Predică la Duminica a VII-a după Paști [2021]

Iubiții mei,

Hristos S-a înălțat[1]!

Dar Cel care S-a înălțat de la noi în sânul Preadumnezeieștii Treimi cu umanitatea Sa cea cu totul îndumnezeită, cu totul plină de slava Lui cea veșnică, cu care a înviat din morți, nu ne-a părăsit pe noi! Pentru că El este mereu cu noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, așa cum ne-a făgăduit El Însuși: „Iată [ἰδού], Eu sunt cu voi [în] toate zilele până la plinirea/ sfârșitul veacului [Ἐγὼ μεθ᾽ ὑμῶν εἰμι πάσας τὰς ἡμέρας ἕως τῆς συντελείας τοῦ αἰῶνος]!” [Mt. 28, 20].

El e cu noi în toate zilele istoriei lumii, până când se vor plini sau se vor sfârși zilele istoriei sau ale veacului existenței noastre terestre, dar va fi cu noi și după aceea, în toată veșnicia. Căci dacă acum, în mod tainic, dar îndumnezeitor, El este cu noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, după ce El va transfigura toată creația, după ce o va înveșnici, Dumnezeu va fi explicit pentru toți, pentru că slava Lui se va vedea în toată creația Sa.

Căci „cetatea [lui Dumnezeu] nu are nevoie de soare, nici de lună, ca să o lumineze pe ea, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o pe ea [ἡ γὰρ δόξα τοῦ Θεοῦ ἐφώτισεν αὐτήν] și luminătorul ei [este] Mielul [καὶ ὁ λύχνος αὐτῆς τὸ Ἀρνίον]. Și neamurile vor umbla [atunci] prin lumina ei [Καὶ περιπατήσουσιν τὰ ἔθνη διὰ τοῦ φωτὸς αὐτῆς]” [Apoc. 21, 23-24, BYZ].

Neamurile cele mântuite, adică Sfinții Lui, vor locui întru slava lui Dumnezeu, în Împărăția Sa, pentru întreaga veșnicie, iar Mielul Cel răstignit și înviat, Hristos Dumnezeu, va fi Soarele cel rațional al tuturor Sfinților și Îngerilor Lui. Pentru că slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, slava Dumnezeului nostru treimic, cea prin care ne curățim, ne luminăm și ne sfințim aici, în Biserică, va fi hrana, bucuria și lumina noastră cea veșnică în Împărăția Sa.

De aceea, nu putem trăi fără Biserica Lui și Biserica Lui e una. Și Biserica slavei Sale e Biserica în care noi ne mântuim.

– Însă care e Biserica lui Dumnezeu?

– E cea în care noi suntem și care a fost întemeiată de Dumnezeu în oameni la Cincizecime! Căci atunci când El Se pregătea să Se înalțe la cer, le-a spus Ucenicilor Săi: „Și iată, Eu trimit făgăduința Tatălui Meu în[tru] voi [Ἐγὼ ἀποστέλλω τὴν ἐπαγγελίαν τοῦ Πατρός Μου ἐφ᾽ ὑμᾶς]! Iar voi ședeți în cetatea Ieru- salimului [ὑμεῖς δὲ καθίσατε ἐν τῇ πόλει Ἱερουσαλήμ], până ce aveți să vă îmbrăcați [cu] putere dintru înălțime [ἕως οὗ ἐνδύσησθε δύναμιν ἐξ ὕψους]!” [Lc. 24, 49, BYZ]. Și făgăduința Tatălui e totuna cu puterea cea dintru înălțimea slavei Sale sau cu slava Sa cea dumnezeiască. Pentru că Sfinții Apostoli, dimpreună cu toată comunitatea care crezuse în Hristos Dumnezeu, a primit la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, slava Sa cea dumnezeiască și veșnică.

Iar noi, în mod tainic, la Botezul nostru, când suntem afundați de trei ori în apa cea sfântă a Botezului, primim aceeași slavă veșnică a Treimii. Adică făgăduința Tatălui nostru sau puterea cea dintru înălțimea slavei Sale. Pentru că la Dumnezeiescul Botez suntem îmbrăcați interior, dumnezeiește, cu slava Lui, pentru ca să putem lupta cu tot păcatul și cu toată patima și cu toată ispitirea demonilor și a oamenilor.

Căci dacă n-am avea slava Lui în noi și cuvintele Sale cele dumnezeiești și nevoința cea sfântă a Bisericii, n-am avea nimic sfânt. Pentru că am fi oameni păcătoși, oameni afundați în păcatele noastre de zi cu zi. Dar toată viața Bisericii, care e viața noastră, e viața lui Dumnezeu în noi și prezența Lui în noi. Pentru că El e cu noi în toate zilele nu în mod ideatic sau imaginar, ci în mod haric și mistic. El e în noi în fiecare clipă prin slava Lui care e în noi, adică în mod haric și mistic, iar atunci când ne împărtășim cu El euharistic, Domnul nostru este și sacramental și ființial împreună cu noi și în noi.

Căci prezența Lui e abisală în noi și nu exterioară nouă. El nu e cu noi în afara noastră, ci e cu noi înăuntru nostru! Pentru că în noi, în adâncul ființei noastre, a coborât Hristos Dumnezeu la Botezul nostru, când ne-a scos din mâinile demonilor și ne-a făcut fiii Tatălui Său și împreună-frați cu El. De aceea, noi suntem robii Lui și mădularele Sale cele tainice și împreună-frați cu El ai Tatălui nostru Celui ceresc, pentru că am fost pecetluiți cu slava Duhului Sfânt. Și pecetea Sfântului Mir, deși o primim pe trupul nostru, ea coboară în adâncul ființei noastre. Pentru că Mirul acela e plin de slava lui Dumnezeu, de slava care ne face pe noi ai lui Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu ne-a făcut să fim ai Săi la Botez! Ne-a făcut pe noi fiii Săi cei duhovnicești prin Botez, deși până atunci eram în robia demonilor. Și cine îl drăcuie pe altcineva, cine îl dă demonilor, acela păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, pentru că El, prin Botez, ne-a făcut ai Lui. Iar El dorește ca toți să fie ai Săi, ca pe toți să ne răscumpere din mâinile demonilor și să ne introducă, prin Botezul Său sacramental, care este curățitor, luminător și îndumnezeitor, în comuniunea veșnică cu Sine.

Dacă am fi atenți la Slujba Botezului și nu ne-am foi și nu am râde și nu ne-am uita pe pereți, ci am introduce toate cuvintele acelea sfinte în inima noastră, ne-am da seama că Botezul e începutul real al vieții noastre. Și că viața noastră cu Dumnezeu începe la Botez, iar ea e o viață de sfințenie. E o viață pe care o trăim ajutați continuu de Dumnezeu prin slava Lui, care e întărirea noastră în tot lucrul cel bun.

Slujbele Bisericii conțin teologia lui Dumnezeu, dar și viața Lui revelate nouă. În mod concentrat, ce spun Sfinții lui Dumnezeu în cărțile lor, spun Slujbele Bisericii. Și aici, trăindu-le întru curăție, Slujbele Bisericii sunt modul nostru de-a trăi cu Dumnezeu. Pentru că sunt modul nostru de a gândi, de a iubi, de a acționa în relația cu Dumnezeu și cu semenii noștri.

Nu, nu putem trăi fără teologia Bisericii, fără cunoașterea ei profundă, dar nu putem trăi nici fără punerea ei în slujirea lui Dumnezeu! Teologia e pusă în slujirea Bisericii, în Slujbele și rugăciunile ei, în Sfintele Icoane și în toată nevoința cea mântuitoare, în toată asceza sfințitoare a Bisericii. Și de aceea, noi trebuie să ne asumăm toată istoria, slujirea și viața Bisericii, așa după cum ni le-au predat Sfinții lui Dumnezeu.

Biserica are Sfintele ei Icoane, are Sfintele ei Moaște, are Sfintele ei Locașuri de închinare, are ierarhia ei slujitoare, are toate ale ei bine definite. Trebuie numai să le cunoști cu exactitate. Sfintele Icoane se pictează teologic, pentru că ele reprezintă teologia Bisericii. Nu orice tablou sau orice reprezentare părut religioasă e Sfântă Icoană, ci numai cea care reprezintă teologia și viața Bisericii.

