Iezechiil, cap. 8, 12-18, cf. LXX

12. Și a zis către mine: „Fiule al omului, le-ai văzut [pe cele] pe care, cei mai bătrâni ai casei lui Israil, le fac, fiecare [dintre] ei în dormitorul cel ascuns al lor [ἕκαστος αὐτῶν ἐν τῷ κοιτῶνι τῷ κρυπτῷ αὐτῶν]? Pentru că au zis: «Nu vede Domnul [οὐχ ὁρᾷ ὁ Κύριος]! A părăsit Domnul pământul [ἐγκαταλέλοιπεν Κύριος τὴν γῆν]!»”.

13. Și a zis către mine: „Încă vei vedea fărădelegi [și] mai mari [ἔτι ὄψει ἀνομίας μείζονας], pe care aceștia le fac”.

14. Și m-a dus pe mine la curțile porții casei Domnului, cea văzând către miazănoapte. Și, iată, acolo [erau] femeile șezând [și] plângându-l pe Tam- muz [Θαμμουζ]!

15. Și a zis către mine: „Fiule al omului, văzut-ai? Și încă vei vedea obiceiuri [ἐπιτηδεύματα][și] mai mari [decât] acestea”.

16. Și m-a dus pe mine întru curtea casei Domnului cea dinăuntru. Și, iată, în curțile templului Domnului, în mijlocul elamurilor și în mijlocul jertfelnicului [ἀνὰ μέσον τῶν αιλαμ καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ θυσιαστηρίου], ca [la] 20 de oameni [erau cu] cele ale spatelui lor către templul Domnului, iar fețele lor [erau] înainte și aceștia se închină [se închinau] soarelui [καὶ οὗτοι προσκυνοῦσιν τῷ ἡλίῳ]!

17. Și a zis către mine: „Văzut-ai, fiule al omului? [Oare] nu mici [sunt acestea] casei lui Iudas, [pentru] a face fărădelegile pe care le-au făcut aici? Pentru că au umplut pământul de fărădelege [διότι ἔπλησαν τὴν γῆν ἀνομίας]. Și, iată, aceștia [sunt] ca [cei] batjocorind [ὡς μυκτηρίζοντες]!

18. Iar Eu le voi face lor cu mânie [καὶ Ἐγὼ ποιήσω αὐτοῖς μετὰ θυμου]. [Căci] nu [îi] va cruța ochiul Meu și nici nu [îi] voi milui [οὐ φείσεται ὁ ὀφθαλμός Μου, οὐδὲ μὴ ἐλεήσω]”.

Predică la pomenirea Sfinților Apostoli Petros și Pavlos [2021]

Iubiții mei[1],

dacă ne-ar fi evanghelizat Sfântul Apostol Pavlos și ne-ar fi scris spre întărirea noastră în dreapta credință, el ne-ar fi spus: „peste măsură am dorit fața voastră să o vedem [περισσοτέρως ἐσπουδάσαμεν τὸ πρόσωπον ὑμῶν ἰδεῖν], [am dorit să o vedem] cu multă poftă [ἐν πολλῇ ἐπιθυμίᾳ]” [I Tess. 2, 17, BYZ], cu multă plăcere, cu multă bucurie duhovnicească. Pentru că el dorea să îl vadă pe om în fața lui, să îi vorbească, să îl vadă manifestându-și credința și nădejdea și iubirea lui pentru Dumnezeu. Deși scria epistole către diverse comunități religioase, el dorea întâlnirea reală cu oamenii, întâlnirea față către față. Pentru că nu era un asocial, nu era un om distant față de cei pe care îi evangheliza, ci un om care și-i asuma cu totul, cu multă bucurie, și care se bucura să îi vadă, să îi revadă, să audă de la ei lucruri bune, adică modul în care ei cresc în viața cu Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petros, la rândul său, vorbindu-le celor bătrâni din Biserică, le vorbește ca „cel împreună bătrân [cu ei] și martorul Patimilor lui Hristos [ὁ συμπρεσβύτερος καὶ μάρτυς τῶν τοῦ Χριστοῦ Παθημάτων], [dar] și părtaș al slavei ce va fi a se descoperi [ὁ καὶ τῆς μελλούσης ἀποκαλύπτεσθαι δόξης κοινωνός]” [I Petr. 5, 1, BYZ]. El este unul dintre bătrânii credincioși ai Bisericii, e martorul vieții Domnului, dar e și părtaș la consecințele iconomiei mântuirii Domnului. Pentru că el experimentează în mod personal și comunitar slava lui Dumnezeu primită la Cincizecime, care a fost primită ca o consecință reală și îndumnezeitoare a iconomiei lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Și slava Lui se va descoperi plenar întregii creații, atunci când întreaga creație va fi transfigurată de Domnul prin slava Lui, prin slava comună a Dumnezeului treimic. De aceea, ceea ce Sfântul Petros are în persoana lui ca arvună a mântuirii sale și ca frumusețe dumnezeiască, adică slava Duhului Sfânt, se va descoperi tuturor, la cea de a doua venire a Domnului întru slavă, că este frumusețea întregii creații. Pentru că slava Lui cea veșnică va transfigura, va înfrumuseța, va umple de sfințenia Lui întreaga Sa creație.

Sfântul Petros a predicat celor tăiați împrejur, pe când Sfântul Pavlos a predicat neamurilor păgâne [Gal. 2, 7-9, BYZ]. Însă amândoi au cunoscut și au propovăduit faptul că „nu se îndreaptă omul din faptele legii [οὐ δικαιοῦται ἄνθρωπος ἐξ ἔργων νόμου] [vechi], dacă nu [se îndreaptă] prin credința lui Iisus Hristos [ἐὰν μὴ διὰ πίστεως Ἰησοῦ Χριστου]. Iar noi întru Hristos Iisus am crezut [καὶ ἡμεῖς εἰς Χριστὸν Ἰησοῦν ἐπιστεύσαμεν], pentru ca să fim îndreptați din credința lui Hristos și nu din faptele legii [ἵνα δικαιωθῶμεν ἐκ πίστεως Χριστοῦ καὶ οὐκ ἐξ ἔργων νόμου]” [Gal. 2, 16, BYZ]. Pentru că îndreptarea noastră se trăiește în Biserica lui Dumnezeu și ea se trăiește ca relația noastră reală cu Dumnezeu, cea care e plină de slava Lui cea veșnică.

