Al 35-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

Nea Costică muri de
ziua independenței,
că lui îi plăcea să fie
cu cățelul lui,
cu cel care împărțea
bomboanele,
dar și mezelurile,
așa, frățește…
Dorea să împlinească măcar
100 de ani, că mai avea
doar 3 de trăit.
Eu l-am împărtășit
în Marțea Mare,
scoțându-l din camera lui
plină de căldură,
vegheat fiind de
același câine atent
și ascultător.
Ce-o face acu’ corcodel
sau melindo
sau florinax
sau cum l-o chema pe el,
pe câine?!
Cu cine mai schimbă
el tăceri, cuvinte,
seri, nopți și zile,
dacă nea Costică se duse
în altă lume?!!
Ceva e cert: se mai închide
încă o ușă,
o altă ușă!
Iar ușile care se închid…
se mai deschid
doar cu alți proprietari.
Dar niciodată povestea
de mai-nainte
nu se mai știe,
dacă n-o scrie nimeni.
Pentru că satul își uită trecutul,
după cum n-are timp
de viitorul său.