Certarea Domnului [Par. lui Sal. 3, 11-12, LXX]
Certarea Domnului [παιδείας Κυρίου] [v. 11] este atingerea dureroasă a Domnului de noi sau pedeapsa Lui pentru păcatele noastre. Suntem conștienți de certarea Lui, știm pentru ceea ce o trăim, dar putem să o acceptăm sau nu. Și nu o acceptăm, dacă nu ne pocăim, însă o acceptăm, dacă recunoaștem că certarea Sa e pentru păcatele noastre. Și certarea Lui poate fi o ispită, o boală, o durere, o catastrofă în viața noastră.
„Fiule, nu disprețui certarea Domnului [μὴ ὀλιγώρει παιδείας Κυρίου], nici [nu] slăbi de a Lui mustrare!” [v. 11]. Certarea e mustrarea Lui. Cel care disprețuiește certarea sau mustrarea Lui părintească, cea care e spre binele nostru, acela rămâne în păcatele sale, rămâne în stricăciunea interioară a vieții sale. De aceea, noi trebuie să acceptăm mustrarea Lui, să acceptăm necazurile, durerile, ispitele, nefericirile ce se petrec în viața noastră datorită păcatelor noastre, dar nu trebuie să slăbim duhovnicește, adică nu trebuie să deznădăjduim pentru viața și mântuirea noastră. Pentru că mustrarea Lui, dacă o acceptăm cu pocăință și cu smerirea inimii noastre, o trecem împreună cu Dumnezeu, Cel care a îngăduit-o în viața noastră spre schimbarea noastră în bine.
„Căci, pe care Domnul îl iubește, îl ceartă [ὃν γὰρ ἀγαπᾷ Κύριος παιδεύει] și îl biciuiește pe tot fiul pe care îl primește [μαστιγοῖ δὲ πάντα υἱὸν ὃν παραδέχεται]” [v. 12]. Certarea e consecința iubirii lui Dumnezeu față de noi. A iubirii Lui părintești față de noi. Și El ne ceartă, nu pentru că ne urăște, ci pentru că ne iubește și ne vrea plini de sfințenie. Biciuirea e certarea noastră, a fiilor Săi duhovnicești. Și El ne-a primit pe noi ca fii ai Săi prin Botez, când ne-a umplut de viața Lui cea veșnică[1].
[1] Terminat la 11, 25, în zi de miercuri, pe 24 februarie 2021.