Predică la Duminica a IV-a după Paști [2021]

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Și Hristos Cel înviat, Cel plin de slavă, Care a înviat fără ca nimeni să simtă acest lucru, dar pentru mântuirea și sfințirea tuturor celor care vor crede în El, a fost odată în Βηθεσδά [Bitesda/ Vitesda] [In. 5, 2, BYZ], în casa milei[2], la scăldătoarea unde oamenii așteptau „mișcarea apei [τὴν τοῦ ὕδατος κίνησιν]” [In. 5, 3, BYZ]. Și a fost acolo pentru a-l vindeca pe omul care n-avea om să-l ajute și care era vechi în boală. Pentru că „38 de ani având în boală [τριάκοντα ὀκτὼ ἔτη ἔχων ἐν τῇ ἀσθενείᾳ]” [In. 5, 5, BYZ]. De 38 de ani era bolnav…Și nimeni n-a avut timp să-l ajute pe acest bolnav…

Sfântul Ioannis a folosit cuvântul ἀσθένεια [astenia] în In. 5, 5 pentru a desemna starea lui. Iar cel aflat în astenie zăcea pe τὸν κράββατόν [patul] său [In. 5, 8, BYZ], așa cum l-am tradus pe κράββατόν în traducerea mea publicată în 2016. Însă κράβαττος [cravattos] înseamnă saltea, palet, pat pentru o singură persoană[3], adică un pat umil pe care să te odihnești, fiind corelativul lat. grabatus[4]. Și pe acest pat umil, pe care mai apoi l-a purtat în văzul tuturor [In. 5, 9], acesta aștepta mila lui Dumnezeu. Aștepta mila lui Dumnezeu în casa milei, care ne vorbește tainic despre Biserica Lui. Iar Hristos Dumnezeu, Cel care locuiește cu noi pururea, cu cei care suntem mădularele Lui cele tainice, a venit la el, la cel bolnav de ani de zile, așa cum vine și la noi, la fiecare dintre noi: cu multă bunătate și atenție.

Pentru că El nu tratează boli, ci bolnavi! Și El nu vine să vindece boli, ci să vindece oameni în mod deplin! Căci bolile nu stau în trup, ci în suflet. În trupul nostru ele doar se manifestă. În trupul nostru avem consecințele bolilor din sufletul nostru.

De aceea, despătimirea sau curățirea de patimi sau vindecarea de bolile noastre sufletești e prima treaptă a mântuirii și a sfințirii omului în Biserica lui Dumnezeu. Mai înainte de a dori să înțelegi Dumnezeiasca Scriptură și pe preamarii Sfinți ai Bisericii și toate cele de taină și preadumnezeiești ale vieții ortodoxe, mai înainte de a aștepta vedenii și minuni și daruri dumnezeiești, trebuie să faci primul pas: să te vindeci de patimile tale! Căci fără acest prim pas nu ajungi nicăieri.

Și pentru că oamenii cred că „pot să treacă” peste treapta asta a curățirii de patimi direct la înțelegerea celor de taină și chiar să aibă vedenii, să facă minuni, să aibă daruri dumnezeiești, avem o mulțime de înșelați și de impostori în materie de viață duhovnicească. Pentru că înainte să se curățească de patimi și să se umple de slava lui Dumnezeu în asceză și viață smerită, ei se ocupă cu cele care nu sunt de nasul lor.

Însă Domnul ne învață că problema noastră e înăuntru! Pentru că El îl întreabă pe bolnav: „Voiești să fii sănătos [Θέλεις ὑγιὴς γενέσθαι]?” [In. 5, 6, BYZ]. Căci te însănătoșești numai dacă voiești să te curățești de patimile tale. Dacă nu vrei să scapi de ele, nu scapi, ci le hrănești toată viața, ajungând un bătrân plin de patimi de rușine! Dar dacă vrei să te curățești de ele, de patimile tale, atunci, în Biserica Lui, Domnul te ajută să faci asta într-un mod preaminunat. Căci mântuirea nu e drum singur spre Dumnezeu, ci drum făcut împreună cu El. Și, împreună cu El, fiecare dintre noi ne putem curăți de patimile noastre, ne putem lumina dumnezeiește prin vedere dumnezeiască și ne putem sfinți continuu prin toate Tainele, Slujbele, rugăciunile și asceza Bisericii. Și aceasta se poate, se prea poate, pentru că Hristos cel înviat a înviat pentru noi, pentru ca să ne facă și pe noi asemenea umanității Sale celei îndumnezeite, adică plini de slava Lui.

Voința sau râvna noastră zilnică pentru mântuire, determinarea personală zilnică pentru a ne curăți de patimile noastre ne vindecă de bolile din noi. Pentru că bolile noastre sunt patimile noastre, căci ele sunt rădăcinile tuturor problemelor noastre sufletești și trupești. Iar dacă vrei să te lupți cu boala, atunci nu te lupta cu o migrenă, cu o indispoziție, cu reumatismul sau cu sedentarismul, ci te luptă cu necredința, cu îndoiala, cu răutatea, cu curvia, cu nesimțirea, cu lăcomia, cu înfumurarea din tine. Trebuie să te lupți clipă de clipă, nu doar din când în când! Și lupta aceasta continuă, interioară, tainică cu patimile tale e ajutată continuu de Dumnezeu prin slava Lui, la care se adaugă întreaga viață a Bisericii, care îți dă putea să te faci tot mai om și tot mai Sfânt.

Sfinții de aici, de pe pereți, și din toate cărțile Bisericii așa s-au sfințit: luptându-se continuu cu păcatul în sufletul lor și, ajutați de Dumnezeu, l-au biruit în mod desăvârșit în ei înșiși. Și l-au biruit, tocmai pentru că nu au minimalizat răul crescut în ei înșiși de către ei înșiși. Nu și-au minimalizat bolile sufletești, așa cum facem mulți dintre noi, ci și le-au spovedit continuu și au luptat martiric împotriva lor. Pentru că lupta aceasta cu patimile, interioară, nevăzută pentru alții, e o mucenicie zilnică. Te lupți cu tine, cu toți dracii Iadului și cu toți cei care îți stau împotrivă, te lupți la nesfârșit, iar odihna ta e numai alinarea lui Dumnezeu. E numai atunci când El te odihnește, când te bucură, când te veselește dumnezeiește, adică atunci când se mai opresc, din îngăduința Lui, atacurile acestea cumplite la adresa ta, la adresa vieții tale intime…

Bolnavul n-a înțeles că e vorba despre înăuntru, ci s-a referit la omul pe care nu-l avea [In. 5, 7]! Dar Domnul știa că el voiește să se vindece, că d-aia îmbătrânise în casa milei. Și i-a poruncit lui dumnezeiește: „Scoală-te [Ἔγειραι], ia-ți patul tău [ἆρον τὸν κράββατόν σου], și umblă [καὶ περιπάτει]!” [In. 5, 8, BYZ].

Dar porunca Lui e toată viața noastră! Pentru că noi trebuie să ne ridicăm continuu din patimile noastre cele multe și grele, să ne asumăm continuu că suntem păcătoșii pe care El mereu ne iartă și ne miluiește, și să umblăm continuu după voia Lui. Căci El ne dorește dinamici, plini de entuziasm, plini de fapte bune, memorabili prin tot ceea ce facem și nu blazați, nu indiferenți, nu panicați continuu.

Dacă stai în pat toată ziua, cum să te bucuri de oameni și de aer și de tot ceea ce vezi cu ochii? Și cum să preferi să stai pe telefon sau la computer, pentru ca să te joci sau să vezi un film, atunci când ți se oferă un dialog, o întâlnire, o reală intimizare cu oamenii? Căci există vorbărie, golăneală, zeflemea, dar și dialog care te zidește, care te umple, care te educă, care te întărește. Iar mintea noastră, spre bătrânețe, nu își aduce în primul rând aminte de cărți, de filme, de idei, ci de oameni. De oamenii pe care i-am întâlnit, pe care i-am iubit și ne-au iubit, cu care am călătorit, cu care ne-am bucurat, cu care ne-am împărtășit tainele vieții noastre. Și dacă n-ai întâlniri cu oameni, dacă n-ai avut întâlniri reale cu oamenii, memoria ta e săracă și plictisitoare. Te plictisești tu de tine însuți, pentru că n-ai în tine izvoare de viață. Iar izvoarele de viață ale memoriei sunt relațiile reale cu oameni reali, profunzi, transparenți, care ți-au transparentizat viața lor cu Dumnezeu și cu oamenii.

De ce n-avea om acest om? Pentru că oamenii de atunci stăteau doar în ei înșiși, ca și noi, cei de azi! Erau etanși, mați, netransparenți. Și vine la el Cel cu totul transparent, Cel care Și-a umplut umanitatea Sa de slava Lui cea dumnezeiască, pentru ca El să fie punctul de întâlnire al întregii umanități! Vine Cel Căruia Îi pasă de fiecare dintre noi! Vine Cel cu totul bun și cu totul sensibil la nevoile noastre de tot felul! Și când vine, El îl face dintr-un om static un om foarte dinamic.

Pentru că așa sunt realii convertiți ai lui Dumnezeu: oameni care n-au timp de pierdut! Până nu Îl cunoști pe Dumnezeu pierzi timpul cu hectarul, cu tona, cu anii, pentru că nu știi că viața ta e atât de prețioasă, că viața ta costă o veșnicie. Dar când afli că azi e ziua mântuirii, că în fiecare clipă trebuie să te înfrumusețezi interior pentru Domnul, pentru Cel cu Care vrei să fii o veșnicie, atunci muncești zilnic la mântuirea ta. Și de aceea creștinii nu au timp de nimicuri, de frici imaginare, de relaxări continue, pentru că ei trăiesc mereu înaintea lui Dumnezeu. În fața Lui și împreună cu El, într-un dialog continuu cu El, dialog neîntrerupt care se numește rugăciune, sfătuire cu Dumnezeu, mărturisire înaintea Lui, spunere a inimii tale Celui Preaiubit de tine.

Și s-a pus vindecarea acestuia după pomenirea Sfintelor Femei Mironosițe pentru a ne arăta de ce au fost ele pline de dorul de a merge la mormântul Său: pentru că erau vii și nu moarte! Cei care sunt vii în dragostea lor, cei care iubesc cu adevărat, nu uită niciodată pe cei iubiți. Și au venit dis-de-dimineață la mormânt, pentru că iubirea înseamnă prezență, vorba lui Nichita. Vii, pentru că nu poți altfel! Și ești mereu în inima ta cu cel pe care îl iubești, și îl ocrotești în inima ta continuu, pentru că nu poți altfel. Căci altfel ar însemna să îți uiți iubirea, să îți uiți împlinirea vieții tale.

Și când ucizi iubirea în tine însuți, atunci nici tu nu ești viu! Iudas Iscariotis, Apostolul care și-a omorât iubirea pentru Dumnezeul său, s-a văzut singur și părăsit după ce a păcătuit. Și s-a spânzurat, tocmai pentru ca „să scape” de tristețea lui nemărginită. Numai că vindecarea de tristețe, vindecarea de orice păcat, nu se face prin păcătuire, nu se face prin sinucidere, ci prin cererea smerită a iertării Lui. Căci numai El, Domnul și Stăpânul tuturor, ne ridică pe noi din moarte și ne vindecă de toate bolile noastre sufletești și trupești. Și noi numai la El trebuie să cădem și numai Lui trebuie să Îi cerem să ne vindece. Căci El, Cel preamilostiv, ne vindecă cu adevărat de toate cele rele ale noastre.

Așadar, iubiții mei, să nu mai păcătuim, pentru ca să nu ne fie nouă și mai rău [aluzie la In. 5, 14]! Adică să nu stăm indiferenți față de păcatele noastre, ci să ne pocăim imediat și să cerem mila și iertarea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne iartă slăbiciunea și păcătuirea noastră făcută în grabă, dacă ne pocăim imediat, dar nu tolerează mult păcătuirea cu bădărănie, cu nesimțire, de care nu ne pare deloc rău. Căci și noi, oamenii, când vedem că copiii noștri greșesc cu ceva din neatenție sau din oboseală, îi iertăm și îi ajutăm. Dar când vedem că ei, datorită unor idei, unor sfaturi, unor anturaje, își schimbă cu totul inima față de noi și încep să lupte împotriva propriilor lor părinți, atunci durerea noastră e mare, mai ales când nu le-am greșit cu ceva fundamental.

Pentru că noi, în relația cu Dumnezeu, suntem precum copiii care ne luptăm prostește cu El. În loc să fim în pace cu El și să ne bucurăm de toate, noi ne găsim motive de ceartă continuu, adică păcătuim față de El. Și lupta aceasta cu Dumnezeu n-are sfârșit bun! Pentru că El caută îndreptarea noastră în mod continuu, prin mila Lui continuă față de noi. Dar, pentru că ne respectă libertatea, El nu ne schimbă, nu ne mântuie cu forța, ci ne lasă să ne facem voia noastră. Ne lasă să vedem cum arată omul care își face voia lui până la sfârșit…

De aceea, Iadul e nealegerea Lui! Chinul cel veșnic al Iadului nu e o pedeapsă „discreționară” a Lui, ci alegerea noastră! Noi ne-am dorit Iadul toată viața și am făcut tot ce trebuie pentru ca să ajungem acolo. Atunci de ce e Dumnezeu de vină, pentru că noi nu L-am preferat, nu L-am iubit, nu L-am vrut nicidecum?! De ce e de vină copilul tău – care s-a făcut Preot sau s-a făcut Monah sau e un credincios viu al Bisericii –, că s-a pregătit toată viața pentru Rai, iar tu, văzându-l toată ziua, te-ai pregătit pentru Iad?

Vom avea ce-am iubit!

Vom avea ceea ce ne-a împlinit!

Vom fi cu cei pe care ni i-am dorit!

Și dacă toată ziua vorbim cu Dumnezeul Cel în trei persoane, cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, cu Preacurata Stăpână, cu toți Sfinții și Îngerii Lui, pentru că ne dorim cel mai mult asta, de ce să fim „acuzați” că nu-i plăcem pe demoni? Iubirea e o alegere, după cum viața e o alegere. Și dacă alegi, atunci mergi după alegerea ta până la sfârșit, dacă ea se dovedește a fi cea bună, cea împlinitoare pentru tine.

Adică viața creștină e constantă, e mergere pe calea lui Dumnezeu. Dar ea e plină de bucurie dumnezeiască și de împlinire sfântă, pentru că duce în Împărăția lui Dumnezeu.

Mult spor în tot ceea ce faceți și multă pace! Amin!


[1] Începută la 14. 57, în zi de sâmbătă, 22 mai 2021. Soare, 25 de grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Pool_of_Bethesda.

[3] Cf. Friberg Greek Lexicon, 16.517, apud BW 10.

[4] Cf. Danker Greek Lexicon, 3.814, apud BW 10. A se vedea: http://archives.nd.edu/cgi-bin/wordz.pl?keyword=grabatus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *