Predică la Înălțarea Domnului [2021]
Iubiții mei,
Hristos S-a înălțat[1]!
Și El S-a înălțat acolo de unde nu S-a despărțit niciodată după ființa Sa, S-a înălțat în sânul Preasfintei Treimi, cu umanitatea Sa cea îndumnezeită, pentru ca să ne ridice pe noi, prin slava Sa, la comuniunea cu Sine, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic. Căci El ne-a spus: „Iar acum Mă duc la Cel care M-a trimis pe Mine [Νῦν δὲ ὑπάγω πρὸς τὸν πέμψαντά Με]” [In. 16, 5, BYZ] în lume, la Tatăl Meu. Și „vă este de folos vouă ca Eu să Mă duc; căci dacă Eu nu am să Mă duc, Mângâietorul [ὁ Παράκλητος] nu va veni la voi; dar dacă am să Mă duc, Îl voi trimite pe El la voi” [In. 16, 7, BYZ].
Prepoziția πρὸς [pros] apare o dată în Ioannis 16, 5[2] și de două ori în 16, 7[3]. Și eu am tradus-o acum prin „la”, deși, adesea, o traduc prin „către”. Și am tradus-o astfel, pentru ca să subliniez destinația finală și nu mergerea spre aceasta, pe care o presupune „către”.
Fiul merge la Tatăl, pentru ca Mângâietorul să vină la noi. Fiul merge la Tatăl și la Duhul Sfânt, adică Se înalță în sânul Treimii cu umanitatea Sa, pentru ca, prin trimiterea Duhului Sfânt în Biserica Sa, slava Treimii să coboare și să rămână în noi.
– Și de ce este trimis Duhul Sfânt la noi de către Fiul și de către Tatăl?
– Este trimis πρὸς ὑμᾶς [In. 16, 7, BYZ], către noi sau la noi, pentru ca noi, prin slava Duhului Sfânt, care e slava Treimii, să mergem veșnic către sau la Dumnezeul nostru treimic. Iar „când are să vină Acela, Duhul Adevărului [τὸ Πνεῦμα τῆς Ἀληθείας], [El] vă va călăuzi pe voi întru tot adevărul [ὁδηγήσει ὑμᾶς εἰς πᾶσαν τὴν ἀλήθειαν]; căci nu va vorbi dintru Sine, ci câte are să audă va vorbi și pe cele care vin vă va vesti vouă. Acela Mă va preaslăvi, pentru că din al Meu va lua și vă va vesti vouă” [In. 16, 13-14, BYZ].
Pentru că ce spune Fiul nu este contrazis de Duhul și de Tatăl, pentru că Cei trei grăiesc la fel. Și Duhul Sfânt ne va călăuzi pe noi întru tot adevărul pe care ni l-a descoperit Dumnezeul nostru treimic, pentru că El dorește ca noi să Îl cunoaștem în mod intim pe Dumnezeu și să fim plini de slava, de adevărul și de iubirea lui Dumnezeu.
Fiul Se înalță la cer nu pentru ca să uite de noi, ci pentru ca să coboare în noi, prin slava Lui, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci Cincizecimea e coborârea slavei Treimii în noi și, totodată, urcarea noastră în cer, la comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic, cu Dumnezeul mântuirii noastre.
Dar Cincizecimea Bisericii nu este individualistă, ci comunională! Ea nu îi separă, ci îi unifică interior pe oameni și între ei. Pentru că Treimea e una și Ea dorește ca și noi să fim una: „Părinte Sfinte, păzește-i pe ei în numele Tău, pe [cei pe] care [Mi] i-ai dat Mie, ca [ei] să fie una [ἵνα ὦσιν ἕν], precum Noi [καθὼς Ἡμεῖς] [suntem una]!” [In. 17, 11, BYZ]. Căci Biserica este comuniunea sfântă a lui Dumnezeu cu toți cei credincioși Lui. Fiindcă El dorește „ca toți să fie una [ἵνα πάντες ἓν ὦσιν]; precum Tu, Tată, în Mine și Eu în Tine, ca și ei în Noi să fie una [ἵνα καὶ αὐτοὶ ἐν Ἡμῖν ἓν ὦσιν]; ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis [pe Mine]” [In. 17, 21, BYZ].
– Însă cum suntem noi, cei credincioși, una în Dumnezeul treimic?
– Prin viața cea dumnezeiască a Bisericii! Prin slava Treimii care e în noi de la Botez și prin credința mântuitoare și slujirea cea una a Bisericii lui Dumnezeu, pe care noi le acceptăm și le trăim ca pe propria noastră viață! Suntem în interiorul nostru uniți cu Dumnezeu prin slava Lui, dar tot slava Lui ne unește și ne ține la un loc, în Biserică, pe toți cei credincioși Lui. Și câți suntem uniți cu Dumnezeu și între noi, toți aceștia dăm mărturie întregii lumi că Iisus Hristos este Fiul Tatălui, că El a venit în lume ca să ne mântuie, iar, prin Înălțarea Sa la cer, El Se coboară neîncetat, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în noi, pentru ca noi să trăim viață dumnezeiască pe pământ, viață unită, prin slava Lui, cu Dumnezeul nostru treimic.
El S-a înălțat la cer, pentru ca să ne deschidă nouă cerul. El S-a înălțat la cer, pentru ca să ne facă pe noi cerești.
– Și ce înseamnă că cerul ne este deschis nouă și că noi putem fi cerești, deși trăim pe pământ?
– Ni s-a deschis cerul, pentru că ni s-a dat slava Treimii! „Iar Eu [Καὶ Ἐγὼ], slava pe care Mi-ai dat-o Mie [τὴν δόξαν ἣν δέδωκάς Μοι], le-am dat-o lor [δέδωκα αὐτοῖς], ca să fie una [ἵνα ὦσιν ἕν], precum Noi suntem una [καθὼς Ἡμεῖς ἕν ἐσμεν]” [In. 17, 22, BYZ]. Ne-a dăruit slava Sa începând de la Cincizecime, în Biserica Sa, pentru ca toți să ne putem sfinți pe pământ și să trăim de pe acum în Împărăția lui Dumnezeu. Căci, deși suntem pământești și trăim pe pământ, prin slava Lui, noi ne sfințim în fiecare zi. Noi devenim duhovnicești pe fiecare zi, dumnezeiești, pentru că El ne schimbă pe noi cu schimbare dumnezeiască prin slava Lui cea veșnică, pe care o primim prin toate Tainele și Slujbele Bisericii.
Și de aceea noi, pe pământ, nu putem trăi decât bisericește, decât ca oameni uniți cu Dumnezeu în Biserica Sa și toți laolaltă între noi. Când ni se slăbește conștiința eclesială, adică dragostea și bucuria unora față de alții, atunci suferim cu toții de neiubire. Dar dacă înțelegem că am păcătuit față de Dumnezeu și față de semenii noștri și că trebuie să ne pocăim pentru toate păcatele noastre, atunci ne schimbăm dumnezeiește în Biserică, pentru că ne reumplem de iubirea de Dumnezeu și de oameni.
Căci nu putem fi una în Biserica Sa, dacă nu ne dorim pe fiecare clipă pacea și bucuria dimpreună cu toți oamenii. Nu putem fi una fără rugăciunea pentru toți și fără întrajutorarea tuturor. Căci dacă îl ajutăm pe fratele nostru, ne ajutăm și pe noi. Dacă îl odihnim pe el cu atenție, ne odihnim și pe noi. Căci El, Dumnezeul nostru, văzând gândul și iubirea noastră pentru toți, ne dă după inima noastră, după iubirea noastră, după dorința noastră de a-i ajuta pe toți oamenii.
Fiindcă toți creștinii trebuie să tindem spre a fi „desăvârșiți întru un[imea Bisericii] [τετελειωμένοι εἰς ἕν]” [In. 17, 23, BYZ]. Trebuie să ne desăvârșim continuu în relația noastră interioară cu Dumnezeu și cu oamenii. Și ca minunea îndumnezeirii noastre să se petreacă cu noi zilnic, clipă de clipă, trebuie să ne asumăm toată voia lui Dumnezeu cu noi, dar și toate nevoile reale ale oamenilor. Trebuie să nu desconsiderăm nimic din revelarea lui Dumnezeu față de noi, dar nici din nevoile reale ale celor din Biserică și din lume. Pentru că oamenii au nevoie să cunoască și să fie cunoscuți cu adevărat, să iubească și să fie iubiți, să creeze, să admire, să contemple, să se umple de pace și de bucurie sfântă, să se sfințească în mod continuu. Și dacă acestea sunt nevoile oamenilor, nevoile reale ale oamenilor, ele sunt împlinite numai în ascultarea față de voia lui Dumnezeu cu noi.
Căci Dumnezeu dorește ca toți să ne mântuim, pentru ca toți să moștenim Împărăția Sa cea veșnică. Ca toți oamenii să intrăm în Biserica Lui prin Botez și să ne îndumnezeim pe fiecare zi. Iar ca să te mântui, trebuie să fii bisericesc pe fiecare zi, trăind în ritmul vieții liturgice a Bisericii.
De aceea, noi nu putem trăi fără Biserică, după cum nu pot trăi albinele fără flori și nici peștii fără apă. Orice comunitate umană trebuie să aibă mai întâi de toate Biserica ei, pentru ca toată viața ei să se desfășoare în jurul Bisericii. Și când regimurile ateiste au ascuns Bisericile în spatele blocurilor sau le-au distrus din temelii, ele au minimalizat sau au distrus centrul fundamental al comunității, adică poarta noastră de intrare în Împărăția lui Dumnezeu.
Căci fără Biserică, iubiții mei, suntem trupești și avem numai instituții umane, perisabile! Însă Biserica e divino-umană, pentru că Dumnezeu locuiește în și împreună cu cei credincioși Lui. Și de aceea nici „porțile Iadului nu o vor birui pe ea [πύλαι ᾍδου οὐ κατισχύσουσιν αὐτῆς]” [Mt. 16, 18, BYZ]: pentru că Dumnezeu e în noi și în mijlocul nostru, iar pe El nu Îl poate birui nimeni! Pentru că Cel care S-a înălțat de la noi la cer, Același coboară în noi dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și Dumnezeu e mereu Același, adică neschimbat, e Cel pe care L-au cunoscut toți Sfinții Lui, dar El ne schimbă pe noi continuu, cu schimbare dumnezeiască, prin slava Lui.
Iar continua mea vorbire despre slava Lui cea veșnică sau despre prezența Lui reală în noi și îndumnezeitoare, e pentru că slava Lui e cea prin care noi ne mântuim și ne sfințim continuu. Orice rugăciune, orice Slujbă, orice faptă bună trebuie să ne umple de slava Lui cea veșnică și necreată. Pentru că noi trebuie să ne îndumnezeim continuu ontologic, adică cu toată ființa noastră, și nu să devenim predicatori sau moraliști sau istorici ai Bisericii, dar plini de patimi și de neștiință crasă.
Dumnezeu ne cheamă să fim Sfinți mai întâi de toate, apoi oameni ai Bisericii și ai Statului și ai lumii noastre! Și dacă ne-ar interesa sfințenia lui Dumnezeu și cunoașterea Lui de mici, atunci nu am mai fugi după funcții, după diplome goale, după întâietăți care nu au de-a face cu noi, adică cu viața noastră reală, aceea pe care știm că o avem în sufletul și în trupul nostru.
Pentru că noi trebuie să fim Sfinții Lui, cei pe care El să îi ducă în Împărăția Lui cea veșnică. Și putem fi Sfinții Lui, numai dacă ne facem zilnic oameni credincioși, fii reali ai lui Dumnezeu și ai Bisericii Sale, care să vestim prin viața noastră minunile lui Dumnezeu cu noi.
Să aveți parte de multă sănătate și de pace și de bucurie sfântă în aceste zile ale praznicului Înălțării Domnului! Praznic care începe azi, 10 iunie, și se sfârșește pe 18 iunie 2021. Un praznic de 9 zile, câte sunt și ierarhiile Puterilor celor cerești. Cu care să ne bucurăm de Dumnezeul mântuirii noastre, dimpreună cu toți Sfinții Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
[1] Începută la 14. 43, în zi de marți, pe 8 iunie 2021. Cer înnorat, după ce-a fost soare, 24 de grade, vânt de 3 km/ h.
[2] BYZ: Νῦν δὲ ὑπάγω πρὸς τὸν πέμψαντά Με, καὶ οὐδεὶς ἐξ ὑμῶν ἐρωτᾷ Με, Ποῦ ὑπάγεις;
[3] BYZ: Ἀλλ᾽ Ἐγὼ τὴν ἀλήθειαν λέγω ὑμῖν· συμφέρει ὑμῖν ἵνα Ἐγὼ ἀπέλθω· ἐὰν γὰρ Ἐγὼ μὴ ἀπέλθω, ὁ Παράκλητος οὐκ ἐλεύσεται πρὸς ὑμᾶς· ἐὰν δὲ πορευθῶ, πέμψω Αὐτὸν πρὸς ὑμᾶς.
Adevărat S-a înălțat! Binecuvântați, Preacucernice Părinte! Sărutăm dreapta pentru cuvântul de învățătură!
Numai bine, Domnule Sofronie! Și Dumnezeu să vă umple de pacea și de frumusețea Lui cele veșnice!