Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2021]

Iubiții mei[1],

Domnul nostru, Cel care a venit să ne slujească nouă și Care Și-a dat sufletul Său „răscumpărare pentru mulți [λύτρον ἀντὶ πολλῶν]” [Mc. 10, 45, BYZ], adică pentru toți oamenii, pentru mântuirea tuturor oamenilor, este Slujitorul [Διάκονος] [Mc. 10, 43, BYZ] prin excelență. Pentru că El S-a făcut pentru noi Slujitorul nostru și Robul tuturor [πάντων Δοῦλος] [Mc. 10, 43-44, BYZ]. S-a făcut de bună voie Slujitor și Rob al nostru, așa cum trebuie să ne facem și noi pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru că a-I sluji lui Dumnezeu înseamnă a avea o tot mai intensă conștiință de rob al Lui, de ascultător al Lui întru toate. Iar ascultarea față de Dumnezeu implică și asumarea tuturor în slujirea și rugăciunea noastră. Dar pentru ca să Îi slujești lui Dumnezeu trebuie să te lupți cu patimile din tine, să le birui desăvârșit în ființa ta și să trăiești duhovnicește. Pentru că slujirea lui Dumnezeu e împlinirea și desăvârșirea omului.

Viața Sfintei Maria Egiptia [Μαρία ἡ Αἰγυπτία][2] ne arată ce face Dumnezeu din om, atunci când îl cheamă la Sine și când acesta se lasă învățat de către El. După 17 ani de experiențe sexuale trăite din plăcere, dar în sărăcie mare[3], Sfânta Maria, dorind să intre în Biserica Învierii Domnului, a simțit puterea lui Dumnezeu care n-a lăsat-o să intre[4]. Toată lumea intra, numai ea nu putea! Și puterea lui Dumnezeu i s-a revelat acesteia, pentru ca ea să-și vină în fire. Pentru ca pocăința ei să înceapă…și, odată cu aceasta, și zidirea ei duhovnicească să înceapă.

Pentru că viața libertină nu e o viață împlinitoare, ci una care te destructurează interior. Și când Dumnezeu te cheamă la Sine, când te cheamă să te pocăiești, El te cheamă pentru ca să te zidești duhovnicește, să te zidești interior, adică să te sfințești în mod deplin.

„O putere mare m-a împiedicat [să intru în Biserică], întocmai ca o mulțime rânduită de ostași…Și [după ce] am pătimit aceasta de trei [sau]…de patru ori, am obosit și nu mai aveam putere nici să mă împing…căci trupul meu ostenise foarte tare…”[5]. S-a luptat cu puterea lui Dumnezeu până a ostenit. Și atunci a ieșit în curtea Bisericii și a stat într-un colț al ei[6]. Și „abia atunci mi-a venit în minte pricina care m-a împiedicat să văd lemnul de viață făcător [al Crucii Domnului]. [Și] cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea [în Biserică]. [Și atunci] am început să plâng, să mă tângui și să-mi bat pieptul scoțând suspine din adâncul inimii mele”[7].

Aceasta a fost întoarcerea ei la Domnul! Acesta a fost începutul pocăinței sale! Și de la acest început mântuitor, de la pocăința ei reală, profundă, cutremurătoare, Sfânta Preacuvioasă Maică Maria a urcat la nesfârșit în viața sa cu Dumnezeu. Pentru cei 17 ani ai ei de viață destrăbălată, ea s-a luptat 17 ani cu patimile sale în pustiu, care erau ca niște fiare sălbatice în ființa ei[8]. Pentru că ceea ce ai sădit cu plăcere în ființa ta se smulge cu multă durere. Și a trăit 47 de ani[9] în pustiul Palestinei, pentru că s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, simțind din plin slava și puterea Lui, dar și ajutorul și călăuzirea Născătoarei de Dumnezeu[10]. Căci Născătoarea de Dumnezeu a fost aceea care a primit de la început rugăciunea pocăinței ei[11] și a trimis-o dincolo de Iordanis pentru ca să își găsească odihna ei cea duhovnicească[12].

Însă, dacă Sfânta Maria și-a trăit curățirea, luminarea și sfințirea ei în loc pustiu, fără să fie cunoscută de oameni, mulți dintre Sfinții lui Dumnezeu au trăit și își trăiesc viața lor cu Dumnezeu în lume, în societate, slujind în pace lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru că slujirea lui Dumnezeu se face potrivit luminărilor Sale din viața noastră. Continua luminare a noastră de către Dumnezeu, continua noastră învățare de către El ne arată ce înseamnă a-I sluji Lui. Pentru că El ne cere pas cu pas, pe măsura noastră, să facem lucruri concrete în relația Sa cu noi și în relațiile noastre cu semenii noștri.

Tocmai de aceea, a-I sluji lui Dumnezeu înseamnă a trăi continuu noutatea relației Sale cu noi. El ne învață ce să facem, ce să spunem, cum să trăim, cum să ne pocăim, cu cine să facem treabă, la cine să apelăm în caz de nevoie. Ne trimite continuu la oamenii Lui, la cărțile Sale, la înțelepciunea și frumusețea pe care le-a revărsat peste tot în creația Sa. Toată creația lui Dumnezeu e școala noastră zilnică pe care o frecventăm. Și în măsura în care suntem receptivi la toate schimbările creației și ale istoriei, noi învățăm înțelepciunea lui Dumnezeu care ne mântuie.

Sfântul Cuvios Zosima [Ζωσιμᾶ], deși era plin de asceză, de teologie și de vederi dumnezeiești, a vrut să vadă un mod și mai înalt de viețuire duhovnicească. Iar Sfânta Maria a fost răspunsul la rugăciunea sa[13]. Pentru că omul care se sfințește nu vrea mai puțin, ci tot mai mult. Și pentru că și-a spus inima sa lui Dumnezeu, El l-a trimis în adâncul pustiei. Și când a văzut-o pe Sfânta Maria a crezut că e vorba de o nălucire demonică[14]. Pentru că era „o umbră ca un trup de om…[Fiindcă] era cu trupul gol, neagră la trup, înnegrită [de soare]…[Iar] părul capului îi era alb ca lâna”[15]. Pentru că nevoința duhovnicească nu te face superb la trup, ci te secătuiește trupește, dar te umple de toată sfințenia.

Iar ceea ce făcuse soarele, asceza, chinurile și bătrânețea din Sfânta Maria însemnau secătuirea trupului ei, însă toate luminările și vederile dumnezeiești și toată sfințenia coborâtă în ea erau frumusețea ei cea dinăuntru și veșnică. Pentru că trupul îmbătrânește și moare, dar sufletul mereu întinerește și se umple de slava lui Dumnezeu, atunci când Îi slujim cu totul lui Dumnezeu.

Căci postul și slujirea și toată pocăința noastră au acest scop interior: ca să ne sfințească în mod deplin. Pentru că tot ceea ce facem e pentru sfințirea noastră și nu pentru ca să fim remarcați de către oameni.

Domnul a fost Slujitorul nostru prin ceea ce a făcut în umanitatea Sa pentru noi. Îndumnezeirea umanității Sale cea pentru noi are drept consecință veșnică îndumnezeirea noastră prin slava Lui. Pentru că noi ne umplem veșnic de slava Sa, care se revarsă din umanitatea Sa cea îndumnezeită și ridicată în persoana Sa în sânul Preadumnezeieștii Treimi. Pentru că El e unit veșnic cu noi prin slava Lui și ne îndumnezeiește veșnic pe noi. Iar vederile Sale cele dumnezeiești, pe care veșnic le dăruie celor Sfinți ai Lui, e continua noutate și bucurie sfântă a lor. Pentru că la El nu este repetiție și nici oboseală și nici plictiseală, ci o continuă noutate dumnezeiască și o preaplină bucurie și o continuă revărsare de dragoste sfântă în toți ai Lui.

De aceea, iubiții mei, a fi cu Dumnezeu nu înseamnă a juca un rol, ci înseamnă a trăi cu adevărat viața care ne împlinește și ne desăvârșește pe noi. A fi cu El înseamnă a primi zilnic de la El curățire, pace, luminare, sfințire, vindecare dumnezeiască, înțelepciune sfântă, putere dumnezeiască pentru ca să trecem peste toate necazurile și ispitele, echilibru. Tot ceea ce facem bun în viața noastră, facem împreună cu Dumnezeu și călăuziți de către El. Iar călăuzirea Lui e însăși calea mântuirii noastre. Pentru că toate ale mântuirii sunt legate între ele. Și toate faptele care ne sfințesc pe noi au legătură interioară, pentru că toate sunt făcute prin slava lui Dumnezeu, care este în noi de la Botezul nostru.

Mormântul Sfintei Maria a fost săpat de un leu ascultător, iar Sfântul Zosima a îngropat-o cu multă evlavie[16]. Pe baza mărturiei sale, Sfântul Sofronios [Σωφρόνιος], Patriarhul Ierusalimului, a scris Viața Sfintei Maria Egiptia[17], care a fost cuprinsă în Triod. Și el a scris viața Sfintei, pentru ca să rămână adevărul ei peste secole[18]. Pentru că adevărul ne zidește interior. Și noi avem nevoie mai mult decât de apă de adevărul Sfinților lui Dumnezeu, de adevărul care ne mântuie.

Însă, până ajungem la această nevoie sfântă de adevăr, de adevărul adevărat, e drum greu și amar. Pentru că amărăciunea minciunii e cea care ne îngreunează viața. Dar când Dumnezeu ne scoate din minciuni, când ne luminează ca să cunoaștem adevărul Său, atunci ne bucurăm nespus și reîntinerim interior. Pentru că minciuna te îmbătrânește continuu, pe când adevărul e o întinerire veșnică a noastră.

Dumnezeu să ne întărească pe toți și în nevoința următoare, pentru ca să ne bucurăm dumnezeiește! Căci Dumnezeul mântuirii noastre ne ajută pe toți, pe măsura noastră, ca să ne bucurăm de cunoașterea Lui cea pururea înveselitoare. Amin!


[1] Începută la 12. 17, zi de sâmbătă, pe 17 aprilie 2021. Cer înnorat, 10 grade, vânt de 10 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.

[3] Triodul, ed. BOR 1986, p. 650.

[4] Idem, p. 651. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 652. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 653. [11] Idem, p. 651. [12] Idem, p. 652. [13] Idem, p. 646. [14] Idem, p. 648. [15] Ibidem. [16] Idem, p. 655.

[17] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.

[18] Triodul, ed. BOR 1986, p. 656.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *