Daniil, cap. 4, 33-37, cf. LXX

33. „[Iar] Eu, Nabuhodonosor, împăratul Babilonului, 7 ani am fost legat și m-au păscut pe mine [la] iarbă ca pe bou și din iarba pământului mâncam. Iar după cei 7 ani mi-am dat sufletul meu spre rugăciune [καὶ μετὰ ἔτη ἑπτὰ ἔδωκα τὴν ψυχήν μου εἰς δέησιν] și m-am rugat pentru păcatele mele către fața Domnului [καὶ ἠξίωσα περὶ τῶν ἁμαρτιῶν μου κατὰ πρόσωπον Κυρίου], a Dumnezeului cerului [τοῦ Θεοῦ τοῦ οὐρανοῦ], iar pentru necunoașterile mele Dumnezeului dumnezeilor, Celui mare, m-am rugat [καὶ περὶ τῶν ἀγνοιῶν μου τοῦ Θεοῦ τῶν θεῶν, τοῦ μεγάλου, ἐδεήθην]. Și perii mei au fost ca aripile vulturului, unghiile mele ca ale leului, a fost schimbată [au fost schimbate] carnea mea și inima mea [ἠλλοιώθη ἡ σάρξ μου καὶ ἡ καρδία μου] [și] gol umblam, împreună cu fiarele pământului. [Căci] vis am văzut și bănuielile pe mine m-au cuprins. Și, pentru multă vreme, somnul pe mine m-a luat, iar adormire a căzut asupra mea.

34. Iar la sfârșitul celor 7 ani, timpul răscumpărării mele a venit [ὁ χρόνος μου τῆς ἀπολυτρώσεως ἦλθε], iar păcatele mele și neștiințele mele au fost împlinite înaintea Dumnezeului cerului și [eu] m-am rugat pentru neștiințele mele Dumnezeului dumnezeilor, Celui mare. Și, iată, un Înger m-a chemat pe mine din cer, zicându-mi: «Nabuhodonosor [Ναβουχοδονοσορ], slujește Dumnezeului cerului [δούλευσον τῷ Θεῷ τοῦ οὐρανοῦ], Celui Sfânt [τῷ ἁγίῳ], și dă slavă Celui Preaînalt, [căci] palatul împărătesc al neamului tău ție îți este dat înapoi!»!

35.

36. [Și] în acea vreme mi-a fost înapoiată mie împărăția mea și slava mea mi-a fost dată mie înapoi.

37. [Iar eu] Celui Preaînalt mă mărturisesc și laudă [Îi aduc] Celui care a zidit cerul și pământul și mările și râurile și toate cele [care sunt] în ele. Mă mărturisesc [Lui] și Îl laud, că[ci] El este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Că[ci] El face semne și minuni și schimbă ceasurile și vremurile, luând împărăția împăraților și punând alții în locul lor. [Iar] de acum Lui Îi voi sluji și, de frica Sa, [cu]tremurul m-a cuprins pe mine. Și pe toți cei Sfinți ai Săi îi laud [καὶ πάντας τοὺς Ἁγίους Αὐτοῦ αἰνῶ], că[ci] dumnezeii neamurilor nu au în ei tărie [ca] să întoarcă împărăția împăratului spre alt împărat [οἱ γὰρ θεοὶ τῶν ἐθνῶν οὐκ ἔχουσιν ἐν ἑαυτοῖς ἰσχὺν ἀποστρέψαι βασιλείαν βασιλέως εἰς ἕτερον βασιλέα] și să omoare și să facă [pe cineva] a trăi și să facă semne și minuni mari și înfricoșătoare și să schimbe lucrurile cele prea mari, precum a făcut cu mine Dumnezeul cerului și a schimbat în[tru] mine lucrurile cele mari. [De aceea], eu, [în] toate zilele împărăției mele, pentru sufletul meu, Celui Preaînalt jertfă Îi voi aduce, întru miros de bună mireasmă Domnului [εἰς ὀσμὴν εὐωδίας τῷ Κυρίω], și [lucrul] cel plăcut înaintea Sa voi face. Eu și poporul meu [și] neamul meu și țările mele, cele [care sunt] în[tru] stăpânirea mea, [vom face acestea]. Iar câți au grăit înspre Dumnezeul cerului și câți or să apuce grăind [să grăiască] ceva[1], pe aceia îi voi osândi [la] moarte [τούτους κατακρινῶ θανάτῳ]”.


[1] Iar câți au hulit și Îl hulesc pe Dumnezeu.

Daniil, cap. 4, 23-33, cf. LXX

23. Iar vedenia pe care ai văzut-o, [aceea] că Îngerul în[tru] tărie a fost trimis de la Domnul și că a zis: <Să fie scos pomul și să fie tăiat!>, [asta înseamnă că] judecata Dumnezeului Celui mare va veni peste tine [ἡ κρίσις τοῦ Θεοῦ τοῦ μεγάλου ἥξει ἐπὶ σέ],

24. iar Cel Preaînalt și Îngerii Săi pe tine te dărâmă.

25. Întru pază te vor duce pe tine departe și întru loc deșert te vor trimite pe tine.

26. Iar rădăcina pomului, cea care a fost lăsată, [atunci] când nu a fost dezrădăcinată, [este] locul tronului tău [și] ție îți va fi păstrat întru veac. Și [este] ceasul, iată, [când] împotriva ta se pregătesc și te vor biciui pe tine și le vor aduce pe cele care au fost hotărâte asupra ta!

27. Domnul [este] viu în cer și stăpânirea Sa [este] peste tot pământul Său. Roagă-te pentru păcatele tale și [pentru] toate nedreptățile tale [δεήθητι περὶ τῶν ἁμαρτιῶν σου καὶ πάσας τὰς ἀδικίας σου]! Cu milostenii răscumpără-le, pentru ca bunătatea să-ți fie dată ție și multe zile să fii pe tronul împărăției tale și [El] nu are să te strice pe tine! [Și] iubește aceste cuvinte [τούτους τοὺς λόγους ἀγάπησον], căci exact [este] cuvântul meu și plin [este] timpul tău [ἀκριβὴς γάρ μου ὁ λόγος καὶ πλήρης ὁ χρόνος σου]!»”.

28. Iar la sfârșitul cuvintelor, Nabuhodonosor, cum a auzit judecata vedeniei, [aceste] cuvinte în inima [sa] le-a păstrat [τοὺς λόγους ἐν τῇ καρδίᾳ συνετήρησε].

29. Iar împăratul, după 12 luni, [era] pe zidurile cetății, împreună cu toată slava sa, [și] umbla și peste turnurile ei trecea.

30. Și a răspuns [el și] a zis: „Acesta este Babilonul cel mare, pe care eu l-am zidit, iar casa împărăției mele [este] în[tru] tăria puterii mele [și aceasta] va fi numită spre cinstea slavei mele”.

31. Dar, la sfârșitul cuvântului său, glas din cer s-a auzit: „Ție ți se zice, Nabuhodonosor, împăratule, [că] împărăția Babilonului a fost luată [de la] tine și altuia îi este dată, [adică] omului care a fost disprețuit în casa ta! Iată, Eu îl pun pe el peste împărăția ta, iar stăpânirea ta și slava ta și desfătarea ta le va primi! Pentru că ai să cunoști că stăpânirea o are Dumnezeul cerului în împărăția oamenilor [ὅπως ἐπιγνῷς ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ Θεὸς τοῦ οὐρανοῦ ἐν τῇ βασιλείᾳ τῶν ἀνθρώπων] și cui are să voiască o va da pe ea [καὶ ᾧ ἐὰν βούληται δώσει αὐτήν], iar până la răsăritul soarelui alt împărat va fi veselit [se va veseli] în casa ta și [el] va apuca slava ta și tăria ta și stăpânirea ta.

32. Iar Îngerii te vor prigoni pe tine pentru 7 ani [καὶ οἱ Ἄγγελοι διώξονταί σε ἐπὶ ἔτη ἑπτά] și nici nu ai să vezi și nici nu ai să vorbești cu tot omul [καὶ οὐ μὴ ὀφθῇς οὐδ᾽ οὐ μὴ λαλήσῃς μετὰ παντὸς ἀνθρώπου][1]. [Cu] iarbă, ca boul, te vor hrăni, și din iarba pământului va fi pășunea ta. Iată, în loc de slava ta[, ei] te vor lega pe tine, iar casa desfătării tale și împărăția ta o va avea [le va avea] altul!

33. Iar până de dimineață toate va fi împlinită [vor fi împlinite/ se vor împlini], [pentru că acestea toate vor veni] asupra ta, Nabuhodonosor, împăratule al Babilonului, și nu vei avea nevoie de nimic din toate acestea [καὶ οὐχ ὑστερήσει ἀπὸ πάντων τούτων οὐθέν]!”.


[1] Timp de 7 ani nu o să vezi om și nici nu o să vorbești cu vreun om.

Daniil, cap. 4, 1-22, cf. LXX

1.

2.

3.

4. [În] cel de al 18-lea an al împărăției lui Nabuhodonosor, [acesta] a zis: „Fiind [eu] în pace, eram în casa mea și bine sporind pe tronul meu,

5. [când] vis am văzut și am fost înfricoșat și frica a căzut peste mi[n]e.

6.

7.

8.

9.

10. [Căci] dormeam…Și, iată, pomul cel înalt, crescând peste pământ, [iar] vederea sa [era] mare și nu era altul asemenea lui!

11. Și vederea sa [era] mare [și] vârful său se apropia până la cer, iar scorbura [τὸ κύτος] sa până la nori [pentru] a umple cele de sub cer. Soarele și luna în el locuiau [ὁ ἥλιος καὶ ἡ σελήνη ἐν αὐτῷ ᾤκουν] și luminau tot pământul [καὶ ἐφώτιζον πᾶσαν τὴν γῆν].

12. Ramurile sale [erau cu] lungimea ca de 30 de stadii [ὡς σταδίων τριάκοντα], iar dedesubtul său se umbreau toate fiarele pământului și în el păsările cerului se cuibăreau. Rodul său era mult și bun și hrănea toate vietățile.

13. [Și] vedeam [acestea] în somnul meu. Și, iată, Îngerul a fost trimis în[tru] tărie din cer [Ἄγγελος ἀπεστάλη ἐν ἰσχύι ἐκ τοῦ οὐρανοῦ]!

14. Și a fost chemat[1] și i s-a zis lui: «Tăiați-l pe el[2] și stricați-l pe el! Căci a fost poruncit de Cel Preaînalt [ca] acesta să se dezrădăcineze și să se facă nefolositor».

15. Și așa a zis: «O singură rădăcină lăsați-i lui în pământ! Pentru ca împreună cu fiarele sălbatice să pască iarbă în munți ca boul

16. și de la roua cerului are să se schimbe trupul său și 7 ani are să pască împreună cu ele,

17. până are să-L cunoască pe Domnul cerului [ἕως ἂν γνῷ τὸν Κύριον τοῦ οὐρανοῦ][3], [Acesta] putere având [peste] toate cele [care sunt] în cer și peste cele ale pământului și câte are să voiască face în[tru] acestea[4] [καὶ ὅσα ἂν θέλῃ ποιεῖ ἐν αὐτοῖς]». Înaintea mea a fost tăiat într-o zi și căderea sa [a fost] într-un ceas de zi, iar ramurile sale au fost date întru tot vântul. Și a fost târât și aruncat, iar iarba pământului, împreună cu fiarele pământului, mânca. Și spre pază a fost dat, iar în lanțuri și în cătușe de aramă a fost legat. [Și] de acestea foarte m-am minunat în toate acestea [ὑπ᾽ αὐτῶν σφόδρα ἐθαύμασα ἐπὶ πᾶσι τούτοις] și somnul meu s-a depărtat de la ochii mei [καὶ ὁ ὕπνος μου ἀπέστη ἀπὸ τῶν ὀφθαλμῶν μου].

18. Și m-am sculat dis-de-dimineață din patul meu [și] l-am chemat pe Daniil, pe stăpânitorul sofiștilor [τὸν ἄρχοντα τῶν σοφιστῶν] și pe conducătorul celor care judecă visele [καὶ τὸν ἡγούμενον τῶν κρινόντων τὰ ἐνύπνια], și i-am povestit lui visul și [el] mi-a arătat mie tălmăcirea sa.

19. Iar Daniil foarte mult s-a minunat și bănuiala [ὑπόνοια] îl grăbea pe el și a fost înfricoșat de [cu]tremurul care l-a cuprins pe el [καὶ φοβηθεὶς τρόμου λαβόντος αὐτὸν] și a fost schimbată [s-a schimbat] fața sa [și] și-a clătinat capul său un ceas [κινήσας τὴν κεφαλὴν ὥραν μίαν], [căci] a fost uluit [ἀποθαυμάσας]. Și mi-a răspuns mie [cu] glas blând: «Împăratule, visul acesta [să fie] celor care te urăsc pe tine și tălmăcirea sa să vină peste vrăjmașii tăi!

20. Pomul care a fost sădit în pământ, pe care [l-ai văzut în] vedenia cea mare, tu ești, împărate!

21. Și toate păsările cerului, cele care se cuibăresc în el, [sunt] tăria pământului și neamurile și toate limbile până la marginile pământului și toate țările care îți slujesc ție.

22. Iar pomul acela [care a fost] să se înalțe și [a fost] să se apropie cerului și scorbura sa să atingă norii, tu [ești], împăratule, [care] ai fost înălțat peste toți oamenii cei fiind [care sunt] pe fața a tot pământul. [Căci] a fost înălțată inima ta [cu] mândrie și [cu] tărie [ὑψώθη σου ἡ καρδία ὑπερηφανίᾳ καὶ ἰσχύι]. [Dar] pe cele către Cel Sfânt și [către] Îngerii Săi, [adică] faptele tale, a[u] fost văzut[e][5], pentru că a fost pustiită casa Dumnezeului Celui viu [καθότι ἐξερήμωσας τὸν οἶκον τοῦ Θεοῦ τοῦ ζῶντος] pentru păcatele poporului care a fost sfințit [ἐπὶ ταῖς ἁμαρτίαις τοῦ λαοῦ τοῦ ἡγιασμένου].


[1] A fost chemat Îngerul de către Domnul.

[2] Acest pom imens.

[3] Cu fiarele sălbatice.

[4] În cer și pe pământ.

[5] Au fost văzute de către El.

Iezechiil, cap. 4, cf. LXX

1. Iar tu, fiule al omului, ia-ți ție o cărămidă [πλίνθον] și o vei pune pe ea înaintea feței tale și vei schița pe ea cetatea Ierusalimului [καὶ διαγράψεις ἐπ᾽ αὐτὴν πόλιν τὴν Ιερουσαλημ]!

2. Și vei face trecere pe deasupra ei și vei zidi deasupra ei fortificații exterioare și o vei împrejmui pe ea [cu] întăritură și o vei da pe ea taberelor[1] și îi vei rândui împrejur arme de luptă.

3. Iar tu ia-ți ție o tigaie de fier [τήγανον σιδηροῦν] și o vei pune pe ea [ca] zid de fier între tine și între cetate! Și îți vei pregăti fața ta împotriva ei și va fi în[tru] închidere și o vei închide pe ea. [Iar] acesta este semnul fiilor lui Israil.

4. Și tu vei fi dormind pe coasta ta cea stângă și vei pune nedreptățile casei lui Israil peste ea după numărul celor 150 [πεντήκοντα καὶ ἑκατόν] de zile [în] care vei fi dormind pe ea[2] și vei lua nedreptățile lor [καὶ λήμψῃ τὰς ἀδικίας αὐτῶν][3].

5. Iar Eu ți-am dat ție cele două nedreptăți ale lor întru numărul celor 190 [ἐνενήκοντα καὶ ἑκατὸν] de zile și vei lua nedreptățile casei lui Israil.

6. Și vei săvârși acestea toate și vei fi dormind pe coasta ta cea dreaptă și vei lua nedreptățile casei lui Iudas 40 de zile, [căci] ți-am pus ție [câte] o zi pentru un an[4].

7. Iar spre închiderea Ierusalimului îți vei pregăti fața ta și brațul tău îl vei întări și vei profeți împotriva lui [καὶ προφητεύσεις ἐπ᾽ αὐτήν].

8. Iar Eu, iată, am dat asupra ta legături și să nu te întorci de pe o coastă a ta pe [cealaltă] coastă a ta până ce or să fie împlinite zilele închiderii tale!

9. Iar tu ia-ți ție grâuri și orzuri și bob [κύαμον][5] și linte și mei [κέγχρον][6] și speltă [ὀλύραν][7] și le vei arunca pe ele într-un vas de lut! Și îți vor fi ție acestea întru pâini și după numărul zilelor [în] care tu dormi pe coasta ta cele 190 de zile, [iar atunci] vei mânca acestea.

10. Iar mâncarea ta, pe care o vei mânca, [cu] cumpănă de 20 de sicli pe zi [εἴκοσι σίκλους τὴν ἡμέραν] [va fi], [și] de la vreme până la vreme vei mânca acestea.

11. Iar apă cu măsură vei bea, a 6-a [parte dintr-un] hin [τὸ ἕκτον τοῦ ιν], [și] de la vreme până la vreme vei bea.

12. Și pâinea coaptă în cenușă, cea de orz, o vei mânca pe ele [pe ea] în murdăriile gunoiului celui omenesc [καὶ ἐγκρυφίαν κρίθινον φάγεσαι αὐτά ἐν βολβίτοις κόπρου ἀνθρωπίνης][8] [și] le vei ascunde pe ele de la ochii lor [ἐγκρύψεις αὐτὰ κατ᾽ ὀφθαλμοὺς αὐτῶν].

13. Și le vei zice: «Acestea zice Domnul, Dumnezeul lui Israil: <Așa vor mânca fiii lui Israil cele necurate [ἀκάθαρτα] în[tre] neamuri>»”.

14. Și am zis: „Nicidecum, Doamne, Dumnezeule al lui Israil! Iată, sufletul meu nu a fost întinat în necurăție, iar [din trupul] cel mort și [din] cel mâncat de fiare nu am mâncat de la nașterea mea până acum și nici [nu] a intrat întru gura mea toată carnea cea veche!”.

15. Și [El] a zis către mine: „Iată, ți-am dat ție balegile de boi în locul murdăriilor celor omenești [βόλβιτα βοῶν ἀντὶ τῶν βολβίτων τῶν ἀνθρωπίνων] și vei face pâinile tale în ele [καὶ ποιήσεις τοὺς ἄρτους σου ἐπ᾽ αὐτῶν]!”.

16. Și [El] a zis către mine: „Fiule al omului, iată, Eu zdrobesc întăritura pâinii în Ierusalim și vor mânca pâine cu cumpănă[9] și cu lipsă, iar apă cu măsură și cu stingere vor bea,

17. pentru ca lipsiți să fie de pâine și de apă! Și va fi pierit [va pieri] omul și fratele său și vor fi topiți în[tru] nedreptățile lor [καὶ τακήσονται ἐν ταῖς ἀδικίαις αὐτῶν].


[1] Taberelor militare.

[2] Pe coasta sau pe partea stângă.

[3] Te vei nevoi pentru păcatele lor, pentru că le vei asuma în viața ta.

[4] Pentru un an de robie.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bob_(leguminoasă).

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mei.

[7] Idem: https://el.wikipedia.org/wiki/Όλυρα și https://ro.wikipedia.org/wiki/Spelta.

[8] În fecale umane.

[9] Dată cu măsură, cântărită.

Daniil, cap. 3, 65-97, cf. LXX

65. Binecuvântați toate vânturile pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

66. Binecuvântați focul și arșița pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

67. Binecuvântați gheață și frig pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

68. Binecuvântați rourări și furtuni pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

69. Binecuvântați înghețuri și frig pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

70. Binecuvântați brume și zăpezi pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

71. Binecuvântați nopți și zile pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

72. Binecuvântați lumină și întuneric pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

73. Binecuvântați fulgere și nori pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

74. Binecuvântă pământ pe Domnul! Să-L cânte și să-L preaînalțe pe El întru [toți] veci[i]!

75. Binecuvântați munți și dealuri pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

76. Binecuvântați toate care creșteți pe pământ pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

77. Binecuvântați izvoare pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

78. Binecuvântați mări și râuri pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

79. Binecuvântați chiți [κήτη] și toate care se mișcă în ape pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

80. Binecuvântați toate păsările cerului pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

81. Binecuvântați cele cu patru picioare [τετράποδα] și fiarele pământului [θηρία τῆς γῆς] pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

82. Binecuvântați fii ai oamenilor pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

83. Binecuvântă Israil pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

84. Binecuvântați preoți pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

85. Binecuvântați robi pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

86. Binecuvântați duhuri și sufletele Drepților pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

87. Binecuvântați cei Cuvioși și cei smeriți [cu] inima pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]!

88. Binecuvântați, Anania [Ανανια], Azaria [Αζαρια], Misail [Μισαηλ] pe Domnul! Cântați-L și preaînălțați-L pe El întru [toți] veci[i]! Că[ci] ne-a izbăvit pe noi din Iad [ὅτι ἐξείλετο ἡμᾶς ἐξ ᾍδου] și ne-a mântuit pe noi din mâna morții [καὶ ἔσωσεν ἡμᾶς ἐκ χειρὸς θανάτου] și ne-a izbăvit pe noi din mijlocul văpăii arzând [καὶ ἐρρύσατο ἡμᾶς ἐκ μέσου καιομένης φλογὸς] și din foc ne-a răscumpărat pe noi [καὶ ἐκ τοῦ πυρὸς ἐλυτρώσατο ἡμᾶς].

89. Mărturisiți-vă Domnului că [este] bun [ἐξομολογεῖσθε τῷ Κυρίῳ ὅτι χρηστός], că întru veac [este] mila Lui [ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος Αὐτοῦ]!

90. Binecuvântați pe Dumnezeul dumnezeilor toți cei care vă închinați [Lui]! Cântați-L și mărturisiți-L [ὑμνεῖτε καὶ ἐξομολογεῖσθε] [pe El], că întru veac [este] mila Lui și întru veacul vecilor [ὅτι εἰς τὸν αἰῶνα τὸ ἔλεος Αὐτοῦ καὶ εἰς τὸν αἰῶνα τῶν αἰώνων]!”.

91. Și a fost, când a auzit împăratul cântările lor, și a stat [și] îi vedea pe ei trăind, atunci Nabuhodonosor, împăratul, s-a minunat și s-a ridicat degrabă și a zis prietenilor săi:

92. „Iată, eu văd 4 oameni dezlegați [ἐγὼ ὁρῶ ἄνδρας τέσσαρας λελυμένους], mergând prin foc [περιπατοῦντας ἐν τῷ πυρί] și stricăciune nefiind în[tru] ei [καὶ φθορὰ οὐδεμία ἐγενήθη ἐν αὐτοῖς], iar vederea celui de-al 4-lea [este] asemănarea Îngerului lui Dumnezeu [καὶ ἡ ὅρασις τοῦ τετάρτου ὁμοίωμα Ἀγγέλου Θεοῦ]!”.

93. Și s-a apropiat împăratul către ușa cuptorului arzând [cu] foc [și] i-a chemat pe ei după nume: „Sedrah, Misah [și] Abdenago, slujitorii Dumnezeului dumnezeilor, ai Celui Preaînalt, ieșiți din foc!”. Atunci așa au ieșit oamenii din mijlocul focului.

94. Și au fost adunați împreună ipații, toparhii și capii de familie [οἱ ὕπατοι, τοπάρχαι καὶ ἀρχιπατριῶται] și prietenii împăratului, și îi vedeau pe oamenii aceștia că nu s-a atins focul de trupul lor [ὅτι οὐχ ἥψατο τὸ πῦρ τοῦ σώματος αὐτῶν] și perii lor[1] nu au fost arși [καὶ αἱ τρίχες αὐτῶν οὐ κατεκάησαν] și șalvarii lor nu au fost schimbați [καὶ τὰ σαράβαρα αὐτῶν οὐκ ἠλλοιώθησαν] [nu s-au schimbat[2]] și nici mirosul focului [nu] era în[tru] ei.

95. Și a primit Nabuhodonosor, împăratul, [și] a zis: „Binecuvântat [este] Domnul [εὐλογητὸς Κύριος], Dumnezeul lui Sedrah, Misah [și] Abdenago [ὁ Θεὸς τοῦ Σεδραχ Μισαχ Αβδεναγω], Care l-a trimis pe Îngerul Său și i-a mântuit pe slujitorii Săi cei care au nădăjduit în[tru] El [Ὃς ἀπέστειλε τὸν Ἄγγελον Αὐτοῦ καὶ ἔσωσε τοὺς παῖδας Αὐτοῦ τοὺς ἐλπίσαντας ἐπ᾽ Αὐτόν]. Căci porunca împăratului au lepădat și și-au dat trupurile lor spre ardere, ca să nu slujească și nici să [nu] se închine altui dumnezeu, ci numai Dumnezeului lor.

96. Și acum eu hotărăsc ca [din] tot neamul și [din] toate semințiile și [din] toate limbile, [cel] care are să blasfemieze spre Domnul [ὃς ἂν βλασφημήσῃ εἰς τὸν Κύριον], Dumnezeul lui Sedrah, Misah [și] Abdenago, va fi tăiat în bucăți [διαμελισθήσεται] și casa sa va fi făcută averea statului [καὶ ἡ οἰκία αὐτοῦ δημευθήσεται][3], pentru că nu este alt dumnezeu, care va putea să izbăvească așa[4]”.

97. Atunci, împăratul, lui Sedrah, Misah [și] Abdenago, așa le-a dat puterea asupra a toată țara [și] i-a pus pe ei stăpânitori.


[1] Părul de pe trupul lor.

[2] Cu sensul de „nu s-au stricat”.

[3] Va fi confiscată de către stat.

[4] În mod minunat.

Scrioaștea. Monografia unei iubiri [4]

Primaa 2-a, a 3-a parte din carte.

În comentariul său bogat, generos, din 26 noiembrie 2019[1], Alexandru Georgescu a pus mai întâi problema surselor cercetării. Și mi-a sugerat că ar trebui să fac „cercetarea metodică a documentelor primăriei, școlii, bisericii, prefecturii”, să pre- iau date din alte lucrări monografice și istorice, să preiau manuscrise ale altora pe tema mea, să fac „deducții logice bazate pe diferite asocieri”. Și sunt de acord cu toate la un loc, pentru că așa și procedez de fapt: coroborând toate amănuntele pe care le găsesc.

După care mi-a mărturisit următoarele: „Într-adevăr [este] foarte interesantă ipoteza asupra etimologiei. Exact aceeași impresie o am și astăzi când cobor în sat pe «variantă»: [că am de-a face cu] o lume ascunsă într-o vale, în care nimeni nu ar căuta. Trebuie amintit faptul că mult timp tot dealul, [toată] vatra satului a fost acoperită de o pădure ale cărei reminiscențe sunt reprezentate de pădurea aflată între Scrioaștea și Brebina, de-a lungul râului Vedea. Fix aceeași vegetație! Deși [eram] mic, îmi amintesc în detaliu o relatare a bunicului meu în care el, copil fiind, o aflase de la bunicul său: că tot dealul fusese acoperit [mai] înainte de o pădure, iar lupii coborau iarna până în Scrioaștea [și] Stejaru, încât oamenii își păzeau cu mare grijă animalele.

Îmi aduc aminte că povestea de cineva care plecase pe jos din Scrioaștea la Stejaru, iarna, pe ninsoare. De o persoană care a fost atacată de lupi, dar care a scăpat la limită. Dar ce e bizar e că această poveste, spre deosebire de cealaltă, era legată de tinerețea lui, probabil ca adolescent. Faptul că aceste suprafețe au fost despădurite și transformate în suprafețe agricole ar putea conduce la identificarea perioadei în care s-a realizat.

În același timp, [amănuntul] cu localizarea Scrioaștei bătrâne în vatra satului Măldăieni poate fi interesant. [Dar ne interesează] fix zona în care aceasta a existat și, în același timp, de când [și] până când. Revin, totuși, la etimologia [cuvântului] Scrioaștea. Pentru că originea slavă (chiar bulgară) are un mare sâmbure de adevăr. [Asta atâta timp cât] sunt mai multe localități care poartă nume ce își au originea în slava din sudul Dunării, precum Peretu, dar chiar și Roșiorii. Astfel, cetatea Cerven/ Cherven (Roșu) (sec. XII-XIV) se află la numai 20 de kilometri de Ruse[2], fiind cunoscută drept Cetatea Împăratului Roșu. Roșu, Roșiori. În plus, regatul Asăneștilor a reprezentat iarăși un bun prilej de tranziție. Și este interesant și Rusciuc, Ruse. Ioniță Caloian…și preponderența numelui Calotă în Teleorman.

Cerven a fost construită pe locul unei vechi cetăți bizantine din vremea tracilor (sec. VI) [și] a fost atestată documentar în secolul al XI-lea. În jurul anului 1.200 trăiau în cetate și în proximitatea ei aproximativ 10.000 de oameni. În 1235 s-a stabilit acolo centrul Episcopiei ortodoxe. În 1242 a fost cucerită și devastată de tătari. În 1279, după ce a fost reclădită, a fost atacată și incendiată de armatele Imperiului Bizantin. În secolul al XIV-lea a ajuns la apogeul său militar și comercial, fiind împărțită pe două zone: cea fortificată, de sus, de pe munte și cea de la baza muntelui. În 1388 a fost cucerită de turci și distrusă.

Aceste perturbări au dus la migrarea la nord de Dunăre a unor grupuri mari de slavi (bulgari), care de altfel s-au și stabilit [aici]. [Iar ceea] ce este interesant este faptul că de la Dunăre până la Roșiori de Vede sunt o multitudine de sate în care locuitorii sunt de origine bulgară (rămasă așa din străbuni), dar, în același timp, [au și] denumiri de origine slavă. Un termen pe care îl întâlneam [adesea] la scrioștenii bătrâni era sbâcleaza[3]. Care era un fel de mlaștină, un lac, populat cu pește și raci[4]…pe care azi nu-l mai recunoaște nimeni”.

Mamaia Floarea Picioruș folosea cuvântul zbâclează. Însă nici sbâclează și nici zbâclează nu e cunoscut de Google.

De la Dr. Gheorghiță Ciocioi, cu aceeași amabilitate plină de prietenie, am primit linkul următor[5] pe 4 decembrie 2019, care este „o hartă habsburgică militară de supraveghere de la 1869” și care a fost făcută în „peste două decenii”[6]. Fragmentul care ne interesează e acesta:

Și pe această hartă vedem că Skrioașta era situată de-a lungul unui deal, care trecea prin Rușe de Vede și care continua și la Ciok, Grecia, Balzatz, Niaga, Popești, Valeni etc. Dacă mărim harta satului Skrioașta, vedem că drumul dinspre Rușe de Vede era paralel cu dealul și că existau 3 ulițe care străbăteau dealul și satul. Iar, din sat, spre râu, ieșeau 4 drumuri, un al 5-lea îndreptându-se spre râu mai înainte ca să înceapă satul. O mare clădire era la întretăierea a două ulițe. Și această mare clădire nu putea fi decât a moșierului. Iar clădirile mari erau în majoritatea lor în partea dinspre Ciok.

Maria Vertan, inventariind morile existente în secolul al 19-lea în Teleorman, ne spune că aga Costache Cantacozino avea o moară la Scrioaștea[7].

Constanța Știrbu și Corneliu Beda au scris un studiu despre tezaurul de monede din secolul al 14-lea descoperit la Scrioaștea[8]. Și aceștia citează articolul lui Bucur Mitrea, intitulat „Un tezaur monetar vechi românesc: Scrioaștea, jud. Teleorman”, publicat între 1959-1961, spunând că tezaurul a fost găsit în timpul lucrărilor agricole într-un vas de lut, fiind format din 42 de monede: 32 apărute în Țaratul de Târnovo, 7 în Țaratul de Vidin și 9 în Țara Românească în timpul lui Vladislav I (1364-1377)[9]. Monedele au între 0, 90 gr. și 1, 31 gr. și diametrul între 18-21 mm, iar 7 dintre ele au ajuns la Institutul de Arheologie din București, pe când restul au rămas la Prof. Pantelimon Neacșu din Scrioaștea și care le-a expus la muzeul școlii din localitate[10]. În cele din urmă, 30 de monede au ajuns la Muzeul județului Teleorman, iar 8 monede la Muzeul Național de Istorie a României[11].

Cele din timpul lui Vladislav I sunt 5 cu inscripție latină și una cu inscripție slavonă, având un scut pe avers și un coif și o acvilă pe revers[12] și fiind din argint[13]. „Groșii emiși…[în timpul lui Ivan] Sracimir păstrează încă elementele vechii tradiții bizantine în redarea iconografică a bustului lui Christos, dar vădesc, îndeosebi în redarea efigiei țarului cu însemnele puterii sale, o certă influență a artei monetare central-europene, cu precădere a celei maghiare”[14]. Cele 4 monede studiate de autori din acest lot au greutatea între 0, 96 și 1, 114 gr., două fiind emise între 1359-1365, iar celelalte două între 1369-1375[15]. Și ei conchid că tezaurul a fost îngropat înainte de anul 1377[16].

Însă acvila, care stă pe coif, are Sfânta Cruce în cioc[17], pentru că banii sunt emiși de domni creștini:

Iar monedele lui Ioan Sracimir îl au pe Domnul binecuvântând, iar în stânga Sa Își ține Dumnezeiasca Evanghelie, având pe ele inscripția IC-XC[18].

Imaginile de aici sunt din p. 148 a articolului citat:

iar cele de aici sunt din p. 149:

Și în ele vedem cum arată monedele de argint, de secol 14, descoperite la Scrioaștea.

Părintele Ioan Spiru din Alexandria ne spune că s-au descoperit la Scrioaștea „o monedă de o para – trei denghi, emisă în 1772 şi una [de] două parale – trei copeici din 1773”[19].


[1] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/07/scrioastea-monografia-unei-iubiri-3/#comment-96372.

[2] Idem: https://hailaplimbare.ro/2018/11/15/scurta-plimbare-printre-ruinele-cetatii-cerven-in-bulgaria/ și https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/turism/4953-orasul-medieval-fortificat-si-cetatea-cherven.html.

[3] Eu l-am auzit cu z și nu cu s inițial.

[4] Eu am văzut zbâcleaza în anii 80, existând dincolo de râul Vedea și de pădure, câțiva kilometri buni departe de sat, fiind un râuleț cu mult mâl, dar cu apă foarte clară, în care existau pești, scoici și raci. De fapt, acolo am văzut pentru prima oară raci și scoici vii.

[5] A se vedea: https://mapire.eu/en/map/europe-19century-secondsurvey/?bbox=2773930.9172504926%2C5486289.434840736%2C2784163.9244121704%2C5489155.82340143&layers=158%2C164.

[6] Conform mesajului său din aceeași zi, primit pe Messenger, în care mi-a explicat proveniența hărții.

[7] Maria Vertan, Morile din județul Teleorman în deceniul 4 al secolului al XIX-lea, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 2, iulie-decembrie, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 18.

[8] Constanța Știrbu și Corneliu Beda, Tezaurul de monede medievale din secolul al XIV-lea de la Scrioaştea, jud. Teleorman, publicat în rev. Cercetări Numismatice, revista Muzeului Național de Istorie, ed. de Octavian Iliescu și Constanța Știrbu, vol. al 6-lea, București, 1990, p. 106-150.

[9] Idem, p. 106.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 107.

[14] Idem, p. 108-109.

[15] Idem, p. 109.

[16] Idem, p. 116.

[17] Idem, p. 117.

[18] Idem, p. 120.

[19] Cf. Pr. I. Spiru, Monede bătute la Sadagura, găsite în Muntenia, în rev. Studii și Cercetări Numismatice, II, 1958, p. 475-476, apud Ioan Spiru, Arheologie și numismatică în județul Teleorman. Articole, studii și note, ed. îngrij. de Pavel Mircea, în col. Publicațiile Muzeului Județului Teleorman, vol. IX, Ed. Ordessos, Pitești, 2014, p. 143 PDF.

Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2021]

Iubiții mei[1],

când Domnul a intrat în Ierusalim, El știa că merge către Patimă [πρὸς Πάθος][2]. Pentru că mergea spre Cruce de bună voie. Și pentru că El dorea nespus de mult să moară pentru noi, pentru ca să ne mântuie pe noi, Domnul Se grăbea pentru ca să pătimească[3].

Însă, deși El Se grăbea pentru mântuirea noastră, a venit plin de blândețe[4] spre Cruce, așa cum vine și în sufletul nostru, atunci când credem în El. Pentru că El nu vine ca să ne înspăimânte, ci pentru ca să ne umple de iubirea Lui, iubire care ne întărește și ne face neînfricați în fața tuturor încercărilor vieții noastre.

Și El, Cel cu totul curat și blând, a fost primit de pruncii evreilor[5] cu „ramuri de finici [τὰ βαΐα τῶν φοινίκων]” [In. 12, 13, BYZ], de palmieri în mâini și aceștia au strigat către El în mod profetic: „Osanna [Ὡσαννά]! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου], Împăratul lui Israil [Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ]” [Ibidem]. Fiind luminați de Dumnezeu[6], pruncii L-au primit cu adevărat pe Împăratul slavei. Pentru că și azi tot pruncii, tot cei cu inimă iubitoare, sinceră, Îl primesc pe El în inima lor.

Și au strigat profetic, citând Ps. 118, 25-26, WTT: „O, Doamne, mântuie-ne pe noi acum [הוֹשִׁ֨יעָ֥ה נָּ֑א אָֽנָּ֥א]! Doamne, sporește acum! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [‎בָּר֣וּךְ הַ֭בָּא בְּשֵׁ֣ם יְהוָ֑ה]”. Iar Ὡσαννά [Osanna] din greacă este sintagma ebraică Hoșiah na ana [הוֹשִׁ֨יעָ֥ה נָּ֑א אָֽנָּ֥א] din Ps. 118, 25, WTT, care înseamnă: Mântuie-ne pe noi acum!

Pentru că Împăratul lui Israil este Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre. Și ei, cei luminați de Dumnezeu, nu L-au văzut ca pe un împărat lumesc, ci ca pe Împăratul ceresc, Care a venit în lume să îi mântuie pe oameni. Pentru că Domnul mergea spre Cruce de bună voie pentru ca să îi scoată pe oameni din robia păcatului, a morții și a demonilor. Căci El a biruit în umanitatea Sa tot păcatul, ca Cel care a fost fără de păcat, și prin aceasta a arătat că moartea și demonii nu pot avea stăpânire asupra Lui. Pentru că El a coborât în Iad ca un biruitor, ca Stăpânul a toate, și i-a scos de acolo pe Sfinții Lui, făcând astfel din învierea Lui cea de a treia zi și ziua ridicării lor din Iad și a intrării preaînveselitoare, împreună cu El, întru Împărăția Sa.

Și astfel înțelegem de ce Se grăbea Domnul spre Cruce…De ce aștepta cu mult dor să moară pentru noi. Pentru că numai astfel putea să ne deschidă tuturor ușa spre Împărăția Lui. Căci Crucea ne-a deschis nouă ușa spre Împărăție. Iar toate durerile noastre suportate în credință sunt crucea noastră, care ne deschide nouă Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că fiecare dintre noi ne mântuim prin asumarea cu totul a suferinței sufletești și trupești. Și când ne asumăm crucea mântuirii noastre, când răbdăm toate pentru Domnul, atunci ne umplem de mila Lui. Pentru că Domnul îi cercetează cu bunătate și cu pace pe cei care se nevoiesc pentru El, pe cei care duc lupta cea bună, lupta mântuirii lor.

Privită din afară, viața noastră poate fi ridiculizată în chip și fel. Pentru cei care consideră viața un experiment continuu sau, dimpotrivă, o corvoadă continuă, viața noastră plină de asceză și de răbdare și de bunătate poate părea o perspectivă idealistă asupra vieții. Pentru că cei care se grăbesc doar pentru a-și face poftele lor, văd viața noastră ca pe o privare absurdă de atâtea plăceri, pe când, pentru cei care văd viața ca pe o realitate nedorită, noi părem unii care ne înmulțim toată ziua nefericirea. Însă, din interior, cu toată asceza noastră, viața noastră e plină de bucurie sfântă, pentru că asceza ne împlinește și nu ne doboară. Asceza ne face bine și nu ne dezumanizează. Iar asumarea durerii de orice fel, asumarea cu totul a vieții noastre, nu e o înmulțire a durerii noastre, ci o diminuare continuă a ei. Pentru că noi acceptăm toate ca pe voia lui Dumnezeu cu noi, iar El nu ne dă să trăim mai mult decât putem noi să suportăm.

De aceea, nu ne rușinăm de cei care nu ne înțeleg, după cum nici nu ne temem de cei care ne vor răul. Pentru că împlinirea noastră e reală și continuă, atâta timp cât Dumnezeu ne umple de slava Lui în mijlocul ascezei și a slujirii noastre zilnice. Prezența Lui continuă cu noi e bucuria noastră reală, dar și izvorul continuu al răbdării și al trudei noastre continue. Căci zidirea noastră interioară, cea duhovnicească, e munca noastră de fiecare clipă, și la această muncă sfântă noi conlucrăm continuu cu Dumnezeul mântuirii noastre…

N-avem palmieri și nici dafini pentru a le sfinți frunzele, dar avem ramuri de salcie. Și ramurile acestea verzi, pline de viață, alături de toate florile primăverii, sunt expresiile vii ale credinței noastre fierbinți. Pentru că prin ele arătăm că trăim pe mai departe cu Domnul, că ne împrimăvărăm dimpreună cu El, că mereu ne înnoim interior.

Cine rămâne în trecut, cine nu se poate înnoi continuu, cine nu vrea să se adapteze la noile condiții de viață, acela pierde contactul cu realitatea lui istorică. De aceea îi auzim pe mulți că nu mai înțeleg lumea lor, că nu mai înțeleg ceea ce se petrece, că nu mai suportă această lume. Dar nu o mai înțelegem sau nu o mai suportăm, pentru că nu mai vrem să facem efortul de a o înțelege, de a o contempla în adâncul ei. Pentru că lumea de azi a fost și ieri, dar mereu trebuie să înțelegem voia lui Dumnezeu cu noi, cu noi toți.

Afacerile murdare, manipulările de tot felul, nedreptățile strigătoare la cer și toată decăderea noastră sunt modul păcătos în care ne ducem viața. Însă voia lui Dumnezeu cu noi toți, cu întreaga creație, nu are nimic de-a face cu păcatele noastre, cu modul nostru îngust de a vedea lucrurile, pentru că e cu totul bună și mântuitoare pentru noi. De aceea, ori de câte ori vrem „să amestecăm” păcatele lumii cu voia lui Dumnezeu cu lumea, noi păcătuim. Pentru că întreaga creație merge spre împlinirea ei, spre transfigurarea ei prin slava lui Dumnezeu, și nu spre haos. Știind acest lucru, ne afundăm cu totul în pacea lui Dumnezeu, nemaifăcându-ne griji puerile. Pentru că nu noi mântuim lumea, nu noi o apărăm de autodistrugere, ci Dumnezeu Însuși face acest lucru. Dar noi putem să ne aducem unul pe altul la Dumnezeu și să ne întărim împreună în Biserica Lui, crescând continuu în sfințenie împreună cu El. Căci dacă ne schimbăm interior, dacă ne sfințim în mod real, și lumea din jurul nostru se sfințește.

Așadar, iubiții mei, bucuria acestui praznic e recunoașterea cu adevărat a Domnului. Căci pruncii evreilor L-au recunoscut pe El ca Împăratul slavei, ca Hristosul nostru, ca Mântuitorul nostru. Și dacă noi Îl recunoaștem pe Iisus Hristos, pe Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu și om, Care a venit să ne mântuie pe noi, atunci recunoaștem că sfințenia este viața creștină. Pentru că viața Lui e sfințenia și noi o trăim aici, în Biserica Sa, ca pe adevărata noastră viață. De aceea, orice cădere din sfințenie e o cădere din viața cu Dumnezeu și întoarcerea la El se face prin pocăință și prin mărturisirea păcatelor noastre.

În toată Săptămâna Mare vom spovedi și împărtăși acasă, venind în casele dumneavoastră, dar și aici, la Biserică. Pentru că trebuie să ne împrimăvărăm cu toții, să ne umplem cu toții de Dumnezeul mântuirii noastre, Care ni se dă nouă ca Mâncare și Băutură spre viața veșnică.

Vă doresc multă sănătate, pace și împlinire în viața și în lucrarea dumneavoastră! Și să ne reîntâlnim cu bucurie sfântă în toată această Dumnezeiască Săptămână, dar mai ales la praznicul Învierii Domnului, ca să ne bucurăm și pentru anul trecut, când am fost separați unii de alții! Amin.


[1] Începută la 11. 05, în zi de joi, pe 22 aprilie 2021. Soare, 16 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t07.html.

[3] Ibidem: „Ἀγάλλεσθε Ἀδάμ, καὶ Εὔα σὺν Προφήταις, ἰδοὺ ἀνακαλέσαι, ὑμᾶς διὰ τοῦ Πάθους, ὁ Κύριος ἐπείγεται”.

[4] Ibidem: „πραῢς καὶ σῴζων”.

[5] Ibidem: „παῖδες Ἑβραίων”.

[6] Ibidem: „Τὸ πανάγιον Πνεῦμα, τὸ καὶ τοὺς Ἀποστόλους διδάξαν λαλεῖν, ἑτέραις ξέναις γλώσσαις, αὐτὸ τοὺς παῖδας τῶν Ἑβραίων, τοὺς ἀπειροκάκους, προτρέπεται κραυγάζειν· Ὡσαννὰ ἐν τοῖς ὑψίστοις, εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος, Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ”.