Predică la Duminica întâia din Postul Mare [2021]
Iubiții mei[1],
poți cunoaște teologia și viața Bisericii prin citire și vedere, distant față de împlinirea voii lui Dumnezeu, raționalist, unind mental dogmele și învățăturile Bisericii după cum dorești sau negând lucrurile și realitățile existente după bunul plac, și să consideri că ai „o mare cunoaștere” a Ortodoxiei. Chiar o perspectivă „critică” asupra ei. Și mulți fac acest lucru, atât ortodocși, cât și eterodocși: o cunosc în litera ei, în mod formal, exterior și au o părere foarte bună despre ceea ce au înțeles din teologia și viața Bisericii. Pentru că ei consideră că teologia și viața Bisericii e ceea ce se poate citi, ceea ce se poate vedea, ceea ce se poate auzi…
Numai că teologia și viața Bisericii nu se pot trăi și înțelege din afara vieții Bisericii! Nu se pot trăi, dacă nu începi să te curățești de patimi în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă. Pentru că teologia și viața Bisericii nu sunt realități care se cunosc doar mental, doar rațional, ci sunt realități care se trăiesc cu toată ființa noastră și ele ne curățesc, ne luminează și ne sfințesc pe noi înșine.
Și trăirea teologiei și a vieții Bisericii începe nu de jos, nu de la citirea cărților Bisericii – pentru că atunci am fi „Sfinți” numai prin citire și printr-o falsă părere despre noi înșine, adică prin fariseism „teologic” –, ci de sus, de la vederea lui Dumnezeu în slava Lui! Așa cum ne-a spus Domnul în Evanghelia de azi [In. 1, 43-51]: „De acum veți vedea cerul deschizându-se [ἀπ᾽ ἄρτι ὄψεσθε τὸν οὐρανὸν ἀνεῳγότα]” [In. 1, 51, BYZ]…
Însă, dacă pentru tine Dumnezeu nu a deschis cerul, dacă nu ți-a arătat slava Lui, pentru ca prin ea să înceapă să te învețe pas cu pas viața dumnezeiască a ortodocșilor, ce știi despre ea? Ce știm noi despre viața cu Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu ne-a revelat în mod personal acest lucru?
Da, viața cu Dumnezeu începe odată cu Botezul nostru! E nevoie în primul rând să ne botezăm ortodox, să intrăm sacramental în Biserica lui Dumnezeu. Însă aici, în Biserica lui Dumnezeu, noi trebuie să ne integrăm cu totul în asceza care ne duce la Dumnezeu. Pentru că asceza care ne duce la El este aceea care ne face văzători de Dumnezeu, e aceea care ne umple de slava Lui și prin care El ne conduce zilnic spre înțelegerea Sa. Pentru că doar calea sfințeniei este aceea care ne dă să trăim și să înțelegem teologia și viața Bisericii. Căci toate ale lui Dumnezeu și ale Bisericii Sale le înțelegem din viața liturgico-ascetico-mistică cu Dumnezeu. Trebuie să venim mereu la Biserică și să trăim liturgic viața cu Dumnezeu și în același timp să ne nevoim ascetic și mistic înaintea Sa. Pe de o parte Îi slujim Lui, fiind prezenți la Slujbele Bisericii, dar ca unii care postim, care priveghem, care ne rugăm neîncetat, care suntem plini de milostivire, de dragoste și de curăție dumnezeiască.
Pentru că tot scopul slujirii lui Dumnezeu este ca El, Cel viu, să Se reveleze acum, în fiecare zi a vieții noastre, în ființa noastră. Și revelarea Lui cea dumnezeiască se face prin vederile dumnezeiești ce ni le dă să le trăim, prin luminările dumnezeiești prin care ne dă să înțelegem poruncile și voile Sale și cuvintele Scripturii și ale Părinților, prin simțirea dumnezeiască continuă a slavei Lui în ființa noastră. Iar când un ortodox trăiește toate acestea în mod cotidian, adică viața sfântă a Bisericii, atunci acela e Teologul Bisericii, e cel care înțelege cu adevărat, pe măsura luminării sale de Dumnezeu, teologia și viața Bisericii.
De aceea, una e să crezi că Îl cunoști pe Dumnezeu, pentru că ai citit despre El, și alta e să Îl ai pe El întru tine, prin slava Lui, și El să te învețe zilnic cele ale Sale. Pentru că la întrebarea, cum au înțeles Sfinții Părinți Scriptura și dogmele și viața și istoria Bisericii de au scris atât de minunat despre ele, răspunsul e acesta: prin locuirea lui Dumnezeu în ei înșiși și prin faptul că s-au lăsat zilnic învățați de Dumnezeu cele ale Sale. Teologia lor a fost consecința vieții lor zilnice cu Dumnezeu. Ei au scris și au tradus și au comentat toate ale Bisericii pentru că s-au lăsat călăuziți de Dumnezeu neîncetat. Și s-au lăsat călăuziți de El, pentru că ei trăiau doar cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre.
Și dacă ei au scris toate cărțile lor admirabile și mântuitoare, plini fiind de slava lui Dumnezeu și călăuziți de El continuu, noi nu putem să înțelegem cărțile Bisericii decât în acest mod: din interiorul vieții sfinte, din interiorul vieții cu Dumnezeu. Pentru că din afara sfințeniei, din afara Bisericii, cărțile sfinte nu au niciun rost adânc, fiind niște cărți ca oricare altele. Și aceasta, pentru că oamenii nu se pot scufunda în ele fără slava lui Dumnezeu. Dar pentru noi, cei care trăim cu Dumnezeu, cărțile Bisericii sunt singurele uși spre Împărăția lui Dumnezeu.
De aceea, dacă vrei viața cu Dumnezeu trebuie să citești mai întâi de toate cărțile Bisericii și să le crezi pe ele cu totul. Adică cărțile de cult, dogmele Bisericii, canoanele Bisericii, Viețile Sfinților, cărțile Sfinților Părinți, cărțile de teologie ale Bisericii. Și din ele să înveți cum să crezi, cum să te nevoiești și cum să te curățești în relația cu Dumnezeu. Dar să nu ai conștiința că simpla citire a lor înseamnă cunoaștere și credință, pentru că credința adevărată și nădejdea adevărată și dragostea adevărată pentru Dumnezeu sunt urmări ale curățirii, ale luminării și ale sfințirii noastre împreună cu El. Căci toate ale sfințeniei trebuie trăite de noi, toate trebuie să se facă și ale noastre, ca și ale Sfinților Lui din trecut și prezent și viitor, pentru ca noi să trăim taina Ortodoxiei, taina Bisericii, taina comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii credincioși Sieși.
Știind aceste lucruri, a vorbi despre Duminica Ortodoxiei sau despre credința cea adevărată și mântuitoare, despre singura credință, cea a Bisericii Sale, înseamnă a vorbi despre calea sfințeniei. Cale care începe de la cunoașterea în literă a teologiei și urcă continuu la înțelegerea dumnezeiască a teologiei. Pentru că întreaga teologie și viață a Bisericii sunt oceanul cel mai mare de înțelegere al oamenilor și al Îngerilor, adică singura carte mai presus de toate cărțile a creației lui Dumnezeu. Cunoașterea Lui cu adevărat e revelarea Lui în viața noastră în mod continuu, pentru că este cu noi tot timpul. Și El ne luminează continuu cuvintele și poruncile și dogmele Sale și istoria Bisericii Sale și a lumii, pentru că Se dăruie continuu în relația Sa cu noi. Pentru că Dumnezeu ne dăruie toate ale Sale și Se bucură să ne bucure continuu, să ne veselească dumnezeiește prin tainele Sale cele prea mari și negrăite. Căci a crește în curăție și în luminare și în sfințenie în relația cu Dumnezeu înseamnă a primi neîncetat curățirile și luminările și sfințirile lui Dumnezeu prin vederile, luminările și simțirile cele dumnezeiești din viața noastră.
De aceea, iubiții mei, cărțile Bisericii sunt comori închise pentru noi, până când nu ni le deschide Dumnezeu prin slava Lui. Ca să înțelegi dogmele Bisericii, Slujbele ei, Icoanele ei, Sfintele ei Moaște, trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu și să te lași învățat de Dumnezeu toate acestea. Trebuie să strigi continuu spre Dumnezeu, trebuie să ceri continuu mila și luminarea Lui, trebuie să ceri continuu mântuirea Sa, pentru ca să înțelegi învățătura Bisericii, adică calea revelată de Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Părintele Profesor Ioan I. Ică jr. a publicat recent Slujba zilei de astăzi, tradusă din Triodul grecesc[2], după care Sinodiconul Ortodoxiei, proclamat pe 2 martie 844, scrierea Sfântului Patriarh Metodios al Constantinopolului, care se slujește astăzi în Biserică[3]. Pentru că Duminica Ortodoxiei ne vorbește cu bucurie despre restaurarea Sfintelor Icoane în Biserică și despre victoria împotriva iconoclasmului.
Căci „Biserica se îmbracă în icoana după trup a lui Hristos ca într-o podoabă mai presus de lume, însemnând în ea chipul cortului mărturiei și ținând credința ortodoxă, ca ținând icoana Celui pe care-L cinstim să nu ne rătăcim”[4], s-a spus aseară la Vecernia Mare. Și când îți sfințești viața, te bucuri mult să vezi Sfintele Icoane și Sfintele Moaște ale Sfinților și să citești Viețile lor, pentru că înțelegi pe viu că sfințenia e adevărata și deplina împlinire a omului. Te bucuri să îi vezi pe Sfinții Lui în Icoanele lor, pentru că știi că ei sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Și când vezi Sfinți lângă Sfinți în Biserică, iconizați pe pereți, dar și o mulțime de Sfinți în sinaxare și în cărțile aghiografice, atunci ești plin de bucurie, pentru că vezi că sunt foarte mulți și sunt foarte frumoși și foarte sfinți Sfinții lui Dumnezeu.
Concretul transfigurat al Sfintelor Icoane și al Sfintelor Moaște e concretul sfințeniei Bisericii. Sfințenia concretă pe care o avem în Sfintele Moaște e picturalizată în Icoane și scrisă în Viețile Sfinților. Pentru că, dacă la sfârșitul vieții noastre lăsăm în urmă un trup care începe să pută din primele zile, atunci nu lăsăm Sfinte Moaște, ci semnele vii ale păcatului. Și dacă lăsăm un cadavru în urmă și nu un trup transfigurat, e pentru că n-am trăit ortodox, e pentru că n-am trăit cu Dumnezeu, chiar dacă am fost ortodocși și am venit adesea la Biserică.
Da, moartea e revelarea adevărată a vieții noastre! Pentru că sufletul nostru, dacă intră cu bucurie în Împărăția lui Dumnezeu, lasă aici, pe pământ, un trup minunat, un trup transfigurat, un trup plin de sfințenia lui Dumnezeu. Un trup în care locuiește slava lui Dumnezeu și Dumnezeu face prin el minuni nenumărate. Iar dacă ești ortodox cu adevărat, dacă ești un om Sfânt, atunci te umpli de sfințenia confratelui tău prin Sfintele lui Moaște, și primești, prin rugăciunile sale și prin întăririle sale, ajutor în viața ta de sfințenie.
Tocmai de aceea, un ortodox nu neagă nimic din Biserica lui Dumnezeu, ci crede și cinstește toate cele ale Bisericii cu multă evlavie. Pentru că el știe că aceasta e singura Biserică a lui Dumnezeu pe pământ, că aici se trăiește tot adevărul și toată sfințenia revelate de Dumnezeu, și că numai în ea se mântuie toți oamenii.
Sfântul Patriarh Metodios, în Sinodiconul Ortodoxiei, consideră iconoclasmul o iarnă a răutății[5], iar victoria împotriva lui drept „triumful [biruința] Domnului asupra celor potrivnici”[6]. Și după ce sunt pomeniți cu bucurie „propovăduitorii bunei-cinstiri a lui Dumnezeu”[7], adică Sfinți Părinți ai Bisericii care au apărat Sfintele Icoane, e anatematizată erezia iconoclastă.
– Și ce păreri eretice sunt anatematizate în Sinodiconul Ortodoxiei?
– Negarea iconizării iconomiei în trup a Domnului, prin care se tăgăduiește realitatea mântuirii noastre, negarea iconizării vedeniilor Sfinților Profeți[8] și „apostazia luptătoare împotriva lui Hristos”[9]. Pentru că negarea Icoanei Domnului înseamnă o negare a Lui și a întrupării Sale, adică o reinventare a arianismului.
Și după ce se prezintă erezia, după aceea sunt anatematizați și ereticii. Sunt anatematizați nominal[10]. Pentru că eretic ajungi tocmai pentru că începi să crezi în învățături străine de învățătura Bisericii.
Iar anatemele împotriva ereticilor din Sinodiconul Ortodoxiei se termină așa: „Pentru toți ereticii, anatema! Pentru sinedriul [sinodul iconoclast din 754[11]] care fremăta împotriva Cinstitelor Icoane, anatema! Pentru cei care iau zicerile Dumnezeieștii Scripturi împotriva idolilor ca spuse despre Veneratele Icoane ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, și ale Sfinților Lui, anatema! Pentru cei care sunt în comuniune cu bună știință cu cei ce insultă și necinstesc Sfintele Icoane, anatema! Pentru cei care spun că un altul pe lângă Hristos, Dumnezeul nostru, ne-a izbăvit din rătăcirea idolilor, anatema! Pentru cei care cutează să spună că Biserica catolică a primit cândva idoli, ca unii ce răstoarnă taina [Întrupării Domnului] și insultă credința creștină, anatema! Dacă ia cineva apărarea cuiva din erezia acuzatorilor creștini [a iconoclaștilor], fie el în viață, fie mort, să fie anatema! Dacă nu se închină cineva Domnului nostru Iisus Hristos, [Cel] circumscris în Icoană potrivit umanității [Sale], să fie anatema!”[12].
Și anatema [ἀνάθεμα] înseamnă blestem[13]. Pentru că e blestemat de Dumnezeu tot cel care se împotrivește adevărului dumnezeiesc cu obstinație, după cum e binecuvântat de El tot cel care apără adevărul dumnezeiesc până la sfârșit, cu orice preț.
Și când am auzit recent pe blestemaților [οἱ κατηραμένοι] [Mt. 25, 41, BYZ] din gura Domnului? În Evanghelia Înfricoșătoarei Sale Judecăți! Când El a spus: „Plecați de la Mine [Πορεύεσθε ἀπ᾽ Ἐμοῦ], blestemaților [οἱ κατηραμένοι], întru focul cel veșnic [εἰς τὸ πῦρ τὸ αἰώνιον], cel care a fost pregătit diavolului și îngerilor săi [τὸ ἡτοιμασμένον τῷ διαβόλῳ καὶ τοῖς ἀγγέλοις αὐτοῦ]!” [Mt. 25, 41, BYZ].
Și de ce să plecăm de la El? Pentru că nu avem nimic din El în noi! Tocmai de aceea, neavând slava Lui în noi, ea ne arde și chinuie pe noi veșnic, pentru că nu am vrut să Îl primim în noi, ca El să Se sălășluiască în noi pentru veșnicie. De unde înțelegem că, dacă nu ne sfințim viața noastră în relație vie, continuă cu El, nu putem să fim decât în Iad. Pentru că „purgatoriul” inventat de romano-catolici nu există…
Așadar, iubiții mei, a apăra Biserica înseamnă a o apăra din interior.
– Și cum o apărăm din interior?
– Lăsându-L pe Dumnezeu, prin pocăința noastră și prin depărtarea noastră de toate relele, să Se coboare în noi și să Se sălășluiască în noi! Căci dacă e în noi și cu noi, El ne va învăța cum să ne curățim, să ne luminăm și să ne sfințim neîncetat și, prin aceasta, cum să răspundem pentru credința și viața Bisericii. Pentru că e nevoie de apologie, de apărare a teologiei și a vieții Bisericii, dar când tu însuți întrupezi viața Bisericii. Când tu ești unul din Sfinții lui Dumnezeu, poți vorbi cu putere, cu autoritate, dar și cu multă înțelepciune. Însă, când tu nu te păzești pe tine de cele rele, a vorbi despre ce e rău înseamnă a vorbi miop și a greși în multe pe care le spui. Pentru că apologia trebuie să fie una adevărată în toate punctele ei și nu amestecând adevărul cu presupoziții, cu minciuni, cu răstălmăciri, cu frici demonice.
De aceea, dacă aveți nelămuriri asupra teologiei și a vieții Bisericii, căutați răspunsuri la Sfinții Lui! La cei care pot să vă lumineze în mod real. Pentru că adevărul Bisericii e adevăr revelat de Dumnezeu și care se înțelege duhovnicește.
Mult spor în asceza dumneavoastră și în așteptările cele cuvioase ale vieții dumneavoastră! Pentru ca bucuria noastră să fie reală, să fie deplină, să fie dumnezeiască, prin slava cea iubitoare de oameni a Dumnezeului nostru treimic. Amin!
[1] Începută la 8. 51, în zi de marți, pe 16 martie 2021. Cer înnorat, 5 grade, vânt de 5 km/ h.
[2] Diac. Ioan I. Ică jr., Canonul Ortodoxiei. Sinodul VII Ecumenic. 2. Definitivând dogmatic orthodoxia (815-1351), Ed. Deisis, Sibiu, 2020, p. 167-186.
[3] Idem, p. 186-193. [4] Idem, p. 169. [5] Idem, p. 187. [6] Idem, p. 188. [7] Idem, p. 190. [8] Idem, p. 191. [9] Idem, p. 192. [10] Ibidem. [11] Cf. Idem, p. 192, n. 35. [12] Idem, p. 1912-193.