Lună: iulie 2021

Iubiții mei[1],

pentru că suntem la începutul Postului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu și postul ei în acest an cuprinde 3 duminici, vreau să dedic cele 3 predici duminicale Preacuratei Stăpâne, Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, ocrotitoarea și păzitoarea vieții mele. Pentru că avem nevoie cu toții să aprofundăm modul în care Biserica o cinstește pe cea mai Sfântă dintre oameni și dintre Îngerii lui Dumnezeu, pe cea mai încăpătoare decât cerurile.

La Utrenia de azi, din ziua de 1 august, Născătoarea de Dumnezeu este numită „vița de vie cea purtătoare de viață [ζωηφόρος ἄμπελος]”, pentru că Hristos Domnul este „Strugurele cel copt [βότρυς τὸν πέπειρον]” în pântecele ei[2]. Și ea Îl poartă pe Făcătorul tuturor, pentru că L-a născut pe El după trup. Și pentru că L-a născut pe Fiul Tatălui, de aceea ea este „Maica lui Dumnezeu [Μήτηρ Θεοῦ]”[3].

Diminuarea apelativului de Maică, prin folosirea diminutivului „Măicuță”, este una neserioasă, adică nepotrivită pentru Născătoarea de Dumnezeu, care mi-a displăcut dintotdeauna. Pentru că nu trebuie să „o micșorăm” pentru a ne apropia de ea, ci noi trebuie să ne smerim pentru ca să ne apropiem de marea ei sfințenie. Cum nu putem să Îi spunem Fiului lui Dumnezeu „Fiulețul” sau Tatălui ceresc „Părințelul”, așa nu îi putem spune Născătoarei de Dumnezeu „Măicuță” sau „Măiculiță”. Căci nu ne tragem de șireturi cu Dumnezeu și cu Maica Lui, ci noi, în rugăciunile noastre, trebuie să ne arătăm evlavia și smerenia noastră. Și evlavia adevărată e aceea care respectă cu cuviință numele pe care Biserica le-a dat lui Dumnezeu, Născătoarei de Dumnezeu, Sfinților și Îngerilor Lui. Și dacă urmărim cu atenție cum e numit fiecare praznic, cum e numit Dumnezeu, cum sunt numiți Sfinții Lui în cărțile Bisericii, ne dăm seama că titulaturile date de Biserică sunt cele pe care trebuie să ni le asumăm în rugăciunile și în evlavia vieții noastre.

Într-o altă cântare a zilei de azi găsim o sintagmă la vocativ: Θεόνυμφε [Mireasă a lui Dumnezeu]. Pentru că e formată din Θεός [Dumnezeu] + νύμφη [mireasă]. Însă în ed. BOR 1929 a Mineiului pe luna august,  fragmentul imnic Θεόνυμφε σεμνή a fost tradus prin „dumnezeiască Mireasă cinstită”[4] în loc de „Mireasa lui Dumnezeu cea cinstită”. În aceeași cântare avem un alt cuvânt compus: Θεογεννήτριαν. Format din Θεός + γεννήτρια (γεννάω +‎ τρια[5]). Și el a fost tradus corect în ediția de la 1929: ca Născătoarea de Dumnezeu[6]. Așadar, dacă Θεογεννήτρια [Teoghennitria] înseamnă Născătoarea de Dumnezeu, atunci și  Θεόνυμφη [Teonimfi] înseamnă Mireasă a lui Dumnezeu, pentru că ambele cuvinte compuse au în ele ca substantiv de relație pe Dumnezeu [Θεός].

Pe cine a născut Maica? Pe Dumnezeu! Cu sensul: L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul. A cui este Mireasa? A lui Dumnezeu! Și Maica lui Dumnezeu e Mireasa Lui, pentru că L-a născut pe El întru toată curăția, ca Fecioară, rămânând Fecioară pentru totdeauna. Și aceasta, pentru că nașterea Lui din Maica Sa a fost mai presus de fire, de firea noastră umană, El nestricând fecioria ei.

Într-o altă cântare a zilei de azi, Născătoarea de Dumnezeu este caracterizată ca fiind ἄχραντος[7] [preacurată, imaculată[8]]. Și aceasta, pentru că nu a săvârșit niciun păcat în viața ei. Un corelativ al lui ἄχραντος [ahrantos] este ἁγνή [agni], pe care îl găsim majusculat și folosit într-o altă cântare a Utreniei de azi pentru a indica persoana Născătoarei de Dumnezeu.

Într-o cântare din cântarea a 7-a, Maica lui Dumnezeu este numită Δέσποινα [Despina][9], adică Stăpână. Și acolo ne rugăm Stăpânei noastre ca să lărgească, cu mijlocirea [πρεσβείᾳ] sa, strâmtimea [τὴν στένωσιν] minții noastre. Și a ne lărgi mintea înseamnă a ne-o lumina cu rugăciunile sale cele bine-primite de către Dumnezeu. Pentru că numai când suntem  luminați de Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților și ale Îngerilor Lui, noi devenim tot mai încăpători, tot mai înțelegători, tot mai cuprinzători ai voii lui Dumnezeu.

În relația noastră cu Maica lui Dumnezeu, ea este zidul tuturor [τὸ τεῖχος πάντων] și bucuria [χαρά][10] noastră. E zidul nostru de apărare. Pentru că ea ne înconjură ca un zid de apărare. Și ne apără de demoni și de lucrurile cele rele ale oamenilor păcătoși și rău intenționați. De aceea, simțind și văzând ajutorul ei în viața noastră, ea este bucuria vieții noastre. Pentru că e mereu cu noi și ne ajută în fiecare zi a mântuirii noastre. Căci relația cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu este una care ne învață continuu smerenia și nevoia noastră continuă de rugăciune și de nevoință duhovnicească. Și simțim că avem tot mai multă nevoie de rugăciune și de pocăință, pe cât relația noastră e mai vie cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu. Pentru că ei ne învață din trezvia și din privegherea și din atenția lor continuă la Dumnezeu.

Născătoarea de Dumnezeu este „nădejdea marginilor [τῶν περάτων ἡ ἐλπίς]”[11] pământului. Este nădejdea tuturor pământenilor. Căci ea este „frumusețea muritorilor [βροτῶν ἡ καλλονή] și desfătarea Îngerilor [καὶ τῶν Ἀγγέλων ἡ τερπνότης]”[12]. Este frumusețea cea adevărată a oamenilor, adică a noastră, a celor care căutăm frumusețea cea duhovnicească. Pentru că frumusețea reală e frumusețea sfințeniei. Omul cu adevărat frumos este Sfântul lui Dumnezeu. Iar cum Preacurată Stăpână, Născătoarea de Dumnezeu Maria, e cea mai Sfântă dintre toți Sfinții, tocmai de aceea ea e cea cu adevărat frumoasă, e cea cu totul frumoasă, e cea mai frumoasă dintre toate făpturile. Și dacă e frumusețea oamenilor, ea este și desfătarea sau plăcerea cea dumnezeiască a Îngerilor. Pentru că ei, cu toții, privesc la ea ca la cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu și se îmbogățesc continuu din înțelegerea sfințeniei ei celei copleșitoare.

Văzută în relația ei cu Dumnezeul nostru treimic, persoana Maicii lui Dumnezeu e caracterizată astfel la nivel imnografic: ea este „vistieria Părinteștii bunei-voiri [τῆς Πατρικῆς εὐδοκίας θησαύρισμα], sălășluirea venirii Fiului [τῆς τοῦ Υἱοῦ παρουσίας ἐναύλισμα] [și] locașul Sfântului Duh [τοῦ Ἁγίου Πνεύματος ἐνδιαίτημα]”[13]. Pentru că Tatăl a binevoit întruparea Fiului Său, Fiul S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră, iar Sfântul Duh, Cel care Se odihnea din veci în Fiul, S-a odihnit și acum în Fiul Cel întrupat. De aceea, Dumnezeul treimic dorește mântuirea noastră, a tuturor. Pentru că întreaga lucrare de mântuire a noastră prin Fiul întrupat a fost dorită de Dumnezeul  nostru treimic și, în Biserica Sa, fiecare ne bucurăm de roadele acestei lucrări săvârșite pentru noi. Căci noi, acum, ne curățim, ne sfințim și ne îndumnezeim continuu, tocmai pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a trăit acest drum interior pentru noi în umanitatea Sa, pe care a îndumnezeit-o și a înălțat-o în sânul Treimii. Și noi putem să trăim calea interioară a sfințeniei în Biserică, pentru că slava lui Dumnezeu, primită în Sfintele Taine și Slujbe ale Bisericii, este cea care ne sfințește pe noi. Pentru că, prin slava Lui, El Însuși e în noi și cu noi, El, Dumnezeul nostru treimic, Cel care ne călăuzește pe noi tot timpul, pentru a retrăi toate cele trăite de Domnul pentru mântuirea noastră.

Și pentru că Treimea a conlucrat la întruparea Fiului Tatălui din Maica Sa, Născătoarea de Dumnezeu a arătat întru persoana Sa Treimea [Τριάδος][14], pe Dumnezeul nostru treimic. Însă și noi putem arăta în persoana noastră pe Dumnezeul nostru treimic, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, pentru că mântuirea noastră se lucrează prin slava Lui cea veșnică. Și când ne mântuim, nu ne mântuim în indiferență față de toți Sfinții și Îngerii Lui, ci în comuniune de iubire și de credință cu ei. Pentru că mergem acolo unde sunt toți Sfinții și Îngerii Lui, în Împărăția Lui cea veșnică, și unde sfințenia noastră, a tuturor, e darul Lui pentru noi.

– Cum a fost nașterea Domnului din Fecioara Maria?

– A fost „fără stricăciune [δίχα φθοράν]”[15], adică fără lehuzie. Pentru că Fecioara a născut fără ca să fie stricată fecioria ei. De aceea, ea este pururea Fecioară și Maică a lui Dumnezeu.

Iar Născătoarea de Dumnezeu este „Paradisul cel tainic [μυστικῶς Παράδεισος]”[16], este Paradisul tuturor virtuților dumnezeiești. Aluzie la profeția mariologică: „grădină închisă [κῆπος κεκλεισμένος] [și] izvor pecetluit [πηγὴ ἐσφραγισμένη]” [Cânt. Cânt. 4, 12, LXX], care vorbește despre nestricarea fecioriei sale. Pentru că παράδεισος vine de la un vechi nume persan și înseamnă „grădină”[17].

Însă în edițiile sinodale românești ale cărților de cult și ale Scripturii s-a înlocuit Paradisul cu Raiul. Fapt pentru care aici găsim sintagma „Rai de taină ești Născătoare de Dumnezeu”[18] în loc de „Paradisul cel tainic ești, Născătoare de Dumnezeu [Μυστικῶς εἶ, Θεοτόκε, Παράδεισος]”. Iar Domnul, pe Cruce, spune: „Amin zic ție, astăzi vei fi împreună cu Mine în Paradis [Ἀμὴν λέγω σοι, σήμερον μετ᾽ Ἐμοῦ ἔσῃ ἐν τῷ Παραδείσῳ]!” [Lc. 23, 43, BYZ]. Iar Sfântul Pavlos „a fost răpit întru Paradis [ἡρπάγη εἰς τὸν Παράδεισον]” și acolo „a auzit cuvinte negrăite [ἤκουσεν ἄρρητα ῥήματα]” [II Cor. 12, 4, BYZ].

Și Παράδεισος există în Noul Testament pentru că el a fost mai întâi în Vechiul Testament. Căci „Domnul Dumnezeu a sădit Paradisul în Edem [ἐφύτευσεν Κύριος ὁ Θεὸς Παράδεισον ἐν Εδεμ], către răsărituri [κατὰ ἀνατολὰς], și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit [καὶ ἔθετο ἐκεῖ τὸν ἄνθρωπον ὃν ἔπλασεν]” [Fac. 2, 8, LXX]. Iar Sfântul nostru Protopărinte Adam, atunci când a păcătuit, a spus: „Glasul Tău l-am auzit plimbându-se prin Paradis [τὴν φωνήν Σου ἤκουσα περιπατοῦντος ἐν τῷ Παραδείσῳ]…” [Fac. 3, 10, LXX].

Dar dacă nu traducem textele sfinte așa cum sunt ele în limba greacă și facem diverse modificări neavenite și neevlavioase, oamenii nu vor cunoaște textele Scripturii și ale cărților de cult. Pentru că nu vor cunoaște în mod deplin și firesc textele sfinte ale Bisericii.

Așadar, iubiții mei, a vorbi ortodox despre Născătoarea de Dumnezeu înseamnă a o cinsti după cuviință. Pe când, a exagera sau a minimaliza cinstirea Născătoarei de Dumnezeu înseamnă a o necinsti. Pentru că nu poți lăuda pe cineva pentru ceea ce nu este, nu are și nu face. Adevărata laudă este pentru adevăr și pentru lucrarea celor bune. Iar Biserica o laudă pentru ceea ce este: pentru faptul că e Maica lui Dumnezeu și că e cu totul curată și preasfântă, mai sfântă decât toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Matteos folosește forma Μαρία [Maria] la 1, 18, BYZ, dar și forma Μαριάμ [Mariam] la 1, 20, BYZ, pentru a indica numele Preacuratei Stăpâne. Sfântul Apostol Lucas face la fel: o numește Μαριάμ la 1, 27, 30, 34, 38, 39, 46, 56; 2, 5, 16, 19, 34, BYZ, dar și Μαρία la 1, 41; 24, 10, BYZ. În cărțile de cult și ale Sfinților Părinți numele său e Μαρία și înseamnă cea iubită de Dumnezeu[19]. Sunt foarte interesante corelativele sale în diverse limbi[20], pentru că ele vorbesc despre cât de important e acest nume pentru multe popoare. Iar pentru noi, pentru români, el este numele cel sfânt al Maicii lui Dumnezeu, numele celei pe care noi o chemăm mereu în viața noastră.

Voi încheia predica de azi cu o rugăciune a Sfântului Ioannis Damaschinul către Născătoarea de Dumnezeu, pentru ca ea să fie mereu cu noi, întărindu-ne în orice clipă a vieții noastre.

„Născătoarea Luminii celei neînserate, ia aminte la mine, cel ce mă mărturisesc ție! Că m-am întinat și m-am spurcat și cu totul m-am întunecat eu, ticălosul, cu păcatele mele cele multe[,] care, suspinând [eu], strigă acum asupra mea către Judecătorul cel nemitarnic, aducând asupră-mi, vai mie!, și martori: cerul împreună cu soarele și stelele. Viforul gândurilor m-a cuprins și mă ajung întru deznădejde. Iar sufletul meu[,] plin de cutremur[are,] așteaptă hotărârea. Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o eu, ticălosul. Iată, fața mea este plină de rușine, ci roagă-te neîncetat Celui pe Care L-ai născut [ca] să Se milostivească spre mine, nevrednicul! Dezleagă legăturile mele cele nedezlegate, ceea ce ai născut lumii pe Izbăvitorul! Albește-mă cu lacrimile pocăinței pe mine, cel ce m-am înnegrit și întunecat! Ridică-mă pe mine, cel omorât de trândăvia cea multă, ceea ce ai născut Viața mea! Și mă întoarce pe mine, cel înstrăinat, către Dumnezeu și Îngerii Lui! Cu adevărat, minune mare este că a răbdat Domnul păcatele mele! Cum de nu m-a pogorât de viu în fundul Iadului pe mine, ticălosul?! Cum [de] nu a trimis de sus toiag sau sabie să mă bată?! Numai tu, cu adevărat, Stăpână, mi-ai dăruit viață cu rugăciunile tale, așteptând pocăința mea, pe care tu însăți, Preabună, dă-mi-o mie, robului tău! Că tu îmi ești zid și liman și tărie. Strălucește peste mine lumina feței tale celei îndumnezeite și mă scoală din somnul lenevirii! Dăruie-mi umilință, suspin neîncetat și lacrimi fierbinți! Spală întinările mele cele sufletești și dă-mi iertarea cea desăvârșită, ca aceea ce ai născut pe Dumnezeu-omul, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos!

Te voi vedea pe tine, Maică Preacurată, cu ochii cei cugetători ai inimii mele și mă voi bucura. O, milostivire! O, nădejde nerușinată! O, viață și lumină dulce a robului tău! Primește rugăciunea aceasta din gură spurcată și limbă întinată! Și mă izbăvește de patimi și de greșeli și de necazuri, căci acum este vremea de ajutorare! Ca să se bucure de mine, Stăpână, Îngerii și sufletele Drepților. Iar eu, cu mulțumire și cu veselie, să măresc numele tău cel preasfânt, Prealăudată, ceea ce poți toate cele ce le voiești, că L-ai născut pe Dumnezeu. Amin”[21].

---

[1] Începută la 7. 03, în zi de miercuri, pe 28 iulie 2021. Cer senin, 22 de grade, vânt de 2 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug01.html. [3] Ibidem.

[4] Mineiul lunei august, ed. a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, p. 13. Am îndreptat textul citat, pentru că în carte este: „dumnezeească Mireasă cinstită”.

[5] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/γεννήτρια.

[6] Mineiul lunei august, ed. cit., p. 13.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug01.html.

[8] Cf. https://lsj.gr/wiki/ἄχραντος.

[9] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug01.html. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Ibidem.

[17] Cf. Friberg Greek Lexicon, 20.517, apud BW 10.

[18] Mineiul lunei august, ed. cit., p. 22.

[19] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fecioara_Maria.

[20] A se vedea aici: https://www.behindthename.com/name/maria.

[21] Carte de rugăciuni pentru trebuințele și folosul creștinului ortodox, tipărită cu binecuvântarea și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Macarie [Drăgoi], Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Ed. Felicitas, Stockholm, 2019, p. 129-131.

Iubiții mei[1],

pentru că astăzi îi pomenim și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic din 553, convocat de Sfântul Împărat Iustinianos [Ἰουστινιανός] I cel Mare[2]|[3], voi predica azi despre istoria și teologia acestui mare Sinod al Bisericii. El s-a întrunit la Constantinopol între 5 mai și 2 iunie 553, în Catedrala Sfânta Sofia, și au participat la el circa 165 de Episcopi[4]. Și toate dezbaterile Sinodului s-au făcut în 8 ședințe de lucru[5], hotărârea sinodală fiind foarte amplă.

Și în ea au fost condamnate cele „tria capitula [trei capitole]”[6]: persoana și opera lui Teodoros al Mopsuestiei, unele scrieri ale Sfântului Teodoritos al Cirrosului și o scrisoare a lui Ibas către Maris Persanul[7]. În hotărârea sinodală se amintește și de Sfântul Augustinus de Hippo Regius, cel „care a strălucit între Episcopii africani, care arată că ereticii trebuie anatematizați chiar și după moarte”[8], lucru pe care îl făcea și Biserica Romei[9]. Și, în definitiv, Sinodul al V-lea Ecumenic a stabilit următoarele pe 2 iunie 553, în cea de a 8-a sesiune și ultima a Sinodului[10]: „anatematizăm [anathematizamus] cele trei capitole mai sus menționate, adică pe neevlaviosul [impium] Teodoros al Mopsuestiei, împreună cu scrierile sale cele neevlavioase [nefandis], și ceea ce Teodoritos a scris în mod neevlavios [impie], și neevlavioasa epistolă [impiam epistolam], care se zice a lui Ibas, și pe apărătorii lor”[11].

Și tot pe 2 iunie 553[12], Sinodul a aprobat și cele 14 anatematisme dogmatice[13], care sunt fundamentale pentru viața noastră creștină. În prima anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește și nu se închină lui Dumnezeu ca unei ființe în trei persoane[14].  Pentru că „unul [este] Dumnezeu și Tatăl, din Care [sunt] toate, și unul [este] Domnul Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate, și unul [este] Duhul Sfânt, în[tru] Care [sunt] toate”[15] câte există.

În a doua anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește că Dumnezeu Cuvântul are două nașteri, una mai înainte de veacuri din Tatăl și alta în zilele cel din urmă din Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria[16].

În a 3-a anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește că ale lui Hristos Dumnezeu sunt și minunile, cât și patimile Sale cele care pentru noi le-a pătimit[17].

În a 4-a anatematismă e din nou anatematizat nestorianismul, mărturisindu-se faptul că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul însuflețit, având suflet rațional și mintal, s-a făcut prin compunere [σύνθεσιν] în cadrul ipostasului[18] sau a persoanei Sale celei veșnice. Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care este Unul din Sfânta Treime, are o singură persoană[19]. Și persoana Lui e divino-umană, pentru că sunt unite în ea dumnezeirea cu umanitatea.

Și în a 5-a anatematismă este anatematizat nestorianismul[20], adăugându-se faptul că Sfânta Treime, după întruparea Domnului, nu a primit încă o persoană sau un ipostas[21] în cadrul Ei.  Și aceasta, pentru că Domnul Și-a însușit umanitatea Sa în persoana Sa cea veșnică, având astfel două firi după întrupare, dar nu două persoane.

În a 6-a anatematismă este anatematizat cel care neagă faptul că Sfânta, slăvita și pururea Fecioară Maria e Născătoare de Dumnezeu[22].  Căci cel care neagă faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu, Îl neagă și pe Domnul, pe Cel care S-a născut din ea ca om.

În a 7-a anatematismă este anatematizat iarăși nestorianismul, adică cel care spune faptul că Domnul Iisus Hristos are două firi separate și având un ipostas propriu fiecare dintre ele[23].

În a 8-a anatematismă este anatematizat monofizitismul, subliniindu-se faptul că întruparea Domnului din Fecioară înseamnă unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul[24], adică cu firea umană. Fapt pentru care, păstrându-se ambele firi în cadrul acestei uniri preadumnezeiești, Unul este Hristos Dumnezeu, El fiind deoființă cu Tatăl după dumnezeirea Sa și deoființă cu noi după umanitatea Sa[25].

În a 9-a anatematismă este anatematizat iarăși monofizitismul, adică cel care se închină lui Dumnezeu Cuvântul, dar nu admite că se închină și trupului Său în același timp[26].

În a 10-a anatematismă este anatematizat cel care nu mărturisește că Domnul Hristos S-a răstignit cu trupul Său și este în același timp Dumnezeu adevărat și Domnul slavei și Unul din Sfânta Treime[27].

În a 11-a anatematismă sunt anatematizați cei care nu îi anatematizează pe Arios, Eunomios, Macedonios, Apollinarios, Nestorios, Eutihios și Orighenis, împreună cu scrierile lor cele neevlavioase, și pe toți ceilalți eretici, condamnați și anatematizați de Sfânta, catolică și apostolică Biserică[28].

În a 12-a anatematismă e anatematizat cel care nu-l anatematizează pe Teodoros de Mopsuestia și scrierile sale cele neevlavioase[29]. Pentru că Teodoros de Mopsuestia a fost nestorian[30] în hristologia sa, a negat faptul că Domnul le-a dat Sfântul Duh Ucenicilor Săi după Învierea Sa din morți[31] și L-a comparat pe Domnul cu filosofii păgâni[32].

În a 13-a anatematismă este anatematizat cel care apără scrierile neevlavioase ale Sfântului Teodoritos al Cirrosului împotriva Sinodului Ecumenic de la Efesos și împotriva Sfântului Chirillos al Alexandriei și cele scrise în apărarea lui Teodoros de Mopsuestia și Nestorios[33].

Pe când ultima anatematismă, a 14-a, anatematizează pe cel care apără scrisoarea lui Ibas, în care se neagă întruparea Domnului, e calomniat Sfântul Chirillos al Alexandriei, e răstălmăcită istoria Sinodului Ecumenic de la Efesos și sunt apărați Teodoros de Mopsuestia și Nestorios[34].

Și când spunem ἀναθεματισμοί [anatematismi], românizat ca anatematisme sau anateme, spunem blesteme. Pentru că Sfinții Părinți sinodali i-au dat anatemei sau i-au blestemat pe toți cei care susțin ereziile în locul adevărului lui Dumnezeu. Căci și Domnul, la Judecata Lui, va considera că sunt blestemați [κατηραμένοι] [Mt. 25, 41, BYZ] toți cei care au rămas robi ai păcatului și îi va socoti binecuvântați [εὐλογημένοι] [Mt. 25, 34, BYZ] pe toți cei care s-au sfințit în toată viața lor.

Însă nimeni nu ne blestemă cu adevărat pentru binele pe care îl facem, ci numai pentru răul de care nu ne depărtăm! Pentru că intrăm sub binecuvântarea lui Dumnezeu atunci când facem binele, pe când, atunci când facem răul, noi înșine ne aruncăm în blestem. Și viața de blestem e viața de Iad. Pentru că a sta în păcatele tale, fără a te pocăi pentru ele, înseamnă a sta în Iad. Și a sta în Iad înseamnă a nu crește nicidecum în cunoașterea lui Dumnezeu și a semenilor tăi.

Așadar, iubiții mei, dogmele sau învățăturile de credință ale Sinodului al V-lea Ecumenic ne vorbesc despre adevăratul Dumnezeu, despre Dumnezeul nostru treimic, despre Dumnezeul mântuirii noastre și despre adevăratul nostru Domn Iisus Hristos, Cel care S-a întrupat pentru noi și a fost și este și va fi Dumnezeu și om.

Iar adevărul lui Dumnezeu, exprimat în Sfintele Sinoade ale Bisericii, e fundamentul mântuirii noastre. De aceea, cele aflate acum trebuie învățate de către noi toți, pentru că ele ne fac să fim creștini autentici. Pentru că trebuie să ne depărtăm de toată minciuna demonilor și să îmbrățișăm tot adevărul lui Dumnezeu. Căci întru adevărul lui Dumnezeu ne mântuim și în viața împreună cu El. Amin!

---

[1] Începută la 7. 27, în zi de vineri, pe 23 iulie 2021. Cer însorit în mare parte, 19 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Pr. Sorin Șelaru (coord.), Viorel Coman, George Gherga, Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, București, 2018, p. 372.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Justinian_I.

[4] Pr. Sorin Șelaru (coord.), Viorel Coman, George Gherga, Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, op. cit., p. 380.

[5] Idem, p. 381. [6] Idem, p. 392. [7] Idem, p. 393. [8] Idem, p. 405. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 393, n. 1. [11] Idem, p. 414-415. [12] Idem, p. 419, n. 1. [13] Idem, p. 418-447. [14] Idem, p. 418-419. [15] Idem, p. 418. [16] Idem, p. 418-419. [17] Idem, p. 420-421. [18] Idem, p. 422-423. [19] Idem, p. 422.

[20] Idem, p. 424-427. [21] Idem, p. 426-427. [22] Idem, p. 426-429. [23] Idem, p. 428-431. [24] Idem, p. 432. [25] Ibidem. [26] Idem, p. 432-433. [27] Idem, p. 434-435. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 440-441. [30] Idem, p. 434-435. [31] Idem, p. 436-437. [32] Idem, p. 438-439. [33] Idem, p. 440-443. [34] Idem, p. 442-445.