Predică la pomenirea Sfântului Profet Iliu Tesvitis [2021]

20 iulie, 2021 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Iubiții mei[1],

Vechiul Testament al Bisericii, ediția LXX sau Septuaginta, pe care eu o traduc continuu în fața dumneavoastră, ne indică numele Sfântului Profet azi pomenit la I Împărați 17, 1: Ηλιου ὁ Θεσβίτης [Iliu Tesvitis], pentru că el s-a născut în Tesvonul Galaadului [Θεσβων τῆς Γαλααδ] [Ibidem]. Și Sfântul Iliu s-a raportat în viața lui la Domnul, la Dumnezeul Puterilor [ὁ Θεὸς τῶν Δυνάμεων] cerești, la Dumnezeul lui Israil, Care trăiește [ζῇ], Care e viu [Ibidem]. Pentru că singurul Dumnezeu e Cel care trăiește și Care Se revelează pe Sine în viața noastră și Care ne dă zilnic mărturii despre Sine, pe când dumnezeii falși ai lumii sunt inexistențe, sunt plăsmuiri umane. Iar dacă ne raportăm în viața noastră la Dumnezeul Cel viu, atunci știm că El este imprevizibil. Că El nu Se manifestă după cum vrem noi. Pentru că El nu gândește ca noi, ci vrea să ne învețe pe noi să gândim ca El. Și până când nu intrăm în logica Sa dumnezeiască, lepădând logica noastră umană, căzută, mioapă, nu putem avea o relație reală cu El. Pentru că El, Cel viu, vrea ca și noi să fim vii ca El, adică dumnezeiești, să fim unii care gândim potrivit luminării Sale celei dumnezeiești.

După logica noastră căzută, păcătoasă, noi vrem să ne fie mereu bine, să n-avem nicio problemă. Vrem să nu ne lipsească nimic, să trăim veșnic, să nu ne pese de nimic și de nimeni, pentru că „avem de toate”. Confortul nostru, care alungă din el orice grijă și orice durere, vrem să fie continuu. Însă, când toate sunt „bune și frumoase”, Dumnezeu aduce apa Lui pe străzile orașului și îți transformă mașinile de lux în bărci în derivă. Când ți-e „cel mai bine”, El aduce un cutremur, o secetă, așa cum a adus prin Sfântul Iliu, o tornadă, un tsunami, o epidemie și „te deranjează cu totul”.

Ți-ai făcut vilă mare din diverse escrocherii? Te bucuri pentru ea și crezi că ți-e „bine”? Stai cu gândul că banii din conturi te vor „salva”? Dumnezeu te va lovi cu o boală, îți va omorî copilul, îți va arde tot ce ai și te va pune cu botul pe labe. Iar dacă, pentru anumite lucruri bune ale tale încă te păsuiește, te înșeli cu faptul că „ți-e bine”, pentru că Iadul e veșnic. Dacă nu vei fi lovit acum, în clipa de față sau mâine sau peste 3 ani, nu e nicio grabă! Pentru că judecata Lui e veșnică și Iadul e veșnic.

Cei care hulesc, cei care se mândresc, cei care se destrăbălează, cei care mint cu nerușinare se cred „apărați” de binele lor aparent, de situația lor financiară, de sănătatea lor, de ce au și cine sunt la nivel social. Dar astea se pierd ușor, imediat! E de ajuns ca El să poruncească smerirea ta și ea se va produce imediat. Așa cum a făcut prin Sfântul Iliu, Profetul Său cel preaminunat!

Sfântul Iliu a spus doar niște cuvinte la un moment dat…A spus cum se vor petrece lucrurile pe pământ, așa, pe nepusă masă, în mod neașteptat, când toată lumea „o ducea bine”. Și el le-a spus că roua și ploaia nu vor mai cădea pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii sale [I Împ. 17, 1, LXX]. Vă dați seama ce știre senzaționalistă ar fi fost la TV, știrea că unu’, Iliu, care se crede Profet, a spus că n-o să mai plouă decât atunci când va dori el?! Râsete, glume, ironii grețoase de tot felul!…Așa cum îl ironizaseră și pe Sfântul Patriarh Noe înainte de potop, când credeau că e „o glumă”. Dar când a venit apa nu a mai fost glumă, ci ștergerea întregii lumi de pe fața pământului. Pentru că Domnul Cel viu a spus înainte de potop: „Voi șterge pe omul pe care l-am făcut de pe fața pământului [ἀπαλείψω τὸν ἄνθρωπον ὃν ἐποίησα ἀπὸ προσώπου τῆς γῆς]” [Fac. 6, 7, LXX]…

Și când Domnul face un anumit lucru pe fața pământului, care pe noi ne enervează sau ne uimește sau ne îngrozește, El îl face pentru ca noi să ieșim din logica noastră și să intrăm în logica Lui. Și logica Lui e să ascultăm de El. Să ieșim din înfumurarea noastră pentru a asculta de El.

Sute de războaie în istoria lumii, crime insuportabile, păcate îngrozitoare, oameni tot mai desfigurați interior de păcat…Însă când Dumnezeu hotărăște un lucru anume, când hotărăște că o calamitate înseamnă trezirea noastră la realitate, ea se produce! Nimeni nu o poate opri! Pentru că El, Cel viu, decide că acesta e șocul interior care ne trezește. Ridică valurile peste țărmuri, cutremură pământul, produce mari cataclisme în câteva clipe…pentru că acestea ne trezesc. Acestea ne întorc la normalitate. Și aceasta, pentru că suntem foarte anormali în comparație cu normalitatea Lui.

Din punctul nostru de vedere, lucrurile „merg bine”. Suntem conștienți că există probleme peste tot, că lucrurile nu merg bine, dar dacă nouă ne este „bine”, atunci „asta e tot ceea ce contează”. Excludem dramele altora din excesul nostru „de bine”. Însă calamitățile lui Dumnezeu, care sunt pentru păcatele noastre, doar pentru ele, nu îi ating doar pe cei foarte păcătoși, ci și pe Sfinții Lui. Pentru că Sfinții, trăind aici alături de cei păcătoși, sunt afectați și ei în mod direct de mânia și de urgia lui Dumnezeu. Dar când suferi alături de ceilalți, dar nu ca un păcătos nepocăit, ci ca un Sfânt al lui Dumnezeu, suferința ta este transfiguratoare, este îndumnezeitoare. Pentru că, pe tine, ea te sfințește, pe când pe alții doar îi secătuiește de viață. Suferința e dezumanizantă pentru cei care nu o trăiesc cu Dumnezeu, dar ea este îndumnezeitoare pentru cei care se sfințesc împreună cu Dumnezeu.

Cuvintele Sfântului Iliu s-au împlinit întocmai!…Cuvintele lui, spuse din luminarea lui Dumnezeu, s-au petrecut întocmai, iar toți au avut de suferit. El însuși a suferit multe dureri în viața sa, dar Dumnezeu l-a ridicat la El în întregime, fără să guste moartea, pentru că suferința l-a umplut cu totul de slava lui Dumnezeu. Și de aceea nu avem pe pământ Sfintele lui Moaște, pentru că el, Sfântul Profet Iliu, e viu și cu totul, cu trup și suflet, în Împărăția lui Dumnezeu.

Cel care a oprit ploaia și roua, tot el a fost auzit de Domnul „cu foc [ἐν πυρί]” [I Împ. 18, 36, LXX]. Căci „a căzut foc de la Domnul din cer [ἔπεσεν πῦρ παρὰ Κυρίου ἐκ τοῦ οὐρανοῦ] și a mistuit arderea de tot și așchiile și apa cea din mare și pietrele [καὶ κατέφαγεν τὸ ὁλοκαύτωμα καὶ τὰς σχίδακας καὶ τὸ ὕδωρ τὸ ἐν τῇ θααλα καὶ τοὺς λίθους], iar țărâna a fost linsă de foc [καὶ τὸν χοῦν ἐξέλιξεν τὸ πῦρ]” [I Împ. 18, 38, LXX].

