Predică la Izvorul cel purtător de viață [2021]

Iubiții mei,

Hristos a înviat[1]!

Iar Domnul nostru Iisus Hristos, Cel a treia zi înviat din morți, pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici, ne va dărui nouă astăzi apa milei Sale, cea care astâmpără însetarea noastră duhovnicească. Căci uneori, în timp ce slujesc, transpir atât de mult încât ajung deshidratat. Și abia aștept să beau niște vitamine, să beau apă, să beau lucruri care să mă întărească mental și trupește. Cu atât mai mult însetarea noastră duhovnicească are nevoie imediată de astâmpărarea ei, pentru că sufletul nostru are nevoie de mâncare și de băutură duhovnicească, adică de rugăciune îndelungă, de citire sfântă îndelungă, de slujire îndelungă, de constanta împărtășire euharistică cu Domnul, de multe simțiri, luminări și vederi dumnezeiești, care să ne curățească și să ne lumineze și să ne sfințească pe noi pururea. Iar dacă sufletul nostru nu le trăiește pe acestea toate, el este flămând și însetat după adevărul, după curăția, după slava, după sfințenia lui Dumnezeu.

Așa că în ziua de azi, în această Vinere Luminată, în care suntem luminați din belșug, din interior, de slava lui Dumnezeu, Dumnezeul nostru treimic ne izvorăște nouă apă sfântă, apă plină de sfințenia Lui, ca să înțelegem cât de multe și mari sunt roadele Crucii din Vinerea Mare. Pentru că Cel înviat din morți este Cel care a murit pentru noi pe Cruce și a răstignit în umanitatea Sa tot păcatul, biruind desăvârșit moartea și pe demoni. Pentru că El păcat nu a avut și nu are și de aceea moartea nu L-a putut ține pe El în Iad. Și a înviat ca un biruitor din Iad, scoțându-I pe Sfinții Lui din Iad, și făcându-se „pârga celor care au fost adormiți [ἀπαρχὴ τῶν κεκοιμημένων]. Căci întrucât prin om [a venit] moartea, și [tot] prin om [și] învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor fi făcuți vii [οὕτως καὶ ἐν τῷ Χριστῷ πάντες ζῳοποιηθήσονται]” [I Cor. 15, 20-22, BYZ]. Pentru că toți cei care păcătuiesc mor, dar toți cei care se sfințesc întru Hristos vor fi făcuți vii de către El, pentru că El îi va învia din moartea păcatului.

Praznicul de azi e numit Izvorul cel purtător de viață [Ζωοδόχου Πηγῆς][2]. Pentru că apa poartă viața cea veșnică, adică slava lui Dumnezeu. Însă când poartă apa slava lui Dumnezeu? Când ea e sfințită! Când ajunge Αγίασμα [Aghiasma][3], adică apă sfântă. Și când ea e sfințită de Episcopi și de Preoți, Aghiasma rămâne apă vie, apă sfântă, apă plină de putere dumnezeiască mulți ani, ca să îi încredințeze pe oameni de sfințenia lui Dumnezeu și să îi sfințească în mod continuu.

Pentru că aidoma Dumnezeieștii Euharistii de peste an, cu care îi împărtășim pe oameni în casele lor, Aghiasma este sfințenie continuă. Dumnezeiasca Euharistie, uscată și păstrată pentru împărtășirea credincioșilor care nu pot veni la Dumnezeiasca Liturghie, este Hristos Domnul în fiecare fărâmitură a ei, după cum Aghiasma e apă sfântă în fiecare strop de apă al ei. Și așa cum apa sfântă nu se strică, deși trec lunile și anii peste ea, tot la fel Dumnezeiasca Euharistie de peste an este Domnul nostru, Cel care Se dăruie mereu nouă, pentru ca viață să avem și din belșug să avem [In. 10, 10, BYZ].

Iar belșugul duhovnicesc despre care vorbește Domnul este slava Lui cea dumnezeiască, care ne inundă sufletul și trupul pe măsura deschiderii noastre față de El. Pentru că „Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură [οὐ ἐκ μέτρου δίδωσιν ὁ Θεὸς τὸ Πνεῦμα]” [In. 3, 34, BYZ], ci noi primim harul Duhului Sfânt după puterea noastră de a-l primi. Și din aceasta înțelegem că puterea noastră de a primi cele ale lui Dumnezeu e redusă și că există trepte și trepte personale de sfințenie. De aceea, dacă alții se nevoiesc mai mult, dacă alții înțeleg lucruri mai mari decât noi, dacă alții sunt și mai plini de sfințenie în comparație cu noi, e pentru că pot mai mult decât noi. Și pot, pentru că sunt și mai încăpători pentru slava lui Dumnezeu, și sunt mai încăpători interior, pentru că se deschid și mai mult Lui în comparație cu noi.

Acesta e motivul pentru care trebuie să învățăm mereu de la toți cei credincioși Lui și de la toți Sfinții Lui. Pentru că tot omul evlavios și tot teologul au o anume experiență a vieții cu Dumnezeu și la fel și toți Sfinții Lui. Și dacă învățăm de la toți viața cu Dumnezeu, noi ne lărgim pe fiecare zi în înțelegere și în acceptarea voii lui Dumnezeu cu noi, pentru că ne asumăm o experiență plurală de teologie și de viețuire, dar care, în esența ei, este viața noastră cu Dumnezeu.

Și viața noastră cu Dumnezeu este eclesială. Pentru că noi ne naștem și creștem și ne împlinim în viața duhovnicească în Biserica lui Dumnezeu, adică în relația necontenită cu El prin slava Lui. Toate Dumnezeieștile Taine și Slujbe ale Bisericii le găsim aici, în Biserica Lui, iar tot modul de a fi al omului evlavios e o consecință a cultului Bisericii. Tocmai de aceea nu putem lipsi de la Biserică, nu putem ignora Biserica, pentru că ea este izvorul nostru continuu de viață. Și noi, aici, ne instruim dumnezeiește, ne luminăm, ne dăruim unii altora în rugăciune și în slujire sfântă, pentru că dorim ca toți să ne mântuim. Și dorim mântuirea tuturor, pentru că vedem că rugăciunea pentru toți și ajutorarea tuturor sunt cele care ne vindecă interior de egoismul nostru și de perspectiva îngustă a individualismului.

La prima vedere, a strânge doar pentru tine pare a fi „împlinitor”. Dar când trece timpul și îți dai seama că ești sărac în prieteni, că ești singur, că ai multe lucruri, dar nu și bucurie și împlinire interioară, atunci înțelegi că viața omului e dăruită de Dumnezeu pentru a fi trăită în comuniune, în prietenie, în iubire sfântă, și nu pentru a ajunge bogați singuri și triști.

Oamenii sunt comunionali și cresc în viața cu Dumnezeu numai în comuniunea Bisericii și a societății umane. Trebuie să îți asumi pe ceilalți, trebuie să îți asumi și binele lor, ca să ai bine și tu. Căci binele este interior, pentru că e slava lui Dumnezeu în noi înșine. Și din acest bine dumnezeiesc aflat în noi dăruim și altora, pentru că binele se înmulțește în mod continuu.

Dar dacă nu înmulțești binele prin viața, faptele și vorbele tale, atunci înmulțești răul. Și răul e nelucrarea binelui și lupta împotriva binelui. Pentru că cei care se luptă cu Dumnezeu, cu Biserica și cu poruncile Lui, se luptă de fapt cu binele și mântuirea oamenilor. Căci vor ca toți oamenii să fie nefericiți precum sunt ei.

Însă noi, iubiții mei, trebuie să lucrăm binele neîncetat și să învățăm la bine pe toți oamenii. Trebuie să împlinim neîncetat voia lui Dumnezeu, care e binele mântuirii noastre, și la voia lui Dumnezeu să îi aducem pe cei care doresc să se mântuie. Căci mântuirea e deschidere totală către Dumnezeu și încredere nețărmurită întru El. Dacă vii la El cu totul, atunci primești din destul mântuirea ta și te bucuri dumnezeiește în fiecare zi a vieții tale. Dar dacă eziți, dacă te îndoiești, dacă răstălmăcești cuvintele Sale, atunci te întuneci interior, pentru că te lupți cu El în tine însuți.

Și văd peste tot lupta interioară a oamenilor cu Dumnezeu, dar și pe cea cu ei înșiși. Tristețea, marasmul interior, acreala, ura, răzbunarea cea vie sunt acolo unde oamenii sunt neîmpăcați. Neagă, contestă, pun lațuri, discreditează, se adună pentru a face răul.

Însă când omul se luptă cu sine, când se luptă cu patimile sale, el se concentrează pe rănile sale și nu pe ale altora, pentru că își vede catastrofa lui interioară. De aceea, din adâncul inimii sale strigă către Domnul. Cere mila Lui, cere iertarea Lui, cere pacea Lui. Și până nu le primesc, până nu primesc îndurările lui Dumnezeu, sufletul și trupul nostru nu se liniștesc. Căci ne liniștim numai când Dumnezeu coboară slava Lui în noi și, prin ea, El Însuși este în noi.

Pentru că Hristos cel înviat coboară, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor comună și veșnică în noi, ca să fie veșnic cu noi. Și când noi mărturisim tuturor că El a înviat, că El e viu, mărturisim că El, Cel viu, e și în noi, cei mult păcătoși. Și pentru că El, Cel veșnic viu, e mereu în noi și cu noi, de aceea putem mărturisi tuturor bucuria învierii Sale, pentru că bucuria învierii Lui se actualizează mereu în noi. Pentru că acolo unde e El, noi retrăim toate praznicele Sale și ale Sfinților și ale Îngerilor Lui cu bucurie și cu sfințenie, fiindcă El e împreună cu toți ai Lui.

Așa înțelegem de ce Biserica e a tuturor și de ce sensul lumii este eclesial: pentru că nimeni nu poate fi scos de la bucuria mântuirii. El a înviat primul, pentru ca să ne învie și pe noi, pe fiecare în parte acum și pe toți la un loc la învierea de obște. Iar cine a înviat de acum, va învia în slava Lui, cu multă bucurie, și atunci, la învierea de obște, pentru că va învia ca Sfânt al Lui. Căci toți suntem chemați la sfințenie, la a fi Sfinții Lui, Sfinții Celui Preasfânt și veșnic.

Să vă bucurați cu pace, pe mai departe, în praznicul cel mare al Învierii Domnului și să auzim numai lucruri bune de la dumneavoastră! Amin.


[1] Începută la 10. 29, în Miercurea Luminată, pe 5 mai 2021. Soare și nori, 15 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3603/sxsaintinfo.aspx. Iar Slujba zilei e aici: https://glt.goarch.org/texts/Pen/p05.html.

[3] Cf. https://el.wiktionary.org/wiki/Αγίασμα.

2 comentarii la „Predică la Izvorul cel purtător de viață [2021]”

  1. Amin, Preacucernice Părinte Dorin!
    Adevărat a înviat Hristos!
    Mi-a plăcut în mod deosebit ceea ce ați zis aici: „Pentru că acolo unde e El, noi retrăim toate praznicele Sale și ale Sfinților și ale Îngerilor Lui cu bucurie și cu sfințenie, fiindcă El e împreună cu toți ai Lui.”
    Doamne ajută, binecuvântați și rugați-vă pentru noi!

    1. Dumnezeu să vă lumineze și să vă bucure întru toate, Domnule Sofronie! Vă mulțumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *