Asimetria durerii [1]

Adam Puslojić, Asimetria durerii, cu 11 ilustrații de Mircia Dumitrescu, al 3-lea volum din trilogia Asimetria durerii, Ed. Proema, Baia Mare, 2008, 249 p.

Introducerea autorului e în p. 5-6. Și consideră că Asimetria durerii este „un început…de destăinuire, de descifrare”, p. 5, personală. A început să scrie în limba română după ce a publicat 16 volume în limba sârbă, p. 6. Tatăl său, Dragoliub, a fost omorât la vârsta de 33 de ani de fasciștii croați în al doilea război mondial, p. 6.

În primul poem al cărții, în Scris înăuntru, Adam mărturisește că s-a născut „de jos în sus”, p. 11, și că scrisul său este „sicriul meu”, p. 11. Că orice carte e un mormânt al nostru. Și Dumnezeu îi vorbește și „prin/ semne de sunet”, p. 12, prin sunetul clopotelor. Iar sunetul clopotelor este un „suflet de sunet” care poate fi mâncat, p. 12.

Clopotul are și o voce pe care o simți pe dinăuntru, p. 12, în sufletul tău.

De ce a ajuns Nichita să fie resimțit ca „monstru[l] astru”, p. 14,?

Ascunderea în Dumnezeu, p. 16. Însă Dumnezeu nu are telefonul „stricat”, p. 17, după cum nici Biserica Lui nu are „ușa încuiată și pustie”, p. 17.

În primul vers din Un edict nou: fraților mei români, Adam declară: „Eu sunt soldatul poeziei românești”, p. 18. Eu aș fi spus: „Eu sunt soldatul atent al poeziei române, cel care o apăr de propriile ei vicisitudini”. Și apoi îl declară pe Nichita ca fiind „cel luminos”, p. 18.

Ce „religie” are câinele?, p. 19. Și de ce spune Adam despre sine: „Eu sunt un elefant sonor”?, p. 19. Sunt mare numai când îmi rostesc poemele, numai când ele ies din mine?! Consideră rostirea poemelor mai importantă decât scrisul lor?

„Cea mai atentă dragoste a ta” este moartea, p. 20.

Privirea spre verde ajunge una spre negru, p. 22.

Călătoriile lui Sorescu sunt „o secundă/ de o viață”, p. 23.

Tăcerea clopotului este „o rană de lume adâncă, uitată”, p. 24.

Când privești „spre vocea lui Nichita” înțelegi că „ea este prea mult/ pentru un singur om”, p. 25.

„Unde-i/ restul tăcerii?”, p. 27.

În poemul dedicat „meșterului Nicolae Breban”, Adam îi declară acestuia: „cuvintele tale albesc de tristețe și singurătate,/ dar nu pot de rușine și de pustiu”, p. 28.

„Un singur răspuns ne întreabă”. Ultimul vers dintr-un poem dedicat Blandianei. În decembrie 1994, p. 35. Răspunsul lui Dumnezeu sau ce a făcut El pentru noi ne întreabă ce facem noi pentru El și pentru toți ceilalți.

Într-un poem dedicat lui Ulici, din 10 iunie 1995, Adam spune că Eminescu e „viu de tot”, p. 37. E foarte viu pentru noi.

Ceasul de buzunar e aidoma unui animal domesticit, p. 37.

Primul poem în care Adam numește persoanele Dumnezeului treimic: Crucea mea din Maramureș, p. 38. După care, într-un poem din 2001, spune: „lumina adevărată invizibilă este”, p. 43. Lumina lui Dumnezeu e nevăzută și necreată, ea izvorând veșnic din ființa Dumnezeului treimic.

Când ajunge limba să fie „ruginită”, p. 44? Când nu mai e folosită liturgic! Când în ea nu mai e chemat Dumnezeul mântuirii noastre.

Iar în finalul unui poem din 15 ianuarie 2001, Adam spune: „cuvintele mele/ nu vor să tacă tăcerea”, p. 45. Vor să fie auzite, să fie înțelese.

Versuri explicative pentru orice sistem dictatorial: „A fi extrem de suspicios/ subînțelege/ o extremă confidență”, p. 46. Când trăiești într-o lume securistă, duplicitară, falsă, nu poți fi decât extrem de suspicios față de toți oameni. Dar dacă vei fi extrem de suspicios și cu cel care te iubește și vrea să se apropie de tine în mod real, atunci el va înțelege că grija ta excesivă e pentru că ai nevoie de oameni reali. De oamenii care îți sunt prieteni reali.

Poemul Tronul sângeros e o aluzie la filmul Tronul sângelui din 1957[1]. Pentru că „celebrul Mifune”, p. 47, este Toshiro Mifune[2].

Ideea scrisului din mers apare în Poezia și alte afinități, p. 44-45, și reapare în Lui Ioan, floare de arțar, p. 49. Dar acest scris, odată publicat, „merge și singur mai departe”, p. 50. Poem scris „la Belgrad, în timpul războiului, 1999”, p. 50.

Orice moarte ne depășește, p. 54.

În poemul Simplitatea omului care locuiește în satul de sus, scris pe 12-13 martie 2001, Adam are versurile: „unde trecea/ o nuntă mută[,]/ sălbatică[,]/ sârbească și verde”, p. 55. În 2008, Horațiu Mălăele va regiza capodopera…Nunta mută[3].

Lătratul pietrei văzut spre Târgu Jiu, p. 60.

„Poetul e neam cu cine?”, p. 73. E neam cu toată lumea! Pentru că el scrie despre toată lumea.

Pentru iubită: „Aș dori să mai taci din gură/ atunci când spun că te iubesc”, p. 74. Iar copistului biografiei sale îi atrage atenția că vidul crește în jurul capului său, p. 74. Că nimicul, nimicurile cresc în jurul nostru, dacă nu se spun lucruri esențiale despre noi.

Într-un poem dedicat lui Adrian Păunescu, scris la Belgrad, în ianuarie 2002, numit Când lumina crește…, Adam spune că devine „doar apă/ tot mai rece…”, apă bună de băut, simțindu-se „ca un rege răstignit”, p. 75.

Adam, cel cu două naționalități: „Eu sunt sârb și foarte mult/ un român, un român și jumătate”, p. 77.

Îl citează pe Czesław Miłosz[4] în p. 81.

Într-un poem din 1999: „moartea se vinde[,] se vinde ieftin/ de tot[,]/ aproape gratis”, p. 82.

Urleta de 4 ori în p. 83. Pentru că dirijorul Marin Constantin era din satul Urleta, comuna Bănești, jud. Prahova[5].

O, dimpotrivă: Dumnezeu ne privește, dar ne și vede cu totul! Ne vede până în străfundurile noastre, pentru că ne știe mai dinainte ca noi să existăm. Aluzie la El „privește, dar nu ne vede”, p. 84.

Dacă e adevărată situația, atunci „hoții i-au furat tot” pentru a două oară soției sale, p. 86. După care, la final, amintește de Shaul Carmel[6].

Singura înjurătură: „Futu-ți mălaiul mă-tii!”, p. 87.

Există și „monumentul viu-funerar”, p. 92, atunci când ești un om celebru.

La final de poem. Finalul poemului Scrisoare vie, scris pe 1 martie 1999: „Scriu, doar/ atât mai știu/ despre mine”, p. 93.

Dureroasa întrebare din 1 decembrie 1999: „Oare arde Ardealul, când Kosovo moare?”, p. 97.

Verbul a golgota (a te răstigni): „exact acum m-am/ golgotat fulgerător”, p. 98.

Vers genial: „Dacă mă iei de mână cu privirea”, p. 99. Scris la Oradea, în 19 decembrie 2000. Cu care își începe poemul Cine nu moare împreună. Privirea ta mă poate susține. Privirea ta mă poate însoți și încuraja întotdeauna. Un al doilea, din același poem: „cine/ nu moare împreună[,] nu moare la timp”, p. 99.

Doina Uricariu este „doinatică, albă și blândă”, p. 99.


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Throne_of_Blood.

[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Toshiro_Mifune.

[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nunta_mută.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Czesław_Miłosz.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Marin_(dirijor).

[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Shaul_Carmel.