă ei „au intrat [în pământul făgăduit] și l-au luat pe el [în posesie], dar nu au ascultat glasul Tău și în poruncile Tale nu au umblat” [v. 23].

Dumnezeu Și-a împlinit făgăduința Sa, dar nu și oamenii! Și când ei nu au ascultat, Dumnezeu a adus asupra lor pe cele rele [τὰ κακὰ] [Ier. 39, 23, LXX]. Cele rele sunt pedepsele lui Dumnezeu. Pentru că oamenii le simt ca „rele” în viața lor, când ele, de fapt, sunt medicamentele pentru vindecarea de păcatele lor.

Mulțimea [ὄχλος] demonilor vine spre cetatea aceasta, spre noi înșine, vrând să ne ia din nou pe noi în stăpânirea lor [v. 24]. Mâinile haldeilor sunt mâinile demonilor. Căci ei sunt cei care se războiesc cu noi continuu. Și noi vedem, Doamne, că tot ce ai zis, aia ai și făcut cu noi și faci și vei face [v. 24]! Fără Tine cădem în mâinile lor [v. 25], ale celor care ne robesc pe noi și ne vor răul, răul pentru veșnicie[3].


[1] Textul rugăciunii, în traducerea mea, e acesta:

„17. „O, Doamne, Tu ai făcut cerul și pământul [cu] tăria Ta cea mare și [cu] brațul Tău cel înalt și ridicat! Nimic nu are să se ascundă de Tine.

18. Făcând milă spre mii [ποιῶν ἔλεος εἰς χιλιάδας] și răsplătind păcatele părinților întru sânurile copiilor lor [cei] după ei [καὶ ἀποδιδοὺς ἁμαρτίας πατέρων εἰς κόλπους τέκνων αὐτῶν μετ᾽ αὐ- τούς]. [Tu ești] Dumnezeul cel mare și cel tare,

19. Domnul sfatului celui mare și Cel puternic [întru] lucruri. [Tu ești] Dumnezeul cel mare, Atotțiitorul, și Domnul cel cu nume mare [μεγαλώνυμος]. Ochii Tăi [sunt] întru căile fiilor oamenilor [οἱ ὀφθαλμοί Σου εἰς τὰς ὁδοὺς τῶν υἱῶν τῶν ἀνθρώπων], [ca] să dai fiecăruia după calea sa [δοῦναι ἑκάστῳ κατὰ τὴν ὁδὸν αὐτοῦ].

20. Care ai făcut semne și minuni în pământul Egiptosului [și], până [în] ziua aceasta, și în Israil, și în[tre] cei muritori. Și Ți-ai făcut Ție nume ca [în] ziua aceea

21. și l-ai scos pe poporul Tău, pe Israil, din pământul Egiptosului, cu semne și cu minuni și în[tru] brațul cel înalt și cu vederile cele mari [καὶ ἐν ὁράμασιν μεγάλοις].

22. Și le-ai dat lor pământul acesta, pe care l-ai jurat părinților lor, pământul curgând lapte și miere [γῆν ῥέουσαν γάλα καὶ μέλι].

23. Și au intrat și l-au luat pe el, dar nu au ascultat glasul Tău și în poruncile Tale nu au umblat. Toate câte le-ai poruncit lor nu le-au făcut, iar [Tu] ai făcut să le vină lor împreună toate relele acestea.

24. Iată, mulțimea vine spre cetatea aceasta [ca] să o ia pe ea! Și cetatea a fost dată întru mâinile haldeilor, a celor care se războiesc [cu] ea de la fața sabiei și a foametei. [Iar] cum ai zis, așa s-a făcut.

25. Și Tu zici către mine: «Câștigă-ți ție câmp pe argint!». Și am scris carte și am pecetluit-o și am adeverit [cu] martori, dar cetatea a fost dată întru mâinile haldeilor…”.

[2] Cf. http://www.kingjamesbibledictionary.com/Dictionary/Hanameel.

[3] Terminat la ora 20.00, în zi de vineri, pe 19 februarie 2021.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *