Ecteniile Bisericii. Comentariu teologic [2]
În al 5-lea rând ne rugăm pentru Arhiepiscopul nostru[1]. În Liturghierul românesc avem Patriarhul, Mitropolitul, Arhiepiscopul sau Episcopul nostru[2]. Și Întâistătătorul Bisericii locale e însoțit de toți cei din cinstita Preoție și din cea în[tru] Hristos Diaconie cu care împreună-slujește, fiind pomenită aici întreaga Biserică, adică tot clerul și poporul [παντός τοῦ κλήρου καί τοῦ λαοῦ] cel binecredincios. Când spunem cler, care vine de la κλῆρος [cliros], desemnăm prin acest cuvânt toată ierarhia sacramentală a Bisericii. Pe când poporul binecredincios e format din toți Mirenii, dar și din toți Monahii Bisericii. Pentru că cei hirotoniți dintre Monahi fac parte din clerul Bisericii.
Însă laic vine de la λαός [laos], care înseamnă popor. Și laicatul sau poporul cel binecredincios e cel care a intrat în Biserică prin Botez și s-a făcut părtaș vieții celei duhovnicești. Ca să treci din rândul poporului în rândul ierarhiei sacramentale trebuie să fii hirotonit de către Episcop, adică umplut de harul Preoției. Căci κλῆρος indică faptul că cineva a fost făcut părtaș slujirii sacramentale a Bisericii.
Și ne rugăm pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu, atât pentru cler, cât și pentru credincioși, pentru că rugăciunea ne ține împreună și rugăciunea ne ajută pe toți să ne facem părtași vieții celei dumnezeiești.
În a 6-a rugăciune a ecteniei mari ne rugăm pentru Ieromonahul nostru și pentru toată frățimea cea în Hristosul nostru. Și această rugăciune e pusă între paranteze roșii, pentru că e pentru Monahi[3]. În Liturghierul românesc ea e indicată la subsol, unde ni se spune: „În Mănăstiri și Schituri, aici se adaugă cererea în care sunt pomeniți Starețul (Stareța) sau Egumenul (Egumena), cu obștea monahală, după rânduială”[4]. Și, la fel ca la rugăciunea pentru întreaga Biserică, e pomenit mai întâi Părintele slujitor al Bisericii, Ieromonahul, sau Starețul sau Stareța Mănăstirii sau a Schitului, apoi întreaga frățime sau obște. Pentru că toți, de la cei mai mari și până la cei mai mici, formează Biserica și Biserica e în rugăciune pentru întreaga Biserică și pentru întreaga creație a lui Dumnezeu.
A 7-a rugăciune are următoarea formă: „Pentru a evlaviosului nostru neam [Ὑπὲρ τοῦ εὐσεβοῦς ἡμῶν ἔθνους], [pentru] a toată începătoria și puterea [care este] în el [πάσης ἀρχῆς καὶ ἐξουσίας ἐν αὐτῷ] și [pentru] cea de pe uscat, [din] mare și [din] aer a noastră iubitoare de Hristos armată [καὶ τοῦ κατὰ ξηράν, θάλασσαν καὶ ἀέρα φιλοχρίστου ἡμῶν στρατοῦ], a Domnului să ne rugăm [τοῦ Κυρίου δεηθῶμεν]”[5].
Neamul sau poporul este indicat prin cuvântul ἔθνος [etnos]. Ești de etnie română, pentru că aparții poporului sau neamului românesc. Dar când rugăciunea vorbește despre evlavia neamului nostru românesc, nu se referă la credința oricărui român, ci la credința și evlavia românului ortodox. Ale celui botezat, ale celui care face parte din Biserica lui Dumnezeu. Iar toată începătoria și puterea din poporul nostru înseamnă toate persoanele de conducere din statul român și din administrația centrală și locală. Pe când armata cea iubitoare de Hristos e cea formată din oamenii credincioși ai Bisericii. Care luptă pe uscat, pe apă și în aer pentru binele Bisericii și al țării.
În a 8-a rugăciune a ecteniei mari ne rugăm pentru orașul, Mănăstirea, țara sau insula noastră și pentru toată Mănăstirea, toată cetatea și toată țara și pentru toți cei care locuiesc în ele cu credință [πίστει][6]. Ne rugăm pentru toți fiii cei credincioși ai Bisericii, care locuiesc în țara lor în mod evlavios și responsabil. În Liturghierul românesc s-a reformulat această rugăciune și în ea ne rugăm pentru locașul în care slujim, pentru țara noastră și pentru toate orașele și satele[7]. Originalul grecesc nu conține cuvântul sat [κώμη], ci numai cuvântul oraș [πόλις]. Însă Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește și la oraș și la sat. Pentru că „Iisus străbătea toate orașele și satele [περιῆγεν ὁ Ἰησοῦς τὰς πόλεις πάσας καὶ τὰς κώμας], învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința din popor” [Mt. 9, 35, BYZ]. Căci Biserica trebuie să cuprindă pe tot omul care vine în lume, pe tot cel care se naște pe fața acestui pământ.
În a 9-a rugăciune avem G. pl. ἀέρων. Pentru că ne rugăm pentru εὐκρασίαν ἀέρων [buna-amestecare a văzduhurilor][8], adică a vânturilor și a norilor, ca ele să fie benefice pentru viața noastră. Al doilea substantiv al rugăciunii, compus cu particula εὐ, este εὐφορίας. Și εὐφορία înseamnă bună-purtare[9]. Și buna-purtare a roadelor pământului de către pământ înseamnă ducerea lor cu bine spre coacere. Pentru că noi nu avem nevoie de niște roade anemice, stricate, ci de niște roade care se dezvoltă bine și care pot să fie culese la vremea lor.
Bunele văzduhuri sunt în relație cu buna rodire a pământului. Clima influențează în mod marcant recoltele noastre și, implicit, și viețile noastre. De aceea, când în cele din urmă ne rugăm pentru vremuri cu pace, ne rugăm pentru o pace statală și o liniște socială durabile. Pentru relații profund umane între noi, pentru buna conviețuire a oamenilor în interiorul unui stat și pentru relații principiale între statele lumii.
Deși, anterior, armata țării lupta și în aer, în a 10-a rugăciune sunt pomeniți doar cei care călătoresc pe apă și pe uscat. După care ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru cei osteniți și pentru cei aflați în robie. Iar pentru călători, pentru cei bolnavi, pentru cei osteniți și pentru cei robiți, noi cerem mântuirea [σωτηρίαν] lor de la Domnul[10]. Pentru că numai El poate să ne mântuie pe noi toți.
În a 11-a rugăciune a ecteniei mari verbul fundamental este ῥύομαι, folosit aici la aorist infinitiv pasiv (ῥυσθῆναι)[11]. Pentru că cerem să fim izbăviți „de tot necazul, urgia, primejdia și nevoia [ἀπὸ πάσης θλίψεως, ὀργῆς, κινδύνου καὶ ἀνάγκης]”[12]. Liturghierul românesc vorbește despre mânia[13] și nu despre urgia lui Dumnezeu. Însă Dumnezeiasca Scriptură vorbește deopotrivă despre mânia și urgia lui Dumnezeu, folosind pentru mânie substantivul θυμός [timos], iar pentru urgie pe ὀργή [orghi].
Necazul e toată supărarea pe care o trăim din cauza pierderii sau a fărâmării unui anume lucru important. Pe când urgia lui Dumnezeu vine asupra noastră datorită păcatelor noastre nepocăite. Și urgia Lui ne atinge pe noi, pe cei din jurul nostru și tot ceea ce avem noi. Suntem în primejdie oricând stăm sub amenințarea unei calamități, iar nevoile noastre fundamentale sunt nevoia noastră reală. Și când cerem izbăvirea de toate acestea, cerem ca ele să nu se petreacă în viața noastră sau să fim vindecați cât mai repede de durerea lor. Pentru că viața plină de bucurie și de pace e aceea în care nu avem nicio problemă dureroasă.
A 12-a rugăciune: „Apără, mântuie[14], miluiește și ne păzește pe noi [Ἀντιλαβοῦ, σῶσον, ἐλέησον καὶ διαφύλαξον ἡμᾶς], Dumnezeu[le], [cu] harul tău [ὁ Θεός, τῇ σῇ χάριτι] [Tău]”[15]. Prin harul sau slava Sa cea veșnică, Dumnezeu ne apără, ne mântuie, ne miluiește și ne păzește pe noi de toate cele rele. Pentru că El coboară slava Sa în noi care ne apără de ispite și necazuri, ne mântuie de păcatele noastre, ne umple de mila Sa și ne păzește pe noi în pacea Sa cea sfântă. Căci verbele rugăciunii ne arată că Dumnezeu e mereu prezent și activ în viața noastră duhovnicească.
[1] Cf. ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.
[2] Cf. Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 136.
[3] Cf. ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.
[4] Cf. Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 136, a doua n. *.
[5] Cf. ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.
[6] Ibidem.
[7] Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 136.
[8] ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.
[9] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/euphoria.
[10] ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
[13] Liturghier, Ed. IBMO, București, 2012, p. 137.
[14] Cf. https://www.conjugare.ro/romana.php?conjugare=mântui.
[15] ΙΕΡΑΤΙΚΟΝ, Ἔκ. ADEE, Ἀθήνα, 2009, p. 112.