Predică la Transfigurarea Domnului [2021]
Iubiții mei[1],
astăzi împlinesc 31 de ani de credință. De când Domnul m-a scos din viața trăită la întâmplare pentru viața împreună cu El. Pentru că la 6 august 1990 mi-am început viața asumată de creștin ortodox. Din zilele Revoluției Române din 1989, de când s-a produs convertirea mea la dreapta credință, la credința în care fusesem botezat de prunc, și până pe 6 august 1990, Dumnezeu a fost singurul care m-a condus spre Biserica Lui și a văzut zbaterile mele interioare. Căci El, Cel care m-a dorit și mi-a arătat tainic că e în spatele celor care mureau pe străzile din București pentru libertatea și demnitatea noastră, m-a condus în lunile următoare spre Biserica Lui.
Și Biserica Lui era Biserica în care fusesem botezat de prunc și în care am început să râd, atunci când am fost botezat! Ca semn duhovnicesc că o să mă bucur mult de viața cu Dumnezeu. În aceeași Biserică mi-am început slujirea la strană, apoi, când am fost hirotonit Preot, acolo am slujit prima mea Dumnezeiască Liturghie, împreună cu Parohul de atunci al satului Scrioaștea, al satului copilăriei mele.
De aceea, în mod cu totul pedagogic, eu am devenit eclesial tocmai în ziua în care cei 3 Sfinți Apostoli ai Domnului, pe Tabor, au avut prima lor vedere extatică. Când ei au văzut slava Lui pe măsura creșterii lor duhovnicești și din acea zi au început să fie duhovnicești. Crescând continuu în cunoașterea teologică, apoi cunoscându-l pe Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele meu duhovnicesc, și apropiindu-mă, împreună cu el, de marii Sfinți Teologi ai Bisericii, vederea extatică și viața duhovnicească ce decurge din ea mi-au devenit nu doar subiecte de studiu, ci propria mea viață.
Pentru că eu sunt în primul rând un convertit al lui Dumnezeu, unul întors la El prin marea Lui milostivire față de mine. Nu am mentalitate de „funcționar” al Bisericii, de unul care lucrez pentru că sunt „plătit”, ci eu lucrez toate cu Dumnezeu și în fața lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții mele.
De aceea, slujirea mea, cărțile mele, viața mea sunt cu totul iubirea mea pentru Dumnezeu, pentru că sunt trăite în relația mea abisală cu El. Și Dumnezeu ne cheamă pe toți la o relație reală, plină de iubire și de sinceritate cu El, pentru că dorește să ne dăruie toate ale Lui spre mântuirea și sfințirea noastră.
Când nu știam care e Biserica Lui și o familie de credincioși adventiști dorea să mă facă unul de-al lor, am fost la o seară de tineret în casa lor de rugăciune. M-au invitat, am fost la un concert de colinde, apoi la seara de tineret, care a conținut prezentări interesante pentru un public tânăr. Însă acolo, în mijlocul lor – pentru ca să îmi aduc aminte toată viața acest lucru –, m-am simțit foarte inconfortat, foarte agresat interior, pentru că am avut o mare simțire și înțelegere duhovnicească, de care a ținut și ține toată viața mea. Am simțit că ei erau altceva decât mine și mi-a displăcut enorm ceea ce erau ei. Pentru că Dumnezeu mi-a dat să simt în mine slava Lui, pe care o turnase în mine de la Botez, și pe care eu nu o cunoscusem până atunci într-o asemenea măreție. Acolo, în mijlocul adventiștilor, am simțit slava lui Dumnezeu și mi-am dat seama că Biserica Lui este Biserica Ortodoxă, că Biserica Lui e Biserica căreia eu îi eram membru începând cu Botezul meu. Și când Dumnezeu m-a luminat despre acest mare și dumnezeiesc și mântuitor lucru: că Biserica Lui e Biserica Ortodoxă, atunci am înțeles, tot prin luminarea lui Dumnezeu, că nu mă simțeam bine acolo din cauza duhurilor necurate care erau în ei și în acel locaș. Duhuri care se luptă cu mine de atunci în mod tainic, după cum se luptă cu fiecare creștin în parte, pentru că miza acestei lupte este biruirea noastră. Însă Cel care ne întărește și ne luminează în această luptă continuă a mântuirii noastre e Însuși Dumnezeul mântuirii noastre. Cel care ne scoate pe noi din mâinile demonilor și ne umple de slava Lui cea veșnică, de slava care ne îndumnezeiește pe noi în fiecare zi.
Dar pentru ca să Îl cunoști pe Dumnezeu trebuie să urci pe muntele renunțării la întreaga lume pentru viața cu El. Celor 3 Sfinți Apostoli ai Săi, pe Tabor, Domnul le-a arătat chintesența vieții creștine: că ea e viața trăită împreună cu El, având în noi slava Lui cea necreată și veșnică. Tocmai de aceea, odată cu Botezul primit de noi în pruncie, noi primim slava lui Dumnezeu în noi înșine. Dar pentru a înțelege ce înseamnă a trăi ortodox în mod pragmatic, clipă de clipă, trebuie să avem o primă vedere extatică în viața noastră. Așa cum ei, cei 3, au avut-o pe Tabor. Căci atunci când te nevoiești cu adevărat, când crezi cu adevărat în El și când Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, El ți Se arată în slava Lui pentru ca să Îl cunoști și să începi cu El o relație reală, conștientă și veșnică.
Pentru că transfigurarea noastră sau îndumnezeirea noastră nu este o realitate inconștientă, ci una conștientizată clipă de clipă. Pentru că Sfinții știu și simt și văd toate schimbările preasfinte care se petrec în sufletul și în trupul lor, adică tot procesul sfânt al îndumnezeirii noastre, pe care Dumnezeu îl realizează prin slava Lui în ei. De aceea, ei nu după ce mor își dau seama că sunt „Sfinți”, ci ei știu de acum că trăiesc cu Dumnezeu, pentru că Îl văd și Îl simt lucrând în toată ființa lor.
Taina îndumnezeirii noastre e reală, e trăită de toată ființa noastră și ea reprezintă împreuna noastră locuire cu Dumnezeu în ființa noastră. Iar Sfintele lor Moaște sunt certificarea faptului că Sfinții și-au trăit viața lor cu Dumnezeu, și-au trăit-o ca pe o continuă creștere în sfințenie și ele nu sunt „o răsplată” primită după moartea lor. Căci El, pe când trăia împreună cu ei aici, le-a dat toată cunoașterea și sfințenia Lui, iar, în veșnicie, Sfinții își continuă într-un mod nespus de intensificat viața duhovnicească începută aici.
Tocmai de aceea e atât de importantă teologia mistică a Bisericii: pentru că ea este experiența reală, punctuală, clipă de clipă, a îndumnezeirii noastre. Ea e descrierea drumului nostru spre mântuire și sfințenie. Pentru că teologia nu e „vorbărie”, nu e „pierdere de vreme”, ci viața cea mai curată și mai sfântă pe care omul o poate trăi pe pământ. Și dacă îți asumi teologia mistică a Bisericii, adică drumul interior al curățirii de patimi, al luminării dumnezeiești și al îndumnezeirii personale în relația veșnică cu Dumnezeu, îți asumi viața în credință, viața cu Dumnezeu.
Mulți își închipuie că, după ce Îl cunoști pe Dumnezeu și vorbești cu El și stai la masa Lui, „nu mai păcătuiești”. Pentru că văd sfințenia ca pe o viață fără de păcat. Însă, dimpotrivă, ispitele și căderile sunt multe și grele pentru oamenii credincioși, dar prin toate Dumnezeu ne învață să renunțăm la noi înșine pentru a ne lipi duhovnicește de El. Și dacă toate ale mântuirii mele, pentru mine, le-a făcut doar Dumnezeu și nu vreun om, în cei 31 de ani de credință ai vieții mele L-am cunoscut din ce în ce mai profund și mai duios pe Dumnezeul care nu m-a trecut cu vederea. Și încrederea mea în El a sporit și sporește tot mai mult, după cum încrederea Lui în mine a fost copleșitoare pentru mine. Căci eu nu aveam nimic, nu era nimic, eram cu totul ignorant și păcătos, și nu știam că am în mine asemenea potențe puse de către El. Și aceste potențe sfinte ar fi rămas nefructificate, dacă El nu ar fi fost de partea mea, a nevrednicului Său rob. Pentru că aș fi trăit ca un om de lume, ca un păcătos notoriu, ca un mare ignorant și ca un mare nesimțit, neavând cunoașterea Lui și nebucurându-mă de sfințenia Sa.
Însă Dumnezeu m-a convins să mă întorc cu totul spre El, pentru că mi-a dat să simt puterea Lui, puterea Lui care îi mișcă pe oameni, care îi umple de entuziasm dumnezeiesc. Atunci, în decembriele libertății noastre, El m-a umplut de același entuziasm dumnezeiesc ca pe cei care strigau și se rugau pe străzi. Nu eram la București, eram la Scrioaștea atunci, dar prin ce auzeam la radio, Dumnezeu m-a umplut de râvna Lui. Pentru că cei de acolo, de la București, erau plini de entuziasm ca și mine. Pentru că El, Care îi umpluse pe ei, mă umpluse și pe mine de entuziasmul Lui dumnezeiesc și, totodată, de certitudinea existenței Sale. Pentru că Acela este Dumnezeul mântuirii noastre: Cel care îi umple cu slava Lui cea veșnică pe oameni, pentru a fi cu ei pentru veșnicie.
De aceea, nu există altă viață deplină și preafrumoasă a oamenilor, ci numai aceasta! Viața în credință e viața reală a oamenilor, pe când viața la întâmplare e o satanizare continuă. De unde și „rugăciunile” oamenilor păcătoși, adică drăcuiturile, spun explicit unde merg oamenii care nu Îl vor pe Dumnezeu: la dracii din Iad. Și dracii sunt preferații oamenilor păcătoși, pentru că nu le impun restricții, ci „le dau voie” să facă orice. Însă demonii te învață la tot răul nu pentru ca să îți facă vreun bine, ci pentru ca să te chinui și tu, dimpreună cu ei, în Iad, pentru veșnicie. Ei te mint, te înșală, tu îi crezi și îți trăiești moartea veșnică ca pe viață. Numai că viața ta e moarte, dacă nu e viață cu Dumnezeu, pentru că te duce în Iad și nu în Paradisul cel veșnic al lui Dumnezeu.
Așa că ziua de azi e o prăznuire preamare a Bisericii și una mare pentru mine. Căci, azi, Dumnezeu ne spune că viața în slava Lui e viața creștină. Dar, și mie, nevrednicului, Dumnezeu mi-a revelat slava Lui, după cum a făcut-o tuturor celor ai Lui. Și mărturia teologiei mele are în centrul ei revelarea plenară a lui Dumnezeu, căci ea e fundamentul mântuirii noastre. Pentru că, dacă Dumnezeu nu ți Se revelează și nu te cheamă la Sine și nu te învață pas cu pas viața cu El, nu există mântuire și sfințenie. El e începutul, cuprinsul și împlinirea mântuirii noastre, pentru că El ni Se revelează, El ne ajută în toate ale vieții noastre și tot El ne conduce pe calea sfințeniei, adică a vieții împreună cu El.
Dar Dumnezeu, Cel care m-a chemat la Sine de praznicul transfigurării Sale, m-a trimis într-o Biserică închinată Născătoarei de Dumnezeu. Și de atunci a început și relația mea de mare subtilitate și frumusețe cu Născătoarea de Dumnezeu. Pentru că a trebuit să mă învețe pe fiecare zi să o iubesc și să mă rog ei și să mă smeresc în fața ei continuu și să accept toate greutățile, dar și bucuriile vieții mele de credință. Căci nu știam nimic fundamental din viața Bisericii, am luat totul de la zero și pe atunci aveam 13 ani…
Și de la 13 ani, până azi, la 43 de ani, m-am trudit și mă trudesc să fiu creștin, însă neștiințele mele teologice și păcătoșenia mea sunt nespus de mari. Căci pe fiecare zi nu mă văd mai bun, ci, dimpotrivă, tot mai păcătos, tot mai pătimaș, tot mai departe de viața cu Dumnezeu și de sfințenia Lui, deși slava Lui e în mine mereu și eu sunt cu El tot timpul. Dar prezența Lui în noi nu ne semețește, nu ne face să ne credem „învingători”, ci ne smerește continuu, pentru că ne dă să vedem păcatele noastre la reala lor grozăvie interioară. Căci păcatele noastre sunt adevărata poluare a creației lui Dumnezeu, ele sunt adevărata catastrofă umană și ecologică și, dacă vrem să facem bine acestei lumi, atunci trebuie să ne sfințim pe noi înșine. Fiindcă răul nostru interior e consecința neascultării de Dumnezeu. Și dacă Îl acceptăm pe El și toată viața Lui, atunci ne umplem de frumusețea Lui cea veșnică.
Dumnezeule Cel Preaveșnic și plin de milostivire, mântuie cu mila Ta pe toți cei care m-au ajutat în viața și în Preoția mea! Ai milă de toți pentru care m-am rugat și mă rog! Fii preabun cu fiecare dintre noi și cu toată lumea Ta și cu toată făptura Ta! Căci nimeni nu poate să facă nimic fără Tine, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care ne mântui pe noi cu putere mare și preasfântă! Amin.
[1] Începută la 14. 17, în zi de miercuri, pe 4 august 2021. Cer senin, soare, 33 de grade, vânt de 11 km/ h.