Predică la Duminica tuturor Sfinților lui Dumnezeu [2021]

Iubiții mei[1],

Sfânta Cuvioasă Maria, în secolul al 6-lea, a trăit într-o Mănăstire de Monahi, ascunzându-se că e femeie și toți au socotit-o Monahul Marinos [Μαρίνος] în întreaga ei viață monahală. Când să o îngroape și-au dat seama că ea este femeie și nu bărbat[2]. Dar Dumnezeu a ajutat-o să își sfințească viața în aceste condiții, pentru că ea L-a dorit numai pe El.

Sfântul Nikolai Kasatkin [Николай Касаткин], Cel întocmai cu Apostolii, a fost primul Sfânt al Bisericii Ortodoxe Japoneze, fiind canonizat în 1970[3]. Aidoma lui, oricând se pot naște, cu harul lui Dumnezeu, Apostolii țărilor acum păgâne sau Restauratorii dreptei credințe acolo unde acum oamenii sunt eretici sau indiferenți din punct de vedere religios, dar, cândva, strămoșii lor au fost membrii Bisericii. Pentru că fiecare om vine pe lume cu o chemare a sa, iar Dumnezeu Își cheamă Slujitorii Lui într-un mod tainic și îi întărește în tot ceea ce ei fac pentru mântuirea oamenilor.

Sfântul Tarasios, Patriarhul Constantinopolului, a adormit în anul 806. Iar înaintea morții sale, demonii au venit la el și l-au acuzat de păcate pe care nu le făcuse[4]. Vă dați seama ce bucurie le facem demonilor, dacă ne ascundem păcatele făcute de noi și nu le spovedim, iar ei pot să ne acuze pentru ele? Căci demonii nu sunt niciodată „frații” și „ajutătorii” noștri, ci dușmanii noștri cei mai invidioși, care ne doresc mereu numai răul. Fiindcă vor să fim chinuiți veșnic împreună cu ei în Iad, cu ei, cei care păcătuiesc neîncetat înaintea lui Dumnezeu.

Pe la anul 597, lombarzii au martirizat 440 de Sfinți Mucenici în Italia, care sunt pomeniți pe 2 martie[5]. 40 dintre ei au fost martirizați pentru că nu au mâncat din cărnurile jertfite zeilor, pe când ceilalți 400 au fost martirizați pentru că nu au vrut „to adore the head of a goat [să adore capul unei capre], which was their favourite idol [care era idolul lor preferat]”[6]. Însă capul de țap este imaginea fundamentală a satanismului postmodern[7]. Care nu mizează pe chipul omului, ci pe cel al animalului, adică pe instinctualitatea fără conștiință de sine. Pentru că îi consideră pe oameni „animale fără conștiință”, care pot să facă tot ce vor, fără să se gândească la urmările faptelor lor.

Sfântul Apostol Aristobulos [Ἀριστόβουλος] a fost primul Apostol al Britanniei[8]. Anglia ortodoxă a devenit romano-catolică din 1054[9], apoi anglicană din 1534[10]. Ceea ce a fost bun s-a pervertit, pentru că ceea ce e cu adevărat bun pentru oameni, adică adevărata Biserică, nu a fost păstrată cu sfințenie de către poporul englez. Și când nu păstrezi ceva atât de sfânt cu sfințenie, atunci îl pierzi. Și e nevoie de multe eforturi sfinte de evanghelizare a lumii, pentru că în multe părți ale lumii s-a pierdut dreapta credință sau n-a fost niciodată.

De aceea, a cunoaște istoria Bisericii și pe Sfinții lui Dumnezeu înseamnă a cunoaște adevărul despre oameni. Pentru că adevărații oameni ai istoriei sunt Sfinții lui Dumnezeu, cei care L-au urmat pe El întru toate și sunt moștenitorii Împărăției Sale.

De la Sfântul Ierarh Martinus[11] de Bracara, astăzi Braga, în Portugalia[12], ne-a rămas o scrisoare teologică numită De correctione rusticorum [Despre corectarea țăranilor][13]. Despre îndreptarea lor în credință. Și în care el îi învăța pe oamenii credincioși de la țară că zeitățile păgâne nu sunt decât demonii cei răi [maligni daemones] și că nu trebuie să îi cinstească și să îi urmeze[14]. Aidoma lui, în ziua de astăzi, noi trebuie să-i luminăm pe oamenii credincioși despre cât de vătămătoare de suflet sunt superstițiile, obiceiurile băbești, amestecarea ideilor și praticilor păgâne și eretice în viața creștină, urmărirea horoscopului, ghicitul, vrăjitoria, spiritismul, alinierea după moda lumii în detrimentul vieții creștine. Pentru că mulți amestecă lucrurile în stil mare, împrumută tot felul de practici bizare, sunt superstițioși din cale afară, dar nu au carte de rugăciune ortodoxă în casa lor, nu au Sfinte Icoane ortodoxe, nu se spovedesc, nu se roagă, nu postesc, nu sunt milostivi, nu sunt comunicativi, nu sunt de treabă, dar se declară „credincioși”.

Credincioșii cui? Credincioși în cine? Dacă nu ai citit niciodată Dumnezeiasca Scriptură și nu vii la Biserică pentru ca să vezi ce propovăduiește Biserica, ce fel de credință ai? Și cum să ajungi un om Sfânt, dacă nu știi cum arată Sfinții lui Dumnezeu, dacă nu te rogi lor și dacă nu înveți zilnic de la ei?

Marea dramă ce s-a produs în anul 1054, când romano-catolicii au apostaziat de la Biserica lui Dumnezeu, e aceasta: că a început să existe o pseudo viață eclesială paralelă cu Biserica. Biserica a mers mai departe în istorie, a rămas în credința și în slujirea lui Dumnezeu, dar țările romano-catolice au început să experimenteze o religiozitate falsă pe baza unei gândiri teologice și a slujirii unui cult altul decât cel al Bisericii. Ei au rămas cu Sfinții Bisericii una și cu trecutul lor ortodox, dar s-au tot îndepărtat de Biserica lui Dumnezeu. Și în îndepărtarea lor continuă față de Biserică, romano-catolicii și-au „canonizat” noi și noi „sfinți” eretici, cu o teologie și o predică altele decât ale Bisericii. De aceea, când a apărut în mijlocul ei protestantismul, el a apărut ca o aversiune și mai radicală față de teologia și slujirea Bisericii. Pentru că protestantismul nu s-a „întors” nicăieri, ci a desfigurat și mai radical realitatea Bisericii, făcând și mai lată prăpastia produsă de romano-catolicism. Fapt pentru care orice credincios romano-catolic, protestant, neoprotestant, cât și monofiziții, nestorienii, armenii și toți păgânii lumii, au nevoie să cunoască și să experimenteze viața creștină în Biserică, pentru ca să înțeleagă ce înseamnă viață creștină. Căci literatură teologică creștină și păgână există din plin astăzi, dar experiența mântuirii e numai aici, în Biserica lui Dumnezeu. Și această experiență sfântă și îndumnezeitoare a Bisericii este bucuria și împlinirea tuturor celor care se convertesc la dreapta credință și care se întorc acasă, în Biserica lui Dumnezeu, la adevărata religiozitate a oamenilor.

Pentru că atunci când stai în afara Bisericii ți se pare că ești „superior” ei. Dar când ajungi membru real al Bisericii, prin Botezul sacramental, vezi la modul abisal cât de departe ești tu față de reperele Ortodoxiei, față de Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că a fi ortodox nu înseamnă a le ști pe toate și nici a fi asigurat la Împărăție, ci a te pune smerit pe calea mântuirii, pentru ca să te curățești, să te luminezi și să te sfințești la nesfârșit în relația cu Dumnezeu. A fi creștin sau ortodox înseamnă a experimenta la nesfârșit, în mod veșnic, slava lui Dumnezeu în persoana ta, care te face pe fiecare zi să te simți tot mai păcătos și în nicio secundă „Sfânt” și „împlinit”.

De aceea, marea frumusețe și cuviință a Sfinților lui Dumnezeu constă în smerenia lor abisală, în lipsa lor de înfumurare, în lipsa lor de închipuire de sine. Toți își cunosc păcatele lor, puținătatea lor, lipsa lor de fapte bune, dar în același timp știu că toată sfințenia lor e de la Dumnezeu. Iar paradoxul acesta viu și prea frumos, între marea lor curăție și sfințenie și smerenia și simplitatea lor, ne face să îi simțim aproape de noi și să avem toată nădejdea în ajutorul lor, pentru că îi simțim ca reali slujitori ai lui Dumnezeu.

Îi pomenim azi, iubiții mei, pe toți Sfinții lui Dumnezeu, știuți și neștiuți de către noi, dar cu toții știuți de Dumnezeu și împreună locuitori cu El. Și avem conștiința că Sfinții Lui sunt mădulare vii ale Bisericii Sale. Pentru că Sfinții nu apar dintr-o viață trăită inconștient, fără legătură cu Biserica sau dintr-o viață în luptă cu Biserica, ci dintr-o viață asumată zi de zi. Sfinții se nasc în relația reală și continuă cu Dumnezeu, ca fii autentici ai Bisericii.

Tocmai de aceea, Biserica „nu importă Sfinți” din afara ei și nici nu-i „exportă”. Sfinții Bisericii sunt credincioșii ei reali, cei care au crezut cu totul în Dumnezeu și și-au sfințit viața în relație cu El în Biserica Lui. Ei sunt exemplari prin credința și viața lor, tocmai pentru că reprezintă viața și credința Bisericii.

Până la anul 1054, Sfinții Bisericii una sunt comuni și nouă și romano-catolicilor. Dar după anul căderii Apusului de la Biserică, noi nu îi mai cinstim pe „sfinții” canonizați de romano-catolici și nici nu „împrumutăm” teologie de la ei sau de la protestanți sau de la păgâni, pentru că Sfinții Bisericii sunt interiori ei, sunt fiii ei cei credincioși. Iar teologia Sfinților lui Dumnezeu e teologia Bisericii.

Tocmai de aceea, noi nu putem avea în casele noastre tablouri romano-catolice sau monofizite, pe care să le cinstim ca „Sfinte Icoane”, pentru că Sfintele Icoane mărturisesc credința ortodoxă și nu erezii. Sfintele Icoane au aceeași teologie cu Scriptura și cu cărțile Sfinților Părinți și cu întregul cult al Bisericii. Și noi nu amestecăm adevărul cu minciuni de tot felul, pentru că mântuirea se trăiește numai în adevărul lui Dumnezeu.

Osteniți-vă zilnic ca să citiți viețile Sfinților lui Dumnezeu și să vă împrieteniți cu cât mai mulți dintre Sfinții Lui! Pentru că veți avea parte de nespus de multe bucurii sfinte și de mari prietenii dumnezeiești cu Sfinții Lui. Căci Sfinții lui Dumnezeu iubesc nespus de mult să ne ajute și să ne lumineze în viața noastră. Ei sunt imediat receptivi la întoarcerea noastră spre ei și la dorința noastră de a-i cunoaște și de a-i chema în viața noastră. Așa că nu trebuie să așteptați luni și ani un răspuns de la ei, pentru că el vine imediat, în câteva clipe. Dacă ne deschidem lor cu totul, Sfinții lui Dumnezeu ne vor bulversa prin iubirea, atenția și ajutorul lor preabinecuvântat.

Așa că ziua de azi, această duminică sfântă, e o încurajare a tuturor pentru ca să ne împrietenim cu Prietenii lui Dumnezeu. Cu cei care conviețuiesc veșnic cu Dumnezeu. Pentru că nu Îl putem despărți pe Dumnezeu de Prietenii Lui, de Sfinții și Îngerii Săi, ci noi dorim ca să fim acolo unde sunt El împreună cu ei.

Mult spor în tot lucrul cel bun și să vă faceți prieteni pentru veșnicie! Pentru că nu se termină totul aici, ci continuă veșnic. Amin!


[1] Începută la 8. 07, în zi de vineri, pe 25 iunie 2021. Cer senin, 25 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2014/02/12/100508-venerable-mary-who-was-called-marinus-and-her-father-venerable-e și https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2103/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas_of_Japan.

[4] Cf. https://www.oca.org/saints/lives/2014/02/25/100605-saint-tarasius-archbishop-of-constantinople: „Before his death, devils examined his life from the time of his youth, and they tried to get the Saint to admit to sins that he had not committed”.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/March_2_(Eastern_Orthodox_liturgics).

[6] Cf. https://www.bartleby.com/210/3/021.html.

[7] A se vedea: https://www.vice.com/ro/article/jp8qnk/cum-a-fost-la-inaugurarea-monumentului-ridicat-de-templul-satanic-lui-bafomet-491.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aristobulus_of_Britannia

[9] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Schismă și https://ro.orthodoxwiki.org/Harold_al_Angliei.

[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_England, https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Cranmer și https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Anglicană.

[11] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_of_Braga.

[12] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Braga.

[13] O avem aici în latină și în engleză: http://germanicmythology.com/works/De%20Correctione%20Rusticorum.html. [14] Ibidem.

4 comentarii la „Predică la Duminica tuturor Sfinților lui Dumnezeu [2021]”

    1. Dumnezeu să vă bucure și să vă ajute în tot ceea ce faceți, Domnule Sofronie! Numai bine!

  1. Minunat dar! Scrieți atât de frumos – clar, cald, erudiția dobândită în mod sigur prin ore și ore de studiu este răspândită ca un fond difuz în toate predicile – încât am senzația ca vă ascult…

    Mulțumesc, Părinte! Și mulțumim fiindcă sunt convinsă că mulți se bucură de lucrarea ce o înfăptuiți, dar în goana zilei nu mai au răgazul sa vă mulțumească.

    Sănătate vă doresc și spor în toate!

    1. Eu mă pun în predicile mele, Doamnă Antonia, așa cum sunt zi de zi și cum ați vorbi cu mine dacă ne-am întâlni undeva și am avea răgazul de a ne confesa reciproc. Tocmai de aceea mă simțiți ca fiind autentic. Dar, pe de altă parte, predica are nevoie de multă muncă de cercetare, așa cum are nevoie orice studiu teologic, orice conferință teologică, orice carte teologică. Iar la mine studiul, cercetarea și scrisul sunt zilnice și nu ocazionale. De ani de zile fac asta și oricine ar face la fel ar ajunge la rezultate uluitoare în câțiva ani. Pentru că lucrurile se adună într-un mod frumos și profund în tine, dacă ai grija asta continuă de a studia și de a scrie. Vă mulțumesc pentru că v-ați oprit să vorbim și că îmi sunteți aproape! Numai bine, Doamnă Antonia!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *