Scrioaștea. Monografia unei iubiri [4]

Prima,  a 2-a, a 3-a parte din carte.

În comentariul său bogat, generos, din 26 noiembrie 2019[1], Alexandru Georgescu a pus mai întâi problema surselor cercetării. Și mi-a sugerat că ar trebui să fac „cercetarea metodică a documentelor primăriei, școlii, bisericii, prefecturii”, să pre- iau date din alte lucrări monografice și istorice, să preiau manuscrise ale altora pe tema mea, să fac „deducții logice bazate pe diferite asocieri”. Și sunt de acord cu toate la un loc, pentru că așa și procedez de fapt: coroborând toate amănuntele pe care le găsesc.

După care mi-a mărturisit următoarele: „Într-adevăr [este] foarte interesantă ipoteza asupra etimologiei. Exact aceeași impresie o am și astăzi când cobor în sat pe «variantă»: [că am de-a face cu] o lume ascunsă într-o vale, în care nimeni nu ar căuta. Trebuie amintit faptul că mult timp tot dealul, [toată] vatra satului a fost acoperită de o pădure ale cărei reminiscențe sunt reprezentate de pădurea aflată între Scrioaștea și Brebina, de-a lungul râului Vedea. Fix aceeași vegetație! Deși [eram] mic, îmi amintesc în detaliu o relatare a bunicului meu în care el, copil fiind, o aflase de la bunicul său: că tot dealul fusese acoperit [mai] înainte de o pădure, iar lupii coborau iarna până în Scrioaștea [și] Stejaru, încât oamenii își păzeau cu mare grijă animalele.

Îmi aduc aminte că povestea de cineva care plecase pe jos din Scrioaștea la Stejaru, iarna, pe ninsoare. De o persoană care a fost atacată de lupi, dar care a scăpat la limită. Dar ce e bizar e că această poveste, spre deosebire de cealaltă, era legată de tinerețea lui, probabil ca adolescent. Faptul că aceste suprafețe au fost despădurite și transformate în suprafețe agricole ar putea conduce la identificarea perioadei în care s-a realizat.

În același timp, [amănuntul] cu localizarea Scrioaștei bătrâne în vatra satului Măldăieni poate fi interesant. [Dar ne interesează] fix zona în care aceasta a existat și, în același timp, de când [și] până când. Revin, totuși, la etimologia [cuvântului] Scrioaștea. Pentru că originea slavă (chiar bulgară) are un mare sâmbure de adevăr. [Asta atâta timp cât] sunt mai multe localități care poartă nume ce își au originea în slava din sudul Dunării, precum Peretu, dar chiar și Roșiorii. Astfel, cetatea Cerven/ Cherven (Roșu) (sec. XII-XIV) se află la numai 20 de kilometri de Ruse[2], fiind cunoscută drept Cetatea Împăratului Roșu. Roșu, Roșiori. În plus, regatul Asăneștilor a reprezentat iarăși un bun prilej de tranziție. Și este interesant și Rusciuc, Ruse. Ioniță Caloian…și preponderența numelui Calotă în Teleorman.

Cerven a fost construită pe locul unei vechi cetăți bizantine din vremea tracilor (sec. VI) [și] a fost atestată documentar în secolul al XI-lea. În jurul anului 1.200 trăiau în cetate și în proximitatea ei aproximativ 10.000 de oameni. În 1235 s-a stabilit acolo centrul Episcopiei ortodoxe. În 1242 a fost cucerită și devastată de tătari. În 1279, după ce a fost reclădită, a fost atacată și incendiată de armatele Imperiului Bizantin. În secolul al XIV-lea a ajuns la apogeul său militar și comercial, fiind împărțită pe două zone: cea fortificată, de sus, de pe munte și cea de la baza muntelui. În 1388 a fost cucerită de turci și distrusă.

Aceste perturbări au dus la migrarea la nord de Dunăre a unor grupuri mari de slavi (bulgari), care de altfel s-au și stabilit [aici]. [Iar ceea] ce este interesant este faptul că de la Dunăre până la Roșiori de Vede sunt o multitudine de sate în care locuitorii sunt de origine bulgară (rămasă așa din străbuni), dar, în același timp, [au și] denumiri de origine slavă. Un termen pe care îl întâlneam [adesea] la scrioștenii bătrâni era sbâcleaza[3]. Care era un fel de mlaștină, un lac, populat cu pește și raci[4]…pe care azi nu-l mai recunoaște nimeni”.

Mamaia Floarea Picioruș folosea cuvântul zbâclează. Însă nici sbâclează și nici zbâclează nu e cunoscut de Google.

De la Dr. Gheorghiță Ciocioi, cu aceeași amabilitate plină de prietenie, am primit linkul următor[5] pe 4 decembrie 2019, care este „o hartă habsburgică militară de supraveghere de la 1869” și care a fost făcută în „peste două decenii”[6]. Fragmentul care ne interesează e acesta:

Și pe această hartă vedem că Skrioașta era situată de-a lungul unui deal, care trecea prin Rușe de Vede și care continua și la Ciok, Grecia, Balzatz, Niaga, Popești, Valeni etc. Dacă mărim harta satului Skrioașta, vedem că drumul dinspre Rușe de Vede era paralel cu dealul și că existau 3 ulițe care străbăteau dealul și satul. Iar, din sat, spre râu, ieșeau 4 drumuri, un al 5-lea îndreptându-se spre râu mai înainte ca să înceapă satul. O mare clădire era la întretăierea a două ulițe. Și această mare clădire nu putea fi decât a moșierului. Iar clădirile mari erau în majoritatea lor în partea dinspre Ciok.

Maria Vertan, inventariind morile existente în secolul al 19-lea în Teleorman, ne spune că aga Costache Cantacozino avea o moară la Scrioaștea[7].

Constanța Știrbu și Corneliu Beda au scris un studiu despre tezaurul de monede din secolul al 14-lea descoperit la Scrioaștea[8]. Și aceștia citează articolul lui Bucur Mitrea, intitulat „Un tezaur monetar vechi românesc: Scrioaștea, jud. Teleorman”, publicat între 1959-1961, spunând că tezaurul a fost găsit în timpul lucrărilor agricole într-un vas de lut, fiind format din 42 de monede: 32 apărute în Țaratul de Târnovo, 7 în Țaratul de Vidin și 9 în Țara Românească în timpul lui Vladislav I (1364-1377)[9]. Monedele au între 0, 90 gr. și 1, 31 gr. și diametrul între 18-21 mm, iar 7 dintre ele au ajuns la Institutul de Arheologie din București, pe când restul au rămas la Prof. Pantelimon Neacșu din Scrioaștea și care le-a expus la muzeul școlii din localitate[10]. În cele din urmă, 30 de monede au ajuns la Muzeul județului Teleorman, iar 8 monede la Muzeul Național de Istorie a României[11].

Cele din timpul lui Vladislav I sunt 5 cu inscripție latină și una cu inscripție slavonă, având un scut pe avers și un coif și o acvilă pe revers[12] și fiind din argint[13]. „Groșii emiși…[în timpul lui Ivan] Sracimir păstrează încă elementele vechii tradiții bizantine în redarea iconografică a bustului lui Christos, dar vădesc, îndeosebi în redarea efigiei țarului cu însemnele puterii sale, o certă influență a artei monetare central-europene, cu precădere a celei maghiare”[14]. Cele 4 monede studiate de autori din acest lot au greutatea între 0, 96 și 1, 114 gr., două fiind emise între 1359-1365, iar celelalte două între 1369-1375[15]. Și ei conchid că tezaurul a fost îngropat înainte de anul 1377[16].

Însă acvila, care stă pe coif, are Sfânta Cruce în cioc[17], pentru că banii sunt emiși de domni creștini:

Iar monedele lui Ioan Sracimir îl au pe Domnul binecuvântând, iar în stânga Sa Își ține Dumnezeiasca Evanghelie, având pe ele inscripția IC-XC[18].

Imaginile de aici sunt din p. 148 a articolului citat:

iar cele de aici sunt din p. 149:

Și în ele vedem cum arată monedele de argint, de secol 14, descoperite la Scrioaștea.

Părintele Ioan Spiru din Alexandria ne spune că s-au descoperit la Scrioaștea „o monedă de o para – trei denghi, emisă în 1772 şi una [de] două parale – trei copeici din 1773”[19].

---

[1] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/07/scrioastea-monografia-unei-iubiri-3/#comment-96372.

[2] Idem: https://hailaplimbare.ro/2018/11/15/scurta-plimbare-printre-ruinele-cetatii-cerven-in-bulgaria/ și https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/turism/4953-orasul-medieval-fortificat-si-cetatea-cherven.html.

[3] Eu l-am auzit cu z și nu cu s inițial.

[4] Eu am văzut zbâcleaza în anii 80, existând dincolo de râul Vedea și de pădure, câțiva kilometri buni departe de sat, fiind un râuleț cu mult mâl, dar cu apă foarte clară, în care existau pești, scoici și raci. De fapt, acolo am văzut pentru prima oară raci și scoici vii.

[5] A se vedea: https://mapire.eu/en/map/europe-19century-secondsurvey/?bbox=2773930.9172504926%2C5486289.434840736%2C2784163.9244121704%2C5489155.82340143&layers=158%2C164.

[6] Conform mesajului său din aceeași zi, primit pe Messenger, în care mi-a explicat proveniența hărții.

[7] Maria Vertan, Morile din județul Teleorman în deceniul 4 al secolului al XIX-lea, în rev. Biserica Ortodoxă, anul XXII, nr. 2, iulie-decembrie, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2020, p. 18.

[8] Constanța Știrbu și Corneliu Beda, Tezaurul de monede medievale din secolul al XIV-lea de la Scrioaştea, jud. Teleorman, publicat în rev. Cercetări Numismatice, revista Muzeului Național de Istorie, ed. de Octavian Iliescu și Constanța Știrbu, vol. al 6-lea, București, 1990, p. 106-150.

[9] Idem, p. 106.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 107.

[14] Idem, p. 108-109.

[15] Idem, p. 109.

[16] Idem, p. 116.

[17] Idem, p. 117.

[18] Idem, p. 120.

[19] Cf. Pr. I. Spiru, Monede bătute la Sadagura, găsite în Muntenia, în rev. Studii și Cercetări Numismatice, II, 1958, p. 475-476, apud Ioan Spiru, Arheologie și numismatică în județul Teleorman. Articole, studii și note, ed. îngrij. de Pavel Mircea, în col. Publicațiile Muzeului Județului Teleorman, vol. IX, Ed. Ordessos, Pitești, 2014, p. 143 PDF.