Predică la Duminica a III-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

dicționarele noastre ne spun că l-am luat pe grijă din bulgară, de la гри́жа [grija][2]. Însă în limba bulgară гри́жа e totuna cu ки́ла [kila], adică cu hernia[3]. Iar hernia este „umflătura formată prin ieșirea totală sau parțială a unui organ din cavitatea sa naturală”[4].

Pentru că noi, în mod firesc, trebuie să ne îngrijim de cele ale vieții noastre. De cele de zi cu zi și de cele legate de viitorul nostru. Însă grija obsesivă pentru viitorul nostru e ca o hernie în trup, pentru că e nefirească. E o ieșire din firescul vieții noastre, pentru că obsesia viitorului ne mănâncă cu totul prezentul. Și trăim agățați de viitor fără a ne trăi în mod real prezentul. Prezentul vieții noastre.

Dar noi, dimpotrivă, avem nevoie să ne trăim prezentul cu recunoștință și cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Pentru că Îi suntem recunoscători Lui pentru toate binefacerile pe care ni le-a dăruit în viața noastră, dar, în același timp, suntem conștienți că El ne-a iertat și ne iartă multele păcate pe care le facem. De aceea, viața noastră nu e una triumfalistă, ci una smerită, cu conștiința multelor noastre căderi în păcat. Căci am păcătuit și păcătuim foarte mult înaintea lui Dumnezeu. Și, cu toate acestea, El ne rabdă și ne iartă nepus de mult în fiecare zi. Iar răbdarea Lui e timpul pocăinței noastre, e timpul în care noi ne trăim mântuirea noastră.

Avem nevoie să trăim „în stăruința rugăciunii [in orationis instantia], în alinarea postului [in castigatione jejunii], în îndestularea milosteniei [in eleemosynæ largitate]”[5]. Pentru că rugăciunea neîncetată este respirația vieții noastre. Iar postul ne alină sufletul, pentru că ne liniștește interior. Iar milostenia ne dă împlinire interioară, ne face să ne simțim îndestulați, având de toate, pentru că suntem împliniți cu ceea ce avem și cu ceea ce facem pentru aproapele nostru.

„Luminătorul trupului este ochiul [Ὁ λύχνος τοῦ σώματός ἐστιν ὁ ὀφθαλμός]” [Mt. 6, 22, BYZ]. Și Domnul numește aici ochi sufletul nostru, cel plin de slava lui Dumnezeu. Căci sufletul, când e plin de har, este luminător și al trupului nostru, pentru că își duce trupul pe calea lui Dumnezeu. De aceea, dacă sufletul tău „are să fie curat [ἁπλοῦς ᾖ], tot trupul tău va fi luminat [ὅλον τὸ σῶμά σου φωτεινὸν ἔσται]” [Mt. 6, 22, BYZ]. Tot trupul tău va fi transfigurat de slava lui Dumnezeu.

Și aici avem definiția evanghelică a Sfintelor Moaște: sunt acele trupuri care sunt pline de lumina, de slava lui Dumnezeu, pentru că sufletelor Sfinților, la rândul lor, sunt pline de slava lui Dumnezeu în Împărăția Sa. Sfintele Moaște sunt trupurile luminate și sfințite de Dumnezeu prin slava Lui, în care El locuiește mereu. Și Sfinții așa au trăit pe pământ: ca purtători de Dumnezeu, având în ei slava cea veșnică a lui Dumnezeu, care i-a îndumnezeit pe ei.

Dar când nu dorim să fim plini de lumina Lui, atunci suntem plini de întuneric, adică de patimi. Și cei care slujesc patimilor lor, slujesc de fapt demonilor, pentru că sunt în robia acelora. Pentru că ei își agonisesc tot mai mult întuneric în ei înșiși și nu adevărul lui Dumnezeu.

De aceea, când Domnul ne spune că „nimeni [nu] poate a sluji [la] doi domni [οὐδεὶς δύναται δυσὶν κυρίοις δουλεύειν]” [Mt. 6, 24, BYZ], ne învață că trebuie să ne hotărâm de ce parte suntem: de partea Lui sau a demonilor. Pentru că, dacă suntem ba cu El, ba cu demonii, ce zidim dărâmăm imediat și n-avem niciun folos. Dar dacă ne alipim de El cu totul și dorim viața cu El pentru veșnicie, atunci orice păcat al nostru îl resimțim imediat ca o mare dramă personală, fapt pentru care îl spovedim imediat. Pentru că știm că prin orice păcat noi ne îndepărtăm de Dumnezeu, așa după cum prin orice faptă bună noi ne lipim tot mai mult de El. Și dacă suntem cu El, atunci L-am ales ca Domn al vieții noastre pe Cel care ne-a mântuit pe noi din mâna demonilor.

Mamonas [μαμωνᾶς] era dumnezeul bogățiilor la sirieni[6]. Și când Domnul ne spune: „Nu puteți a sluji lui Dumnezeu și lui mamonas [Οὐ δύνασθε Θεῷ δουλεύειν καὶ μαμωνᾷ]” [Mt. 6, 24, BYZ], ne spune că nu putem să iubim pe Dumnezeu și să iubim și banii în același timp. Pentru că nu poți să iubești obiecte, ci doar persoane! Căci iubirea e o realitate cu răspuns, cu feedback și nu e monologică.

Când iubim banii, viața, desfătarea de acum, ne iubim pe noi înșine în mod bolnav. Căci nu ieșim din noi înșine spre alții, nu ne dăruim, ci ne iubim pe noi înșine în mod pătimaș, întorcându-ne atenția exclusiv spre noi înșine. Și acest lucru se petrece, pentru că nu mai vedem banii ca făcând parte dintr-o relație cu alții, ca pe o punte spre alții, ci ca pe un fals partener de dialog. Și când conversezi în mod bolnav cu propria ta avere, atunci nu Îi slujești lui Dumnezeu, ci demonilor. Iar dacă slujești demonilor, nu e spre binele tău, pentru că ei nu îți vor niciodată binele. Numai Dumnezeu ne dorește cu adevărat binele nostru. Însă El ne cere „să dobândim îndrăznire multă înaintea lui Dumnezeu, să strângem untdelemn din belșug [în sufletul nostru], să mutăm toate averile noastre în cer, ca să ne bucurăm de toate”[7] în mod veșnic.

Pentru că avem nevoie de toate cele ale vieții noastre pământești, dar mai întâi de toate avem nevoie de Dumnezeu în viața noastră. Căci dacă Îl avem pe El, le avem pe toate. Și când El ne spune: „Nu vă îngrijorați [cu] sufletul vostru [μὴ μεριμνᾶτε τῇ ψυχῇ ὑμῶν], ce aveți să mâncați și ce aveți să beți [τί φάγητε καὶ τί πίητε], și nici [cu] trupul vostru [μηδὲ τῷ σώματι ὑμῶν], ce aveți să vă îmbrăcați [τί ἐνδύσησθε]!” [Mt. 6, 25, BYZ], Domnul ne oprește pe noi de la faptul de a ne face o obsesie din nevoile curente ale vieții noastre. Pentru că nu trebuie să ne concentrăm pe nevoile noastre de zi cu zi, pe cele care ne asigură doar viața trupească, ci pe nevoile interioare, cele ale mântuirii noastre.

De aceea, El ne spune aici lucrul capital pentru viața noastră. Ne spune ce trebuie să facem noi și ne făgăduiește a ne fi colaborator în fiecare lucrul al vieții noastre. Pentru că El ne spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa [Ζητεῖτε πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ], iar acestea toate va fi adăugat [vor fi adăugate] vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]!” [Mt. 6, 33, BYZ]. De cine vor fi adăugate nouă? De El Însuși! Pentru că El ne făgăduiește nouă că vom primi toate cele ale vieții noastre de la El, dacă vom dobândi Împărăția Lui în noi înșine, adică, dacă vom primi și păstra în noi slava Lui, și dacă toată ziua ne vom nevoi să ne umplem de dreptatea Sa, adică de sfințenia Lui.

Iar oricine L-a crezut pe Domnul în acest cuvânt al Său, a trăit duhovnicește pe pământ. Pentru că a experimentat în fiecare zi ajutorul lui Dumnezeu, atâta timp cât el s-a făcut slujitorul Lui.

Dar când ne facem slujitorii Lui, atunci nu mai trăim viața cu obsesia că nu avem, că nu suntem cine trebuie, că boala ne va cuprinde și că singurătatea ne va doborî, pentru că ne-am pus toată viața în mâna Lui. Și ne bucurăm de cât avem, ne bucurăm de ceea ce putem să facem împreună cu El și știm că orice boală și orice neputință e spre binele nostru, dacă le trăim împreună cu El.

Așadar, iubiții mei, Domnul ne cheamă la o viață sfântă, la o viață dumnezeiască, la viața dimpreună cu El! Și când ne cere să nu mai trăim cu obsesii, cu frici puerile, El ne cere să ne dăm viața cu totul Lui. Căci El dorește să ne învețe să gândim, să simțim și să acționăm dumnezeiește în viața noastră. Nu ne dorește instinctuali, nu ne dorește fricoși, nu ne dorește iubitori de sine și destrăbălați, ci cuvioși, pașnici, plini de slava Lui și de fapte sfinte, plini de credință și de iubire dumnezeiască. Pentru că El dorește să ne facă pe toți ai Lui, moștenitori ai Împărăției Sale celei veșnice, unde să trăim împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Amin!


[1] Începută la 9. 24, în zi de joi, pe 8 iulie 2021. Cer senin, soare, 25 de grade, vânt de 21 km/ h.

[2] Cf. https://dexonline.ro/definitie/grija.

[3] Cf. https://uk.wikipedia.org/wiki/Грижа.

[4] Cf. https://dexonline.ro/definitie/hernie.

[5] S. Leonis Magnis, Sermo XV, cap. I, in PL 54, col. 175.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mammon.

[7] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, cu trad., introd., indici și note de Pr. D.[umitru] Fecioru, în col. PSB, vol. 23, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 271.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *