Predică la Duminica a III-a după Paști [2021]
Iubiții mei,
Hristos a înviat[1]!
Iar Hristos Cel înviat S-a arătat mai întâi Sfintelor Femei Mironosițe, între care era și Născătoarea de Dumnezeu. Pe care Sfântul Marcos o numește „Μαρία, ἡ τοῦ Ἰακώβου τοῦ μικροῦ καὶ Ἰωσῆ μήτηρ [Maria, mama lui Iacovos cel Mic și a lui Iosis]” [Mc. 15, 40, BYZ]. Pentru că aceștia erau fiii Sfântului Iosif, Logodnicul Maicii Domnului, și ea era mama vitregă a celor doi.
În Mc. 16, 1, BYZ, Născătoarea de Dumnezeu apare ca Μαρία Ἰακώβου [Maria lui Iacovos], dimpreună cu Sfânta Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη] și cu Sfânta Salomi [Σαλώμη]. Și ele sunt Mironosițe pentru că „au cumpărat aromate, ca, venind, să-L ungă pe El [ἠγόρασαν ἀρώματα, ἵνα, ἐλθοῦσαι, ἀλείψωσιν Αὐτόν]” [Ibidem], să ungă trupul Domnului. Căci ele sunt Mironosițe de la mirurile cumpărate cu evlavie pentru Domnul și nu datorită unei evlavii false. Pentru că astăzi se folosește cuvântul mironosiță, în afara Bisericii, la forma figurată, indicându-se o femeie ipocrită care mimează evlavia și curăția[2]. Dar aici, în praznicul de astăzi, le pomenim pe Sfintele Femei Mironosițe, pe cele care L-au văzut primele pe Domnul Cel înviat din morți și care erau pline de curăție și de sfințenie.
Au venit la mormânt cu miruri ca să ungă trupul Domnului și au găsit piatra de la mormântul Său rostogolită [Mc. 16, 4, BYZ]. De cine a fost rostogolită acea piatră foarte mare [Ibidem]? De Îngerul Domnului! „Căci Îngerul Domnului, care a coborât din cer, a venit [și] a rostogolit piatra de la ușă [πεκύλισεν τὸν λίθον ἀπὸ τῆς θύρας] și a stat deasupra ei” [Mat. 28, 2, BYZ]. Pentru că numai Domnul poate să dea la o parte și piatra mormântului nostru și să ne învie și pe noi din morți.
Căci moartea nu e veșnică, ci numai Dumnezeu e veșnic! Iar moartea se va desființa odată cu a doua venire a Domnului, când slava Lui îi va învia pe toți cei adormiți și îi va transfigura pe toți cei vii care vor trăi atunci. Pentru că Hristos Cel înviat e începutul învierii tuturor. Căci El a înviat mai întâi, pentru ca să ne învie mai apoi pe toți.
Dar pentru ca să învii bine la a doua Lui venire, cea întru slavă, trebuie mai întâi să învii acum, în timp, în viața ta pământească. Pentru că toți trebuie să înviem duhovnicește, prin slava Lui, în Biserica Sa, și să trăim acum duhovnicește, pentru ca să înviem mai apoi ca oameni plini de slava Lui cea veșnică. Căci Sfinții vor fi plini de lumină la a doua Sa venire, pe când păcătoșii vor fi plini de întuneric, adică de lipsa luminii Sale. Iar viața veșnică adevărată e viața veșnică cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui, pe când cei păcătoși vor trăi cumplitele și inimaginabilele chinuri ale Iadului.
Sfintele Femei Mironosițe, fiind pline de dragoste pentru Domnul, au cumpărat miruri de mult preț și au venit noaptea ca să ungă trupul Domnului[3]. Și cu toate că „Mironosițe au fost multe”[4], Sinaxarul zilei de azi ne vorbește despre 7 dintre ele: Sfintele Maria Magdalini, Salomi, Ioanna, Maria, Marta, Maria lui Cleopas și Sosana[5]. Care n-au stat acasă, nepăsătoare, ci au venit de cu noapte la Domnul, la mormânt, fapt pentru care s-au făcut văzătoare de Dumnezeu. Și Domnul le-a binecuvântat pe măsura dragostei lor pentru El! Căci „El [le-]a adus bucurie în locul întristării Femeilor Mironosițe la mormânt, și a adus [și] pace în suflet Ucenicilor care se temeau și se tulburau din cauza fricii că vor fi prigoniți de iudei”[6]. Pentru că multă bucurie și multă pace și multă încredere a adus și aduce Domnul, Cel înviat, celor care Îl iubesc pe El.
Dar mai întâi de toate, pe Fiul lui Dumnezeu Cel înviat L-a văzut mai întâi Născătoarea de Dumnezeu, Maica Sa[7], și bucuria ei a fost desăvârșită.
Și cum să nu ne bucurăm în mod negrăit, iubiții mei, de Hristos Cel înviat, când El ne umple pe noi de slava Lui?! Pentru că El a murit pentru ca să omoare moartea noastră, să o desființeze în umanitatea Sa, și să învie plin de slava Lui cea veșnică, cu umanitatea Lui cea cu totul îndumnezeită. Căci așa cum era El, Cel înviat, trebuie să fim și noi, nevrednicii: adică plini de curăție și de îndumnezeire, plini de slava Lui cea veșnică.
Pentru că Dumnezeu învie ca să ne învie pe toți. El învie pentru ca să aducă bucuria mântuirii la toată lumea. Pentru că oricine crede în El și se botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh în Biserica Sa, intră pe calea mântuirii. Și calea mântuirii e cea care ne îndumnezeiește continuu, adică ne umple continuu de slava Lui.
Dar viața Bisericii e teologia ei. Noi creștem în viața cu Dumnezeu întrupând mereu teologia Bisericii și ne hrănim mereu cu Sfintele Taine și Slujbe ale Bisericii. Pentru că voia lui Dumnezeu e viața noastră creștină, iar viața creștină este eclesială. Și în Biserica Lui noi trăim cuvintele Sale cele dumnezeiești, pentru că suntem întăriți mereu în viața cu El de către slava Lui.
Dar reactualizăm continuu cuvintele Domnului în viața noastră, pentru că învățăm mereu viața creștină de la Sfinții lui Dumnezeu. Sfinții și Sfintele lui Dumnezeu sunt învățătorii noștri în viața cu Dumnezeu. Și sunt învățătorii noștri pentru că le citim mereu Viețile, dar și pentru că ne rugăm mereu lor. Iar în fiecare zi liturgică noi avem și Sfinți și Sfinte ale lui Dumnezeu spre pomenire, pentru că avem nevoie de experiența sfântă a tuturor Sfinților Lui.
Așa că trebuie să iubim sfătuirea cea duhovnicească! Oricine ne sfătuiește cu adevărat, ne dorește binele. Adică ne dorește mântuirea. Și mântuirea noastră se trăiește și se învață în smerenie, învățând de la fiecare lucrurile cele bune. Iar dacă ne lăsăm învățați cu delicatețe de toți Sfinții lui Dumnezeu, atunci înțelepciunea lui Dumnezeu coboară din plin în noi. Căci coboară acolo unde e căutată cu toată inima.
Am îmbinat în viața mea întotdeauna experiența Sfinților cu a Sfintelor lui Dumnezeu, iar această lucrare sfântă m-a învățat să prețuiesc deopotrivă experiența bărbaților și a femeilor. Căci bărbații sunt tentați să creadă că le știu pe toate. Dar când se deschid spre experiența sfântă a Sfintelor lui Dumnezeu află că au nevoie de multe lucruri din aceasta pentru ca să fie împliniți în viața lor. Iar ca Duhovnic nu poți fi cu adevărat folositor oamenilor, dacă nu știi deopotrivă problemele tuturor. Trebuie să știi și nevoile bărbaților și pe ale femeilor și pe ale tinerilor și pe ale copiilor și pe ale bătrânilor. Trebuie să asculți toate opiniile și să înveți de la toți, dacă vrei să îi cunoști pe toți. Și îi cunoști nu dacă îi judeci pentru ceea ce fac, ci dacă te nevoiești să înțelegi pentru ce fac ceea ce fac.
Eu prețuiesc mult discuțiile cu oamenii despre orice lucru. Și înainte și când se spovedesc și după Spovedanie și în afara Spovedaniei. Pentru că oamenii, atunci când îți vorbesc cinstit, sunt învățători admirabili ai vieții umane. Iar Dumnezeu, Cel care este împreună cu noi totdeauna, ne luminează asupra celor spuse, pentru ca ele să fie folositoare tuturor: și mie, ca Duhovnic, și lor, ca oameni care au venit la El să se tămăduiască sufletește și trupește. Dumnezeu ne vindecă pe toți: și pe mine și pe ei. Ne vindecă de neștiință, de neevlavie, de nerăbdare, de nerușinare, de bolile noastre adânci, pentru că noi vorbim toate acestea în fața Lui.
De aceea, a pune toate înaintea Domnului, a-I vorbi Lui despre toate ale tale, înseamnă a fi cinstit cu Dumnezeu. Pentru că El știe neputința noastră, dar vede și dorința noastră de bine, de îndreptare. Și dacă dorința noastră de a ne schimba e mare, atunci El o face și mai mare, o întărește în tot lucrul cel bun, pentru că El caută mereu să îl desăvârșească pe om.
Iar cum Dumnezeu nu ne taie nouă aripile încrederii în El, nici noi nu trebuie să tăiem aripile celor care vorbesc cu noi. Căci oamenii au nevoie să zboare mereu către Dumnezeu, au nevoie de înțelegere și de bunătate, de libertate duhovnicească și de bucurie sfântă. Iar Biserica trebuie să fie acasa tuturor. Trebuie să fie locul unde fiecare să se simtă ca acasă și unde să vină cu multă bucurie și cu multă încredere. Pentru că Dumnezeu, prin slava Lui, crește mereu în noi încrederea aceasta făcătoare de bine și ne învață mereu cele ale Sale.
Putem fi, fiecare dintre noi, un purtător de pace și de bucurie față de toți oamenii. Purtăm pacea lui Dumnezeu în noi, bucuria Lui, sfințenia Sa, dar starea noastră interioară și comoară de înțelepciune din noi trebuie dăruite și oamenilor. Ca ei să vadă adevărata față a omului credincios, adevărata lui inimă, și să se îndrăgostească iremediabil de Dumnezeu, de Cel care îi sfințește pe robii Lui. Căci dacă vrem autenticitate, noutate, frumusețe personală, atunci acestea se găsesc aici, în inima creștinului ortodox.
Să fiți bucuroși și sănătoși! Dumnezeu să ne umple de bucuria Lui cea veșnică totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
[1] Începută la 10. 09, în zi de joi, pe 13 mai 2021. Soare după ploaie, 14 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] Cf. https://dexonline.ro/definitie/mironosiță.
[3] Penticostar, ed. BOR 1973, p. 115. [4] Ibidem. [5] Idem, p. 115-116.
[6] Cf. https://basilica.ro/invierea-lui-hristos-ne-vindeca-de-intristare-a-spus-patriarhul-de-pasti-cum-putem-aduce-bucurie-altora/.
[7] Penticostar, ed. BOR 1973, p. 20.