Rugăciunea Împărate ceresc

Textul ei e acesta: „Βασιλεῦ οὐράνιε, Παράκλητε, τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας, ὁ πανταχοῦ παρὼν καὶ τὰ πάντα πληρῶν, ὁ θησαυρός τῶν ἀγαθῶν καὶ ζωῆς χορηγός, ἐλθὲ καὶ σκήνωσον ἐν ἡμῖν καὶ καθάρισον ἡμᾶς ἀπὸ πάσης κηλῖδος καὶ σῶσον, ἀγαθέ, τὰς ψυχὰς ἡμῶν”[1] și începe din vocativ. Pentru că Βασιλεῦ [Împărate] e forma de vocativ a substantivului, pe când Βασιλεύς [Împăratul] e forma de nominativ. Iar rugăciunea e în mod fundamental o strigare către Dumnezeu și nu o prezentare pur expozitivă despre El.

Vocativul lui ουράνιος este ουράνιε[2]. Și avem astfel sintagma la vocativ „Împărate ceresc [Βασιλεῦ οὐράνιε]” prin care este denumit Dumnezeu Duhul Sfânt. El este Împăratul ceresc, pentru că locuiește mai presus de toate. Și este Împăratul celor din cer și al celor de pe pământ și al întregii creații, pentru că este Făcătorul tuturor, dimpreună cu Tatăl și cu Fiul. Și El ne trage spre Sine, adică în cer, pe noi, cei de pe pământ, pentru ca și noi să fim cerești și nu pământești.

Împăratul nostru este și Mângâietorul [Παράκλητος] nostru. În text avem forma de vocativ Παράκλητε [Mângâietorule][3]. Și El nu ne mângâie de la distanță, ci prin slava Lui care coboară și rămâne în noi. Slava Lui e mângâierea și întărirea noastră. Pentru că El ne învață, prin slava Sa, iubirea Sa de oameni și ne întărește pe noi pentru a trăi creștinește și pentru a propovădui tuturor dreapta credință a Bisericii.

Împăratul ceresc ne mângâie pe noi prin slava Lui, slavă comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Pentru că slava Dumnezeului nostru treimic e comună persoanelor dumnezeiești. A treia caracterizare a lui Dumnezeu Duhul Sfânt este aceea că El este „Duhul adevărului [τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας]”, pentru că El ne învață pe noi tot adevărul mântuirii noastre. Și cum ne învață adevărul Său? Prin slava Lui pe care o coboară în noi!

Însă eu cred că trebuie să scriem adevărul cu literă mare și să privim sintagma sub această formă: τὸ Πνεῦμα τῆς Ἀληθείας [Duhul Adevărului]. Pentru că Domnul a spus despre Sine: „Eu sunt calea și adevărul și viața [Ἐγώ εἰμι ἡ ὁδὸς καὶ ἡ ἀλήθεια καὶ ἡ ζωη]” [In. 14, 6, BYZ]. Și Duhul Adevărului sau Duhul Fiului indică faptul că Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl și Se odihnește din veci în Fiul, iar, în lucrarea de mântuire a oamenilor, Fiul și Duhul S-au revelat împreună Unul pe Altul. Tocmai de aceea, când am tradus Evanghelia după Ioannis, am tradus 14, 16-17, BYZ astfel: „Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să rămână cu voi întru veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, căci nu-L vede pe El și nici [nu]-L cunoaște pe El. Dar voi Îl cunoașteți pe El, căci cu voi rămâne și în voi va fi” prin slava Lui. Și, pe aceeași premisă a relației veșnice, interioare, dintre Fiul și Duhul, am tradus In. 15, 26, BYZ astfel: „Dar când are să vină Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care din Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Pentru că Duhul mărturisește despre Fiul și Fiul despre Duhul și Amândoi despre Tatăl. Pentru că mărturia Dumnezeului treimic este una și fiecare persoană dumnezeiască le pune pe celelalte două în evidență.

Însă, și dacă rămânem la sintagma inițială, pe care ne-o propune textul grecesc, adică la „τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας [Duhul adevărului]”, rezultatul e același. Pentru că Duhul Sfânt nu ne învață alt adevăr în comparație cu Tatăl și cu Fiul. El este Duhul adevărului, pentru că ne învață adevărul comun Treimii.

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”: primele 3 numiri ale Sale în viața noastră! El este Împăratul Cel adevărat, Care locuiește în cer și Care ne mângâie pe noi duhovnicește și ne învață adevărul mântuirii noastre.

A 4-a numire a Sa: „Cel pretutindeni fiind [ὁ πανταχοῦ παρὼν] și pe toate plinindu-le [καὶ τὰ πάντα πληρῶν]”. Pentru că atât παρὼν[4], cât și πληρῶν[5] sunt participii active și în română se traduc prin gerunziu. Și Duhul Sfânt e pretutindeni prin slava Lui și plinește toate făpturile Sale. Pentru că le ajută pe toate cele create să își trăiască scopul vieții lor, cel primit de la Dumnezeu.

A 5-a numire a Duhului Sfânt: „ὁ θησαυρός τῶν ἀγαθῶν [vistieria bunătăților]”. Pentru că toate cele bune izvorăsc din vistieria, din comoara de har a lui Dumnezeu. Toate darurile și harismele dumnezeiești izvorăsc din Dumnezeu.

A 6-a Sa numire: ζωῆς χορηγός. Forma χορηγός e la N. și ar fi trebuit să fie la V., ca să fie ca în traducerea noastră liturgică. Forma de vocativ e χορηγέ[6]. Iar horigosul e cel care dăruie, care sponsorizează ceva anume. Fapt pentru care putem traduce sintagma prin: „dăruitorul vieții” noastre, ajungând la acest text până acum: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Cel pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le, vistieria bunătăților și dăruitorul vieții…”. Fiindcă Cel care ne dăruie viața, ne dăruie și bunătățile slavei Sale, cât și adevărul Său, mângâindu-ne și întărindu-ne ca să trăim duhovnicește, pentru ca să moștenim Împărăția Sa cea veșnică.

Și după ce L-am numit în multe feluri pe Dumnezeu Duhul Sfânt, după aceea Îl chemăm la noi. Pentru că mai întâi trebuie să Îi spunem pe nume și apoi să Îi cerem Lui pe cele care ne sunt de folos. Și Lui Îi spunem: „Vino [ἐλθέ] și Te sălășluiește [σκήνωσον] în[tru] noi”. Vino prin slava Ta în noi și locuiește în noi pururea! După care Îi cerem: „și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea [καθάρισον ἡμᾶς ἀπὸ πάσης κηλῖδος]”, adică de tot păcatul care ne spurcă, ne întinează, ne murdărește interior.

Până acum, în zona cererilor, am avut 3 imperative: ἐλθέ [vino!], σκήνωσον [sălășluiește-Te!] și καθάρισον [curățește!]. Pentru că Dumnezeu nu stă la distanță de noi, ci vine în noi prin slava Lui și ne curățește pe noi de tot păcatul. Al 4-lea imperativ și ultimul al cererilor este σῶσον [mântuie!]. Pentru că în cele din urmă Îi cerem: „Și mântuie, Bunule, sufletele noastre [καὶ σῶσον, Ἀγαθέ, τὰς ψυχὰς ἡμῶν]!”. Am majusculat forma ἀγαθέ, pentru că ea este vocativul lui ἀγαθός[7]. Și noi preferăm să Îi spunem lui Dumnezeu Bunule, cu majusculă. Pentru că El e bun cu noi, pentru că ne mântuie sufletele, dar și trupurile noastre. Pentru că întregul om trebuie mântuit și sfințit.

Așadar, în cele din urmă, traducerea mea e următoarea: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Cel pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le, vistieria bunătăților și dăruitorul vieții, vino și Te sălășluiește în[tru] noi și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea și mântuie, bunule, sufletele noastre!”. Însă prefer textul cu cele două schimbări semnalate: Duhul Adevărului și Bunule. Așa că textul final e acesta: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel pretutindeni fiind și pe toate plinindu-le, vistieria bunătăților și dăruitorul vieții, vino și Te sălășluiește în[tru] noi și ne curățește pe noi de toată spurcăciunea și mântuie, Bunule, sufletele noastre!” [8].


[1] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/one.html.

[2] Cf. https://el.wiktionary.org/wiki/ουράνιος.

[3] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/παράκλητος.

[4] Cf.  http://perseus.uchicago.edu/perseus-cgi/morph.pl?id=4432701&next=true&lang=greek.

[5] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/πληρῶν.

[6] Cf. https://el.wiktionary.org/wiki/χορηγός.

[7] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/ἀγαθέ.

[8] Terminat la 15. 22, în zi de joi, pe 25 februarie 2021, o zi cu soare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *