Predică la Duminica a V-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

pentru că astăzi îi pomenim și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic din 553, convocat de Sfântul Împărat Iustinianos [Ἰουστινιανός] I cel Mare[2]|[3], voi predica azi despre istoria și teologia acestui mare Sinod al Bisericii. El s-a întrunit la Constantinopol între 5 mai și 2 iunie 553, în Catedrala Sfânta Sofia, și au participat la el circa 165 de Episcopi[4]. Și toate dezbaterile Sinodului s-au făcut în 8 ședințe de lucru[5], hotărârea sinodală fiind foarte amplă.

Și în ea au fost condamnate cele „tria capitula [trei capitole]”[6]: persoana și opera lui Teodoros al Mopsuestiei, unele scrieri ale Sfântului Teodoritos al Cirrosului și o scrisoare a lui Ibas către Maris Persanul[7]. În hotărârea sinodală se amintește și de Sfântul Augustinus de Hippo Regius, cel „care a strălucit între Episcopii africani, care arată că ereticii trebuie anatematizați chiar și după moarte”[8], lucru pe care îl făcea și Biserica Romei[9]. Și, în definitiv, Sinodul al V-lea Ecumenic a stabilit următoarele pe 2 iunie 553, în cea de a 8-a sesiune și ultima a Sinodului[10]: „anatematizăm [anathematizamus] cele trei capitole mai sus menționate, adică pe neevlaviosul [impium] Teodoros al Mopsuestiei, împreună cu scrierile sale cele neevlavioase [nefandis], și ceea ce Teodoritos a scris în mod neevlavios [impie], și neevlavioasa epistolă [impiam epistolam], care se zice a lui Ibas, și pe apărătorii lor”[11].

Și tot pe 2 iunie 553[12], Sinodul a aprobat și cele 14 anatematisme dogmatice[13], care sunt fundamentale pentru viața noastră creștină. În prima anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește și nu se închină lui Dumnezeu ca unei ființe în trei persoane[14].  Pentru că „unul [este] Dumnezeu și Tatăl, din Care [sunt] toate, și unul [este] Domnul Iisus Hristos, prin Care [sunt] toate, și unul [este] Duhul Sfânt, în[tru] Care [sunt] toate”[15] câte există.

În a doua anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește că Dumnezeu Cuvântul are două nașteri, una mai înainte de veacuri din Tatăl și alta în zilele cel din urmă din Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria[16].

În a 3-a anatematismă e anatematizat cel care nu mărturisește că ale lui Hristos Dumnezeu sunt și minunile, cât și patimile Sale cele care pentru noi le-a pătimit[17].

În a 4-a anatematismă e din nou anatematizat nestorianismul, mărturisindu-se faptul că unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul însuflețit, având suflet rațional și mintal, s-a făcut prin compunere [σύνθεσιν] în cadrul ipostasului[18] sau a persoanei Sale celei veșnice. Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care este Unul din Sfânta Treime, are o singură persoană[19]. Și persoana Lui e divino-umană, pentru că sunt unite în ea dumnezeirea cu umanitatea.

Și în a 5-a anatematismă este anatematizat nestorianismul[20], adăugându-se faptul că Sfânta Treime, după întruparea Domnului, nu a primit încă o persoană sau un ipostas[21] în cadrul Ei.  Și aceasta, pentru că Domnul Și-a însușit umanitatea Sa în persoana Sa cea veșnică, având astfel două firi după întrupare, dar nu două persoane.

În a 6-a anatematismă este anatematizat cel care neagă faptul că Sfânta, slăvita și pururea Fecioară Maria e Născătoare de Dumnezeu[22].  Căci cel care neagă faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu, Îl neagă și pe Domnul, pe Cel care S-a născut din ea ca om.

În a 7-a anatematismă este anatematizat iarăși nestorianismul, adică cel care spune faptul că Domnul Iisus Hristos are două firi separate și având un ipostas propriu fiecare dintre ele[23].

În a 8-a anatematismă este anatematizat monofizitismul, subliniindu-se faptul că întruparea Domnului din Fecioară înseamnă unirea lui Dumnezeu Cuvântul cu trupul[24], adică cu firea umană. Fapt pentru care, păstrându-se ambele firi în cadrul acestei uniri preadumnezeiești, Unul este Hristos Dumnezeu, El fiind deoființă cu Tatăl după dumnezeirea Sa și deoființă cu noi după umanitatea Sa[25].

În a 9-a anatematismă este anatematizat iarăși monofizitismul, adică cel care se închină lui Dumnezeu Cuvântul, dar nu admite că se închină și trupului Său în același timp[26].

În a 10-a anatematismă este anatematizat cel care nu mărturisește că Domnul Hristos S-a răstignit cu trupul Său și este în același timp Dumnezeu adevărat și Domnul slavei și Unul din Sfânta Treime[27].

În a 11-a anatematismă sunt anatematizați cei care nu îi anatematizează pe Arios, Eunomios, Macedonios, Apollinarios, Nestorios, Eutihios și Orighenis, împreună cu scrierile lor cele neevlavioase, și pe toți ceilalți eretici, condamnați și anatematizați de Sfânta, catolică și apostolică Biserică[28].

În a 12-a anatematismă e anatematizat cel care nu-l anatematizează pe Teodoros de Mopsuestia și scrierile sale cele neevlavioase[29]. Pentru că Teodoros de Mopsuestia a fost nestorian[30] în hristologia sa, a negat faptul că Domnul le-a dat Sfântul Duh Ucenicilor Săi după Învierea Sa din morți[31] și L-a comparat pe Domnul cu filosofii păgâni[32].

În a 13-a anatematismă este anatematizat cel care apără scrierile neevlavioase ale Sfântului Teodoritos al Cirrosului împotriva Sinodului Ecumenic de la Efesos și împotriva Sfântului Chirillos al Alexandriei și cele scrise în apărarea lui Teodoros de Mopsuestia și Nestorios[33].

Pe când ultima anatematismă, a 14-a, anatematizează pe cel care apără scrisoarea lui Ibas, în care se neagă întruparea Domnului, e calomniat Sfântul Chirillos al Alexandriei, e răstălmăcită istoria Sinodului Ecumenic de la Efesos și sunt apărați Teodoros de Mopsuestia și Nestorios[34].

Și când spunem ἀναθεματισμοί [anatematismi], românizat ca anatematisme sau anateme, spunem blesteme. Pentru că Sfinții Părinți sinodali i-au dat anatemei sau i-au blestemat pe toți cei care susțin ereziile în locul adevărului lui Dumnezeu. Căci și Domnul, la Judecata Lui, va considera că sunt blestemați [κατηραμένοι] [Mt. 25, 41, BYZ] toți cei care au rămas robi ai păcatului și îi va socoti binecuvântați [εὐλογημένοι] [Mt. 25, 34, BYZ] pe toți cei care s-au sfințit în toată viața lor.

Însă nimeni nu ne blestemă cu adevărat pentru binele pe care îl facem, ci numai pentru răul de care nu ne depărtăm! Pentru că intrăm sub binecuvântarea lui Dumnezeu atunci când facem binele, pe când, atunci când facem răul, noi înșine ne aruncăm în blestem. Și viața de blestem e viața de Iad. Pentru că a sta în păcatele tale, fără a te pocăi pentru ele, înseamnă a sta în Iad. Și a sta în Iad înseamnă a nu crește nicidecum în cunoașterea lui Dumnezeu și a semenilor tăi.

Așadar, iubiții mei, dogmele sau învățăturile de credință ale Sinodului al V-lea Ecumenic ne vorbesc despre adevăratul Dumnezeu, despre Dumnezeul nostru treimic, despre Dumnezeul mântuirii noastre și despre adevăratul nostru Domn Iisus Hristos, Cel care S-a întrupat pentru noi și a fost și este și va fi Dumnezeu și om.

Iar adevărul lui Dumnezeu, exprimat în Sfintele Sinoade ale Bisericii, e fundamentul mântuirii noastre. De aceea, cele aflate acum trebuie învățate de către noi toți, pentru că ele ne fac să fim creștini autentici. Pentru că trebuie să ne depărtăm de toată minciuna demonilor și să îmbrățișăm tot adevărul lui Dumnezeu. Căci întru adevărul lui Dumnezeu ne mântuim și în viața împreună cu El. Amin!

---

[1] Începută la 7. 27, în zi de vineri, pe 23 iulie 2021. Cer însorit în mare parte, 19 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Pr. Sorin Șelaru (coord.), Viorel Coman, George Gherga, Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Ed. Basilica, București, 2018, p. 372.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Justinian_I.

[4] Pr. Sorin Șelaru (coord.), Viorel Coman, George Gherga, Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, op. cit., p. 380.

[5] Idem, p. 381. [6] Idem, p. 392. [7] Idem, p. 393. [8] Idem, p. 405. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 393, n. 1. [11] Idem, p. 414-415. [12] Idem, p. 419, n. 1. [13] Idem, p. 418-447. [14] Idem, p. 418-419. [15] Idem, p. 418. [16] Idem, p. 418-419. [17] Idem, p. 420-421. [18] Idem, p. 422-423. [19] Idem, p. 422.

[20] Idem, p. 424-427. [21] Idem, p. 426-427. [22] Idem, p. 426-429. [23] Idem, p. 428-431. [24] Idem, p. 432. [25] Ibidem. [26] Idem, p. 432-433. [27] Idem, p. 434-435. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 440-441. [30] Idem, p. 434-435. [31] Idem, p. 436-437. [32] Idem, p. 438-439. [33] Idem, p. 440-443. [34] Idem, p. 442-445.