Căci religia mozaică s-ar fi împlinit, dacă ea L-ar fi acceptat pe Hristos Dumnezeu, pe Fiul Tatălui întrupat, și dacă s-ar fi lăsat condusă de către El. Israil ar fi intrat atunci în Biserica Lui și Biserica Lui ar fi fost împlinirea așteptărilor de veacuri ale lui Israil. Însă, religia mozaică, lepădându-L pe Hristos Dumnezeu, ea s-a autodesființat, pentru că realitatea ei era una tipo- logică, una hristologică, pentru că s-ar fi împlinit numai întru El.

Templul de la Ierusalim era în planul lui Dumnezeu drept slujirea de tranziție spre Biserică. Scopul lui era să-i pregătească pe credincioșii lui Israil pentru primirea lui Hristos. Însă ei n-au privit duhovnicește cultul de la Templu! N-au privit profunzimea tainei lui! N-au înțeles că scopul lui era hristologic! De aceea, nici nu L-au văzut și primit pe Hristos, pentru că nu erau duhovnicești. Și dacă nu ești duhovnicesc, de aceea nu poți să Îl vezi pe Cel cu totul Sfânt, Care Se descoperă numai celor care se curățesc continuu de patimile lor.

Puțini au crezut în Domnul, pentru că puțini s-au curățit pe ei înșiși pentru El. Puțini au fost receptivi în mod real la propovăduirea și slava Lui. De aceea, azi, când vedem că tot puțini sunt cei care cred în El și Îl caută pe El tot timpul, nu trebuie să ne mirăm deloc. Pentru că primirea lui Dumnezeu în viața noastră se face prin convertire, înțelegere și alegere liberă.

A crede înseamnă a accepta să vezi duhovnicește. Adică a ieși din privirea mioapă a minții noastre, pentru a ne lăsa luminați de Dumnezeu. Pentru a vedea plenar, pentru a vedea profund, pentru a vedea dumnezeiește. Sfântul Pavlos s-a lăsat convins și luminat de Dumnezeu în mod extatic [F. Ap, 9, 4-6, BYZ]. Iar el, crezând în Hristos, ca și Sfântul Petros, nu și-a părăsit credința mozaică, ci și-a împlinit-o. Pentru că împlinirea legii era Hristos, iar toată viața liturgică de la Templu vorbea tainic despre Dumnezeul nostru treimic. De aceea, când a venit Hristos, când a venit împlinirea legii, Apostolii Domnului au crezut în Cel care împlinește legea și Care le-a spus că El este Unul din Treime. Pentru că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh e Dumnezeul care a creat toate și ține toate întru existență.

Și astfel, Biserica din Ierusalim nu a distrus Templul iudaic din Ierusalim, ci a prezervat toată revelația dumnezeiască a Templului și toată istoria mântuirii noastre. Biserica a păstrat cu sfințenie și a explicat abisal ceea ce Templul a lepădat odată cu lepădarea lui Hristos. Pentru că „Biserica este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate”[2], în toți cei credincioși Lui, El fiind dimpreună sălășluit în noi cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor cea veșnică. Și împlinirea oricărui evreu, ca și a oricărui păgân, este viața cu Dumnezeu în Biserica Sa. Pentru că în Biserică intrăm prin credință și prin primirea Sfintelor Taine și a întregii vieți a Bisericii. Și, ca mădulare vii ale Bisericii, noi trăim necontenit curățirea, luminarea și sfințirea noastră de către Dumnezeu. Pentru că toată viața noastră e o continuă îndumnezeire a persoanei noastre.

Opera epistolară a Sfântului Pavlos este „o fereastră spre primele decenii ale mișcării lui Hristos [a window into the early decades of the Christ movement]”[3]. O fereastră prin care vedem Biserica așa cum era. Iar Sfântul Pavlos „este unul dintre primii teologi creștini”[4] ai Bisericii, a cărui operă este până azi de-o profunzime și vastitate exemplare. Însă, cu siguranță, că ceea ce au scris Apostolii Domnului e mult prea puțin pe lângă ceea ce au propovăduit toată viața. Iar propovăduirea lor, în mare parte, s-a pierdut, după cum s-au pierdut multe alte cărți și vestigii ale Bisericii. Iar când vorbim despre Sfinții lui Dumnezeu – O, Dumnezeul meu!… – vorbim despre niște minuni umane uluitoare de la care ne-au rămas mult prea puține lucruri. Știm puține, mult prea puține lucruri despre Sfinții lui Dumnezeu și despre rolul lor activ și determinant în mântuirea lumii.

De aceea, istoria Bisericii e mult prea săracă pe lângă cât de bogată este. S-au pierdut mult prea multe detalii despre viața Bisericii și sunt ocultate sau răstălmăcite, adesea sistematic, multe din cele care ne-au rămas. Așa că e foarte greu să vorbești răspicat despre un veac al Bisericii, despre anumiți Sfinți ai Bisericii, despre anumite date punctuale, pentru că ele lipsesc sau sunt răstălmăcite în chip și fel. Iar teologii și oamenii credincioși ai Bisericii au mari probleme cu înțelegerea anumitor lucruri istorice, tocmai pentru că datele sunt puține, iar cele care sunt au primit diverse interpretări. Și sunt imense minuni cărțile care redescoperă adevărul și istoria Bisericii, cele care ne pun în fața unor certitudini. Pentru că cele care ne bagă în ceață sunt la tot pasul.

Dr. Ed Parish Sanders[5] și-a dat seama că „Pavlos a memorat Septuaginta sau, cel puțin, părțile din care el citează”[6]. Și el scrie în greacă, citând textul LXX, textul Bisericii, și nu textul ebraic, cel de la Templu, al Vechiului Testament. Text al Septuagintei pe care îl traduc și eu în fața dumneavoastră de ceva ani.

Sfântul Pavlos persecută Biserica [F. Ap. 9, 1-2, BYZ] înainte ca Domnul să i Se arate întru slava Lui. Sfântul Petros Îl cunoaște în mod intim pe Domnul, pentru că era Ucenicul Său, dar cu toate acestea se leapădă de El de trei ori [Mt. 26, 69-74, BYZ]. Dar când a cântat cocoșul și el și-a adus aminte de cuvintele Domnului [Mt. 26, 74-75], „ieșind afară [ἐξελθὼν ἔξω], a plâns cu amar [ἔκλαυσεν πικρῶς]” [Mt. 26, 75, BYZ]. S-a depărtat de cei care îl ispitiseră spre păcat și și-a plâns cu amărăciune sufletească păcatul său.

Pe seama Sfântului Apostol Petros, romano-catolicismul a brodat inacceptabilul „primat papal”, care susține că „docemus, itaque, et declaramus [de aceea, noi învățăm și declarăm], iuxta Evangelii testimonia [îndeaproape cu mărturia Evangheliei], primatum iurisdictionis in universam Dei Ecclesiam, immediate et directe Beato Petro Apostolo promissum, atque collatum a Christo Domino fuisse [primatul de jurisdicție în întreaga Biserică a lui Dumnezeu, făgăduit nemediat și direct Fericitului Petrus Apostolul, și care i-a fost dăruit lui de Hristos Domnul]”[7].

Însă piatra pe care Și-a zidit Domnul Biserica Sa [Mt. 16, 18, BYZ] a fost credința apostolică. Credința în El, pe care au avut-o Apostolii Lui. Iar „cheile Împărăției cerurilor [τὰς κλεῖς τῆς Βασιλείας τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 16, 19, BYZ], adică puterea de a ierta păcatele oamenilor, a primit-o Sfântul Apostol Petros de la Domnul, dar, împreună cu el, au primit-o și ceilalți Apostoli ai Săi, cât și toți Episcopii și Preoții până azi.

Iar Patriarhul Romei nu a fost niciodată în Biserică „capul” Bisericii, pentru că Capul Bisericii a fost, este și va fi Hristos Domnul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că Hristos nu are nevoie de un „înlocuitor” al său în persoana Papei, atâta timp cât El e Dumnezeul Cel viu, e Atotțiitorul întregii creații.

Așadar, iubiții mei, viețile și teologiile celor doi Sfinți Apostoli astăzi pomeniți sunt luminile călăuzitoare ale Bisericii. Când vrem să știm ceva fundamental despre Biserică și despre viața creștină trebuie să ne întoarcem la experiența apostolică a Bisericii și la învățătura ei apostolică. Iar cărțile, Viețile, Slujbele, Sfintele Icoane și Sfintele Moaște ale Sfinților Săi Apostoli ne vorbesc despre ei cu putere sfântă. A ne ruga Sfinților Apostoli înseamnă a le cere să ne lumineze în viața noastră de credință. Pentru că avem nevoie din plin de ajutorul și de luminarea lor.

Multă sănătate, bucurie, pace și luminare dumnezeiască! Dumnezeu să ne ajute, pentru rugăciunile Sfinților Săi Apostoli Petros și Pavlos, să îi cunoaștem și să îi iubim din toată inima, pe cei care sunt Părinții și Învățătorii întregii lumi! Amin.


[1] Începută la 15. 52, în zi de sâmbătă, pe 26 iunie 2021. Cer senin, soare, 33 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. al II-lea, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 215.

[3] Walter F. Taylor Jr., Paul: Apostle to the Nations. An Introduction, Pub. Fortress Press, Minneapolis, 2012, p. 7. [4] Idem, p. 8.

[5] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/E._P._Sanders.

[6] E. P. Sanders, Paul. The Apostle’s Life, Letters, and Thought, Pub. Fortress Press, Minneapolis, 2015, p. 75.

[7] Cf. https://www.vatican.va/archive/hist_councils/i-vatican-council/documents/vat-i_const_18700718_pastor-aeternus_la.html.

Iezechiil, cap. 8, 1-11, cf. LXX

1. Și a fost în anul al 6-lea, în luna a 5-a, în [ziua] a 5-a a lunii, [iar] eu ședeam în casă și cei mai bătrâni ai Iudasului ședeau înaintea mea, și a fost pe[ste] mine mâna Domnului [καὶ ἐγένετο ἐπ᾽ ἐμὲ χεὶρ Κυρίου]

2. și am văzut[1]. Și, iată, asemănarea de om [era] de foc [πῦρ] de la șalele sale și până jos, iar de la șalele sale [și până] sus [era] ca vederea chihlimbarului [ὡς ὅρασις ἠλέκτρου[2]]!

3. Și a întins asemănarea mâinii [sale] și m-a luat pe mine de creștetul [capului] meu [καὶ ἐξέτεινεν ὁμοίωμα χειρὸς καὶ ἀνέλαβέν με τῆς κορυφῆς μου]. Și m-a luat pe mine Duhul[3] în mijlocul pământului și în mijlocul cerului [καὶ ἀνέλαβέν με Πνεῦμα ἀνὰ μέσον τῆς γῆς καὶ ἀνὰ μέσον τοῦ οὐρανοῦ] și m-a dus pe mine întru Ierusalim în vedenia lui Dumnezeu [καὶ ἤγαγέν με εἰς Ιερουσαλημ ἐν ὁράσει Θεοῦ], la curțile porții celei dinăuntru [ἐπὶ τὰ πρόθυρα τῆς πύλης τῆς ἐσωτέρας], celei văzând către miazănoapte [τῆς βλεπούσης πρὸς βορρᾶν], care era stâlpul celui câștigând [οὗ ἦν ἡ στήλη τοῦ κτωμένου].

4. Și [καὶ], iată [ἰδοὺ], acolo era slava Domnului [ἐκεῖ ἦν δόξα Κυρίου], Dumnezeului lui Israil [Θεοῦ Ισραηλ]! [Și am văzut-o din nou,] după vedenia pe care am văzut-o [o văzusem] în câmp [κατὰ τὴν ὅρασιν ἣν εἶδον ἐν τῷ πεδίῳ][4].

5. Și a zis către mine: „Fiule al omului, caută [cu] ochii tăi către miazănoapte!”. Și am căutat [cu] ochii mei către miazănoapte. Și, iată, [am văzut] de la miazănoapte [ἀπὸ βορρᾶ], pe[ste] poarta cea către răsărituri [ἐπὶ τὴν πύλην τὴν πρὸς ἀνατολάς]!

6. Și a zis către mine: „Fiule al omului [Υἱὲ ἀνθρώπου], văzut-ai ce fărădelegi mari fac aceștia [ἑώρακας τί οὗτοι ποιοῦσιν ἀνομίας μεγάλας], [pe care] le fac aici, [pentru] a se îndepărta de cele sfinte ale Mele [τοῦ ἀπέχεσθαι ἀπὸ τῶν ἁγίων Μου]? Și încă vei vedea fărădelegi [și] mai mari [καὶ ἔτι ὄψει ἀνομίας μείζονας]”.

7. Și m-a dus pe mine la curțile curții [ἐπὶ τὰ πρόθυρα τῆς αὐλῆς] [împărătești]

8. și a zis către mine: „Fiule al omului [Υἱὲ ἀνθρώπου], sapă [ὄρυξον]!”. Și am săpat și, iată, o ușă [θύρα μία]!

9. Și a zis către mine: „Intră și vezi fărădelegile [εἴσελθε καὶ ἰδὲ τὰς ἀνομίας], pe care aceștia le fac aici [ἃς οὗτοι ποιοῦσιν ὧδε]!”.

10. Și am intrat și am văzut. Și, iată, [am văzut] urâciunile cele deșarte [μάταια βδελύγματα] și toți idolii casei lui Israil zugrăviți pe el împrejur [καὶ πάντα τὰ εἴδωλα οἴκου Ισραηλ διαγεγραμμένα ἐπ᾽ αὐτοῦ κύκλω]!

11. Iar cei 70 de bărbați, din cei mai bătrâni ai casei lui Israil, și Iezonias [Ιεζονιας], cel al lui Safan [Σαφαν], în mijlocul lor stătuse, înaintea feței lor. Și fiecare cădelnița sa avea în mână [καὶ ἕκαστος θυμιατήριον αὐτοῦ εἶχεν ἐν τῇ χειρί] și fumul tămâii se suia [καὶ ἡ ἀτμὶς τοῦ θυμιάματος ἀνέβαινεν][5].


[1] Și am avut vedenie dumnezeiască.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Electron.

[3] Dumnezeu Duhul Sfânt.

[4] Cu referire la Iez. 3, 23.

[5] E vorba de tămâierea idolilor.

Predică la Duminica tuturor Sfinților lui Dumnezeu [2021]

Iubiții mei[1],

Sfânta Cuvioasă Maria, în secolul al 6-lea, a trăit într-o Mănăstire de Monahi, ascunzându-se că e femeie și toți au socotit-o Monahul Marinos [Μαρίνος] în întreaga ei viață monahală. Când să o îngroape și-au dat seama că ea este femeie și nu bărbat[2]. Dar Dumnezeu a ajutat-o să își sfințească viața în aceste condiții, pentru că ea L-a dorit numai pe El.

Sfântul Nikolai Kasatkin [Николай Касаткин], Cel întocmai cu Apostolii, a fost primul Sfânt al Bisericii Ortodoxe Japoneze, fiind canonizat în 1970[3]. Aidoma lui, oricând se pot naște, cu harul lui Dumnezeu, Apostolii țărilor acum păgâne sau Restauratorii dreptei credințe acolo unde acum oamenii sunt eretici sau indiferenți din punct de vedere religios, dar, cândva, strămoșii lor au fost membrii Bisericii. Pentru că fiecare om vine pe lume cu o chemare a sa, iar Dumnezeu Își cheamă Slujitorii Lui într-un mod tainic și îi întărește în tot ceea ce ei fac pentru mântuirea oamenilor.

Sfântul Tarasios, Patriarhul Constantinopolului, a adormit în anul 806. Iar înaintea morții sale, demonii au venit la el și l-au acuzat de păcate pe care nu le făcuse[4]. Vă dați seama ce bucurie le facem demonilor, dacă ne ascundem păcatele făcute de noi și nu le spovedim, iar ei pot să ne acuze pentru ele? Căci demonii nu sunt niciodată „frații” și „ajutătorii” noștri, ci dușmanii noștri cei mai invidioși, care ne doresc mereu numai răul. Fiindcă vor să fim chinuiți veșnic împreună cu ei în Iad, cu ei, cei care păcătuiesc neîncetat înaintea lui Dumnezeu.

Pe la anul 597, lombarzii au martirizat 440 de Sfinți Mucenici în Italia, care sunt pomeniți pe 2 martie[5]. 40 dintre ei au fost martirizați pentru că nu au mâncat din cărnurile jertfite zeilor, pe când ceilalți 400 au fost martirizați pentru că nu au vrut „to adore the head of a goat [să adore capul unei capre], which was their favourite idol [care era idolul lor preferat]”[6]. Însă capul de țap este imaginea fundamentală a satanismului postmodern[7]. Care nu mizează pe chipul omului, ci pe cel al animalului, adică pe instinctualitatea fără conștiință de sine. Pentru că îi consideră pe oameni „animale fără conștiință”, care pot să facă tot ce vor, fără să se gândească la urmările faptelor lor.

Sfântul Apostol Aristobulos [Ἀριστόβουλος] a fost primul Apostol al Britanniei[8]. Anglia ortodoxă a devenit romano-catolică din 1054[9], apoi anglicană din 1534[10]. Ceea ce a fost bun s-a pervertit, pentru că ceea ce e cu adevărat bun pentru oameni, adică adevărata Biserică, nu a fost păstrată cu sfințenie de către poporul englez. Și când nu păstrezi ceva atât de sfânt cu sfințenie, atunci îl pierzi. Și e nevoie de multe eforturi sfinte de evanghelizare a lumii, pentru că în multe părți ale lumii s-a pierdut dreapta credință sau n-a fost niciodată.

De aceea, a cunoaște istoria Bisericii și pe Sfinții lui Dumnezeu înseamnă a cunoaște adevărul despre oameni. Pentru că adevărații oameni ai istoriei sunt Sfinții lui Dumnezeu, cei care L-au urmat pe El întru toate și sunt moștenitorii Împărăției Sale.

De la Sfântul Ierarh Martinus[11] de Bracara, astăzi Braga, în Portugalia[12], ne-a rămas o scrisoare teologică numită De correctione rusticorum [Despre corectarea țăranilor][13]. Despre îndreptarea lor în credință. Și în care el îi învăța pe oamenii credincioși de la țară că zeitățile păgâne nu sunt decât demonii cei răi [maligni daemones] și că nu trebuie să îi cinstească și să îi urmeze[14]. Aidoma lui, în ziua de astăzi, noi trebuie să-i luminăm pe oamenii credincioși despre cât de vătămătoare de suflet sunt superstițiile, obiceiurile băbești, amestecarea ideilor și praticilor păgâne și eretice în viața creștină, urmărirea horoscopului, ghicitul, vrăjitoria, spiritismul, alinierea după moda lumii în detrimentul vieții creștine. Pentru că mulți amestecă lucrurile în stil mare, împrumută tot felul de practici bizare, sunt superstițioși din cale afară, dar nu au carte de rugăciune ortodoxă în casa lor, nu au Sfinte Icoane ortodoxe, nu se spovedesc, nu se roagă, nu postesc, nu sunt milostivi, nu sunt comunicativi, nu sunt de treabă, dar se declară „credincioși”.

Credincioșii cui? Credincioși în cine? Dacă nu ai citit niciodată Dumnezeiasca Scriptură și nu vii la Biserică pentru ca să vezi ce propovăduiește Biserica, ce fel de credință ai? Și cum să ajungi un om Sfânt, dacă nu știi cum arată Sfinții lui Dumnezeu, dacă nu te rogi lor și dacă nu înveți zilnic de la ei?

Marea dramă ce s-a produs în anul 1054, când romano-catolicii au apostaziat de la Biserica lui Dumnezeu, e aceasta: că a început să existe o pseudo viață eclesială paralelă cu Biserica. Biserica a mers mai departe în istorie, a rămas în credința și în slujirea lui Dumnezeu, dar țările romano-catolice au început să experimenteze o religiozitate falsă pe baza unei gândiri teologice și a slujirii unui cult altul decât cel al Bisericii. Ei au rămas cu Sfinții Bisericii una și cu trecutul lor ortodox, dar s-au tot îndepărtat de Biserica lui Dumnezeu. Și în îndepărtarea lor continuă față de Biserică, romano-catolicii și-au „canonizat” noi și noi „sfinți” eretici, cu o teologie și o predică altele decât ale Bisericii. De aceea, când a apărut în mijlocul ei protestantismul, el a apărut ca o aversiune și mai radicală față de teologia și slujirea Bisericii. Pentru că protestantismul nu s-a „întors” nicăieri, ci a desfigurat și mai radical realitatea Bisericii, făcând și mai lată prăpastia produsă de romano-catolicism. Fapt pentru care orice credincios romano-catolic, protestant, neoprotestant, cât și monofiziții, nestorienii, armenii și toți păgânii lumii, au nevoie să cunoască și să experimenteze viața creștină în Biserică, pentru ca să înțeleagă ce înseamnă viață creștină. Căci literatură teologică creștină și păgână există din plin astăzi, dar experiența mântuirii e numai aici, în Biserica lui Dumnezeu. Și această experiență sfântă și îndumnezeitoare a Bisericii este bucuria și împlinirea tuturor celor care se convertesc la dreapta credință și care se întorc acasă, în Biserica lui Dumnezeu, la adevărata religiozitate a oamenilor.

Pentru că atunci când stai în afara Bisericii ți se pare că ești „superior” ei. Dar când ajungi membru real al Bisericii, prin Botezul sacramental, vezi la modul abisal cât de departe ești tu față de reperele Ortodoxiei, față de Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că a fi ortodox nu înseamnă a le ști pe toate și nici a fi asigurat la Împărăție, ci a te pune smerit pe calea mântuirii, pentru ca să te curățești, să te luminezi și să te sfințești la nesfârșit în relația cu Dumnezeu. A fi creștin sau ortodox înseamnă a experimenta la nesfârșit, în mod veșnic, slava lui Dumnezeu în persoana ta, care te face pe fiecare zi să te simți tot mai păcătos și în nicio secundă „Sfânt” și „împlinit”.

De aceea, marea frumusețe și cuviință a Sfinților lui Dumnezeu constă în smerenia lor abisală, în lipsa lor de înfumurare, în lipsa lor de închipuire de sine. Toți își cunosc păcatele lor, puținătatea lor, lipsa lor de fapte bune, dar în același timp știu că toată sfințenia lor e de la Dumnezeu. Iar paradoxul acesta viu și prea frumos, între marea lor curăție și sfințenie și smerenia și simplitatea lor, ne face să îi simțim aproape de noi și să avem toată nădejdea în ajutorul lor, pentru că îi simțim ca reali slujitori ai lui Dumnezeu.

Îi pomenim azi, iubiții mei, pe toți Sfinții lui Dumnezeu, știuți și neștiuți de către noi, dar cu toții știuți de Dumnezeu și împreună locuitori cu El. Și avem conștiința că Sfinții Lui sunt mădulare vii ale Bisericii Sale. Pentru că Sfinții nu apar dintr-o viață trăită inconștient, fără legătură cu Biserica sau dintr-o viață în luptă cu Biserica, ci dintr-o viață asumată zi de zi. Sfinții se nasc în relația reală și continuă cu Dumnezeu, ca fii autentici ai Bisericii.

Tocmai de aceea, Biserica „nu importă Sfinți” din afara ei și nici nu-i „exportă”. Sfinții Bisericii sunt credincioșii ei reali, cei care au crezut cu totul în Dumnezeu și și-au sfințit viața în relație cu El în Biserica Lui. Ei sunt exemplari prin credința și viața lor, tocmai pentru că reprezintă viața și credința Bisericii.

Până la anul 1054, Sfinții Bisericii una sunt comuni și nouă și romano-catolicilor. Dar după anul căderii Apusului de la Biserică, noi nu îi mai cinstim pe „sfinții” canonizați de romano-catolici și nici nu „împrumutăm” teologie de la ei sau de la protestanți sau de la păgâni, pentru că Sfinții Bisericii sunt interiori ei, sunt fiii ei cei credincioși. Iar teologia Sfinților lui Dumnezeu e teologia Bisericii.

Tocmai de aceea, noi nu putem avea în casele noastre tablouri romano-catolice sau monofizite, pe care să le cinstim ca „Sfinte Icoane”, pentru că Sfintele Icoane mărturisesc credința ortodoxă și nu erezii. Sfintele Icoane au aceeași teologie cu Scriptura și cu cărțile Sfinților Părinți și cu întregul cult al Bisericii. Și noi nu amestecăm adevărul cu minciuni de tot felul, pentru că mântuirea se trăiește numai în adevărul lui Dumnezeu.

Osteniți-vă zilnic ca să citiți viețile Sfinților lui Dumnezeu și să vă împrieteniți cu cât mai mulți dintre Sfinții Lui! Pentru că veți avea parte de nespus de multe bucurii sfinte și de mari prietenii dumnezeiești cu Sfinții Lui. Căci Sfinții lui Dumnezeu iubesc nespus de mult să ne ajute și să ne lumineze în viața noastră. Ei sunt imediat receptivi la întoarcerea noastră spre ei și la dorința noastră de a-i cunoaște și de a-i chema în viața noastră. Așa că nu trebuie să așteptați luni și ani un răspuns de la ei, pentru că el vine imediat, în câteva clipe. Dacă ne deschidem lor cu totul, Sfinții lui Dumnezeu ne vor bulversa prin iubirea, atenția și ajutorul lor preabinecuvântat.

Așa că ziua de azi, această duminică sfântă, e o încurajare a tuturor pentru ca să ne împrietenim cu Prietenii lui Dumnezeu. Cu cei care conviețuiesc veșnic cu Dumnezeu. Pentru că nu Îl putem despărți pe Dumnezeu de Prietenii Lui, de Sfinții și Îngerii Săi, ci noi dorim ca să fim acolo unde sunt El împreună cu ei.

Mult spor în tot lucrul cel bun și să vă faceți prieteni pentru veșnicie! Pentru că nu se termină totul aici, ci continuă veșnic. Amin!


[1] Începută la 8. 07, în zi de vineri, pe 25 iunie 2021. Cer senin, 25 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2014/02/12/100508-venerable-mary-who-was-called-marinus-and-her-father-venerable-e și https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2103/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas_of_Japan.

[4] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2014/02/25/100605-saint-tarasius-archbishop-of-constantinople: „Before his death, devils examined his life from the time of his youth, and they tried to get the Saint to admit to sins that he had not committed”.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/March_2_(Eastern_Orthodox_liturgics).

[6] Cf. https://www.bartleby.com/210/3/021.html.

[7] A se vedea: https://www.vice.com/ro/article/jp8qnk/cum-a-fost-la-inaugurarea-monumentului-ridicat-de-templul-satanic-lui-bafomet-491.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aristobulus_of_Britannia

[9] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Schismă și https://ro.orthodoxwiki.org/Harold_al_Angliei.

[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_England, https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Cranmer și https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Anglicană.

[11] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_of_Braga.

[12] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Braga.

[13] O avem aici în latină și în engleză: http://germanicmythology.com/works/De%20Correctione%20Rusticorum.html. [14] Ibidem.

Iezechiil, cap. 7, 14-27, cf. LXX

14. Trâmbițați cu trâmbița și judecați toate!

15. Războiul [este] cu sabia din afară, iar foametea și moartea [sunt] dinăuntru. Cel care [este] în câmp cu sabia va muri, iar pe cei [care sunt] în cetate, foametea și moartea îi va [vor] sfârși.

16. Și vor fi mântuiți cei care se mântuie dintre ei [καὶ ἀνασωθήσονται οἱ ἀνασῳζόμενοι ἐξ αὐτῶν] și [aceștia] vor fi pe munți [καὶ ἔσονται ἐπὶ τῶν ὀρέων]. [Dar] pe toți îi voi omorî [πάντας ἀποκτενῶ], pe fiecare în[tru] nedreptățile sale [ἕκαστον ἐν ταῖς ἀδικίαις αὐτοῦ].

17. Toate mâinile vor fi slăbite și toate coapsele vor fi spurcate [cu] urină [καὶ πάντες μηροὶ μολυνθήσονται ὑγρασίᾳ][1].

18. Și se vor încinge [cu] pânze de sac și îi va acoperi pe ei uimirea [καὶ καλύψει αὐτοὺς θάμβος][2]. Și pe toată fața [va fi] rușinea asupra lor, iar pe tot capul [va fi] pleșuvia.

19. Argintul lor va fi aruncat în cele largi[3], iar aurul lor va fi trecut cu vederea. Sufletele lor nu or să fie săturate [αἱ ψυχαὶ αὐτῶν οὐ μὴ ἐμπλησθῶσιν], iar pântecele lor nu or să fie umplute [καὶ αἱ κοιλίαι αὐτῶν οὐ μὴ πληρωθῶσιν], căci chinuirea nedreptăților lor s-a făcut [διότι βάσανος τῶν ἀδικιῶν αὐτῶν ἐγένετο].

20. Pe cele alese ale lumii spre mândrie le-au pus pe ele [ἐκλεκτὰ κόσμου εἰς ὑπερηφανίαν ἔθεντο αὐτὰ], iar chipurile urâciunilor lor le-au făcut din ele [καὶ εἰκόνας τῶν βδελυγμάτων αὐτῶν ἐποίησαν ἐξ αὐτῶν]. Pentru aceasta le-am dat[4] pe ele lor spre necurăție [ἕνεκεν τούτου δέδωκα αὐτὰ αὐτοῖς εἰς ἀκαθαρσίαν].

21. Și le voi da pe ele întru mâinile celor străini [ca] să le prade pe ele și răufăcătorilor pământului întru prăzi și le vor spurca pe ele.

22. Și voi întoarce fața Mea de la ei [καὶ ἀποστρέψω τὸ πρόσωπόν Μου ἀπ᾽ αὐτῶν] și vor spurca cercetarea Mea [καὶ μιανοῦσιν τὴν ἐπισκοπήν Μου] și vor intra spre ele fără de pază [καὶ εἰσελεύσονται εἰς αὐτὰ ἀφυλάκτως][5] și le vor spurca pe ele [καὶ βεβηλώσουσιν αὐτά].

23. Și vor face neorânduială [καὶ ποιήσουσι φυρμόν], pentru că pământul [este] plin de popoare și cetatea [este] plină de fărădelege [διότι ἡ γῆ πλήρης λαῶν καὶ ἡ πόλις πλήρης ἀνομίας].

24. Și voi întoarce nechezarea tăriei lor [καὶ ἀποστρέψω τὸ φρύαγμα τῆς ἰσχύος αὐτῶν][6] și va fi spurcată [vor fi spurcate] cele sfinte ale lor [καὶ μιανθήσεται τὰ ἅγια αὐτῶν].

25. [Însă] ispășirea va veni [ἐξιλασμὸς ἥξει][7]! Și [El][8] va căuta pacea [καὶ ζητήσει εἰρήνην], dar [pace] nu va fi [καὶ οὐκ ἔσται].

26. Vai peste vai va fi [οὐαὶ ἐπὶ οὐαὶ ἔσται] și veste peste veste va fi [καὶ ἀγγελία ἐπ᾽ ἀγγελίαν ἔσται]. Și va fi căutată vedenia de la Profet [καὶ ζητηθήσεται ὅρασις ἐκ Προφήτου] și legea va pieri de la Preot [καὶ νόμος ἀπολεῖται ἐξ Ἱερέως] și sfatul de la cei mai bătrâni [καὶ βουλὴ ἐκ πρεσβυτέρων].

27. Stăpânitorul se va îmbrăca [spre] stingere [ἄρχων ἐνδύσεται ἀφανισμόν], iar mâinile poporului pământului vor fi slăbite. După căile lor le voi face lor [κατὰ τὰς ὁδοὺς αὐτῶν ποιήσω αὐτοῖς] și în[tru] judecățile lor Mă voi răzbuna pe ei [καὶ ἐν τοῖς κρίμασιν αὐτῶν ἐκδικήσω αὐτούς] și vor cunoaște [atunci] că Eu [sunt] Domnul [καὶ γνώσονται ὅτι Ἐγὼ Κύριος]>»”.


[1] Substantivul ὑγρασία înseamnă umezeală sau urină. De aceea, coapsele nu pot fi spurcate cu apă, dar pot fi spurcate cu urină.

[2] Vor avea vedenii dumnezeiești, atunci când se vor pocăi și vor posti și se vor ruga pentru iertarea lor.

[3] Va fi aruncat pe străzi.

[4] Le-am îngăduit să le facă.

[5] Vor intra spre slujirea Mea fără să se curățească pe ei înșiși.

[6] Voi smeri încrederea lor în ei înșiși.

[7] Se referă la Hristos Domnul.

[8] Tot cu referire la Domnul Iisus Hristos.

Al 37-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină

E clipa selfieului clipa de față,
pentru că mulți vor să-și vadă
chipul cu adevărat.
Vor să vadă dacă chipul lor este expresiv,
dacă spune mai multe decât trebuie…
Și de aceea, cu obstinație,
ei caută mereu cadrele
care îi favorizează.
Însă selfieul, în mod brutal,
se enervează pe ei,
pe acești pretendenți la imagine,
și le arată doar mutre,
doar fețe inexpresive,
lipsite de adâncime.
Pentru că cei care au inventat
smartphoneul nu l-au inventat pentru toți,
ci l-au inventat pentru eroi,
pentru genii,
pentru Sfinți.
L-au inventat pentru oamenii
care cu adevărat au nevoie
să-și vadă stările de spirit,
dar și să le dăruie altora spre
înțelepțire.
Căci imaginile lor sunt
o secundă de întâlnire brută
cu adevărata umanitate.
Cu umanitatea
care își biruie mereu
patimile.

Predică la nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul [2021]

Iubiții mei[1],

„Ioannis este numele său [Ἰωάννης ἐστὶν τὸ ὄνομα αὐτου]” [Lc. 1, 63, BYZ]! Ioannis este numele celui pe care îl pomenim astăzi, nu la moartea sa, ci la nașterea sa. Iar numele Sfântului Profet Ioannis Botezătorul în limba ebraică, în limba sa maternă, este יוֹחָנָן [Iohanan], care vine de la יְהוֹחָנָן‎ [Iahohanan], și înseamnă „Domnul este milostiv”[2]. Pentru că prin întreaga viață și propovăduire a Sfântului Ioannis Botezătorul, Domnul ne-a arătat mila Lui cea mare față de noi.

Nașterea lui a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil [Lc. 1, 19] în vedenie, care i-a spus tatălui său: „a fost ascultată rugăciunea ta, și femeia ta, Elisavet, îți va naște ție fiu și vei chema numele lui Ioannis [Ἰωάννης]” [Lc. 1, 13, BYZ]. Pentru că mai înainte de a fi Ioannis a fost rugăciunea pentru el. Cererea cu iubire a unui fiu. Căci părinții lui, Sfinții Zaharias [Ζαχαρίας] și Elisavet [Ἐλισάβετ], l-au dorit mai înainte de a-l avea și l-au cerut lui Dumnezeu în rugăciune.

El nu a fost „un accident nedorit”, ci un copil dorit și iubit mai înainte de a-l primi! Pentru că „[el] îți va fi bucurie ție și veselie [χαρά σοι καὶ ἀγαλλίασις], și mulți se vor bucura [χαρήσονται] de nașterea lui. Căci [el] va fi mare [μέγας] înaintea Domnului, și vin și sichera [σίκερα] nu are să bea, și va fi umplut de Duhul Sfânt [καὶ Πνεύματος Ἁγίου πλησθήσεται] încă din pântecele maicii sale [ἔτι ἐκ κοιλίας μητρὸς αὐτου]. Și pe mulți [din] fiii lui Israil îi va întoarce [ἐπιστρέψει] spre Domnul, Dumnezeul lor” [Lc. 1, 14-16, BYZ].

Iar Sfântul Ioannis a fost umplut de slava Duhului încă din pântecele maicii sale, pentru că toți ne naștem pentru a primi slava lui Dumnezeu în noi în Biserica slavei Sale. El a primit slava Duhului încă din pântecele matern, pentru că copiii sunt apți să o primească. De aceea și Biserica îi botează imediat pe prunci: pentru ca ei să se bucure din primul an al vieții lor de comuniunea cea veșnică cu Dumnezeu.

Căci Botezul nostru sacramental înseamnă scoaterea noastră din robia demonilor și înfierea noastră duhovnicească. Pentru că Dumnezeu ne eliberează pe noi din robia demonilor și ne face fiii Săi duhovnicești, umplându-ne pe noi de slava Lui cea veșnică. Din robii demonilor, noi ajungem, deodată, prin mila Lui cea mare, fiii Săi duhovnicești!

De aceea, prima zi de bucurie sfântă a vieții noastre e clipa aceasta: a Dumnezeiescului Botez. Căci noi, cei născuți în păcate, suntem în acea clipă curățiți, luminați și sfințiți de Dumnezeu, El dăruindu-ne deodată toate cele ale Sale din marea Sa iubire pentru noi.

Și când Sfântul Pavlos subliniază că „[prin] har [τῇ χάριτί]” suntem mântuiți și că mântuirea [este] „darul lui Dumnezeu [Θεοῦ τὸ δῶρον]” [Efes. 2, 8, BYZ] se referă la Botezul nostru. La ce a făcut Dumnezeu în Botezul nostru: ne-a curățit de păcate, ne-a luminat cu slava Lui și ne-a sfințit pe noi, nu pentru cine eram noi atunci, nu pentru faptele noastre, ci pentru marea Sa milă față de noi. Căci mântuirea primită de noi la Botez „nu [este] din fapte [οὐκ ἐξ ἔργων], [din faptele noastre], ca să nu se laude cineva [ἵνα μή τις καυχήσηται]” [Efes. 2, 9, BYZ] pentru asta, ci e consecința lucrării mântuitoare a lui Hristos Dumnezeu pentru noi. Căci El ne-a dăruit toată mântuirea noastră deodată, la Botez, adică ne-a dăruit slava Lui cea veșnică, pentru ca să rămânem în relație cu El toată viața și toată veșnicia. Pentru că, dacă rămânem în slava Dumnezeului nostru treimic toată viața, dacă o simțim pe ea mereu în noi, atunci noi rămânem întru mântuirea Lui, sfințindu-ne pe fiecare zi și îndumnezeindu-ne veșnic.

Sfântul Ioannis a fost umplut de slava lui Dumnezeu din pântecele maicii sale, pentru ca să trăiască toată viața cu și pentru Dumnezeu. Și el și-a trăit toată viața cu și pentru Dumnezeu, pentru că a trăit ca și când ar fi fost un Înger în trup. Viața ascetică, plină de multă nevoință sfântă, a fost trăsătura definitorie a persoanei Sfântului Ioannis Botezătorul. Rugăciunea, postul, curăția, fecioria, privegherea au fost cele care l-au făcut văzător de Dumnezeu și Botezător al Său. Pentru că el a pregătit poporul lui Israil pentru propovăduirea Domnului [Lc. 1, 17].

Și când Biserica îl numește Prodromos [Προδρόμος], adică Înaintemergător, Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos, pe lângă Profetul [Προφήτος] și Botezătorul [Βαπτιστής] Său[3], ne vorbește despre lucrarea sa teologică în mijlocul lui Israil. Pentru că el a lucrat ca „să întoarcă inimile părinților către copii [ἐπιστρέψαι καρδίας πατέρων ἐπὶ τέκνα] și pe cei neascultători în[tru] înțelepciunea celor Drepți [καὶ ἀπειθεῖς ἐν φρονήσει Δικαίων]” [Lc. 1, 17, BYZ]. Căci era nevoie „[ca] să pregătească Domnului un popor pregătit [ἑτοιμάσαι Κυρίῳ λαὸν κατεσκευασμένον]” [Ibidem]. Și ca Înaintemergător al Domnului, el a făcut tot ce trebuia pentru ca poporul să fie receptiv la propovăduirea și lucrarea Mântuitorului lumii. Căci i-a ajutat pe israiliți să vadă dincolo de aparențe. Să vadă dincolo de trupul Domnului, adică dumnezeirea Lui.

Pentru că Sfântul Ioannis le-a vorbit profetic despre Mașiah, despre Hristos [In. 1, 26-27, BYZ], dar le-a și indicat cine este. Pentru că atunci când Ioannis L-a văzut pe Iisus, el a exclamat cu multă bucurie: „Iată [Ἴδε], Mielul lui Dumnezeu [ὁ Ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ], Cel care ridică păcatul lumii [ὁ αἴρων τὴν ἁμαρτίαν τοῦ κόσμου] [In. 1, 29, BYZ]!”.  Căci El a ridicat păcatul lumii, păcatul neascultării de Dumnezeu, făcându-Se întru toate ascultător Tatălui Său, Care L-a trimis să moară pentru noi și pentru mântuirea noastră. S-a făcut Jertfa cea fără de prihană pentru mântuirea noastră, Mielul Cel nevinovat pentru noi, ca să ridice păcatul întregii lumi, adică toate păcatele noastre care au urmat păcatului celui dintâi al neascultării de Dumnezeu, și ne-a dăruit mântuirea Sa tuturor. La toți ne-a dat posibilitatea să credem întru El, să ne botezăm întru El și să fim vii întru El pentru veșnicie. Căci mântuirea e darul Său pentru noi, pe care El l-a dobândit pentru noi prin toată viața și lucrarea Sa cele pentru noi.

Viața noastră e darul Său, după cum și mântuirea noastră e darul Său! El ne aduce în viață prin părinții noștri, ne ajută să creștem întru El după primirea Botezului, toate bucuriile noastră sfinte sunt darurile Sale, după care, adormirea noastră întru sfințenie, e tot darul Său. Căci Cel care ne ajută să ne naștem și să creștem și să ne mântuim, tot El ne ajută să adormim cu moarte cuvioasă, cu moarte sfântă, prin care trecem de la cele de aici la cele veșnic bucuroase și pline de veselie. Pentru că intrăm întru Împărăția lui Dumnezeu, ajungem acasă la noi, acolo unde El ne-a pregătit toate pentru veșnica viețuire cu El.

De aceea, iubiții mei, a prăznui astăzi nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul înseamnă a prăznui viața cu Dumnezeu. Viața cu Dumnezeu de la zămislire și până la ieșirea din cele de aici. Pentru că viața omului este eclesială, e duhovnicească, atâta timp cât noi ne botezăm din primul an de viață și trăim creștinește toată viața. Trăim în credință. În credința în Dumnezeul nostru treimic. Și de aceea, trăind bisericește, trăind cu Dumnezeu, suntem împliniți în tot ceea ce facem. Pentru că fiecare zi cu Dumnezeu e o luminare și o bucurie și o împlinire continue.

…Acum două zile, spre miezul nopții, am primit o scrisoare nădăjduită, așteptată de către mine. Putea fi vastă, plină de prietenie, de confesiuni sfinte, de păreri de rău…Putea fi un nou început, o mare împlinire pentru Biserică și o mare veselie pentru inimile multora. Căci atunci când doi teologi se pun la o masă scriu mai multe decât unul singur. Dar a fost scurtă și clarificatoare! A fost un Nu! concis și fără delicatețe.

Însă prin ea, la miezul nopții, Dumnezeu m-a luminat asupra expeditorului ei. Pentru că El a dat coperta la o parte după două decenii de așteptare și mi-a spus cine nu e acesta. Iar pentru mine luminarea lui Dumnezeu a fost foarte eliberatoare, plină de bucurie! Căci acum nu îl mai pot scuza pe expeditor pentru cine este el, pentru că nici Dumnezeu nu îl scuză.

Și această minune din viața mea, această luminare dumnezeiască are de-a face cu vocația Sfântului Ioannis de Înaintemergător. Pentru că Sfântul Ioannis a fost chemat de Domnul pentru o misiune sfântă, unică, neașteptată, dar și Ioannis și-a dat toată silința pentru ea. A fost cu totul exemplar în ascultarea sa de Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne cheamă la viața cu El și la slujirea Lui, dar și noi trebuie să fim cu totul sinceri și doritori de El. Iar dacă El sporește harul Său în robii Săi e tocmai pentru sinceritatea lor, pentru faptul că sunt una cu voia Lui și cu râvna Lui de a-i mântui pe oameni. Căci ieri și azi, mâncarea Lui e aceeași: să săvârșească lucrul Domnului [In. 4, 34, BYZ], adică mântuirea noastră. Și dacă râvna noastră e ca râvna Lui, atunci suntem slujitorii Săi. Dar dacă râvna noastră e binele nostru pecuniar, e relaxarea noastră, e vacanța noastră, atunci n-avem de-a face cu Sfântul Ioannis Botezătorul, astăzi pomenit, și nici cu Sfinții Lui. Pentru că aceștia toți sunt plini de râvna lui Dumnezeu, de slujirea Lui, de sfințenia Lui cea plină de frumusețe veșnică.

La mulți ani, multă pace și împlinire în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să ne călăuzească pe toți spre a face voia Lui, pentru rugăciunile Sfântului Ioannis Botezătorul, Părintele nostru, cel care ne îndeamnă mereu la pocăință și la slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui nostru! Amin.


[1] Începută la 7. 41, în zi de miercuri, pe 23 iunie 2021. Soare, cer senin, 20 de grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἰωάννης și https://en.wikipedia.org/wiki/Yohanan.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3950/sxsaintinfo.aspx și https://el.wikipedia.org/wiki/Ιωάννης_ο_Βαπτιστής.