Acest foc de la Domnul, din cer, căzut la rugăciunea Sfântului Iliu, este lumina sfântă care se coboară în Mormântul Domnului, ca să ne reconfirme Învierea Lui cea de a treia zi, și pe care noi o primim de Paști adusă de la Ierusalim. Ea nu este necreată, ci e creată, dar vine de la El, din cer. Dacă ar fi necreată, nu am putea să o vedem, pentru că noi, cu ochii, vedem doar lucrurile cele create. Însă, El o trimite către noi pentru ca să ne încredințeze că este viu și că Învierea Lui a fost reală, așa după cum a trimis-o din cer în fața tuturor, pentru ca să îi încredințeze de faptul că Sfântul Iliu e Slujitorul Său, e cel prin care El lucrează în poporul Său.

Focul din cer a mistuit toate cele materiale, cele puse ca jertfă de Sfântul Iliu, pentru că el ne-a vorbit tainic despre ce face slava Lui Dumnezeu cea necreată în noi înșine: ne curățește de toate păcatele noastre, pentru care noi ne pocăim. Ne spunem păcatele pe scurt, după cum le-am scris pe foaia de Spovedanie, dar El ne curățește tainic de ele. Spunem cu gura păcatele noastre, pentru care noi ne-am pocăit din destul și pentru care ne vom pocăi toată viața noastră, dar primim în mod tainic slava Lui, care mistuie toate fărădelegile noastre. Căci nimeni, în afara Lui, nu ne poate curăți de păcatele noastre! Poverile noastre sufletești, adică toate păcatele noastre, le mistuie El cu totul în Taina Mărturisirii, când noi ne mărturisim cu pocăință păcatele noastre. Venim grei de păcate și plecăm ușurați cu totul! Dar plecăm ușurați prin mila lui Dumnezeu, prin mila Celui care ne dezleagă de păcatele noastre prin mâna Preotului Duhovnic.

Sfântul Iliu a fost ridicat în mod dumnezeiește la cer! Ceea ce mărturisește Sfântul Elisee [Ελισαιε] la II Împărați 2, 11, LXX, e vedenia dumnezeiască pe care el a văzut-o la ridicarea Sfântului Iliu: „Și [καὶ], iată [ἰδοὺ], car de foc și caii de foc [ἅρμα πυρὸς καὶ ἵπποι πυρὸς] și s-au despărțit [au fost despărțiți] în [prin] mijlocul amândurora [καὶ διέστειλαν ἀνὰ μέσον ἀμφοτέρων] și a fost luat Iliu în vârtej de vânt ca întru cer [καὶ ἀνελήμφθη Ηλιου ἐν συσσεισμῷ ὡς εἰς τὸν οὐρανόν]!”. El a descris vedenia în termeni umani, dar ceea ce a văzut reprezintă ridicarea Sfântului Iliu cu totul la cer. Pentru că ceea ce a văzut, caii și carul, cei cu totul de foc, au fost slava lui Dumnezeu, cea care l-a ridicat pe Iliu la cer.

– De ce a fost ridicat astfel la cer?

– Pentru că așa a dorit Dumnezeu! Și El, Cel cu totul imprevizibil în bunătatea Sa, Cel care ne întrece toate așteptările noastre, face numai lucruri bune. Dacă nouă ni se pare că El face „și lucruri rele”, atunci greșim în mod groaznic. Pentru că toate cele ale lui Dumnezeu sunt adânc de înțelegere și de milă față de noi, sunt adânc de bunătate și nimic rău nu este întru ele.

Aviația armată română îl are ca patron[2] pe Sfântul Iliu Tesvitis. Iar ca să zbori, trebuie să ai aripi duhovnicești. Și ca să ai aripi, trebuie să asculți întru toate de Dumnezeul Cel viu.

Astăzi se aduc la Biserică primele mere, merele dulci-acrișoare, dar și miere, pentru că Sfântul Iliu e și patronul crescătorilor de albine[3]. Dar dacă nu știm să-I aducem lui Dumnezeu din cele ale Sale, atunci vom fi privați de ele. Pentru că, ceea ce nu redăruim, vom pierde. Vom pierde tot lucrul pentru care nu suntem recunoscători, pentru care nu știm să Îi mulțumim Lui. Ne vom pierde sănătatea, ne vom pierde banii, ne vom pierde familia, ne vom pierde prietenii, ne vom pierde credibilitatea, dacă nu știm să fim recunoscători pentru ceea ce primim de la Dumnezeu și de la oameni. Pe cât ne vom înverșuna împotriva lui Dumnezeu și a semenilor noștri, pe atât vom pierde mai mult. Dar dacă știm să fim tot mai largi, tot mai încăpători, tot mai buni în relațiile noastre cu oamenii, e semn că suntem tot mai mult prieteni cu Dumnezeu.

Iliu [Ηλιου] din greacă vine de la Eliiahu [אֵלִיָּ֙הוּ] din ebraică și înseamnă „Dumnezeul meu este Domnul”[4]. Adică Dumnezeul Cel adevărat e Cel care S-a revelat poporului lui Israil ca Domnul, ca Cel care l-a scos din Egiptosul patimilor și l-a călăuzit mereu spre Sine. Noi nu credem într-o forță atotputernică, în ceva de prin cer, în cineva necunoscut, ci în Dumnezeul Care ni S-a revelat și ni Se va revela continuu ca Domn și Stăpân al vieții noastre. Noi credem în Dumnezeul treimic, în Cel pe Care ni L-a revelat Fiul întrupat și Care ne-a spus că El este Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul mântuirii noastre: Dumnezeul treimic, Cel întru Care noi ne-am botezat, trăim și suntem! Și când cineva ne întreabă despre Dumnezeul nostru, atunci îi arătăm Scriptura și cărțile Sfinților și dogmele și canoanele și Slujbele Bisericii și Viețile Sfinților, pentru că acolo ne întâlnim cu Dumnezeul Cel viu.

Dumnezeul Cel viu e Cel care a făcut toate și ține toate întru existență și ne conduce pe fiecare dintre noi pe calea mântuirii în Biserica Sa. Dumnezeul Cel viu e Făcătorul, Mântuitorul, Purtătorul nostru de grijă, Sfințitorul nostru, dar și Judecătorul și Împăratul nostru veșnic. Iar noi dorim comuniunea veșnică cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui, dar nu și cu demonii și cu cei păcătoși și potrivnici Lui. Căci demonii și cei care nu s-au pocăit pentru păcatele lor vor moșteni Iadul, pentru că Iadul e locul celor care nu vor pe nimeni. Iadul e pentru singurătatea care a urât comuniunea.

Așa că, iubiții mei, ceea ce alegi aceea moștenești! Decizia o luăm acum, în fiecare clipă a vieții noastre. Dacă vrem să fim cu Dumnezeu, atunci vom fi și cu Sfinții și Îngerii Lui, dar dacă nu vrem pe nimeni, atunci vom fi cu demonii, care nici ei nu suportă binele comuniunii.

Dumnezeu să ne lumineze pe toți ca să-I dăm răspunsul cel bun, răspunsul pocăinței noastre! Pentru că pocăința și viața în sfințenie sunt împlinirea noastră veșnică. Amin!

[1] Începută la 15. 55, zi de duminică, pe 18 iulie 2021. Cer senin, 36 de grade, vânt de 18 km/ h.

[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Forțele_Aeriene_Române.

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Ilie.

[4] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/07/16/predica-la-pomenirea-sfantului-profet-eliiahu-din-tisbii-20-iulie-2020/.