Ieremias, cap. 51, cf. LXX

1. Cuvântul care a fost către Ieremias, [dat] tuturor iudeilor celor care locuiesc în pământul Egiptosului și celor care șed în Magdolos [Μαγδωλός] și în Tafnas și în pământul Paturis [Παθουρης], zicându-le:

2. „Așa a zis Domnul, Dumnezeul lui Israil: «Voi le-ați văzut pe toate cele rele, pe care le-am adus peste Ierusalim și peste cetățile Iudasului. Și, iată, [ele] sunt pustii de locuitori

3. de la fața răutății [răutăților] lor, pe care le-au făcut să Mă amărască pe Mine, care au mers [pentru] a tămâia altor dumnezei, cărora [pe care] nu i-ați cunoscut!

4. Și i-am trimis către voi pe slujitorii Mei, pe Profeți, dis-de-dimineață, și i-am trimis, zicându-vă: <Să nu faceți lucrul pângăririi acesteia [μὴ ποιήσητε τὸ πρᾶγμα τῆς μολύνσεως ταύτης], pe care l-am urât [ἧς ἐμίσησα]>.

5. Dar nu M-au ascultat și nu au aplecat urechea lor [καὶ οὐκ ἔκλιναν τὸ οὖς αὐτῶν], [ca] să se întoarcă de la cele rele ale lor către a nu tămâia altor dumnezei.

6. Și a picat urgia Mea și mânia Mea [καὶ ἔσταξεν ἡ ὀργή Μου καὶ ὁ θυμός Μου] și a fost aprinsă în cetățile Iudasului și în afara Ierusalimului și au fost făcute întru pustiire și spre [cale] necălcată precum [începând din] ziua aceea».

7. Iar acum așa a zis Domnul Atotțiitorul: «Pentru ce faceți voi relele cele mari asupra sufletelor voastre? [Pentru ce voiți] să-i tăiați pe oamenii voștri și pe femei, pe cei prunci și sugând din mijlocul Iudasului, pentru [ca] să nu rămână [dintre] voi nimeni?

8. [Pentru ce voiți] să Mă amărâți pe Mine prin lucrurile mâinilor voastre[1]? [Pentru ce voiți] a tămâia altor dumnezei în pământul Egiptosului, în care ați intrat [pentru] a locui acolo? Pentru [ce voiți] să vă tăiați și pentru [ce voiți] să fiți spre blestem și spre ocară în[tre] toate neamurile pământului?

9. [Oare] le-ați uitat voi pe cele rele ale părinților voștri și pe cele rele ale împăraților Iudasului și pe cele rele ale stăpânitorilor voștri și pe cele rele ale femeilor voastre, pe care le-au făcut în pământul Iudasului și în afara Ierusalimului?

10. Și nu au încetat până în ziua aceasta! Și nu se țineau de poruncile Mele, pe care le-am dat către fața părinților lor».

11. Pentru aceasta, așa a zis Domnul: «Iată [ἰδοὺ], Eu stau deasupra [cu] fața Mea [Ἐγὼ ἐφίστημι τὸ πρόσωπόν Μου],

12. [ca] să-i pierd pe toți cei rămași, pe cei din Egiptos[2]! Și vor cădea cu sabie și cu foamete [și] se vor sfârși de la mic până la mare și vor fi spre ocară și spre pieire și spre blestem.

13. Și voi cerceta împotriva celor care șed în pământul Egiptosului, precum am cercetat împotriva Ierusalimului cu sabie și cu foamete și cu moarte.

14. Și nu va fi mântuit nimeni [din] cei rămași ai Iudasului, [nimeni din] cei care pribegesc în pământul Egiptosului, [pentru ca] să [nu] se întoarcă întru pământul Iudasului, în[tru] care ei nădăjduiesc [în] sufletele lor [ca] să se întoarcă acolo. [Căci] nu or să se întoarcă [acolo], afară numai de cei care au fost mântuiți»”.

15. Și i-au răspuns lui Ieremias toți bărbații, care au [re]cunoscut că femeile lor tămâiază altor dumnezei, și toate femeile, adunarea cea mare, și tot poporul, cei care șed în pământul Egiptosului, în Paturis, zicându-i:

16. „Cuvântul pe care l-ai grăit către noi [întru] numele Domnului, [pentru cuvântul acesta] nu te vom asculta pe tine,

17. că[ci], făcând, vom face tot cuvântul care va ieși din gura noastră: a tămâia împărătesei cerului [θυμιᾶν τῇ βασιλίσσῃ τοῦ οὐρανου] și a turna ei turnări[3] precum le-am făcut noi și părinții noștri și împărații noștri și stăpânitorii noștri în cetățile Iudasului și în afara Ierusalimului. Și [astfel] am fost umpluți de pâini [καὶ ἐπλήσθημεν ἄρτων] și am fost cei buni [καὶ ἐγενόμεθα χρηστοὶ] și pe cele rele nu le-am văzut [καὶ κακὰ οὐκ εἴδομεν][4].

18. Dar când am încetat tămâind [a tămâia] împărătesei cerului, am fost micșorați toți și cu sabie și cu foamete am fost sfârșiți.

19. Și că noi tămâiem împărătesei cerului și am turnat ei turnări, oare fără de bărbații noștri i-am făcut ei turte [χαυῶνας] și i-am turnat ei turnări?!”.

20. Și a zis Ieremias [la] tot poporul, celor puternici și femeilor, și la [tot] poporul celor care i-au răspuns lui cuvintele [acelea], zicându-le:

21. „[Oare] nu de tămâia pe care ați tămâiat-o în cetățile Iudasului și în afara Ierusalimului – voi și părinții voștri și împărații voștri și stăpânitorii voștri și poporul pământului [aceluia] – Și-a adus aminte Domnul [ἐμνήσθη Κύριος] și s-a suit împotriva inimii Sale [καὶ ἀνέβη ἐπὶ τὴν καρδίαν Αὐτοῦ]?

22. Și [de aceea] nu putea Domnul încă a purta de la fața răutății lucrurilor voastre [καὶ οὐκ ἠδύνατο Κύριος ἔτι φέρειν ἀπὸ προσώπου πονηρίας πραγμάτων ὑμῶν], de la urâciunile pe care le-ați făcut [ἀπὸ τῶν βδελυγμάτων ὧν ἐποιήσατε]. Și a fost făcut pământul vostru spre pustiire și spre [cale] necălcată și spre blestem, precum [a fost] din ziua aceea,

23. de la fața [celor] pe care îi tămâiați și [pentru] care ați păcătuit Domnului și nu ați ascultat glasul Domnului, iar în poruncile Sale și în legea Sa și în mărturiile Sale nu ați mers, și s-au prins de voi relele acestea”.

24. Și a zis Ieremias poporului și femeilor: „Auziți cuvântul Domnului!

25. Așa a zis Domnul, Dumnezeul lui Israil: «Voi [ὑμεῖς], femeile [γυναῖκες], [cu] gura voastră ați grăit și [cu] mâinile voastre ați împlinit [τῷ στόματι ὑμῶν ἐλαλήσατε καὶ ταῖς χερσὶν ὑμῶν ἐπληρώσατε], zicând: <Făcând, vom face mărturisirile noastre pe care le-am mărturisit: a tămâia împărătesei cerului și a-i turna ei turnări>. [Și], rămânând [în ele], ați rămas cu mărturisirile voastre și, făcând, ați făcut [acestea]».

26. Pentru aceasta, auziți cuvântul Domnului tot Iudasul, cei care ședeți în pământul Egiptosului: «Iată [ἰδοὺ], M-am jurat [cu] numele Meu cel mare [ὤμοσα τῷ ὀνόματί Μου τῷ μεγάλῳ]», a zis Domnul, «dacă [nu] are să fie încă numele Meu în gura a tot Iudasul, [ca ei] să zică: <Trăiește Domnul, Domnul>, în tot pământul Egiptosului!

27. Că[ci], iată, Eu am privegheat împotriva lor [Ἐγὼ ἐγρήγορα ἐπ᾽ αὐτοὺς], [ca] să le fac lor rău și nu să le fac bine! Și se vor sfârși [se va sfârși] tot Iudasul, cei care locuiesc în pământul Egiptosului, cu sabie și cu foamete, până ce or să se sfârșească [toți].

28. Și cei care au fost mântuiți de sabie se vor întoarce întru pământul Iudasului, cei puțini [cu] numărul [ὀλίγοι ἀριθμῷ], și vor cunoaște cei rămași ai Iudasului, cei care au fost așezați în pământul Egiptosului [ca] să locuiască acolo, cuvântul căruia va rămâne [λόγος τίνος ἐμμενει].

29. Și acesta [vă va fi] vouă semnul [καὶ τοῦτο ὑμῖν τὸ σημεῖον] că Eu am cercetat împotriva voastră spre cele rele [ὅτι ἐπισκέψομαι Ἐγὼ ἐφ᾽ ὑμᾶς εἰς πονηρά]»!

30. Așa a zis Domnul: «Iată, Eu îl dau pe Uafri [Ουαφρη], pe împăratul Egiptosului, întru mâinile vrăjmașului său și întru mâinile căutând sufletul său [εἰς χεῖρας ἐχθροῦ αὐτοῦ καὶ εἰς χεῖρας ζητούντων τὴν ψυχὴν αὐτοῦ], precum l-am dat pe Sedechias, pe împăratul Iudasului, întru mâinile lui Nabuhodonosor, ale împăratului Babilonului, vrăjmașul său și căutând sufletul său [ἐχθροῦ αὐτοῦ καὶ ζητοῦντος τὴν ψυχὴν αὐτοῦ]!»”.

31. Cuvântul pe care Ieremias Profetul l-a grăit către Baruh, fiul lui Nirios, pe când [Baruh] scria cuvintele acestea în carte, din gura lui Ieremias, în cel de-al 4-lea an al lui Ioachim, al fiului lui Iosias, al împăratului Iudasului:

32. „Așa a zis Domnul asupra ta, Baruh:

33. «Că[ci] ai zis: <Vai mie [οἴμμοι]! Vai mie [οἴμμοι]! Că[ci] mi-a adăugat mie Domnul trudă pe[ste] trudă [ὅτι προσέθηκεν Κύριος κόπον ἐπὶ πόνον μοι] [și] am fost adormit în suspine [și] odihnă nu am aflat [ἐκοιμήθην ἐν στεναγμοῖς ἀνάπαυσιν οὐχ εὗρον]>,

34. zi-i lui: <Așa a zis Domnul: „Iată, pe care Eu l-am zidit, Eu îl dărâm și pe care Eu l-am sădit, Eu îl smulg,

35. iar tu le cauți în tine pe cele mari [καὶ σὺ ζητεῖς σεαυτῷ μεγάλα]?! Să nu cauți [acestea]! Că[ci], iată, Eu le aduc pe cele rele asupra a tot trupul!”, zice Domnul, „și voi da sufletul tău spre aflare în tot locul [în] care ai să mergi acolo”>!»”.


[1] Pentru ce voiți să Mă amărâți prin închinarea la idolii voștri, la cei pe care îi faceți cu mâinile voastre?

[2] Pe toți cei rămași ai lui Israil, care au plecat în Egiptos.

[3] Jertfe de băutură.

[4] Pentru că ei considerau toate acestea ca pe niște „urmări benefice” ale vieții lor idolatre.

Ieremias, cap. 50, cf. LXX

1. Și a fost când a încetat Ieremias zicând [să zică] către popor toate cuvintele Domnului, toate cuvintele acestea, pe care Domnul [le-]a trimis [prin] el către ei,

2. și [că] a zis Azarias, fiul lui Maaseas, și Ioanan, fiul lui Carie, și toți oamenii care i-au zis lui Ieremias, zicându-i: „Minciuni [ψεύδη]! Nu te-a trimis pe tine Domnul către noi [οὐκ ἀπέστειλέν σε Κύριος πρὸς ἡμᾶς], zicându-ți: «Să nu intrați întru Egiptos [pentru] a locui acolo»,

3. ci mai degrabă Baruh, fiul lui Nirios, se luptă [prin] tine cu noi [συμβάλλει σε πρὸς ἡμᾶς], pentru ca să ne dai pe noi întru mâinile haldeilor, [ca] să ne omoare pe noi și să ne înstrăineze pe noi întru Babilon”.

4. Și nu a[u] ascultat Ioanan și toți conducătorii puterii și tot poporul glasul Domnului, [ca] să locuiască în pământul Iudasului,

5. și [i-]a[u] luat Ioanan și toți conducătorii puterii pe toți cei rămași ai Iudasului, pe cei care s-au întors [pentru] a locui în pământ[ul lor],

6. pe oamenii cei tari și femeile și pe cei prunci și pe fiicele împăratului și sufletele pe care le-a lăsat Nabuzardas cu Godolias [καὶ τὰς ψυχάς ἃς κατέλιπεν Ναβουζαρδαν μετὰ Γοδολιου], fiul lui Ahicam, și pe Ieremias Profetul și pe Baruh, fiul lui Nirios,

7. și au intrat întru Egiptos, că[ci] nu au ascultat glasul Domnului. Și au intrat înspre Tafnas [Ταφνας].

8. Și a fost cuvântul Domnului către Ieremias, în Tafnas, zicându-i:

9. „Ia-ți ție pietre mari și ascunde-le pe ele în curți [λαβὲ σεαυτῷ λίθους μεγάλους καὶ κατάκρυψον αὐτοὺς ἐν προθύροις], în poarta casei lui Farao [ἐν πύλῃ τῆς οἰκίας Φαραω], în Tafnas [ἐν Ταφνας], către ochii oamenilor Iudasului [κατ᾽ ὀφθαλμοὺς ἀνδρῶν Ιουδα]!

10. Și vei zice: «Așa a zis Domnul: <Iată, Eu trimit și și îl voi aduce pe Nabuhodonosor [Ναβουχοδονοσορ], pe împăratul Babilonului, și va pune tronul său peste pietrele acestea [καὶ θήσει αὐτοῦ τὸν θρόνον ἐπάνω τῶν λίθων τούτων], pe care le-ai ascuns, și va ridica armele sale împotriva lor!

11. Și va intra și va lovi pământul Egiptosului, [dându-i] pe care spre moarte, spre moarte, și pe care spre înstrăinare, spre înstrăinare, și pe care spre sabie, spre sabie.

12. Și va arde foc în casele dumnezeilor lor [καὶ καύσει πῦρ ἐν οἰκίαις θεῶν αὐτῶν] și le va arde pe ele și îi va înstrăina pe ei și va despăduchea pământul Egiptosului [καὶ φθειριεῖ[1] γῆν Αἰγύπτου] precum despăduchează păstorul veșmântul său [ὥσπερ φθειρίζει ποιμὴν τὸ ἱμάτιον αὐτοῦ] și va ieși în pace [καὶ ἐξελεύσεται ἐν εἰρήνη][2].

13. Și va zdrobi stâlpii cetății soarelui [καὶ συντρίψει τοὺς στύλους ἡλίου πόλεως], cei din On [τοὺς ἐν Ων], și casele lor le va arde cu foc>»”.


[1] Îl va curăța de păduchi.

[2] Va ieși în pace din Egiptos. Se va întoarce cu pace acasă.

Ieremias, cap. 49, cf. LXX

1. Și au venit toți conducătorii puterii, și Ioanan și Azarias [Αζαριας], fiul lui Maaseas, și tot poporul de la mic până la mare [καὶ πᾶς ὁ λαὸς ἀπὸ μικροῦ ἕως μεγάλου]

2. către Ieremias Profetul și i-au zis lui: „Așadar, să cadă mila noastră către fața ta [πεσέτω τὸ ἔλεος ἡμῶν κατὰ πρόσωπόν σου] și roagă-te către Domnul, Dumnezeul tău [καὶ πρόσευξαι πρὸς Κύριον, τὸν Θεόν σου] pentru cei rămași aceștia, că[ci] am rămas puțini din mulți precum ochii tăi văd!

3. Și să ne vestească nouă Domnul, Dumnezeul tău, calea pe care vom merge în[tru] ea [τὴν ὁδόν ᾗ πορευσόμεθα ἐν αὐτῇ] și cuvântul pe care îl vom face [καὶ λόγον ὃν ποιήσομεν]!”.

4. Și le-a zis lor Ieremias: „Am auzit [aceasta]! Iată, eu mă voi ruga către Domnul, Dumnezeul nostru [ἐγὼ προσεύξομαι πρὸς Κύριον, τὸν Θεὸν ἡμῶν], după cuvintele voastre, și va fi cuvântul, pe care îl va fi răspuns Domnul, [și pe acela] îl voi vesti vouă! [Căci] nu voi ascunde de voi cuvântul [acela]”.

5. Și ei i-au zis lui Ieremias: „Să fie Domnul în noi întru martorul cel drept și cel credincios [ἔστω Κύριος ἐν ἡμῖν εἰς μάρτυρα δίκαιον καὶ πιστόν], dacă, după tot cuvântul, pe care Domnul are să-l trimită [la] tine către noi, nu vom face așa!

6. Și dacă [va fi] bine și dacă [va fi] rău glasul Domnului, Dumnezeului nostru, [la] Care noi te trimitem pe tine către El, [noi] vom auzi, pentru ca mai bine nouă se se facă. Că[ci] vom auzi glasul Domnului, Dumnezeului nostru”.

7. Și a fost după 10 zile, a fost cuvântul Domnului către Ieremias.

8. Și l-a chemat pe Ioanan și pe conducătorii puterii și pe tot poporul de la mic până la mare

9. și [le-]a zis lor: „Așa a zis Domnul:

10. «Dacă, șezând, aveți să ședeți în pământul acesta, vă voi zidi pe voi și nu am să vă dărâm. Și am să vă sădesc pe voi și nu am să vă scot afară, că[ci] M-am odihnit în[tru] cele rele pe care vi le-am făcut vouă [ἀναπέπαυμαι ἐπὶ τοῖς κακοῖς οἷς ἐποίησα ὑμῖν].

11. Să nu vă temeți de fața împăratului Babilonului, de care voi temeți-vă de fața sa! Să nu vă temeți», zice Domnul, «că[ci] împreună cu voi sunt Eu, [pentru] a vă izbăvi pe voi și a vă mântui pe voi din mâna sa.

12. Și vă voi da vouă milă și vă voi milui pe voi și vă voi întoarce pe voi întru pământul vostru.

13. Iar dacă voi ziceți: <Nu avem să ședem în pământul acesta>, pentru [ca] să nu auziți cuvântul Domnului,

14. <că[ci] întru pământul Egiptosului vom intra și nu avem să vedem război și glas de trâmbiță nu avem să auzim și în[tru] pâini nu avem să flămânzim și acolo vom locui>,

15. pentru aceasta, auziți cuvântul Domnului! Așa a zis Domnul: <Dacă voi aveți să vă dați fața voastră spre Egiptos și aveți să intrați acolo [pentru] a locui,

16. și [atunci] va fi sabia, de care voi vă temeți de la fața ei, [și] vă va afla pe voi în pământul Egiptosului, iar foametea, [despre] care voi cuvânt aveți de la fața ei, vă va apuca pe voi dinapoia voastră în Egiptos și acolo veți muri.

17. Și vor fi toți oamenii și toți cei străini de neam, cei care au pus fața lor spre pământul Egiptosului [pentru] a locui acolo, [că] se vor sfârși cu sabie și cu foamete. Și nu le va fi lor niciunul mântuind[u-i] de cele rele, pe care Eu le aduc peste ei>.

18. Că[ci] așa a zis Domnul: <Precum a picat mânia Mea pe[ste] cei care locuiesc [în] Ierusalim [καθὼς ἔσταξεν ὁ θυμός Θου ἐπὶ τοὺς κατοικοῦντας Ιερουσαλημ], așa va pica mânia Mea pe[ste] voi, [peste] voi care ați intrat întru Egiptos. Și veți fi întru [locul] cel neumblat și cei supuși și întru blestem și întru ocară. Și nu aveți să mai vedeți locul acesta,

19. [despre] care a grăit Domnul către voi, cei rămași ai Iudasului: „Să nu intrați întru Egiptos!”>». Iar acum, cei care au cunoscut [acestea], veți cunoaște

20. că ați viclenit în sufletele voastre [când] m-ați trimis pe mine, zicându-mi: «Roagă-te pentru noi către Domnul, iar după toate [acestea], pe care are să ți le grăiască ție Domnul, le vom face!».

21. Și nu ați auzit glasul Domnului, pe care l-a trimis pe mine [mi l-a trimis mie] către voi.

22. Iar acum cu sabie și cu foamete veți sfârși în locul [acela], [în] care voi voiți să intrați [pentru] a locui acolo”.

Ieremias, cap. 48, cf. LXX

1. Și a fost [în] luna a 7-a [că] a venit Ismail, fiul lui Natanias [Ναθανιας], fiul lui Elasa [Ελασα], [cel] din neamul împăratului – și 10 oameni [erau] împreună cu el –, către Godolias, înspre Massifa, și au mâncat acolo pâine împreună [καὶ ἔφαγον ἐκεῖ ἄρτον ἅμα].

2. Și s-a ridicat Ismail și cei 10 oameni care erau împreună cu el și l-au lovit pe Godolias, pe care l-a pus [îl pusese] împăratul Babilonului pe[ste] pământ,

3. și pe toți iudeii cei fiind [care erau] împreună cu el în Massifa și pe toți haldeii care au fost aflați [pe care i-au aflat] acolo.

4. Și a fost [în] ziua a doua [Și a fost și ziua a doua], lovind el [de când l-a lovit el] pe Godolias, și om nu a cunoscut [aceasta].

5. Și au venit oameni din Sihem [Συχέμ] și din Salim [Σαλήμ] și din Samaria [Σαμάρεια], 80 de oameni rași la bărbi [ὀγδοήκοντα ἄνδρες ἐξυρημένοι πώγωνας] și [având] rupte veșmintele [καὶ διερρηγμένοι τὰ ἱμάτια] [lor] și tânguindu-se [καὶ κοπτόμενοι], și daruri și tămâie [având] în mâinile lor [καὶ μαναα καὶ λίβανος ἐν χερσὶν αὐτῶν] [ca] să le aducă întru casa Domnului [τοῦ εἰσενεγκεῖν εἰς οἶκον Κυρίου].

6. Și a ieșit întru întâmpinarea lor Ismail, [iar] ei mergeau și plângeau. Și [Ismail] le-a zis lor: „Intrați către Godolias!”.

7. Și a fost, [când] au intrat ei întru mijlocul cetății, [că] i-a înjunghiat pe ei înspre fântână.

8. Iar cei 10 oameni, care au fost [erau] acolo, și [aceștia] i-au zis lui Ismail: „Să nu ne omori pe noi, că[ci] ne sunt nouă comorile din câmp [ὅτι εἰσὶν ἡμῖν θησαυροὶ ἐν ἀγρῷ] [sunt ale noastre comorile din câmp], grâiele și orzurile [πυροὶ καὶ κριθαί], mierea și uleiul [μέλι καὶ ἔλαιον]!”. Și i-a trecut [pe ei] și nu i-a omorât pe ei în mijlocul fraților lor.

9. Și fântâna întru care [i-]a aruncat acolo Ismail pe toți pe care i-a lovit [era] fântâna cea mare [φρέαρ μέγα]. Aceasta este [era cea] pe care a făcut-o împăratul Asa [Ἀσά], de la fața lui Vaasa [Βαασα], a împăratului lui Israil. [Și] pe aceasta a umplut-o Ismail de oamenii cei răniți [τραυματιῶν] [de moarte].

10. Și a întors Ismail tot poporul cel care a rămas spre Massifa și pe fiicele împăratului, pe care întâiul dintre bucătari le-a încredințat lui Godolias, fiului lui Ahicam. Și pleca spre cealaltă parte, a fiilor lui Ammon.

11. Și a auzit Ioanan, fiul lui Carie, și toți conducătorii puterii cei împreună cu el, toate cele rele pe care le-a făcut Ismail.

12. Și au adus toată oastea lor și plecau [au plecat pentru] a se război [cu] el. Și l-au aflat pe el la apa cea multă, în Gavaon [Γαβαων].

13. Și a fost, când au văzut [a văzut] tot poporul cel împreună cu Ismail pe Ioanan și pe conducătorii puterii cei împreună cu el,

14. și [că] s-au întors către Ioanan,

15. iar Ismail a fost mântuit împreună cu 8 oameni și plecau [au plecat] către fiii lui Ammon.

16. Și a luat Ioanan, și toți conducătorii puterii cei împreună cu el, pe toți cei rămași ai poporului, care s-a[u] întors de la Ismail, pe oamenii cei puternici în război, și pe femei și pe ceilalți și pe eunuci, care s-a[u] întors de la Gavaon,

17. și plecau [au plecat] și au șezut în Gavirot-hamaam [Γαβηρωθ-χαμααμ], cel către Bitleem [Βηθλέεμ], [ca] să meargă [și] să intre întru Egiptos

18. de la fața haldeilor, că[ci] au fost înfricoșați de la fața lor. Că[ci] a lovit Ismail pe Godolias, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pământ[ul lor].

Predică la Duminica a II-a a Postului Mare [2021]

Iubiții mei[1],

experiența îndumnezeirii de zi cu zi este viața tainică, dar cu totul împlinitoare a Bisericii lui Dumnezeu. Și cei care își trăiesc mântuirea lor ca pe o continuă curățire, luminare și îndumnezeire personală în relația lor cu Dumnezeu, aceia trăiesc dumnezeiește pe pământ și nu trupește, nu după o mentalitate trupească, seculară, telurică, care își găsește „împlinirea” în istorie.

Omul trupesc trăiește doar pentru acum și aici, fără să se raporteze la Dumnezeu și la viața cea veșnică, având grijă doar pentru ca să fie sănătos, sătul, apreciat de oameni și entuziasmat de ceea ce trăiește. Pe când omul duhovnicesc trăiește mistico-eshatologic, trăiește în sinea lui lipit de Dumnezeu și nu de ceva din lumea aceasta, pentru că trăiește împreună cu El, fiind plin de slava Lui, prin care El locuiește în acesta.

Tot ceea ce face omul trupesc e pentru ca să își sporească plăcerea, confortul, prosperitatea. Negându-și în sine sufletul și nevoile sale abisale, el trăiește ca și când ar avea numai trup. Pe când omul duhovnicesc, deși trăiește în trup și e înconjurat de lucruri și de ispite de tot felul, este lipit de Dumnezeu și are dorul de a se curăți mereu pentru El, căci dorește ca împreună cu El să fie pentru veșnicie. De aceea, omul duhovnicesc se bucură în mod curat de toate ale vieții acesteia. Se bucură în rugăciune, în postire, în citiri sfinte, în slujire, în priveghere, în curăție, pe când omul trupesc se abandonează simțirilor și emoțiilor păcătoase, strângerilor păcătoase de lucruri, trăind păcatul ca pe „realitatea adevărată” a omului și prin aceasta neștiind care e viața reală, adevărată a omului.

Însă păcatul nu are nimic de-a face cu normalitatea omului, ci el e tocmai ieșirea din normalitate! Ca să te întorci la firescul tău, la ceea ce ai nevoie cu adevărat, trebuie să renunți la nefirescul păcatului, la viața la întâmplare, la viața fără Dumnezeu, pentru ca să regăsești în relația cu El adevărata ta împlinire.

Teologia mântuirii, pe care ne-a revelat-o Dumnezeu în Biserica Sa, poate fi experimentată de orice creștin ortodox în parte, pentru că ea e viața adevărată a omului. Faptul că slava lui Dumnezeu, cea necreată și veșnică, izvorăște veșnic din ființa Sa și ea coboară în viața Bisericii prin Sfintele Taine și prin toate Sfintele Slujbe ale Bisericii și în viața noastră de continuă asceză e miezul teologiei mântuirii noastre. Pentru că mântuirea noastră e întâlnirea cu totul împlinitoare dintre viața lui Dumnezeu și viața noastră. El ne umple de viața Lui, de slava Sa cea veșnică, în Biserica Sa, prin care El trăiește în noi și cu noi. Iar mântuirea noastră e tocmai sălășluirea conștientă a Lui în noi, prin slava Sa, și continua noastră viețuire, conștientă și liberă și iubitoare, cu Dumnezeu.

Pentru că El nu e doar una din iubirile inimii noastre, ci singura și marea noastră iubire. Căci, iubindu-L pe El mai întâi, putem iubi în mod curat întreaga Lui creație. Dar dacă nu Îl iubim pe Făcătorul și Mântuitorul nostru, noi nu ne iubim nici pe noi și nici pe alții, în definitiv nu iubim pe nimeni, pentru că El este izvorul întregii noastre iubiri. A fi cu Dumnezeu înseamnă a învăța de la El tot ceea ce e uman, tot ceea ce e împlinitor și tot ceea ce e dumnezeiesc. Pentru că a trăi cu Dumnezeu e divino-uman, e viața plină de nemurirea și sfințenia Lui, iar a trăi divino-uman, adică în slava Lui, înseamnă a trăi omenește cu adevărat.

Pentru că omenie nu vine de la faptul de-a fi om, ci de la a trăi ca un adevărat om. Omul de omenie e omul profund uman, e omul transfigurat, e omul care se sfințește continuu în relația sa cu Dumnezeu, și de aceea e foarte atent, e foarte delicat, vede și iubește cu adevărat oamenii. Și îi vezi pe oameni, când Îl vezi pe Dumnezeu în tine.

De aceea, înainte de toate, Sfântul Grigorios Palamas, când a început să se nevoiască la Vatopediu[2], s-a rugat Născătoarei de Dumnezeu să îi lumineze întunericul interior[3]. Pentru că acolo, unde mai înainte e numai întuneric și patimi multe, acolo, în sufletul nostru, strălucește Dumnezeu slava Lui, atunci când începem să ne curățim cu adevărat de patimile noastre. Și încredințarea din partea Lui că am început să ne nevoim cu adevărat e tocmai aceasta: arătarea Lui în noi întru slava Sa. Prima noastră vedere extatică e încredințarea din partea Lui că am început să ne nevoim duhovnicește. Că suntem pe calea mântuirii și că astfel trebuie să trăim toată viața noastră: ca oameni plini de slava lui Dumnezeu și de toată curăția și sfințenia.

Pentru că viața cu Dumnezeu e plină de vederi dumnezeiești, de minuni negrăite, de luminări și de simțiri sfinte, de continuă comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, dar și o vedere și o simțire profundă a patimilor noastre, a neîmplinirii noastre interioare, cât și o simțire continuă a răutății din demoni și din oameni. De aceea, viața cu Dumnezeu e o continuă luptă pentru a rămâne cu El, pentru că ispitele și împotrivirile față de viața sfântă sunt multiple și continue. Însă, prin slava Lui, toată această năpustire de răutate asupra noastră e aproape cu totul atenuată, fapt pentru care putem să ne bucurăm duhovnicește în necazuri, în ispite, în boli, în prigoniri de tot felul. Iar paradoxul e aparent! Pentru că Cel care ne întărește pe noi e cu totul puternic față de cei care vor să ne destabilizeze interior. De aceea, întru El, noi ne putem bucura în situații cu totul dramatice, pentru că ne bucurăm dumnezeiește și nu teluric.

Dușmanii teologici ai Sfântului Grigorios Palamas erau dușmanii îndumnezeirii noastre. Pentru că ei credeau că lumina dumnezeiască, pe care Sfinții Apostoli au văzut-o la transfigurarea Domnului pe Muntele Tabor, e „creată” și că ei au văzut-o „cu ochii trupești” și nu în mod extatic, nu duhovnicește[4].  Însă lumina Dumnezeului treimic nu poate fi „creată”, pentru că nu poate izvorî nimic creat din Dumnezeul Cel veșnic! Dacă lumina Lui ar fi „creată”, atunci Dumnezeu Însuși ar fi „creat”, ceea ce e un nonsens.

Iar Sfântul Grigorios Palamas a apărat teologia îndumnezeirii noastre tocmai de acest nonsens al secularismului. Pentru că oamenii trupești cred că pot „să-L vadă pe Dumnezeu” fără slava Lui, adică fără curățirea lor de patimi, fără luminarea lor și fără îndumnezeirea lor prin slava Lui. Pe când adevărul mântuirii noastre e acesta: numai aici, în Biserica slavei Sale, noi ne putem sfinți cu adevărat, iar toți cei care s-au sfințit, se sfințesc și se vor sfinți în Biserica Sa au făcut-o, o fac și o vor face numai prin slava Lui cea necreată și veșnică.

De aceea, dacă ne despărțim de Biserica lui Dumnezeu, ne despărțim și de slava Lui. Pentru că aici, în Biserică, ne umplem de slava Lui și ne transfigurăm prin slava Lui. Iar experiența zilnică a slavei Sale înseamnă viața noastră cu Dumnezeu și taina cea adâncă a vieții noastre. Pentru că numai noi știm cum arată relația noastră continuă, interioară, cu Dumnezeu.

Astfel, în comparație cu cei care nu Îl caută pe Dumnezeu și trăiesc ca și când El nu ar exista, există și membri ai Bisericii care cred în El fără să trăiască în mod continuu cu El. Fără să aibă experiența mistică a vieții cu El. Pentru că trăiesc trupește și nu duhovnicește. Și de aceea, ceea ce înțeleg ei din viața Bisericii e foarte limitat și fantezist, pentru că nu știu în fapt că există o cale interioară a sfințirii omului și că toți suntem chemați de la Botez să o trăim, pentru că aceasta e viața deplin umană. Iar marea dramă a acestor confrați ai noștri e că ei stau lângă apa harului, stau mereu lângă apa slavei Sale, și trăiesc ca unii însetați de ea. Pentru că nu știu cum să soarbă continuu apa lui Dumnezeu, apa slavei Sale, slava Sa cea veșnică în ființa lor.

Și cum să te umpli de slava Lui, când tu nu vrei să te rogi, să postești, să te spovedești, să te împărtășești cu Domnul, să fii milostiv și smerit în tot ceea ce faci?! A participa la Slujbele Bisericii înseamnă a respira slava și teologia lui Dumnezeu. A respira cu toată ființa noastră viața Lui cea veșnică, cea necreată, adică slava Lui, și toată bogăția teologică revelată în Slujbele Bisericii. Și adevărații orbi sunt orbii aceștia din Biserică, care nu văd adevărul lui Dumnezeu, deși El este în ochii lor. Pentru că aici, în Biserica Lui, noi avem tot timpul și tot cadrul trăirii cu Dumnezeu și al rezolvării tuturor problemelor și a nelămuririlor noastre, dar noi nu vrem să începem viața cu Dumnezeu. Și dacă nu începem viața cu El, nu ne începem nici viața noastră! Pentru că viața noastră nu se poate împlini decât în El.

De aceea, toate căutările noastre sunt deșarte, dacă nu Îl găsim pe El. Toate dorințele noastre, toate aspirațiile noastre sunt mici și neîmplinitoare, dacă nu Îl găsim pe El și dacă nu Îi slujim Lui cu frică și cu cutremur. Pentru că noi ne împlinim doar în relația cu El și cu toți semenii noștri. Doar în relația de iubire și de sinceritate și de comuniune dintre noi toți.

Așadar, iubiții mei, viața și teologia Sfântului Grigorios Palamas, Părintele nostru, sunt o icoană vie a vieții Bisericii. Pentru că Biserica nu este o instituție umană, condusă de oameni, ci una divino-umană, condusă de Dumnezeu prin ierarhia Bisericii. Iar scopul Bisericii e acela de a-i îndumnezei pe oameni. Adică de-ai face pe toți iconici, de-ai face pe toți zugrăviți pe pereții Bisericii, dar, în primul rând, moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Căci toți Sfinții pot fi zugrăviți în Biserică, pot fi iconizați pe pereții Bisericii, ca unii ce sunt paradigmele vieții creștine. Dar dacă, în mod abuziv, vrei să fii „iconizat” în Biserică, fără a fi Sfântul lui Dumnezeu, pledezi pentru o falsă „iconizare” a ta, care nu te ajută la nimic, ci te condamnă și mai mult. Pentru că, în loc să îți sfințești viața cu adevărat, tu ai dorit slavă deșartă, slavă trecătoare, adică laude de doi lei din partea oamenilor, pe când slava lui Dumnezeu, cea veșnică, nu ai dorit-o, nu ai dorit pe cea care sălășluiește în toți Sfinții și Îngerii Lui.

Sfintele Icoane ale Bisericii sunt frumoase nu prin culorile lor, ci prin viețile Sfinților iconizate pe ele. Ca să înțelegi Icoana Sfântului trebuie să cunoști viața lui. Și ca să cunoști viața lui trebuie să te împrietenești în mod real cu el. Trebuie să îl faci pe Sfânt unul din viața ta, un intim al tău, un confident zilnic.

Iar Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu se împrietenesc foarte rapid cu noi, pentru că ei doresc ca noi să ne sfințim cât mai mult și să fim ca ei. Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu ne doresc tot binele și toată împlinirea, de aceea ne ajută să înțelegem toate detaliile vieții sfinte. Dar dacă noi nu vrem să fim prieteni cu ei, cine pierde?! Dacă noi nu vrem să fim ajutați de membrii Împărăției, cine pierde în mod fundamental?!

Însă, dacă nu ne plac Sfinții, nu ne plac adevărul, sfințenia, curăția, voia lui Dumnezeu. Dar dacă îi iubim pe Sfinții și pe Îngerii Lui, atunci acesta e semnul că Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pe Cel care ne sfințește pe toți și ne adună pe toți la Sine.

Dumnezeu să vă întărească pe mai departe în postirea și în nevoința dumneavoastră, ajutați fiind mereu de Sfinții și de Îngerii Lui, și mai ales de Născătoarea de Dumnezeu, de cea mai desfătată și mai cuprinzătoare decât cerurile! Amin.


[1] Începută la 7. 15, în zi de vineri, pe 26 martie 2021. Soare, minus un grad, vânt de 5 km/ h.

[2] Archimandrite Ephraim, Abbot of Holy Monastery of Vatopaidi, Repentance According to Saint Gregory Palamas, in Triune God: Incomprehensible but Knowable – The Philosophical and Theological Significance of St Gregory Palamas for Contemporary Philosophy and Theology, edited by Constantinos Athanasopoulos, Cambridge Scholars Publishing, 2015, p. 2.

[3] Cf. PG 151, col. 566 C.

[4] Patrícia Calvário, Theosis and the Metaphysics of Light of Gregory Palamas, in Annals of the University of Bucharest, Philosophy Series, vol. LXVII, no. 1, 2018, p. 229.

Ieremias, cap. 47, cf. LXX

1. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremias după aceea, după [ce] l-a trimis pe el Nabuzardas [Ναβουζαρδας], întâiul dintre bucătari [τὸν ἀρχιμάγειρον], cel din Daman [Δαμαν], când l-a luat pe el cu cătușe, în mijlocul înstrăinării Iudasului, a celor care au fost duși întru Babilon,

2. și [când] l-a luat pe el întâiul dintre bucătari și i-a zis lui: „Dumnezeul tău a grăit relele acestea împotriva locului acestuia.

3. Și a făcut Domnul [acestea], că[ci] ați păcătuit Lui și nu ați auzit glasul Său.

4. Iată, te-am dezlegat pe tine de cătușele cele de la mâinile tale! Dacă [este] bine înaintea ta să vii cu mine întru Babilon [εἰ καλὸν ἐναντίον σου ἐλθεῖν μετ᾽ ἐμοῦ εἰς Βαβυλῶνα], vino și voi pune ochii mei asupra ta [ἧκε καὶ θήσω τοὺς ὀφθαλμούς μου ἐπὶ σέ][1]!

5. Iar dacă nu, grăbește-te și te întoarce către Godolias, fiul lui Ahicam, fiul lui Safan, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pământul Iudasului, și locuiește împreună cu el în mijlocul poporului, în pământul Iudasului, întru toate cele bune în ochii tăi [ca] să mergi [acolo]! Mergi [acolo]!”. Și întâiul dintre bucătari i-a dat lui daruri și l-a trimis pe el [acolo].

6. Și a venit către Godolias, înspre Massifa [Μασσηφα], și a șezut în mijlocul poporului care a rămas în pământ[ul său].

7. Și au auzit toți conducătorii puterii celei din câmp [πάντες οἱ ἡγεμόνες τῆς δυνάμεως τῆς ἐν ἀγρῷ][2], ei și oamenii lor, că a pus împăratul Babilonului pe Godolias în pământul [lor] și [că] i-a încredințat lui bărbați și pe femeile lor, pe care nu i-a înstrăinat întru Babilon,

8. și a[u] venit către Godolias, înspre Massifa, Ismail [Ισμαηλ], fiul lui Natanias [Ναθανιας], și Ioanan [Ἰωανάν], fiul lui Carie [Καρηε], și Sareas [Σαραιας], fiul lui Tanaemet [Θαναεμεθ], și fiii lui Ofe [Ωφε], al lui Netofati [Νετωφατι], și Iezonias [Ιεζονιας], fiul lui Mohati [Μοχατι], [au venit] ei și oamenii lor.

9. Și Godolias li s-a jurat lor și oamenilor lor, zicându-le: „Să nu vă fie teamă de fața slujitorilor haldeilor! Locuiți în pământ[ul nostru] și lucrați împăratului Babilonului și mai bine vă va fi vouă!

10. Și, iată, eu mă așez înaintea voastră înspre Massifa, [ca] să stau către fața haldeilor, care or să vină împotriva voastră! Iar voi adunați vin și poamă și adunați ulei și puneți-l întru vasele voastre și locuiți în cetățile care au fost biruite[3]!”.

11. Și toți iudeii cei din pământul Moabului și [cei] din[tre] fiii lui Ammon [Αμμων] și cei din Idumea [Ιδουμαία] și cei din tot pământul au auzit că a dat împăratul Babilonului rămășița Iudasului și că a pus pe[este] ei pe Godolias, pe fiul lui Ahicam.

12. Și au venit către Godolias, întru pământul Iudasului, întru Massifa, și au adunat vin și poamă multă foarte și ulei.

13. Și Ioanan, fiul lui Carie, și toți conducătorii puterii, cei din câmpuri[4], au venit către Godolias, întru Massifa,

14. și i-au zis lui: „Dacă [cu] cunoaștere cunoști [εἰ γνώσει γινώσκεις] că Velisa [Βελισα], împăratul fiilor lui Ammon, l-a trimis către tine pe Ismail, [ca] să lovească sufletul tău [πατάξαι σου ψυχήν]”. Dar Godolias nu le-a crezut lor.

15. Iar Ioanan i-a zis lui Godolias în mod tainic [κρυφαίως]: „Așadar, în Massifa voi merge și îl voi lovi pe Ismail și nimeni să nu cunoască [aceasta], [ca] să nu lovească sufletul tău și să [nu] fie risipit tot Iudasul, cei care au fost adunați către tine, și [căci astfel] vor pieri cei rămași ai Iudasului!”.

16. Și a zis Godolias către Ioanan: „Să nu faci fapta aceasta, că[ci] cele mincinoase zici tu despre Ismail!”.


[1] Te voi ocroti, voi avea grijă de tine.

[2] Care fugise de stăpânirea haldeilor.

[3] Biruite de haldei.

[4] Ai foștii puteri, care acum trăiau în ilegalitate.

Ieremias, cap. 46, cf. LXX

1. Și a fost în anul al 9-lea al lui Sedechias, al împăratului Iudasului, în luna a 10-a, [că] a venit Nabuhodonosor, împăratul Babilonului, și toată puterea sa împotriva Ierusalimului și îl împresurau pe el.

2. Și în cel de al 11-lea an al lui Sedechias, în luna a 4-a, [în ziua] a 9-a a lunii, a fost spartă cetatea [ἐρράγη ἡ πόλις].

3. Și au intrat toți conducătorii împăratului Babilonului și au șezut la poarta cea din mijloc: Nargalasar [Ναργαλασαρ] și Samagot [Σαμαγωθ] și Nabusahar [Ναβουσαχαρ] și Nabusaris [Ναβουσαρις] și Nagargasnaser Ravamag [Ναγαργασνασερ Ραβαμαγ] și ceilalți conducători ai împăratului Babilonului.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14. Și au trimis și l-au luat pe Ieremias din curtea temniței și l-au dat pe el către Godolias, fiul lui Ahicam [Αχικαμ], fiul lui Safan. Și l-au scos pe el și a șezut în mijlocul poporului.

15. Și către Ieremias a fost cuvântul Domnului în curtea temniței, zicându-i:

16. „Mergi și zi către Abdemeleh etiopianul: «Așa a zis Domnul, Dumnezeul lui Israil: <Iată, Eu port cuvintele Mele împotriva cetății acesteia spre cele rele și nu spre cele bune!

17. Și te voi mântui pe tine în ziua aceea și nu te voi da pe tine întru mâinile oamenilor, de care tu te temi de fața lor.

18. Că[ci], mântuindu-te, te voi mântui pe tine, și în sabie nu ai să cazi și va fi sufletul tău spre aflare, că[ci] ai nădăjduit în[tru] Mine>»!, zice Domnul”.