Apostolul Duminicii a 33-a după Cincizecime (II Tim. 3, 10-15)
Despre ce îi spune[1] Sfântul Pavlos [Παῦλος] ucenicului său celui iubit, Sfântului Timoteos [Τιμόθεος], care a fost primul Episcop al Efesosului[2] și care a fost martirizat de păgânii din Efesos, prin omorârea lui cu pietre, în anul 93[3].
Timoteos înseamnă cel care îl cinstește pe Dumnezeu[4]. Și el, cinstitorul de Dumnezeu, în ucenicia sa față de Sfântul Pavlos, i-a urmat învățăturii, dar și vieții acestuia [v. 10]. Pentru că nu poți să preiei învățătura cuiva, fără să îți asumi și viața lui duhovnicească. Avem aici relația de mare intimitate dintre Părintele duhovnicesc și ucenicul său cel iubit. Părintele îl învață pe ucenic dreapta învățătură, ceea ce a înțeles și a trăit el în relația sa cu Dumnezeu, însă ucenicul nu primește numai învățătura Părintelui său, ci și viața acestuia.
Am tradus διδασκαλία [v. 10] prin învățătură. Învățătura lui Pavlos a fost primită de Timoteos cu toată inima. A fost primită și urmată de acesta. Trăită în viața lui. Dar odată cu învățătura Părintelui său duhovnicesc, Sfântul Timoteos a primit și modul de-a fi al Sfântului Pavlos. L-am tradus pe ἀγωγή [v. 10] cu purtare. Înțelegând prin purtare comportamentul lui în lume, modul lui de viețuire.
Ucenicul a făcut în viața sa ceea ce l-a văzut făcând pe Învățătorul său. Pentru că nu putem separa didascalia, învățătura predicată, de viața intimă, personală. Învățătura adevărată e una cu viața ta și ea te sfințește pe tine. De aceea, Sfântul Timoteos a urmat învățăturii acestuia, dar și purtării lui. A urmat vieții lui, dar și scopului vieții sale. Și l-am tradus pe πρόθεσις prin scop, care din punct de vedere morfematic înseamnă ceea ce e pus înainte, înaintea noastră. Pentru că scopul mântuirii e năzuința noastră zilnică.
Învățătura Bisericii e cea care ne clădește interior și ne dă să avem scopul mântuirii. Pentru că ea ne dă să avem în fața noastră doar acest gând, doar această împlinire: mântuirea și sfințirea noastră.
Învățătura, viața și scopul vieții noastre e totuna cu credința noastră. Iar credința în Dumnezeu te face să rabzi îndelung toate greutățile, toate șicanele, toate ispitele, să îi iubești pe oameni și să stărui în slujirea și în învățarea oamenilor [v. 10].
Îndelunga-răbdare [μακροθυμία] în toate lucrurile vieții noastre, iubirea [ἀγάπη], iubirea duhovnicească față de oameni, și l-am tradus aici pe ὑπομονή prin stăruință, deși îl traduc adesea prin răbdare. Pentru că ὑπομονή înseamnă răbdare, stăruință, îngăduință, dar și statornicie, fermitate, stabilitate, tărie, dârzenie interioară.
Rabzi toate pentru Domnul și stărui în slujirea Lui. Dar dacă stărui în slujirea Lui trebuie să te aștepți și la faptul să fii prigonit. De către cine? De către cei care nu te acceptă! Care nu acceptă modul tău de-a fi și învățătura ta. Sfântul Pavlos nu vorbește aici de o singură prigonire a lui, ci de prigonirile sale [v. 11]. Sfântul Timoteos a urmat prigonirilor [τοῖς διωγμοῖς], dar și pătimirilor [τοῖς παθήμασιν] Învățătorului său.
Când vine vorba de Patimile [τα Παθήματα] Domnului nu folosesc varianta „Pătimirile” Domnului, pentru că aceasta e varianta liturgică și patristică a Bisericii. Patimile Lui sunt toate suferințele Lui pe care le-a trăit pentru mântuirea noastră. Dar când avem cazul de aici, când e vorba de suferințele cuiva, pentru ca să nu se înțeleagă că vorbesc de patimile lui, de viciile sale, folosesc forma pătimiri, pentru ca să precizez în mod clar ceea ce vreau să spun.
Multele prigoniri și pătimiri ale Sfântului Apostol Pavlos! Pavlos, care vine de la Paulus, care înseamnă cel mic[5]. Pentru că atunci când s-a făcut creștin și Apostol al Domnului, el s-a crezut pe sine cel mai mic dintre toți. Numele său evreiesc era שָׁאוּל [Șaul] – transpus în greacă ca Σαούλ – și el înseamnă cel care a cerut pentru cineva, cel care s-a rugat pentru cineva anume[6].
În Antiohia, în Iconion, în Listra și în alte locuri ale lumii, Sfântul Apostol Pavlos, propovăduind oamenilor adevărul lui Dumnezeu, a fost prigonit și el le-a purtat pe toate cu multă răbdare, le-a răbdat [v. 11] în inima lui pe toate. Avem aici aoristul activ ὑπήνεγκα al verbului ὑποφέρω, care înseamnă a purta pe sub, a purta pe dedesubt. Pentru că toți ne purtăm suferința pe sub haine, dincolo de carnea trupului nostru, adică în sufletul nostru. Suferim toate în tăcerea inimii noastre. Dar suferim toate, pentru că știm că toate ale noastre sunt văzute de Dumnezeu. Și suferința îndurată în credință e o suferință mântuitoare, sfințitoare pentru noi și nu una care ne doboară, care ne demoralizează, care ne umple de deznădejde.
Și când răbdăm împreună cu Dumnezeu, El ne izbăvește pe noi din toate necazurile noastre [v. 11]. „Și din toate m-a izbăvit pe mine Domnul [καὶ ἐκ πάντων με ἐρρύσατο ὁ Κύριος]” [II Tim. 3, 11, BYZ]. Sau: „Și Domnul m-a izbăvit pe mine din toate” relele vieții mele. Din toate prigonirile și necazurile mele suportate în credință.
M-a izbăvit, m-a scos din ele, m-a mântuit de ele. Pentru că verbul ῥύομαι înseamnă a izbăvi, a elibera, a scăpa, a mântui pe cineva. Domnul ne scoate din toate necazurile pe care le trăim datorită Lui, datorită credinței în El, pentru că El ne mântuie. Și când Domnul e prezentat ca Mântuitor al nostru, asta nu Îi exclude pe Tatăl și pe Duhul de la lucrarea mântuirii noastre, ci Îi presupune. Pentru că Dumnezeul nostru treimic e Domnul și Mântuitorul vieții noastre.
„Toți cei care vor a trăi evlavios în Hristos Iisus [πάντες οἱ θέλοντες εὐσεβῶς ζῇν ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ]” [v. 12], adică toți creștinii, „vor fi prigoniți [διωχθήσονται]” [II Tim. 3, 12, BYZ]. Toți cei care trăiesc în sfințenie vor fi prigoniți. Viitorul Bisericii nu va arăta altfel decât prezentul și trecutul Bisericii, pentru că ieri, cât și azi, creștinii au fost și sunt prigoniți peste tot. Sunt prigoniți de demoni, dar și de oameni. Și sunt prigoniți, pentru că nu sunt doriți. Iar prigonirile sunt diverse. Sunt subtile sau grosolane. Sunt la vedere sau neștiute. Pentru că nu știi cine te urăște, cine nu te suportă, cine nu îți vrea binele.
Însă profețirea acestor prigoniri de către Sfântul Pavlos nu trebuie să ne facă paranoici. Pentru că oricine ne-ar prigoni, noi trebuie să fim pregătiți pentru necazuri, pentru supărări, pentru prigoniri.
Oamenii cei răi [πονηροὶ] și vrăjitorii [γόητες] vor înainta în rău, în faptele cele rele [v. 13]. E vorba de o involuție umană, de o desfigurare umană, chiar dacă aici προκόπτω are sensul de a înainta, a progresa. Substantivul γόης înseamnă vrăjitor sau magician. Acesta e sensul primar al cuvântului! Al doilea sens al său e acela de escroc, de impostor. Pentru că vrăjitorii sunt impostori. Ei te aruncă în brațele demonilor în timp ce te mint că îți fac „bine”. Numai că „binele” lor e răul, pentru că ei avansează în rău.
– Cum ajunge cineva un om rău?
– Prin aceea că alege să facă în mod constant răul, adică pe cele potrivnice voii lui Dumnezeu. Noi învățăm răul de la demoni și de la oameni, adică păcatele și patimile de tot felul, și ele sunt cele care ne distrug interior.
Cei răi și vrăjitorii trăiesc înșelându-i [πλανῶντες] tot timpul pe ceilalți, pentru că ei, la rândul lor, sunt înșelați [πλανώμενοι] de către demoni [v. 13]. Înșelarea lor demonică constă în aceea că ei consideră răul drept „un bine”, drept „un mod de viață care îi împlinește”. Numai că răul nu împlinește niciodată pe nimeni! Răul nu îi împlinește pe demoni și nici pe cei păcătoși. Oricine săvârșește cele rele e un om pierdut, pentru că e un om care trăiește în înșelarea lui, în mințirea lui de sine.
Însă Sfântul Pavlos îl sfătuiește pe Sfântul Timoteos ca să rămână în cele învățate de la el și despre care a fost încredințat prin experiență directă [v. 14]. Pentru că poruncile lui Dumnezeu, odată trăite de către noi, ne aduc și încredințarea lor interioară. Ne aduc schimbările cele sfinte în viața noastră. Poruncile, trăite de către noi, ne duc pe calea mântuirii, încredințându-ne de faptul că aceasta e adevărata viață umană: viața în ascultarea de Dumnezeu.
Iar dacă ai un Părinte duhovnicesc, care te-a născut pe tine prin slava și prin adevărul lui Dumnezeu, atunci știi foarte bine, atunci cunoști cu adevărat de la cine ai învățat viața cu Dumnezeu [v. 14]. Pentru că el a fost izvorul de cunoaștere și de viață al vieții tale. Tu de la el ai primit învățătura lui Dumnezeu, el ți-a explicat-o, și viața lui a devenit viața ta, pentru că te-a luminat și te-a încălzit pe tine ca un soare duhovnicesc al vieții tale. Tocmai de aceea, nimeni nu ne poate despărți de Părintele nostru duhovnicesc, prin care ne-a venit nouă mântuirea de la Dumnezeu.
Sfântul Timoteos a cunoscut din pruncie [ἀπὸ βρέφους] Sfintele Scripturi [τὰ Ἱερὰ Γράμματα] [II Tim. 3, 15, BYZ]. Le-a cunoscut de mic, a crescut cu ele. Și dacă le-a cunoscut, atunci a avut cine să îl învețe cele ale lui Dumnezeu. Educația teologică a copiilor începe cu prima lor zi de viață. Ei trebuie să audă, să vadă, să guste, să miroasă, să atingă viața ortodoxă. Au nevoie să audă cuvintele Scripturii, ale rugăciunilor, ale Slujbelor Bisericii. Trebuie să ne audă pe noi rugându-ne și vorbindu-le despre Dumnezeu și binecuvântându-i pe ei. Au nevoie să vadă Sfintele Icoane și modul evlavios de viață al creștinilor. Au nevoie să guste apa sfântă a Bisericii și Dumnezeiasca Euharistie a Domnului. Au nevoie să miroasă tămâia Bisericii și mirul Bisericii. Au nevoie să atingă Sfintele Moaște și Sfintele Icoane ale Bisericii și toate cele ale Bisericii, ca să vadă că ele au concretețe. Au nevoie, pe scurt, să trăiască creștinește.
Sfântul Timoteos cunoștea Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament, adică cărțile Vechiului Testament. Și ele sunt sfinte pentru revelația dumnezeiască pe care o conțin și pe care ne-o dăruie nouă prin citire și prin auzire. Și cărțile Scripturii, ale Noului și ale Vechiului Testament, alături de toate cărțile Bisericii ne înțelepțesc pe noi spre mântuire, ne învață pe noi cum să ne mântuim, dacă credem în Iisus Hristos, Domnul nostru [v. 15], și în Tatăl Său și în Duhul Sfânt, Cel care din Tatăl purcede, adică în Dumnezeul nostru treimic.
Dumnezeiasca Scriptură și întreaga Dumnezeiască Tradiție a Bisericii nu se citesc prin excludere reciprocă și în afara Bisericii, ci în Biserică, curățindu-ne mereu de patimile noastre, și ajutați mereu de luminarea cea sfântă a lui Dumnezeu. Înțelegem pe măsura noastră, adică pe măsura curățirii, a luminării și a sfințirii noastre de către Dumnezeu. Iar ceea ce ne depășește trebuie să păstrăm în tăcere, cu smerenie și cu multă evlavie, așteptând luminarea Lui pentru toate acestea[7].
[1] În traducerea mea:
„10. Dar tu ai urmat învățăturii mele, [cât și] purtării, țelului, credinței, îndelungii-răbdări, dragostei, stăruinței,
11. prigonirilor, pătimirilor [mele], care mi s-au făcut mie în Antiohia, în Iconion, în Listra, [și în] câte prigoniri am răbdat; și din toate m-a izbăvit pe mine Domnul.
12. Dar [nu numai eu sunt prigonit, ci] vor fi prigoniți și toți cei care voiesc a trăi evlavios în Hristos Iisus.
13. Iar oamenii răi și vrăjitori vor merge [din rău] în [mai] rău, [trăind] înșelând și [ca unii] înșelați [de demoni].
14. Iar tu rămâi în [cele] pe care le-ai învățat și [de care învățături] te-ai încredințat, știind [foarte bine] de la cine le-ai învățat,
15. și [aceasta, pentru] că din pruncie știi Sfintele Scripturi, care pot să te înțelepțească întru mântuire, prin credința cea în Hristos Iisus”.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Timothy.
[3] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2013/01/22/100262-apostle-timothy-of-the-seventy.
[4] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Τιμόθεος_(επίσκοπος).
[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_(given_name).
[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saul.
[7] Terminat la 22. 13, în zi de sâmbătă, pe 20 februarie 2021.