Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2021]

Iubiții mei[1],

când Domnul a intrat în Ierusalim, El știa că merge către Patimă [πρὸς Πάθος][2]. Pentru că mergea spre Cruce de bună voie. Și pentru că El dorea nespus de mult să moară pentru noi, pentru ca să ne mântuie pe noi, Domnul Se grăbea pentru ca să pătimească[3].

Însă, deși El Se grăbea pentru mântuirea noastră, a venit plin de blândețe[4] spre Cruce, așa cum vine și în sufletul nostru, atunci când credem în El. Pentru că El nu vine ca să ne înspăimânte, ci pentru ca să ne umple de iubirea Lui, iubire care ne întărește și ne face neînfricați în fața tuturor încercărilor vieții noastre.

Și El, Cel cu totul curat și blând, a fost primit de pruncii evreilor[5] cu „ramuri de finici [τὰ βαΐα τῶν φοινίκων]” [In. 12, 13, BYZ], de palmieri în mâini și aceștia au strigat către El în mod profetic: „Osanna [Ὡσαννά]! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου], Împăratul lui Israil [Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ]” [Ibidem]. Fiind luminați de Dumnezeu[6], pruncii L-au primit cu adevărat pe Împăratul slavei. Pentru că și azi tot pruncii, tot cei cu inimă iubitoare, sinceră, Îl primesc pe El în inima lor.

Și au strigat profetic, citând Ps. 118, 25-26, WTT: „O, Doamne, mântuie-ne pe noi acum [הוֹשִׁ֨יעָ֥ה נָּ֑א אָֽנָּ֥א]! Doamne, sporește acum! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [‎בָּר֣וּךְ הַ֭בָּא בְּשֵׁ֣ם יְהוָ֑ה]”. Iar Ὡσαννά [Osanna] din greacă este sintagma ebraică Hoșiah na ana [הוֹשִׁ֨יעָ֥ה נָּ֑א אָֽנָּ֥א] din Ps. 118, 25, WTT, care înseamnă: Mântuie-ne pe noi acum!

Pentru că Împăratul lui Israil este Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre. Și ei, cei luminați de Dumnezeu, nu L-au văzut ca pe un împărat lumesc, ci ca pe Împăratul ceresc, Care a venit în lume să îi mântuie pe oameni. Pentru că Domnul mergea spre Cruce de bună voie pentru ca să îi scoată pe oameni din robia păcatului, a morții și a demonilor. Căci El a biruit în umanitatea Sa tot păcatul, ca Cel care a fost fără de păcat, și prin aceasta a arătat că moartea și demonii nu pot avea stăpânire asupra Lui. Pentru că El a coborât în Iad ca un biruitor, ca Stăpânul a toate, și i-a scos de acolo pe Sfinții Lui, făcând astfel din învierea Lui cea de a treia zi și ziua ridicării lor din Iad și a intrării preaînveselitoare, împreună cu El, întru Împărăția Sa.

Și astfel înțelegem de ce Se grăbea Domnul spre Cruce…De ce aștepta cu mult dor să moară pentru noi. Pentru că numai astfel putea să ne deschidă tuturor ușa spre Împărăția Lui. Căci Crucea ne-a deschis nouă ușa spre Împărăție. Iar toate durerile noastre suportate în credință sunt crucea noastră, care ne deschide nouă Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că fiecare dintre noi ne mântuim prin asumarea cu totul a suferinței sufletești și trupești. Și când ne asumăm crucea mântuirii noastre, când răbdăm toate pentru Domnul, atunci ne umplem de mila Lui. Pentru că Domnul îi cercetează cu bunătate și cu pace pe cei care se nevoiesc pentru El, pe cei care duc lupta cea bună, lupta mântuirii lor.

Privită din afară, viața noastră poate fi ridiculizată în chip și fel. Pentru cei care consideră viața un experiment continuu sau, dimpotrivă, o corvoadă continuă, viața noastră plină de asceză și de răbdare și de bunătate poate părea o perspectivă idealistă asupra vieții. Pentru că cei care se grăbesc doar pentru a-și face poftele lor, văd viața noastră ca pe o privare absurdă de atâtea plăceri, pe când, pentru cei care văd viața ca pe o realitate nedorită, noi părem unii care ne înmulțim toată ziua nefericirea. Însă, din interior, cu toată asceza noastră, viața noastră e plină de bucurie sfântă, pentru că asceza ne împlinește și nu ne doboară. Asceza ne face bine și nu ne dezumanizează. Iar asumarea durerii de orice fel, asumarea cu totul a vieții noastre, nu e o înmulțire a durerii noastre, ci o diminuare continuă a ei. Pentru că noi acceptăm toate ca pe voia lui Dumnezeu cu noi, iar El nu ne dă să trăim mai mult decât putem noi să suportăm.

De aceea, nu ne rușinăm de cei care nu ne înțeleg, după cum nici nu ne temem de cei care ne vor răul. Pentru că împlinirea noastră e reală și continuă, atâta timp cât Dumnezeu ne umple de slava Lui în mijlocul ascezei și a slujirii noastre zilnice. Prezența Lui continuă cu noi e bucuria noastră reală, dar și izvorul continuu al răbdării și al trudei noastre continue. Căci zidirea noastră interioară, cea duhovnicească, e munca noastră de fiecare clipă, și la această muncă sfântă noi conlucrăm continuu cu Dumnezeul mântuirii noastre…

N-avem palmieri și nici dafini pentru a le sfinți frunzele, dar avem ramuri de salcie. Și ramurile acestea verzi, pline de viață, alături de toate florile primăverii, sunt expresiile vii ale credinței noastre fierbinți. Pentru că prin ele arătăm că trăim pe mai departe cu Domnul, că ne împrimăvărăm dimpreună cu El, că mereu ne înnoim interior.

Cine rămâne în trecut, cine nu se poate înnoi continuu, cine nu vrea să se adapteze la noile condiții de viață, acela pierde contactul cu realitatea lui istorică. De aceea îi auzim pe mulți că nu mai înțeleg lumea lor, că nu mai înțeleg ceea ce se petrece, că nu mai suportă această lume. Dar nu o mai înțelegem sau nu o mai suportăm, pentru că nu mai vrem să facem efortul de a o înțelege, de a o contempla în adâncul ei. Pentru că lumea de azi a fost și ieri, dar mereu trebuie să înțelegem voia lui Dumnezeu cu noi, cu noi toți.

Afacerile murdare, manipulările de tot felul, nedreptățile strigătoare la cer și toată decăderea noastră sunt modul păcătos în care ne ducem viața. Însă voia lui Dumnezeu cu noi toți, cu întreaga creație, nu are nimic de-a face cu păcatele noastre, cu modul nostru îngust de a vedea lucrurile, pentru că e cu totul bună și mântuitoare pentru noi. De aceea, ori de câte ori vrem „să amestecăm” păcatele lumii cu voia lui Dumnezeu cu lumea, noi păcătuim. Pentru că întreaga creație merge spre împlinirea ei, spre transfigurarea ei prin slava lui Dumnezeu, și nu spre haos. Știind acest lucru, ne afundăm cu totul în pacea lui Dumnezeu, nemaifăcându-ne griji puerile. Pentru că nu noi mântuim lumea, nu noi o apărăm de autodistrugere, ci Dumnezeu Însuși face acest lucru. Dar noi putem să ne aducem unul pe altul la Dumnezeu și să ne întărim împreună în Biserica Lui, crescând continuu în sfințenie împreună cu El. Căci dacă ne schimbăm interior, dacă ne sfințim în mod real, și lumea din jurul nostru se sfințește.

Așadar, iubiții mei, bucuria acestui praznic e recunoașterea cu adevărat a Domnului. Căci pruncii evreilor L-au recunoscut pe El ca Împăratul slavei, ca Hristosul nostru, ca Mântuitorul nostru. Și dacă noi Îl recunoaștem pe Iisus Hristos, pe Dumnezeul nostru, ca Dumnezeu și om, Care a venit să ne mântuie pe noi, atunci recunoaștem că sfințenia este viața creștină. Pentru că viața Lui e sfințenia și noi o trăim aici, în Biserica Sa, ca pe adevărata noastră viață. De aceea, orice cădere din sfințenie e o cădere din viața cu Dumnezeu și întoarcerea la El se face prin pocăință și prin mărturisirea păcatelor noastre.

În toată Săptămâna Mare vom spovedi și împărtăși acasă, venind în casele dumneavoastră, dar și aici, la Biserică. Pentru că trebuie să ne împrimăvărăm cu toții, să ne umplem cu toții de Dumnezeul mântuirii noastre, Care ni se dă nouă ca Mâncare și Băutură spre viața veșnică.

Vă doresc multă sănătate, pace și împlinire în viața și în lucrarea dumneavoastră! Și să ne reîntâlnim cu bucurie sfântă în toată această Dumnezeiască Săptămână, dar mai ales la praznicul Învierii Domnului, ca să ne bucurăm și pentru anul trecut, când am fost separați unii de alții! Amin.


[1] Începută la 11. 05, în zi de joi, pe 22 aprilie 2021. Soare, 16 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Tri/t07.html.

[3] Ibidem: „Ἀγάλλεσθε Ἀδάμ, καὶ Εὔα σὺν Προφήταις, ἰδοὺ ἀνακαλέσαι, ὑμᾶς διὰ τοῦ Πάθους, ὁ Κύριος ἐπείγεται”.

[4] Ibidem: „πραῢς καὶ σῴζων”.

[5] Ibidem: „παῖδες Ἑβραίων”.

[6] Ibidem: „Τὸ πανάγιον Πνεῦμα, τὸ καὶ τοὺς Ἀποστόλους διδάξαν λαλεῖν, ἑτέραις ξέναις γλώσσαις, αὐτὸ τοὺς παῖδας τῶν Ἑβραίων, τοὺς ἀπειροκάκους, προτρέπεται κραυγάζειν· Ὡσαννὰ ἐν τοῖς ὑψίστοις, εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος, Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *