Psalmul al 101-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-38]

Doamne, ascultă-mi a mea rugă
ce-o înalț de vreme lungă,
iar strigarea mea s-ajungă
la Tine, să se audă!
Nu-ți întoarce sfânta-Ți față
de la mine, biet, cu greață!

Și-n ziua când plâng cu fiere
tânguindu-mă de rele,
pleacă-Ți auzul spre mine
și să-mi fii cu gânduri line!
Și-n ziua când Te voi chema,
să-mi auzi inima grea!

Că-mi trec zilele ca fumul,
oasele mi-s seci ca scrumul.
Ca niște iarbă tăiată
mi-este inima secată
și stă uitată de mine,
c-am uitat să mănânc pâine.

De plâns și de lacrimi grele,
mi s-a lipit os de piele.
Întocmai ca pelicanul,
prin pustiu petrec tot anul
Și precum corbul de noapte
îmi petrec zilele toate.
Ca o vrabie rămasă
sub o streașină de casă.

Toată ziua mă ocărau
vrăjmașii mei, ce mă urau,
și cei ce mă laudă
fac jurământ să mă piardă.

Am mâncat pâine de zgură
și lacrimi în băutură,
de la fața mâniei Tale,
când m-ai coborât la vale.

Mi-s zilele trecătoare,
de fug ca umbra de soare
și ca iarba cea tăiată
mi-este tăria secată.

Predica la 25 de ani de Episcopat ai Preasfințitului Galaction Stângă [1 septembrie 2021]

Iubiții mei[1],

aveam 19 ani când Părintele Arhimandrit Galaction Stângă ajungea Primul Episcop al Alexandriei și Teleormanului. Fusese recunoscut de către Statul Român ca Episcop pe 9 august 1996[2] și a fost instalat în Catedrala de la Alexandria pe 1 septembrie 1996[3]. Pe atunci avea 43 de ani, cât am eu acum, iar eu eram în anul al 4-lea de Seminar. N-am fost la instalarea sa, pentru că nici n-am știut că s-a petrecut. Pe atunci n-aveam mijloacele de comunicare online de astăzi, iar informațiile despre anumite evenimente ajungeau după ceva timp. Dar, la scurtă vreme după hirotonirea sa, noul Episcop a vizitat Seminarul de la Turnu Măgurele și atunci l-am văzut pentru prima oară. Și toți elevii au primit din partea sa o felicitare cu chipul său, care n-avea firele albe de acum, pentru că era tânăr și în putere. Și pe care mamaia Floarea a păstrat-o ca pe o Icoană, în camera bună, pusă pe televizor.

Teleormanul, înaintea sa, era auxiliat Episcopiei Argeșului și Muscelului. Preasfințitul Calinic Argatu[4], actualul Arhiepiscop, era și Episcopul nostru. Numai că, locuind la Curtea de Argeș, Episcopul Calinic era perceput de toți ca cineva din afară, de departe, pe când, atunci când a venit Episcopul Galaction, care stătea cu noi, la Alexandria, a fost o noutate. Una cu care trebuia să ne învățăm. Pentru că vedeam peste tot Preoți, dar nu mai văzuserăm un Episcop, care să ne viziteze atât de des.

Nu știu când am vorbit pentru prima oară cu Preasfințitul Părinte Galaction, dar mi-a rămas în minte dățile când am mers la locuința sa pentru a cere binecuvântare pentru studii. Adică pentru a mă înscrie la Facultate, și apoi la Master și Doctorat. Și înainte ca să discut cu dumnealui, m-am împrietenit cu pisicul bătrân din anticamera Episcopului, care se întindea pe unde dorea, și m-am odihnit interior în atmosfera plină de pace a casei sale.

Am fost uimit de la bun început că îmi cunoștea numele întreg, deși mă vedea pentru prima oară. Apoi mi-am dat seama că ne cunoștea la toți numele și știa date despre viața noastră. Și că, atunci când slujește împreună cu noi, ne spune tuturor pe nume. Lucru care m-a învățat să iau foarte în serios orice discuție cu cineva. Orice primă discuție cu cineva anume. Pentru că, mai înainte să te întâlnești cu cineva pentru prima oară, trebuie să afli date esențiale despre el, de care trebuie să ții cont în cadrul conversației. Sau trebuie să fii foarte atent la orice detaliu pe care ți-l spune, pentru că ai nevoie de el pentru viitor, pentru pictarea chipului interior al celui din fața ta.

Discuțiile noastre au fost întotdeauna scurte, la obiect, dar clarificatoare și odihnitoare pentru mine. Pentru că Episcopul Galaction privește prin tine când îți vorbește și ține cont de puterea ta de înțelegere și de starea ta de spirit. Însă, se bucură mult, când vede că prosperi duhovnicește, că ai râvnă pentru slujirea lui Dumnezeu și când știi să fii elegant și pașnic în relațiile tale cu toți oamenii.

M-a binecuvântat cu încredere de fiecare dată și eu am simțit din plin rugăciunea sa în studiile mele și în cercetarea mea științifică și în scrisul meu. Când a fost să mă hirotonească Diacon, am mers împreună cu soția mea la dumnealui, i-am dus dosarul și mi-a comunicat, în scurt timp, ziua și locul unde voi fi hirotonit. Și pentru că atunci era prezent și Preasfințitul Irineu Popa[5], actualul Mitropolit, acela m-a hirotonit Diacon.

După hirotonia întru Diacon, Episcopul Galaction mi-a spus să îl sun într-o anume zi. L-am sunat de la un telefon public (pe atunci încă existau telefoane publice, cu cartelă electronică plătită) și, ca și când aștepta să îl sun, mi-a spus: „Sâmbătă, pe 17 septembrie 2005”. Pe atunci, dumnealui avea 52 de ani, iar eu aveam 28 de ani. Și în CVul meu[6] am inserat, în format audio, glasul său de la hirotonia mea întru Preot și de la hirotesia mea întru Duhovnic. Înregistrat cu un reportofon de mână, cu casetă, care avea un defect de redare. Doamna Preoteasă, în Biserică, de la distanță, a înregistrat cele două file audio, dar se aude destul de bine slujirea sa.

Și în acest punct al predicii mele o să îi enervez pe cei care cred contrariul: niciodată Episcopul meu, Preasfințitul Părinte Galaction Stângă, nu mi-a cerut vreo sumă de bani pentru ca să mă hirotonească sau pentru ca să-mi facă vreun favor. Repet: Niciodată! Pentru că în toate întâlnirile și discuțiile cu dumnealui, înainte și după hirotonia mea întru Preot, a primat lucrurile principiale, teologice, duhovnicești și nimic altceva. Și asta m-a mângâiat și mă mângâie duhovnicește. După cum n-a existat vreun Profesor, la toate nivelurile de învățământ prin care am trecut în viața mea, care să îmi fi cerut vreodată mită. Și acest lucru e iarăși o mare bucurie și binecuvântare. Pentru că nu pot să spun nimic rău despre cineva în această privință.

Tocmai de aceea, eu mizez pe sinceritate și pe omenie în toate relațiile mele cu oamenii. Pentru că avem nevoie cu toții de prietenie și de sinceritate, de ajutor și de bunăvoire față de noi în toate zilele vieții noastre.

…Teleormanul avea Biserici, dar nu avea Mănăstiri vii până să vină Episcopul Galaction Stângă. Monahismul nostru intrase în ruină de vreun secol și ceva. Pe la anul 1820, Mănăstirea Sfântul Arhanghel Mihail de la Plăviceni devenise Biserică de mir[7].  Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Coșoteni era sfințită în 1647, fiind zidită pe locul uneia de sec. 14[8], iar de la 1864, în urma secularizării averilor mănăstirești, ea își pierde toate averile[9]. A existat Mănăstire la Didești, devenită Schit în 1705[10].

Însă, venind Episcopul Galaction, a reîntemeiat monahismul în pământul nostru, înființând Mănăstiri în mai multe locuri. Mănăstirea Adămești e la Nanov[11], Mănăstirea Sfântului Fanurios e la 5 kilometri depărtare de Siliștea-Gumești[12], de localitatea unde s-a născut Marin Preda pe 5 august 1922[13]. Mănăstirea Coșoteni, de lângă Roșiori de Vede, a fost reactivată în 2014[14]. Mănăstirea de la Crângu, de lângă Turnu Măgurele, a apărut în 2002[15]. Tot în 2002 e reactivată Mănăstirea Plăviceni[16]. În aprilie 2004, la Țigănești, e înființată o Mănăstire închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghios[17]. În 2009, la Tătărăștii de Sus, Curtea întărită a Bălăcenilor devine o Mănăstire închinată Sfintei Mare Mucenice Ecaterini[18]. Mănăstirea Pantocrator, de la Drăgănești-Vlașca, e cea mai impozantă, pentru că în ea s-au investit cei mai mulți bani. Ea apare în 2012 în locul unui spital abandonat[19].  O alta, închinată Dumnezeului nostru treimic, e tot în Drăgănești-Vlașca, fiind începută în 1998 pe locul unui conac boieresc[20]. Mănăstirea Brânceni a fost începută tot în 1998 și e închinată Sfântului Ioannis Botezătorul[21]. Pe când Mănăstirea Năsturelu se înființează în 2003 pe locul unei foste ferme de stat[22].

Se zidesc noi Biserici, reapar Mănăstirile în Teleorman, Preasfințitul Galaction îi hirotonește pe mulți dintre colegii mei de Seminar, înființează editura Cartea Ortodoxă[23], apoi revistele Biserica Ortodoxă (semestrială) și Credința Ortodoxă (cu apariție lunară)[24], binecuvântă apariția multor cărți teologice și e gazda la diverse întruniri teologice și culturale. Fiind pentru noi liantul duhovnicesc, omul care ne unește și ne ține împreună în Biserica lui Dumnezeu.

Și așa am ajuns la ziua de azi, când s-au împlinit 25 de ani de Episcopat ai Preasfințitului Părinte Galaction Stângă și, implicit, 25 de ani de când există Episcopia Alexandriei și a Teleormanului! La vârsta de 68 de ani și la 25 de ani de Episcopat, Părintele Episcop Galaction este exemplul nostru de slujire și de închinare, modul său de predicare fiind o continuă coborâre către oameni. Adesea i se impută „limbajul bisericesc învechit”, adică folosirea în predici doar a cuvintelor de bază, a celor cunoscute de către toți, pentru că vrea să fie înțeles de către toți. Însă e o mare artă să faci asta tot timpul și e o continuă coborâre față de neputințele oamenilor!

Uneori, când predic, mă concentrez la ce am de zis și uit nivelul oamenilor din fața mea, vorbind ca pentru mine. Dar îmi dau seama, în scurt timp, că oamenii nu mă pot urma în înțelegere, pentru că nu au specializarea mea lingvistică. Și de aceea spun că e o mare artă și o mare grijă față de oameni să vorbești pe înțelesul tuturor, pentru că necesită o continuă și iubitoare coborâre spre ei.

Atenția la detalii, gustul pentru frumos, bunul simț profund în relația cu tine, cultivarea păcii între oameni, ironia bucuroasă în loc de certarea cu duritate, glumele cu sare spuse în cadru intim sunt atuurile Episcopului nostru în relațiile sale cu oamenii. Mi-am propus adesea să stau neclintit ca dumnealui la rugăciune și atunci când slujesc și nu mi-a ieșit mai deloc. Pentru că eu sunt o ființă poetică și comunicativă și când slujesc, și sunt înclinat să intru imediat în relație cu cineva din jurul meu.

Îmi place discreția sa despre viața sa intimă și despre biografia sa, dar, totodată, și poveștile despre sine pe care ni le spune. De aceea, cu toate că îl cunosc de 25 de ani, Episcopul Galaction e pentru mine o taină. Pentru că resorturile interioare ale ființei sale îmi scapă. Însă intuiesc faptul că rugăciunea și asceza sa îl țin viu, îl țin în lucrare, că întâlnirile cu oamenii îl dinamizează mult și, mai ales, realizările duhovnicești, editoriale și ctitoriale.

E un om frumos când zâmbește, când e bucuros, și atunci i se vede sufletul pe față. Dar și când e adâncit în gânduri și îndurerat se vede, pentru că sufletul său suferă. Și și-a însușit foarte bine modul nostru de-a vorbi și de a se manifesta, încât n-am avut niciodată senzația că nu e teleormănean. Pentru că a empatiza cu oamenii e consecința faptului de a-i înțelege. Și îi înțelegi, numai dacă te pui cu totul la dispoziția lor.

Episcopul Galaction e omul care are ușa deschisă pentru toată lumea, așa cum spunea într-un interviu al său[25]. Eu însumi am fost martorul, adesea, ale acestor întâlniri ale sale cu oamenii. Mă duceam să vorbesc cu dumnealui, eram primit în anticameră, la Episcopie, și acolo mă întâlneam cu totul felul de oameni, nu doar cu Preoți de-ai noștri. Și vorbea cu fiecare în parte, până când omul era mulțumit, fără să fie vorba de vreo audiență scorțoasă bătută în cuie.

Pentru că Episcopul nostru vorbește cu oamenii, slujește peste tot pe unde se duce, predică pe înțelesul tuturor, primește să stea la masă cu cei care se bucură de dumnealui, mâncând în rând cu toți, dar plecând primul dintre toți de la masă, nu înainte de a ne ruga pe noi să continuăm, să stăm mai departe acolo, pentru ca să mai vorbim unii cu alții. Și atunci te simți în largul tău dimpreună cu dumnealui la masă! Pentru că nu te contorizează, nu stă cu ochii pe tine, ci se comportă de un firesc uluitor, ca și când am fi stat împreună la masă în fiecare zi.

Așa că azi, iubiții mei, mă bucur mult pentru această zi sfântă, pentru această zi de împlinire duhovnicească, pentru că e realizarea lui Dumnezeu cea bună în mijlocul nostru. Începem, cu harul lui Dumnezeu, noul an bisericesc, dar și un nou an al Episcopiei noastre, adică al viitorului nostru duhovnicesc. Pentru că viața Bisericii este ierarhică și, în același timp, este plină de slujire, de coslujire sfântă. Întreaga ierarhie bisericească slujește la un loc și se bucură la unison de Dumnezeul mântuirii noastre, pentru că izvorul vieții și al nemuririi noastre este Dumnezeu. Dumnezeul Cel veșnic, Cel care a făcut și face toate și Care ne ține pe noi întru existență e Cel Căruia noi Îi slujim. Și dacă Îi slujim cu bucurie și cu sfințenie, atunci suntem lumină mare pentru toți.

În acest septembrie 2021 împlinesc 16 ani de Preoție, despre care doresc să vorbesc în predicile următoare. Iar Preasfințitul Galaction Stângă este Hirotonitorul și Episcopul meu și sunt convins că știe bucuria și împlinirea pe care le trăiesc în viața preoțească. De aceea îi mulțumesc și acum pentru că sunt fiul său întru Domnul prin Hirotonie, că sunt lucrul mâinilor sale și că m-a sprijinit și mă sprijină în toate demersurile mele teologice. După cum cred că știe iubirea și recunoștința și mulțumirea mea pentru toată rugăciunea și toată binecuvântarea sa pentru mine și familia și lucrarea mea teologică și duhovnicească.

Însă, prietenia, vorba lui Nichita Stănescu, înseamnă prezență. Iar predica mea de azi e prezența bucuroasă a mea în această zi împlinitoare. E cum mă simt eu în această zi sfântă.

Dumnezeu să îi înmulțească Părintelui Episcop Galaction puterea de slujire și de dăruire față de noi, iar pe noi să ne întărească să facem voia Lui, cu inimă lină, bucuroasă, înțelepțindu-ne mereu din pilda vieții Episcopului nostru! Pentru că mai avem încă multe de făcut pentru mântuirea noastră și a celor din jurul nostru. Amin!


[1] Începută la 7. 29, în zi de luni, pe 30 august 2021. Cer parțial înnorat, 16 grade, vânt de 11 km/ h. Am preluat imaginea de aici: https://ortodoxieardeal.files.wordpress.com/2012/08/143.jpg?w=237&h=&zoom=2.

[2] Cf. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/9106.

[3] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Galaction_Stângă.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Calinic_Argatu.

[5] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Popa.

[6] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-dr-dorin-octavian-piciorus/.

[7] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Plăviceni.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Coșoteni.

[9] Cf. https://coltisorderomania.ro/2020/06/06/manastirea-cosoteni-cel-mai-vechi-lacas-de-cult-din-teleorman/.

[10] Cf. http://www.impact-tour.eu/obekti/obekti-v-romania/culturaltouristresourcesro-99/?lang=ro.

[11] Cf. https://www.facebook.com/Mănăstirea-Adămești-100969975346671/.

[12] Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Schitul_Sfântul_Fanurie,_Teleorman.

[13] Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Marin_Preda.

[14] Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Mănăstirea_Coșoteni.

[15] Cf. https://m.facebook.com/1488834671377209/posts/1567408496853159/?_rdr.

[16] Cf. https://www.wikiwand.com/ro/Mănăstirea_Plăviceni.

[17] Cf. https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sfantul-gheorghe-tiganesti-68020.html.

[18] Cf. https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-tatarasti-sfanta-ecaterina-127321.html.

[19] Cf. https://adevarul.ro/locale/alexandria/manastirea-pantocrator-draganesti-vlasca-lacas-ridicat-credinta-adaposteste-moastele-sfintei-maria-magdalena-1_574aa8ae5ab6550cb86bd32c/index.html.

[20] Cf. https://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=65926&d=o-zi-in-alexandria-si-imprejurimi–alexandria.

[21] Cf. https://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-branceni-117568.html.

[22] Cf. http://www.manastireanasturelu.ro/.

[23] Prezența produselor ei editoriale pe eMAG: https://www.emag.ro/brands/brand/editura-cartea-ortodoxa.

[24] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Galaction_Stângă.

[25] Aici: https://ziarulteleormanul.ro/interviu-cu-ps-galaction-stanga-episcopul-teleormanului-si-alexandriei-alti-preoti-nu-si-au-dorit-functia-de-protopop/.

Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [93]

O altă poezie amintește de Duhovnicească și de alte câteva poeme ale lui Arghezi: aceeași lipsă de pregătire și frică de moarte. Dar și de Miorița și de Avatarii faraonului Tlà, a lui Eminescu:

De pe fața profundă și zâmbitoare
A miresei (a lumii crăiasă)
Am ridicat o clipă vălul
Și-am văzut uimit de moarte
În locul chipului zâmbitor și iradiind de fericire
Tot mireasă – dar cu alt semn.

Nu trebuia să vin la această nuntă-ritual
Să arunc degrabă cocarda albă din piept,
Să-i anunț și pe ceilalți nuntași
Pentru cine ne veselim noi atâta,
În abur de mascaradă cosmică
Și să fugim de aici.

Poemul din care am citat mai sus poartă titlul Vină, care este potrivit, pentru că frică de moarte are omul căzut din Rai, căci frica aceasta nu este numai de moarte, de durerea trecerii prin ea, ci și de ceea ce urmează după. Iar poetul ar vrea să fugă de la această nuntă, dacă s-ar putea. Anterior, poeziile pe tema morții nu trădau cutremurarea ființei, pentru că moartea părea ceva îndepărtat. Îl înfricoșa, dar o privea totuși de departe. Acum, când perspectiva ei este atât de apropiată, este răvășit. Arghezi avusese această perspectivă mult înainte de a se apropia propriu-zis de clipa morții:

Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Nu mă mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine,
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

(Duhovnicească)

*

Ia seama bine.
Ceasul o singură dată vine.
Bagă de seamă.
Nu tăcea dacă auzi că te cheamă.
Spune-i ceasului: – „Ți-am auzit aripa de scrum,
Cată-ți de drum”.

Vezi ușile să-ți fie încuiate,
Ferestrele ferecate
Și poarta de la ogradă.
Că or să vie grămadă
Și sfintele femei,
Care se vor înălța din călcâie câteștrei,
Cu făclii de ceară
Până la geamuri, ca să ceară
Trupul tău adormit.

Strigă: – „Nu-i adevărat! Nu sunt răstignit!
Dovadă pălmile și tălpile mele”.

Și pune câinii pe ele.

(Priveghere)

Conștiința creștină a lui Arghezi era mult mai sensibilă și expune, în versuri, frica de suferință (de cruce) și de moarte a omului. Și asta, cum spuneam, cu mult timp înainte de a veni momentul trecerii poetului din lumea aceasta. Hristos Domnul ne-a poruncit să ne luăm fiecare crucea și să-I urmăm Lui. Însă noi mai adesea gândim și simțim așa cum descriu versurile lui Arghezi: fugim de durere și de moarte. Pentru că ne zguduie chiar și numai gândul la a trece prin acestea.

La Sorescu, această intensitate maximă a fricii de moarte lipsește până, iată, în apropiere de ceasul sfârșitului său pământesc (poezia e datată „2.XII.1996”, deci cu 6 zile înainte de a muri). De abia acum percepe, la dimensiunile reale, ce înseamnă nunta cu „a lumii crăiasă” (Miorița): „Nu trebuia să vin la această nuntă-ritual/ Să arunc degrabă cocarda albă din piept,/ Să-i anunț și pe ceilalți nuntași/ Pentru cine ne veselim noi atâta,/ În abur de mascaradă cosmică/ Și să fugim de aici”.

Și tot la Arghezi mă face să mă gândesc și un alt poem al lui Sorescu, scris cu o zi înainte să moară:

Mi-am amintit
Toți câinii noștri
Când să moară
De bătrânețe.
Stăteau ascunși pe sub magazie,
Pe sub pătul.
Le duceai de mâncare, apă,
Deschideau încet pleoapele,
Se uitau, înălțau ochii
Și spre tine
Și-i închideau la loc
Nu mai puteau să dea
Și din coadă,
Să-ți mulțumească.

Cumplită e intrarea asta
La strungă
Și pentru om și pentru animal.

Poemul e fără titlu. Uneori trebuie să ajungi tu însuți în aceeași situație ca să compătimești cu toată făptura. E un sentiment creștinesc. Când te smerești, te doare sufletul nu numai pentru suferințele oamenilor, ci și pentru ale tuturor făpturilor. Reamintesc o poezie a lui Arghezi:

Stă singuratec câinele. De pază
Nu știe cui, pe la amiază:
Fântânii rupte, spinului uscat,
Drumului, cerului, omului? A tremurat.

Gerul îi usucă urechile, laba,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlaga, zgârciul, pe de-a-ncetul,
I le-a mâncat și mistuit scheletul.

Barbă aspră i-a crescut, zbârlită.
Vocea scrâșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărâte, oasele
Pe la toate ușile și casele.

Îl chem și nu înțelege:
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan, Părinte,
Dau mărturia lucrurilor sfinte.

(Sta singuratec)

A lucrurilor sfinte pe care le-a zidit Dumnezeu în toată creația Sa. Căci El a creat numai lucruri bune și sfinte. Păcatul omenesc a osândit toată creația materială/ lumea văzută la suferință. Dar Dumnezeu le-a creat pe toate sfinte.

Inima creștină se îndurerează pentru toată creația. Și când omul ajunge să pătimească și el, înțelege ce înseamnă și suferința cea mai mare, a morții. În viața Sfântului Lazaros, cel a patra zi înviat din morți, ni se spune că, după ce l-a înviat Hristos, nu a mai mâncat niciodată carne. De ce? Pentru că trecuse el însuși prin moarte…

Psalmul al 100-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

De mila Ta, Doamne Sfinte,
și de Judecată ținând minte,
voi cânta și voi înțelege
când fără de vină voi merge
pe cale-n această viață,
ca să Te văd blând în față,

când petrec fără de vină
și cu inimă senină,
în mijlocul casei mele,
ferindu-mă de rele.

N-am suferit nedreptate
să văd nici de departe.
Pe cei ce făgăduința-și călcară
i-am urât ca pe-o sminteală.

Nu s-a lipit de mine-n viață
cel cu inimă semeață,
iar cu cel fără credință
n-am vrut să fac cunoștință.
Și l-am scos cu ocară
pe clevetitor afară.

Pe cel cu mândră căutătură
nu l-am primit în bătătură,
nici am suferit, în casă,
lacomul să-l pun la masă.

Ci-am căutat cu față lină
către cel fără de vină:
pe el l-am chemat în casă,
să-l văd cu mine la masă.

Pe cel cu răbdare lungă,
l-am primit să-mi fie slugă,
pe cel ce se ferește de vină,
ca să-și facă slujba deplină.

În casa mea n-a fost vrednic
să petreacă omul falnic,
nici n-am lăsat mincinosul
să strice cuiva folosul.

Și de nedrepți mi-a fost greață
să-i văd dimineața-n față.
Și i-am ucis în țară
pe toți cei răi, cu ocară.
Și îi stârpesc din cetate
pe cei ce fac nedreptate.

Iezechiil, cap. 17, 11-24, cf. LXX

11. Și a fost cuvântul Domnului către mine, zicându-mi:

12. „Fiule al omului, zi așadar către casa amărând: «Nu înțelegeți ce era[u] acestea?»! Zi! «Când are să vină împăratul Babilonului împotriva Ierusalimului și îl va lua pe împăratul său și pe stăpânitorii săi și îi va duce pe ei cu sine întru Babilon,

13. și va lua din sămânța împărăției și va pune către el făgăduință și îl va duce pe el cu ocară și pe povățuitorii pământului îi va lua,

14. [va face acestea ca] să fie [Ierusalimul] întru împărăție slabă, [și] întru totul să nu se înalțe, [pentru] a păzi făgăduința sa și [pentru] a sta aceasta.

15. Și se va depărta de el, [pentru] a-și trimite vestitorii săi întru Egiptos, [ca] să-i dea lui cai și popor mult. Oare se va îndrepta sau va fi mântuit cel care face cele împotrivă? Și, călcând făgăduința, oare va fi mântuit?

16. Eu trăiesc, zice Domnul, dacă nu va muri în locul împăratului, a celui care l-a împărățit pe el, care a necinstit ocara Mea și care a călcat făgăduința Mea, împreună cu el, în mijlocul Babilonului.

17. Și nu cu putere mare și nici cu mulțime multă va face război Farao către el cu ridicare de gard [ἐν χαρακοβολίᾳ] și cu zidirea aruncătoarelor de săgeți [καὶ ἐν οἰκοδομῇ βελοστάσεων], [ca] să ridice suflete[le lor] [τοῦ ἐξᾶραι ψυχάς][1].

18. Și a necinstit jurământul [ca] să calce făgăduința, și, iată, și-a dat mâna lui! Și toate acestea i-a făcut lui [și el] nu va fi mântuit».

19. Pentru aceasta, zi! «Acestea zice Domnul: <Eu trăiesc, dacă nu [era] făgăduința Mea, pe care [el] a călcat-o, și [dacă nu era] jurământul Meu, pe care [el] l-a necinstit și, [de aceea], le voi da pe ele întru capul său [καὶ δώσω αὐτὰ εἰς κεφαλὴν αὐτοῦ][2].

20. Și voi întinde pe[ste] el plasa Mea [καὶ ἐκπετάσω ἐπ᾽ αὐτὸν τὸ δίκτυόν Μου] și se va prinde în cuprinsul ei [καὶ ἁλώσεται ἐν τῇ περιοχῇ αὐτοῦ].

21. Cu toată rânduiala sa în[tru] sabie vor cădea [ἐν πάσῃ παρατάξει αὐτοῦ ἐν ῥομφαίᾳ πεσοῦνται] și pe cei rămași [ai săi] întru tot vântul îi voi împrăștia. Și veți cunoaște [acestea], pentru că Eu, Domnul, am grăit>».

22. «Pentru că, acestea zice Domnul: <Și Eu voi lua din cele alese ale cedrului, de pe culme [ἐκ κορυφῆς], [iar] inima lor o voi scoate [καρδίας αὐτῶν ἀποκνιῶ] și Eu o voi sădi pe muntele cel înalt [καὶ καταφυτεύσω Ἐγὼ ἐπ᾽ ὄρος ὑψηλόν] și îl voi spânzura pe el [καὶ κρεμάσω αὐτὸν]

23. în muntele cel înalt al lui Israil [ἐν ὄρει μετεώρῳ τοῦ Ισραηλ]. Și voi sădi și va scoate lăstar și va face rod și va fi întru cedru mare. Și se va odihni dedesubtul său toată fiara și toată pasărea sub umbra sa se va odihni, [iar] crengile sale va fi refăcută [vor fi refăcute].

24. Și vor cunoaște toți pomii câmpului [acestea], pentru că Eu [sunt] Domnul, Cel care smeresc pomul cel înalt [ὁ ταπεινῶν ξύλον ὑψηλὸν] și înalț pomul cel smerit [καὶ ὑψῶν ξύλον ταπεινὸν] și usuc pomul cel verde [καὶ ξηραίνων ξύλον χλωρὸν] și înverzesc pomul cel uscat [καὶ ἀναθάλλων ξύλον ξηρόν]. [Căci] Eu, Domnul, am grăit [acestea] și [le] voi face>»”.


[1] Ca să îi omoare pe ei.

[2] Vor cădea pe capul său pedepsele Mele.

Predică la Duminica a X-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

Împăratul Irodis [Ἡρῴδης] „s-a jurat ei [ὤμοσεν αὐτῇ]” [Mc. 6, 23, BYZ], dansatoarei, care se numea Salomi [Σαλώμη][2]. Și jurământul lui a fost acesta: „Orice ai să-mi ceri mie [Ὃ ἐάν με αἰτήσῃς], [eu] îți voi da ție [δώσω σοί], până la jumătate [din] împărăția mea [ἕως ἡμίσους τῆς βασιλείας μου]” [Mc. 6, 23, BYZ].

Însă jurământul lui a fost cu totul și cu totul necugetat. Căci el a făcut făgăduința la beție, sub impresia de moment a dansului ei desfrânat, fata putând cere tot felul de orori. Și a cerut, la sfatul mamei sale, un lucru odios: martirizarea Sfântului Ioannis Botezătorul [Mc. 6, 24]!…

Dacă dansul fetei ar fi fost ceva „bun”, el nu ar fi întunecat mintea împăratului și nu l-ar fi îndemnat să facă o asemenea făgăduință prostească. Dar pentru că dansul a fost păcătos, făgăduința Împăratului a fost și mai păcătoasă, iar rezultatul a fost catastrofal de păcătos. Căci Sfântul Ioannis Botezătorul, cel plin de curăție și de sfințenie, a fost martirizat prin tăierea capului „în temniță [ἐν τῇ φυλακῇ]” [Mc. 6, 28, BYZ], în temnița unde fusese închis. Și temnița era „în cetatea Sevasti [Σεβαστή], în Samaria”[3].

Așa arată, într-o fotografie recentă[4], locul unde a fost martirizat Sfântul Ioannis Botezătorul: e o grotă cu pereții „scorojiți și afumați”[5], pentru că zona e locuită de musulmani[6].

Și când necredincioșii dețin Locurile Sfinte ale Bisericii, ele se degradează sau devin sursă de venit pentru ei. Căci profită de evlavia noastră, de venirea noastră acolo, pentru a ne închina.

Însă n-ar fi fost jurământul lui Irodis, dacă n-ar fi fost beția! Bărbații, la beție, fac multe fărădelegi, spun multe hule, se degradează mult. Și dacă apar și femeile în zona beției și, mai ales, cele desfrânate, relele sunt și mai mari. Pentru că au îndrăzneala păcătoasă de a vorbi și de a trece la fapte desfrânate. Beția le dă libertatea rea a fărădelegii. Le dă curajul păcătos de a face rele. Și se ajunge la situația unei satanizări în masă, la păcătuirea în comun, la cea care strică toată viața socială.

Căci astfel se explică apetența oamenilor păcătoși pentru violența de grup: trăiesc atunci o lipire a demonilor de ei, care îi fac să se înfrățească pentru a face rele. Ei nu își pot explica entuziasmul drăcesc care îi cuprinde deodată, unirea lor pentru rele, dar îl trăiesc din plin. E nevoie să te dezlipești de demoni, adică să te curățești de patimi, pentru ca să înțelegi cum se formează și cum acționează un grup de oameni satanizat, adică aflat sub influența demonilor.

Că e vorba de cluburi de noapte, de baruri, de terenuri sportive, de petreceri de tot felul, când oamenii doresc să facă excese de mâncare, de băutură, de dans sau de împreunări sexuale, demonii îi ajută imediat să se grupeze. Și se grupează oamenii care au aceleași patimi și care abia așteptau un prilej pentru a se da în stambă. Deși nu se cunosc sau nu se cunosc prea bine, păcătoșii își vorbesc din priviri, din mișcările trupului, din modul cum se îmbracă, cum vorbesc, cum dansează. A fi de lume, a fi lumesc, are diverse ecusoane, după cum și a fi duhovnicesc are diverse însemne. Și e o prăpastie între cei lumești și cei duhovnicești în materie de obiceiuri și atitudini, încât e ușor să îi departajezi.

Pentru că a fi lumesc nu înseamnă numai a ieși în oraș, a intra într-un bar sau a fi invitat la o nuntă, ci înseamnă a avea întreaga mentalitate a omului păcătos, la care el ține cu dinții, cât și la toate patimile de rușine. Pentru că omului lumesc îi plac glumele lui porcoase, îi place să fie nesimțit, să se descurce, să fie slugarnic, să fie mereu cu dracul în gură, dar nu suportă să audă lucruri înțelepte, să se roage, nu suportă postul, nu suportă cuviința, nu suportă să îi vorbești de renunțarea la patimi, nu suportă evlavia dumnezeiască. Și de aceea, chiar dacă intră, de nevoie, în vreo adunare bisericească, omul lumesc pleacă cu gândurile lui, fără să îl mustre conștiința pentru că e un impostor. Pentru că el iubește pământescul, trecătorul, viața fără conștiință, viața trăită oricum, viața care îl strică interior continuu.

Bineînțeles, omul duhovnicesc e la polul opus! Cunoscând câtă stricare interioară i-a adus viața păcătoasă, omul pocăit și înduhovnicit iubește curăția, evlavia, cumințenia, făcând toate după conștiința lui luminată de Dumnezeu. Căci a înțeles din plin că păcatul nu te face frumos, nu te umple de noblețe, de umanitate, ci de Iad. Pentru că orice păcat nepocăit și nespovedit ne duce în Iad. Dar viața cu Dumnezeu e marea și singura împlinire a omului, cel care e cu Dumnezeu având tot lucrul cel bun, curat și sfânt în viața lui.

– Ce-au câștigat mama și fiica, cerând pe disc capul Sfântului Ioannis Botezătorul [Mc. 6, 25]?

– Iadul!

– Ce-a câștigat împăratul, respectându-și jurământul cel păcătos?

– Același Iad veșnic! Pentru că atunci când te juri în mod păcătos și când îți împlinești păcatul făgăduit, nu faci un lucru bun, ci un lucru vrednic de Iad. De aceea, iubiții mei, pentru toate păcatele noastre trebuie să ne pocăim și pe toate trebuie să le spovedim cu durere, ca să luăm iertarea lui Dumnezeu pentru ele. Pentru că numai astfel vom fi liberi interior și plini de slava lui Dumnezeu, înțelegând și văzând și trăindu-le pe cele ale lui Dumnezeu, care ne împlinesc în mod deplin.

Anul bisericesc de față se termină pe 31 august și aceasta e ultima duminică din anul bisericesc 2020-2021. De la 1 septembrie 2021 începem anul bisericesc 2021-2022, care reprezintă viitorul nostru. Pentru că noi nu putem să sărim nicio zi și nicio oră din viața noastră, ci trebuie să trăim fiecare zi de la un capăt la celălalt al ei. De aceea, trebuie să umplem fiecare zi a noastră cu un conținut creștin, adică cu binele mântuirii noastre. Și ca să trăim creștinește, trebuie să învățăm acest lucru de la Sfinții lui Dumnezeu. Și pentru ca să învățăm de la ei, noi trebuie să îi citim și să îi audiem și să îi urmăm în viața lor cu Dumnezeu. Pentru că au enorm de multe lucruri să ne spună, iar noi avem marea binecuvântare de a ne schimba pe fiecare zi în bine cu ajutorul lor.

Cărțile teologice din biblioteca din casă, din biblioteca din computer și din biblioteca din telefon ne vor schimba în mod radical viața, dacă o trăim ca pe o continuă înviere din morți. Viața Bisericii e pentru oameni înviați și pentru oameni care au nevoie de înviere. Cu toții avem nevoie de o continuă înviere din morți, adică de o continuă ieșire din moartea păcatului. Și ori de câte ori ne pocăim și ieșim din păcatele noastre, noi înviem din morți dimpreună cu Domnul, cu Cel care ne scoate pe noi din Iad.

Însă, în comparație cu cei care cred că viața noastră este „un experiment”, în care noi trebuie să fim „urmăriți” și „manipulați” non stop, viața noastră este sub ochii lui Dumnezeu. Nicio unealtă umană nu poate să ne vadă atât de profund și de iubitor ca Dumnezeu. Pentru că El nu doar ne vede, ci ne îmbrățișează mereu cu slava Lui și ne întărește continuu în viața noastră cu El. Așa că Judecata Lui cea veșnică nu este făcută pe bază de lucruri parțiale, pe bază de presupuneri, ci pe o cunoaștere abisală a întregii istorii și a fiecărui om în parte. El are răspunsul la toate întrebările noastre formulate sau neformulate de către noi. El știe totul ca-n palmă și, cu toate acestea, nu ne strică cheful. Căci, dacă ne-ar strica cheful la orice păcat pe care noi l-am face, n-am mai face nimic în viața noastră de frica pedepsei Lui.

Însă, lăsarea noastră în pace nu înseamnă neobservarea noastră! Înmulțirea răului, a fărădelegilor noastre nu înseamnă că El doarme, ci că El așteaptă! Și așteaptă ca păcatele noastre nepocăite să dea peste margini…Iar dacă am citi Dumnezeiasca Scriptură și Viețile Sfinților cu evlavia și cu înțelepciunea mântuirii, am vedea cum arată pedepsele lui Dumnezeu. Pentru că El, când pedepsește, pedepsește în multă mânie și urgie.

În al 2-lea volum al Dogmaticii mele[7], sintetizând teologia Psalmilor în ceea ce privește mânia și urgia lui Dumnezeu, spuneam: „Domnul locuiește în cer sau în ceruri [Ps. 2, 4; 10, 4; 13, 2; 17, 14; 23, 13; 72, 25; 101, 20; 113, 11; 122, 1; 138, 8; 148, 1, cf. LXX], în[tru] cele înalte [112, 5], întru cei preaînalți [148, 1], dar El este de față și în Iad [138, 8]. El este prezent și la marginile mării [138, 9-10]. Și El va râde și îi va batjocori pe cei care I se împotrivesc Lui [2, 4; 36, 13]. Domnul vorbește în urgia și în mânia Lui și îi tulbură pe cei care Îi stau împotrivă [2, 5; 17, 15; 20, 10], căci pe ei „îi va mânca focul” [20, 10].

Despre urgia Lui a se vedea și la 1, 12; 6, 2; 7, 7; 9, 25; 17, 8-9; 17, 16; 20, 10; 26, 9; 29, 6; 37, 2; 37, 4; 58, 14; 68, 25; 73, 1; 75, 8; 77, 21; 77, 31; 77, 38; 77, 49; 77, 50; 77, 58; 78, 5; 78, 6; 82, 16; 84, 4**; 84, 6**; 87, 17; 88, 47; 89, 7; 89, 11; 94, 11; 101, 11; 105, 23; 109, 5, iar despre mânia Lui la 1, 12; 6, 2; 29, 6; 37, 2; 73, 1; 77, 38; 77, 49; 84, 5; 87, 8, 89, 7; 89, 11; 94, 10; 101, 11; 105,32. Găsim însă și sintagma mânia urgiei lui Dumnezeu la 68, 25 și la 77, 49. La 84, 4: urgia mâniei Lui, dar și faptul că El a urgisit mânia Lui peste oile pășunii Sale, peste poporul Lui [73, 1; 105, 40]. Căci El întărește mânia Lui peste noi [87, 8] și aprinde ca focul urgia Lui [88, 47]. Și ne sfârșim în urgia Lui [89, 7; 89, 9], datorită puterii urgiei Lui [89, 11], și în mânia Lui ne tulburăm [89, 7]. Urgia Domnului ne face să pierim din calea cea dreaptă [2, 12]. Iar mânia Lui se aprinde în grabă [2, 12]. Și când urgia Lui se aprinde asupra noastră, atunci este „ziua urgiei Lui [ἡμέρᾳ ὀργῆς Αὐτοῦ]” [109, 5].

Însă El Își întoarce de multe ori mânia Lui [77, 38; 84, 5; 84, 7] și nu aprinde toată urgia Lui [77, 38]. Căci nu până întru sfârșit Se va urgisi și nici întru veac Se va mânia [102, 9]. Dar Își varsă urgia Lui peste neamurile care nu Îl cunosc și peste împărățiile care nu cheamă numele Său [78, 6]”[8]. Și toate acestea despre mânia și urgia Lui, ca reacție a Sa la păcatele noastre, sunt spuse numai într-o carte a Scripturii!…

Pentru că El este foarte serios și foarte clar în toate cuvintele Sale. Și atunci când vorbește parabolic sau umbros, Dumnezeu e foarte clar, e categoric. Pentru că oamenii duhovnicești înțeleg mesajul Său cel plin de adevăr și de grijă părintească pentru noi, și se pătrund mult de toate cuvintele Sale.

De aceea, Dumnezeu e plin de iubire, de grijă și de atenție față de noi, dar El e plin și de mânie și de urgie față de noi atunci când păcătuim, iar pedepsele Lui, cele pentru păcatele noastre nepocăite, zguduie toată ființa noastră. Și dacă vrem să avem o imagine reală despre Dumnezeu, atunci trebuie să punem la un loc tot ceea ce Dumnezeu ne-a revelat și ne revelează despre Sine prin Sfinții Săi, pentru că toate acestea sunt însușirile Lui cele veșnice.

Iar grija mea teologică, în Dogmatica pe care o scriu, e aceea de a fi atent la orice afirmație a lui Dumnezeu despre Sine Însuși. Pentru că numai El ne poate vorbi cu adevărat despre Sine Însuși. Și ceea ce El ne mărturisește despre Sine, în diverse contexte și în diverse secole, este teologia Lui cea revelată. E teologia care ne mântuie pe noi, dacă ne-o asumăm cu totul în viața noastră.

Timpul vieții noastre trebuie umplut cu revelarea Lui în viața noastră, cu bogăția cea mare a cunoașterii Sale celei dumnezeiești. Iar dacă am luat fiecare text al Scripturii sau al Sfinților ca pe o mâncare fundamentală pentru noi, atunci cu acestea ne-am hrăni toată ziua. Pentru că Dumnezeu ni Se descoperă la tot pasul în Slujbele și în Cărțile Bisericii, în oameni, în animale, în păsări, în toată creația Lui. Fiecare amănunt al creației și al istoriei sunt o fereastră spre El. Toate ale Lui vorbesc despre El. Trebuie numai să ascultăm, să privim, să contemplăm cele din fața noastră. Pentru că așa ne vom umple de idei, de sentimente, de fapte sfinte, de viața Lui cea tainică.

Iubiții mei, timpul este anticamera veșniciei. Însă nu e o anticameră pasivă, ci activă. Pentru că noi nu așteptăm veșnicia stând cu mâinile în sân, ci nevoindu-ne zilnic pentru mântuirea noastră. Această aflare a noastră continuă în lucrare caracterizează viața creștină. Slujbele și rugăciunile și nevoințele noastre nu se termină, pentru că nici viața noastră nu se termină. Căci noi așteptăm să ne înveșnicim relația cu Dumnezeu, pe care am început-o la Botez. Și ne-o vom înveșnici, când, prin moarte, ca printr-o ușă de veselie, vom intra în Împărăția lui Dumnezeu, cea care e așteptarea și bucuria și împlinirea noastră cea veșnică.

De aceea, nu ne odihnim niciodată în iubirea noastră pentru Dumnezeu, pentru că El este Cel care ne odihnește pe noi pururea. Nu ne odihnim, nu luăm concediu de la viața noastră creștină, nu o întrerupem niciodată, pentru că fiecare zi e o bucurie dumnezeiască împreună cu Dumnezeu. Și la această bucurie îi chemăm pe toți oamenii, pe cei de aproape și pe cei de departe, pentru că aici, în Biserica lui Dumnezeu, e împlinirea tuturor.

Vă doresc multă sănătate, pace, bucurie și împlinire în noul an bisericesc! Dumnezeu să ne ajute pe fiecare în parte spre tot lucrul cel bun! Căci numai El ne poate ajuta și călăuzi pe calea mântuirii, fiind mereu cu noi și povățuindu-ne în mod tainic în fiecare clipă. Amin!


[1] Începută la 16. 59, în zi de miercuri, pe 25 august 2021. Soare, 31 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Salomeea.

[3] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/08/28/predica-la-taierea-capului-sfantului-ioannis-botezatorul-2019/.

[4] Inclusă în articolul: Mariana Borloveanu, Popas la locul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în rev. Lumea credinței, 3 august 2017, cf. https://lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/37329-2/popas-la-locul-taierii-capului-sfantului-ioan-botezatorul/. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2), Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/23/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-2/. [8] Idem, p. 5-6.

Psalmul al 99-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Strigați către Domnul, din toate țările,
cei ce locuiți pe pământ, înălțați-I cântările!
Slujiți Domnului cu bucurie,
ca înaintea Lui să intrați cu mărturie!

Să știți despre Dumnezeu că este Domnul nostru
cel ce ne-a făcut pe noi toți, cu tot rostul,
că suntem oamenii Lui, din ale Sale turme,
mielușele blânde, care-I paștem pe urme.
Prin porțile Lui să intrăm deci cu rugă,
ca Domnul să ne ia seama la strungă!

Să-I mulțumim, să-I vestim sfântul nume,
că bun este Domnul și slăvit în lume!
Mila Lui în veci este pe pământ
și-n tot neamul adevărul Său cel sfânt.