Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [27]

În Condacul al VIIlea, Fericitul Daniil consideră că însăși esența monahismului este „lucrare spre Vederea cea față către față”, ceea ce mulți uită, din păcate, văzând Mănăstirea numai ca loc de retragere din vânzoleala lumii, de reculegere, de viață liturgică mai regulată și mai liniștită în comparație cu cea îngăduită de existența ca mirean. Și acestea sunt de dorit, dar nu aceasta ar trebui să constituie idealul vieții monahale, pentru că el este mult mai înalt și greu de atins.

Atât monahul, cât și Preotul, este cel „chemat la rudenia Iubirii,/ negrăita înrudire a dăruirii/ cu iubirea cea răstignită a lui Dumnezeu”.

Despre Sfântul Calinic afirmă: „Noianul blândețelor și asprimea bărbătească/ în inima ta milostivă s-au cumpănit”, fiind „cârja cea cârmuitoare cu asprimi de blândețe ce ne ocrotesc” (Icosul al VIIlea).

Metafora patristică a Soarelui-Dumnezeu care luminează înăuntru și face sufletul străveziu și strălucitor este formulată astfel de autorul nostru, în Condacul al VIII-lea: „Oglinda minții, în Domnul sprijinindu-se,/ te-ai luminat în sinea ta de necrezut,/ așa precum cleștarul în sinea sa privindu-se/ se licărește plin de soarele văzut”.

În Icosul al VIII-lea, Fericitul Daniil scoate în evidență câteva din marile virtuți ale Sfântului Calinic, între care și sărăcia, în versuri remarcabile, din care reproduc mai jos câteva strofe:

Pomenire de har prea dumnezeiască
a fost toată viața ta pământească,
un sărac al săracilor în sacos de arhiereu,
adevărată slugă a slugilor lui Dumnezeu.

Te-ai făcut nevoiașilor cârma și anghira,
râvnind pe urmele marelui Ierarh din Mira,
dăruindu-te pe tine, dăruind ce-ai avut,
prefăcând în aur ceresc aurul cel de lut.

Pentru aceasta și noi în uimită descoperire
ne bine-veselim de a ta proslăvire:

Bucură-te, săracule în duh arhieresc,
care te-ai lipsit de cele dulci și drepte
și te-ai dat iară, pentru cele înțelepte,
lut în mâna marelui Dumnezeu!

Bucură-te, slugă euharistică,
fiindcă mila preotului e Liturghia
și aprinderea laudei, pravoslavia,
frumusețea mistică!

Bucură-te, cel ce ai lovit împietrirea
ca să țâșnească bune izvoare,
apele virtuților izbăvitoare,
dar mai ales milostivirea!

Bucură-te, al durerilor sprijin neînșelat,
care, cu toate alaiurile de slăbănogi,
de orbi, de schilozi și de ologi,
ai flămânzit și însetat!

Bucură-te, dărnicia ce singură se împarte,
hrană, aur și vorbă curată,
dar mai ales fiindcă inima ți-a fost dată
palmelor sfioase și sparte!

Bucură-te, gură de mărgăritar,
care-n chenar de bună rostire
ți-ai adus pârga roadelor de gândire,
ca pe o milostenie de har!

Bucură-te, de Dumnezeu cuvântător,
care te-ai adus Gândului lin
și te-ai făcut ție însuți străin,
numai din pornirea sfântului dor! [Etc.]

Fericitul Daniil e printre foarte puținii pe care îi putem auzi spunând, în vremurile noastre, faptul că „pârga roadelor de gândire” e „o milostenie de har”.

În Condacul și Icosul al IX-lea, Sfântul Calinic este din nou lăudat pentru viețuirea sa isihastă și este invocat ca învățător al celor care doresc să deprindă rugăciunea neîncetată: „Ritor al Împărăției Cerurilor te-ai dovedit/ că pe dumnezeiasca predanie atonită ți-ai însușit./ Și meșter al trăirilor isihaste ai ajuns,/ întru știința numelui de mărire al lui Iisus./ Pe care și noi te rugăm a ne-o învăța,/ ca să binecuvântîm, Sfinte, pomenirea ta”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *