Predică la Duminica a II-a a Postului Mare [2021]

Iubiții mei[1],

experiența îndumnezeirii de zi cu zi este viața tainică, dar cu totul împlinitoare a Bisericii lui Dumnezeu. Și cei care își trăiesc mântuirea lor ca pe o continuă curățire, luminare și îndumnezeire personală în relația lor cu Dumnezeu, aceia trăiesc dumnezeiește pe pământ și nu trupește, nu după o mentalitate trupească, seculară, telurică, care își găsește „împlinirea” în istorie.

Omul trupesc trăiește doar pentru acum și aici, fără să se raporteze la Dumnezeu și la viața cea veșnică, având grijă doar pentru ca să fie sănătos, sătul, apreciat de oameni și entuziasmat de ceea ce trăiește. Pe când omul duhovnicesc trăiește mistico-eshatologic, trăiește în sinea lui lipit de Dumnezeu și nu de ceva din lumea aceasta, pentru că trăiește împreună cu El, fiind plin de slava Lui, prin care El locuiește în acesta.

Tot ceea ce face omul trupesc e pentru ca să își sporească plăcerea, confortul, prosperitatea. Negându-și în sine sufletul și nevoile sale abisale, el trăiește ca și când ar avea numai trup. Pe când omul duhovnicesc, deși trăiește în trup și e înconjurat de lucruri și de ispite de tot felul, este lipit de Dumnezeu și are dorul de a se curăți mereu pentru El, căci dorește ca împreună cu El să fie pentru veșnicie. De aceea, omul duhovnicesc se bucură în mod curat de toate ale vieții acesteia. Se bucură în rugăciune, în postire, în citiri sfinte, în slujire, în priveghere, în curăție, pe când omul trupesc se abandonează simțirilor și emoțiilor păcătoase, strângerilor păcătoase de lucruri, trăind păcatul ca pe „realitatea adevărată” a omului și prin aceasta neștiind care e viața reală, adevărată a omului.

Însă păcatul nu are nimic de-a face cu normalitatea omului, ci el e tocmai ieșirea din normalitate! Ca să te întorci la firescul tău, la ceea ce ai nevoie cu adevărat, trebuie să renunți la nefirescul păcatului, la viața la întâmplare, la viața fără Dumnezeu, pentru ca să regăsești în relația cu El adevărata ta împlinire.

Teologia mântuirii, pe care ne-a revelat-o Dumnezeu în Biserica Sa, poate fi experimentată de orice creștin ortodox în parte, pentru că ea e viața adevărată a omului. Faptul că slava lui Dumnezeu, cea necreată și veșnică, izvorăște veșnic din ființa Sa și ea coboară în viața Bisericii prin Sfintele Taine și prin toate Sfintele Slujbe ale Bisericii și în viața noastră de continuă asceză e miezul teologiei mântuirii noastre. Pentru că mântuirea noastră e întâlnirea cu totul împlinitoare dintre viața lui Dumnezeu și viața noastră. El ne umple de viața Lui, de slava Sa cea veșnică, în Biserica Sa, prin care El trăiește în noi și cu noi. Iar mântuirea noastră e tocmai sălășluirea conștientă a Lui în noi, prin slava Sa, și continua noastră viețuire, conștientă și liberă și iubitoare, cu Dumnezeu.

Pentru că El nu e doar una din iubirile inimii noastre, ci singura și marea noastră iubire. Căci, iubindu-L pe El mai întâi, putem iubi în mod curat întreaga Lui creație. Dar dacă nu Îl iubim pe Făcătorul și Mântuitorul nostru, noi nu ne iubim nici pe noi și nici pe alții, în definitiv nu iubim pe nimeni, pentru că El este izvorul întregii noastre iubiri. A fi cu Dumnezeu înseamnă a învăța de la El tot ceea ce e uman, tot ceea ce e împlinitor și tot ceea ce e dumnezeiesc. Pentru că a trăi cu Dumnezeu e divino-uman, e viața plină de nemurirea și sfințenia Lui, iar a trăi divino-uman, adică în slava Lui, înseamnă a trăi omenește cu adevărat.

Pentru că omenie nu vine de la faptul de-a fi om, ci de la a trăi ca un adevărat om. Omul de omenie e omul profund uman, e omul transfigurat, e omul care se sfințește continuu în relația sa cu Dumnezeu, și de aceea e foarte atent, e foarte delicat, vede și iubește cu adevărat oamenii. Și îi vezi pe oameni, când Îl vezi pe Dumnezeu în tine.

De aceea, înainte de toate, Sfântul Grigorios Palamas, când a început să se nevoiască la Vatopediu[2], s-a rugat Născătoarei de Dumnezeu să îi lumineze întunericul interior[3]. Pentru că acolo, unde mai înainte e numai întuneric și patimi multe, acolo, în sufletul nostru, strălucește Dumnezeu slava Lui, atunci când începem să ne curățim cu adevărat de patimile noastre. Și încredințarea din partea Lui că am început să ne nevoim cu adevărat e tocmai aceasta: arătarea Lui în noi întru slava Sa. Prima noastră vedere extatică e încredințarea din partea Lui că am început să ne nevoim duhovnicește. Că suntem pe calea mântuirii și că astfel trebuie să trăim toată viața noastră: ca oameni plini de slava lui Dumnezeu și de toată curăția și sfințenia.

Pentru că viața cu Dumnezeu e plină de vederi dumnezeiești, de minuni negrăite, de luminări și de simțiri sfinte, de continuă comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, dar și o vedere și o simțire profundă a patimilor noastre, a neîmplinirii noastre interioare, cât și o simțire continuă a răutății din demoni și din oameni. De aceea, viața cu Dumnezeu e o continuă luptă pentru a rămâne cu El, pentru că ispitele și împotrivirile față de viața sfântă sunt multiple și continue. Însă, prin slava Lui, toată această năpustire de răutate asupra noastră e aproape cu totul atenuată, fapt pentru care putem să ne bucurăm duhovnicește în necazuri, în ispite, în boli, în prigoniri de tot felul. Iar paradoxul e aparent! Pentru că Cel care ne întărește pe noi e cu totul puternic față de cei care vor să ne destabilizeze interior. De aceea, întru El, noi ne putem bucura în situații cu totul dramatice, pentru că ne bucurăm dumnezeiește și nu teluric.

Dușmanii teologici ai Sfântului Grigorios Palamas erau dușmanii îndumnezeirii noastre. Pentru că ei credeau că lumina dumnezeiască, pe care Sfinții Apostoli au văzut-o la transfigurarea Domnului pe Muntele Tabor, e „creată” și că ei au văzut-o „cu ochii trupești” și nu în mod extatic, nu duhovnicește[4].  Însă lumina Dumnezeului treimic nu poate fi „creată”, pentru că nu poate izvorî nimic creat din Dumnezeul Cel veșnic! Dacă lumina Lui ar fi „creată”, atunci Dumnezeu Însuși ar fi „creat”, ceea ce e un nonsens.

Iar Sfântul Grigorios Palamas a apărat teologia îndumnezeirii noastre tocmai de acest nonsens al secularismului. Pentru că oamenii trupești cred că pot „să-L vadă pe Dumnezeu” fără slava Lui, adică fără curățirea lor de patimi, fără luminarea lor și fără îndumnezeirea lor prin slava Lui. Pe când adevărul mântuirii noastre e acesta: numai aici, în Biserica slavei Sale, noi ne putem sfinți cu adevărat, iar toți cei care s-au sfințit, se sfințesc și se vor sfinți în Biserica Sa au făcut-o, o fac și o vor face numai prin slava Lui cea necreată și veșnică.

De aceea, dacă ne despărțim de Biserica lui Dumnezeu, ne despărțim și de slava Lui. Pentru că aici, în Biserică, ne umplem de slava Lui și ne transfigurăm prin slava Lui. Iar experiența zilnică a slavei Sale înseamnă viața noastră cu Dumnezeu și taina cea adâncă a vieții noastre. Pentru că numai noi știm cum arată relația noastră continuă, interioară, cu Dumnezeu.

Astfel, în comparație cu cei care nu Îl caută pe Dumnezeu și trăiesc ca și când El nu ar exista, există și membri ai Bisericii care cred în El fără să trăiască în mod continuu cu El. Fără să aibă experiența mistică a vieții cu El. Pentru că trăiesc trupește și nu duhovnicește. Și de aceea, ceea ce înțeleg ei din viața Bisericii e foarte limitat și fantezist, pentru că nu știu în fapt că există o cale interioară a sfințirii omului și că toți suntem chemați de la Botez să o trăim, pentru că aceasta e viața deplin umană. Iar marea dramă a acestor confrați ai noștri e că ei stau lângă apa harului, stau mereu lângă apa slavei Sale, și trăiesc ca unii însetați de ea. Pentru că nu știu cum să soarbă continuu apa lui Dumnezeu, apa slavei Sale, slava Sa cea veșnică în ființa lor.

Și cum să te umpli de slava Lui, când tu nu vrei să te rogi, să postești, să te spovedești, să te împărtășești cu Domnul, să fii milostiv și smerit în tot ceea ce faci?! A participa la Slujbele Bisericii înseamnă a respira slava și teologia lui Dumnezeu. A respira cu toată ființa noastră viața Lui cea veșnică, cea necreată, adică slava Lui, și toată bogăția teologică revelată în Slujbele Bisericii. Și adevărații orbi sunt orbii aceștia din Biserică, care nu văd adevărul lui Dumnezeu, deși El este în ochii lor. Pentru că aici, în Biserica Lui, noi avem tot timpul și tot cadrul trăirii cu Dumnezeu și al rezolvării tuturor problemelor și a nelămuririlor noastre, dar noi nu vrem să începem viața cu Dumnezeu. Și dacă nu începem viața cu El, nu ne începem nici viața noastră! Pentru că viața noastră nu se poate împlini decât în El.

De aceea, toate căutările noastre sunt deșarte, dacă nu Îl găsim pe El. Toate dorințele noastre, toate aspirațiile noastre sunt mici și neîmplinitoare, dacă nu Îl găsim pe El și dacă nu Îi slujim Lui cu frică și cu cutremur. Pentru că noi ne împlinim doar în relația cu El și cu toți semenii noștri. Doar în relația de iubire și de sinceritate și de comuniune dintre noi toți.

Așadar, iubiții mei, viața și teologia Sfântului Grigorios Palamas, Părintele nostru, sunt o icoană vie a vieții Bisericii. Pentru că Biserica nu este o instituție umană, condusă de oameni, ci una divino-umană, condusă de Dumnezeu prin ierarhia Bisericii. Iar scopul Bisericii e acela de a-i îndumnezei pe oameni. Adică de-ai face pe toți iconici, de-ai face pe toți zugrăviți pe pereții Bisericii, dar, în primul rând, moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Căci toți Sfinții pot fi zugrăviți în Biserică, pot fi iconizați pe pereții Bisericii, ca unii ce sunt paradigmele vieții creștine. Dar dacă, în mod abuziv, vrei să fii „iconizat” în Biserică, fără a fi Sfântul lui Dumnezeu, pledezi pentru o falsă „iconizare” a ta, care nu te ajută la nimic, ci te condamnă și mai mult. Pentru că, în loc să îți sfințești viața cu adevărat, tu ai dorit slavă deșartă, slavă trecătoare, adică laude de doi lei din partea oamenilor, pe când slava lui Dumnezeu, cea veșnică, nu ai dorit-o, nu ai dorit pe cea care sălășluiește în toți Sfinții și Îngerii Lui.

Sfintele Icoane ale Bisericii sunt frumoase nu prin culorile lor, ci prin viețile Sfinților iconizate pe ele. Ca să înțelegi Icoana Sfântului trebuie să cunoști viața lui. Și ca să cunoști viața lui trebuie să te împrietenești în mod real cu el. Trebuie să îl faci pe Sfânt unul din viața ta, un intim al tău, un confident zilnic.

Iar Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu se împrietenesc foarte rapid cu noi, pentru că ei doresc ca noi să ne sfințim cât mai mult și să fim ca ei. Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu ne doresc tot binele și toată împlinirea, de aceea ne ajută să înțelegem toate detaliile vieții sfinte. Dar dacă noi nu vrem să fim prieteni cu ei, cine pierde?! Dacă noi nu vrem să fim ajutați de membrii Împărăției, cine pierde în mod fundamental?!

Însă, dacă nu ne plac Sfinții, nu ne plac adevărul, sfințenia, curăția, voia lui Dumnezeu. Dar dacă îi iubim pe Sfinții și pe Îngerii Lui, atunci acesta e semnul că Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, pe Cel care ne sfințește pe toți și ne adună pe toți la Sine.

Dumnezeu să vă întărească pe mai departe în postirea și în nevoința dumneavoastră, ajutați fiind mereu de Sfinții și de Îngerii Lui, și mai ales de Născătoarea de Dumnezeu, de cea mai desfătată și mai cuprinzătoare decât cerurile! Amin.


[1] Începută la 7. 15, în zi de vineri, pe 26 martie 2021. Soare, minus un grad, vânt de 5 km/ h.

[2] Archimandrite Ephraim, Abbot of Holy Monastery of Vatopaidi, Repentance According to Saint Gregory Palamas, in Triune God: Incomprehensible but Knowable – The Philosophical and Theological Significance of St Gregory Palamas for Contemporary Philosophy and Theology, edited by Constantinos Athanasopoulos, Cambridge Scholars Publishing, 2015, p. 2.

[3] Cf. PG 151, col. 566 C.

[4] Patrícia Calvário, Theosis and the Metaphysics of Light of Gregory Palamas, in Annals of the University of Bucharest, Philosophy Series, vol. LXVII, no. 1, 2018, p. 229.

4 comentarii la „Predică la Duminica a II-a a Postului Mare [2021]”

  1. Și pe sfinția voastră, asemenea, Preacucernice Părinte Dorin, să vă întărească Dumnezeu și Preacurata Născătoare de Dumnezeu și toți Sfinții și Îngerii Lui întotdeauna! Doamne ajută, să ne dea Domnul minte și inimă ca să Îl iubim pe El și să facem voia Lui! Binecuvântați!

    1. Multă sănătate și putere de muncă, Domnule Justin! Dumnezeu să vă călăuzească în tot ceea ce faceți!

    1. Multă sănătate, Doamnă Ioana, și Dumnezeu să vă bucure în tot lucrul cel bun pe care îl faceți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *