Predică la Bunavestirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [2021]
Iubiții mei[1],
prăznuim astăzi cu bucurie dumnezeiască, cu împlinire sfântă, marea și singura veste de bucurie pe care a primit-o vreodată întreaga umanitate: aceea că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut astăzi Fiul Fecioarei Maria[2], pentru că S-a zămislit în uterul ei mai presus de fire! Căci „astăzi [are loc] momentul esențial al mântuirii noastre [σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ κεφάλαιον]”[3], momentul de început al mântuirii noastre, pentru că are loc „arătarea tainei celei din veac [τοῦ ἀπ’ αἰῶνος μυστηρίου ἡ φανέρωσις]”[4] a Dumnezeului nostru treimic, revelarea tainei Dumnezeului nostru treimic cu privire la noi, oamenii: întruparea Domnului.
Și când vorbim despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos sau despre zămislirea Sa în uterul Maicii Sale, pe care o prăznuim astăzi dumnezeiește, noi vorbim despre „unirea negrăită și neînțeleasă [de întreaga Sa creație, atât de Îngeri, cât și de oameni,] a dumnezeirii și a umanității într-un singur ipostas”[5], într-o singură persoană, în persoana veșnică a Fiului lui Dumnezeu. Căci El, Cel care era Dumnezeu, S-a făcut ceea ce nu era, adică om, Dumnezeu și om, însușindu-Și umanitatea noastră, din uterul Maicii Sale, în persoana Sa cea veșnică, pentru ca să ne mântuie pe noi, oamenii.
Și El S-a făcut Dumnezeu și om „prin unire[a celor două firi, dumnezeiască și omenească, în persoana Sa cea veșnică. Căci prin această unire paradoxală] nu s-a produs nicio schimbare sau alterare în cele ce s-au unit[, adică în dumnezeirea și în umanitatea Sa, fiindcă] a rămas neatinsă rațiunea ființială a fiecăreia dintre cele ce s-au unit”[6]. Fapt pentru care El este Dumnezeu adevărat și om adevărat după întruparea Sa, pentru că întruparea Lui nu a stricat firile, „fiindcă nu se poate cugeta la Dumnezeu vreo schimbare”[7].
– Și de ce este întruparea Domnului vestea cea prea bună sau singura noutate plină de veselie a umanității?
– „Fiindcă pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile [existența lor] […]. Căci încă dinainte de veacuri a fost…rânduită [de Dumnezeu] unirea”[8] dumnezeirii Sale cu umanitatea noastră. Iar consecința dumnezeiască a acestei uniri a firilor în persoana Domnului este mântuirea și îndumnezeirea noastră. Pentru că El S-a făcut om pentru ca pe noi să ne curățească, să ne lumineze și să ne îndumnezeiască continuu prin slava Lui cea veșnică.
Taina întrupării Domnului este taina Dumnezeului nostru treimic! Căci „această taină a fost cunoscută mai înainte de toate veacurile de către Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. De Tatăl, ca Cel care a binevoit-o, de Fiul, ca Cel care a îndeplinit-o, iar de Sfântul Duh, ca Cel care a conlucrat [la ea]. Fiindcă una este cunoașterea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, odată ce una este și ființa și puterea Lor. Căci nu a ignorat Tatăl întruparea Fiului, precum nici Duhul Sfânt [nu a făcut aceasta]. Pentru că în întreg Fiul, Care împlinea taina mântuirii noastre prin întrupare[a Sa], Se afla întreg Tatăl după ființă – [dar] nu întrupându-Se, ci binevoind să Se întrupeze Fiul [Său] –, și în întreg Fiul Se afla întreg Duhul Sfânt după ființă, [dar] nu întrupându-Se, ci conlucrând cu Fiul la întruparea [Sa] cea negrăită, [cea] pentru noi”[9].
Și Domnul S-a întrupat, pentru ca El, Făcătorul tuturor, „să Se facă și Autorul îndumnezeirii după har a celor create, ca astfel Dătătorul existenței să Se arate și ca Dăruitorul existenței veșnice celei fericite”[10]. Și de aceea ne bucurăm astăzi dumnezeiește, pentru că astăzi S-a zămislit în uterul Maicii Sale Cel care ne umple pe noi de toată sfințenia Lui. Pentru că Dumnezeu Se întrupează astăzi, pentru ca oamenii să trăiască dumnezeiește pe pământ. Și El Se întrupează astăzi mai presus de fire, nestricând fecioria Maicii Sale, pentru ca fiecare dintre noi să ne păstrăm în curăție și în sfințenie pentru toată viața noastră. Pentru că suntem întăriți continuu de Dumnezeul mântuirii noastre în viața de sfințenie, dacă rămânem în slava Lui cea veșnică.
Însă viața cu Dumnezeu o trăim numai în Biserica Sa cea sfântă. Căci în Biserică s-a umplut de toată sfințenia dumnezeiască și Născătoarea de Dumnezeu, cea care a primit vestea cea prea bună, cea prea înveselitoare a întrupării Domnului. Căci la ea a venit Arhanghelul Gavriil și i-a vestit: „Și, iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus [Ἰησοῦς]! Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt [Υἱὸς Ὑψίστου] va fi chemat” [Lc. 1, 31-32, BYZ].
Și va fi chemat de toți Fiul Celui preaînalt, pentru că El este Fiul Tatălui. Iar întruparea Lui va fi reală și va fi cunoscută de către toți, pentru că ea va lua în pântece și va naște Fiu. Însă întruparea Sa a fost mai presus de fire, pentru că El Însuși, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt Și-a zidit umanitatea Sa în pântecele Maicii Sale. Tocmai de aceea, nașterea Lui e mai presus de fire, pentru că e cu totul dumnezeiască. Căci Cel care S-a zămislit în pântece, El Însuși Și-a lucrat zămislirea Sa, ca Unul ce Și-a însușit umanitatea Sa, din uterul Fecioarei, în persoana Sa cea dumnezeiască și veșnică.
Naștere Lui a fost naștere mai presus de fire și la ea a conlucrat și Tatăl și Duhul Sfânt! Pentru că „Duhul Sfânt Se va coborî în[tru] tine [Πνεῦμα Ἅγιον ἐπελεύσεται ἐπὶ σέ] și puterea Celui Preaînalt îți [te] va umbri ție [καὶ δύναμις Ὑψίστου ἐπισκιάσει σοι] [pe tine]” [Lc. 1, 35, BYZ]. Iar când Născătoarea de Dumnezeu a acceptat voia lui Dumnezeu cu ea, spunând: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη Κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38, BYZ], „împreună cu glasul [său de acceptare] S-a întrupat Stăpânul tuturor”[11]. Pentru că El „Însuși Și-a lucrat întruparea”[12] Sa în uterul Maicii Sale, întruparea Sa fiind smerirea Sa cea negrăită pentru a ne mântui pe noi, oamenii. Dar El S-a smerit pe Sine coborându-Se la noi, pentru ca să ne înalțe pe noi din păcatele noastre. Și pentru ca să ne învețe pe noi să dăm tuturor mână de ajutor pe calea mântuirii, adică să îi învățăm și pe alții voia lui Dumnezeu cu noi, oamenii.
„Căci Însuși Hristos, Care a biruit lumea [în umanitatea Sa, adică tot păcatul], ne este nouă conducător în această luptă”[13] cu păcatul, în lupta mântuirii noastre. Pentru că El, coborând prin întruparea Sa la noi, „ne-a ridicat, prin puterea dreptei Sale [celei] de oameni iubitoare, …[din] locul cel mai de jos al lumii”[14], din Iadul păcatelor noastre, și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției Sale celei veșnice.
De aceea, iubiții mei, smerindu-ne mereu în fața Celui care S-a smerit în mod negrăit pentru noi, trebuie să avem mereu conștiința că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun, nimic mântuitor în viața noastră. El ne ajută să postim, El ne ajută să ne rugăm, împreună cu El călătorim, împreună cu El slujim, împreună cu El biruim toate cele care ne stau împotrivă. Pentru că El e mereu Cel care ne călăuzește, ne întărește în tot lucrul cel bun, ne ferește de toate cele rele.
Și când Domnul ne cheamă la Sine pentru ca să ne împărtășim cu El, ne cheamă pentru ca să ne bucure în mod negrăit. Pentru că El vrea să facă din viața noastră un continuu Paști, o continuă trecere de la cele văzute la cele dumnezeiești ale Sale[15]. Căci El, prin slava Lui, ne învață mereu să trecem de la cele trupești la cele duhovnicești și să trăim dumnezeiește pe pământ.
E zi de praznic [празник][16] azi, de bucurie sfântă! Iar cine prăznuiește cu adevărat, acela se bucură dumnezeiește de voia lui Dumnezeu cu oamenii. Iar Dumnezeu „voiește [ca] toți oamenii să se mântuie [πάντας ἀνθρώπους θέλει σωθῆναι] și întru cunoașterea adevărului să vină [καὶ εἰς ἐπίγνωσιν ἀληθείας ἐλθεῖν]” [I Tim. 2, 4, BYZ]. Pentru că mântuirea înseamnă a trăi continuu prin cunoașterea lui Dumnezeu. Mântuirea e o continuă viețuire cu Dumnezeu și o continuă învățare a noastră de către Dumnezeu.
Așadar, să trăim împreună cu El toate zilele vieții noastre, pentru că El ne călăuzește mereu spre a face voia Lui cea veșnică! Amin!
[1] Începută la 8. 42, în zi de marți, pe 23 martie 2021. Cer înnorat, două grade, vânt de 3 km/ h.
Iar titlul predicii urmează titlului praznicului din Marele Sinaxar grecesc: Εὐαγγελισμὸς τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου, cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx. [2] Ibidem. [3] Ibidem. [4] Ibidem.
[5] Filocalia românească, vol. al 3-lea, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2009, p. 371.
[6] Idem, p. 372. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 373. [9] Idem, p. 367-377. [10] Idem, p. 377.
[11] Cf. https://www.pemptousia.ro/2013/03/buna-vestire-a-nascatoarei-de-dumnezeu/.
[12] Filocalia românească, vol. 2, trad. din gr., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2008, p. 309. [13] Idem, p. 337. [14] Idem, p. 338.
[15] Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine: dosarul unei controverse – mărturiile Tradiției, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2006, p. 425.