La fel, Sfintele Moaște sunt trupurile îndumnezeite ale Sfinților Bisericii și nu orice fel de trupuri. O mumie egipteană păgână sau un trup care nu s-a descompus din cine știe ce motiv nu sunt Sfinte Moaște, pentru că Sfintele Moaște sunt rămășițele transfigurate ale Sfinților Lui, cei care au fost recunoscuți și cinstiți pentru sfințenia lor cea preafrumoasă.

Slujbele Bisericii au rânduiala lor și fiecare fragment și gest al lor e teologic. Dacă am cunoaște cum să ne nevoim, adică cum să ne rugăm, să postim, să priveghem, să ne luptăm interior cu patimile noastre, ne-am da seama că Biserica are o bibliotecă uluitoare în ceea ce privește toate amănuntele vieții interioare duhovnicești. Pentru că nicio patimă nu e trecută cu vederea în Tradiția Bisericii, nicio problemă reală, profund umană, nu e lăsată nerezolvată, ci Sfinții lui Dumnezeu s-au trudit pentru luminarea oamenilor și au fost luminați de Dumnezeu în mod punctual, pentru ca să ne fie nouă, tuturor, de folos. Dar ca să știi ce spun Sfinții lui Dumnezeu despre vreun loc din Scriptură, despre vreo dogmă, despre vreo problemă existențială, trebuie să îi citești, să îi traduci, să îi urmezi în viața ta.

Toate au o logică dumnezeiască în Biserică. Ierarhia Bisericii, cu toate păcatele noastre, a fost și este îmbrăcată de Dumnezeu cu puterea slavei Sale și, împreună cu El, slujește toate ale Lui. Preoția Bisericii vine de la Domnul, prin Sfinții Săi Apostoli, și prin cei care au fost hirotoniți de ei până azi. Eu am vorbit despre minunile Hirotoniei mele și ale Hirotesiilor mele întru Duhovnic[2] și întru Iconom Stavrofor în mod explicit[3], tocmai pentru a fi de folos celor care au îndoieli în ceea ce privește Preoția Bisericii în ziua de azi. Ca să creadă că și azi lucrurile se petrec ca în vechime în Biserica lui Dumnezeu, dacă te apropii duhovnicește de Dumnezeiasca Hirotonie.

Pentru că există o seamă de credincioși care „judecă” Biserica Ortodoxă Română și o consideră „căzută” după schimbarea calendarului[4] sau după intrarea în CMB[5] sau după Sinodul din Creta[6]. Și ei trăiesc acefal, fără să aibă o apartenență reală la Biserica Ortodoxă Română, parazitând-o în chip și fel prin mesajele lor, prin lupta lor de gherilă cu Biserica.

Însă acest mod de a trăi, această luptă continuă cu Biserica, nu are nimic de-a face cu credința și cu evlavia Bisericii! Pentru că omul credincios își verifică mereu credința și viața prin pocăință, prin asceză, prin smerirea continuă înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, iar Dumnezeu îl luminează întru simplitatea inimii sale. Dacă cauți luminare, atunci caută-ți pocăința ta! Nu judeca pe nimeni, ci doar pe tine! Caută în Biserica Lui și împreună cu frații tăi de credință rezolvarea propriilor tale dileme, nelămuriri, îndoieli teologice! Și chiar dacă vezi păcatele reale ale altora, ele nu trebuie să te smintească, pentru că și tu le ai pe ale tale. Iar noi, cu toții, primim iertare și mântuire de la Dumnezeu prin Slujitorii Săi și nu de la Slujitorii Lui. De aceea, nefiind Slujitorii Bisericii izvorul mântuirii noastre, ci Dumnezeu, nu ne pot sminti păcatele lor în mod real, căci și ei, ca și noi, avem nevoie de Dumnezeu pentru a ne mântui.

Însă, când crezi că vezi mai bine decât toți ceilalți adevărul Bisericii, trebuie să te oprești în fața paginilor negre ale Bisericii. Căci Biserica, pe lângă marii ei Sfinți, a avut și marii ei eretici și oameni păcătoși. Iar dacă vrei să nu fii ca ei, atunci trebuie să fii ascultător față de Biserica Lui.

Căci azi, pomenindu-i pe Sfinții Părinți sinodali de la Sinodul I Ecumenic[7] de la Nicea [Νίκαια][8], din 325, pe cei care au participat la întocmirea primei părți a Crezului Bisericii[9], ne unim cu modul lor de a gândi teologic și ne disociem cu totul față de modul de a gândi al lui Arios [Ἄρειος][10].

Căci Arios – deși era Preot al Bisericii și un om ascetic din Alexandria Egiptului, deși studiase la școala teologică a Sfântului Mucenic Luchianos[11] [Λουκιανὸς] Presbiterul din Antiohia[12] –  a negat dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Pentru că Arios nu L-a propovăduit pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ci a spus în mod eretic că Fiul a fost „prima creație” a Tatălui[13].

Iar dacă Fiul e „creat” de Tatăl, atunci Dumnezeul nostru treimic nu mai e veșnic și nici existent prin Sine, ci e „compus”, adică și necreat, cât și „creat”. Peste ani, romano-catolicii vor introduce din nou „creatul” în Dumnezeu, pentru că vor spune că harul este „creat”. Dar dacă din Dumnezeu izvorăște ceva „creat”, atunci rezultă blasfemia că El este „creat” și nu necreat. Și de aceea romano-catolicii nu mai percep mântuirea ca pe relația vie, îndumnezeitoare continuu, cu Hristos Dumnezeu, ci pentru ei Biserica „valorifică «meritul» lui Hristos ca pe un tezaur impersonal de grație creată câștigat de El prin satisfacția dată lui Dumnezeu pe Cruce”[14].

Așa că erezia sau gândul mincinos, care falsifică credința Bisericii, nu e doar o idee ce îți stă în minte și nu te afectează nicidecum, ci este una care îți strică viața în mod profund. Îți strică viața și mântuirea ta, pentru că te separă interior de Biserica lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, trebuie să spovedim și să ne separăm interior de orice învățătură eretică, mincinoasă, care ne strică sufletul! Dar pentru ca să știm care sunt ereziile, noi trebuie să știm care sunt dogmele Bisericii. Și orice aflăm că e din afara Bisericii în materie de gând și de închinare și de viețuire creștină trebuie să lepădăm de la noi. Căci ne face rău orice falsificare a vieții și a credinței Bisericii.

Nu putem să ne închinăm și să slujim și să ne împărtășim dimpreună cu ereticii și schismaticii. Nu putem să cinstim drept „Sfinți” pe cei care nu au de-a face cu Biserica lui Dumnezeu. Nu putem să slujim un alt cult decât cel al Bisericii noastre și nici nu putem să cinstim drept „Sfinte Icoane” imaginile din alte culte și religii. Cărțile Sfinte ale Bisericii sunt cele cuprinse în Sfânta Tradiție a Bisericii, iar cei care le-au comentat în mod adevărat au fost Sfinții Părinți ai Bisericii. De aceea, dacă vrem să cunoaștem o anumită învățătură a Bisericii, spre exemplu teologia despre mântuire, despre Născătoarea de Dumnezeu sau despre Sfinții Îngeri, trebuie să căutăm toate datele despre aceste teme la Sfinții Părinți ai Bisericii și la marii Teologi ai ei.

Căci trebuie să culegem adevărul mântuitor din multele sursele ale Bisericii și cu el să ne hrănim precum cu un fagure de miere. Pentru că nu putem amesteca mierea cu fierea, ci mierea credinței trebuie să o mâncăm curată și să ne bucurăm de ea dumnezeiește.

Așadar, azi e o zi a teologiei Bisericii! Căci Cel care S-a înălțat de-a dreapta Tatălui nu e „o creatură”, ci e Fiul Tatălui, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și dacă vrem să Îl cinstim cu adevărat pe Dumnezeul nostru, trebuie să Îl cinstim după cum El ne-a revelat cele despre Sine. Pentru că nu Îl putem cinsti pe Dumnezeu cu adevărat, dacă nu Îl cinstim după adevăr. Și El, Adevărul, ne-a revelat nouă cele despre Sine, pentru ca noi să I ne închinăm Lui cu toată bucuria și întru tot adevărul.

Duminica viitoare e ziua de întemeiere a Bisericii lui Dumnezeu, e praznicul Cincizecimii. E praznicul întru care El S-a revelat ca Dumnezeul tuturor celor credincioși, pe care El i-a umplut de slava Lui cea veșnică. Iar noi, câți trăim împreună cu El întru slava Lui, ne bucurăm continuu de coborârea Lui cea prea mare la noi. Și cu toate că El e în noi și cu noi prin slava Lui, ne rugăm Lui, Dumnezeului nostru treimic, să fie mereu cu noi! Ca să Îl slăvim veșnic pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeul nostru treimic, dimpreună cu toți Îngerii și Sfinții Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Începută la 15. 05, în zi de vineri, pe 11 iunie 2021. Cer senin, 25 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2013/09/16/predica-la-8-ani-de-dumnezeiasca-preotie-17-septembrie-2013/.

[3] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/11/predica-despre-dumnezeiasca-hirotesie-10-februarie-2019/.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_gregorian.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Consiliul_Mondial_al_Bisericilor.

[6] Idem: https://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-marelui-sinod-in-limba-romana/.

[7] Idem: https://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_I_Ecumenic.

[8] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Nicaea.

[9] Crezul de la Nicea: „Πιστεύομεν εἰς ἕνα Θεὸν Πατέρα Παντοκράτορα, πάντων ὁρατῶν τε καὶ ἀοράτων ποιητήν· καὶ εἰς ἕνα Κύριον Ἰησοῦν Χριστόν τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ, γεννηθέντα ἐκ τοῦ Πατρὸς [μονογενῆ, τοὐτέστιν ἐκ τῆς οὐσίας τοῦ Πατρός, Θεὸν ἐκ Θεοῦ,] Φῶς ἐκ Φωτός, Θεὸν ἀληθινὸν ἐκ Θεοῦ ἀληθινοῦ, γεννηθέντα, οὐ ποιηθέντα, ὁμοούσιον τῷ Πατρί, δι’ οὗ τὰ πάντα ἐγένετο, [τά τε ἐν τῷ οὐρανῷ καὶ τὰ ἐν τῇ γῇ,] τὸν δι’ ἡμᾶς τοὺς ἀνθρώπους καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν κατελθόντα καὶ σαρκωθέντα καὶ ἐνανθρωπήσαντα, παθόντα, καὶ ἀναστάντα τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ, ἀνελθόντα εἰς τοὺς οὐρανούς, ἐρχόμενον κρῖναι ζῶντας καὶ νεκρούς. Καὶ εἰς τὸ Ἅγιον Πνεῦμα. [Τοὺς δὲ λέγοντας, Ἦν ποτε ὅτε οὐκ ἦν, καὶ Πρὶν γεννηθῆναι οὐκ ἦν, καὶ ὅτι Ἐξ οὐκ ὄντων εγένετο, ἢ Ἐξ ἑτέρας ὑποστάσεως ἢ οὐσίας φάσκοντας εἶναι, ἢ κτιστόν, ἢ τρεπτόν, ἢ ἀλλοιωτὸν τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ, τούτους ἀναθεματίζει ἡ ἁγία καθολικὴ καὶ ἀποστολικὴ ἐκκλησία]”, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nicene_Creed.

[10] Ereticul Arios, condamnat la Sinodul I Ecumenic: https://en.wikipedia.org/wiki/Arius.

[11] Ibidem.

[12] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/892/sxsaintinfo.aspx. A se vedea și: https://en.wikipedia.org/wiki/Lucian_of_Antioch.

[13] Căci în scrierea sa, „in the Thalia, Arius says that God’s first thought was the creation of the Son, before all ages, therefore time started with the creation of the Logos or Word in Heaven (lines 1-9, 30-32)”, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Arius.

[14] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 345.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *