Predică la Duminica a VII-a după Cincizecime [2021]
Iubiții mei[1],
pe 2 și pe 3 august anul ăsta, în loc de 1 și 2 august, am fost pe la casele dumneavoastră ca să le binecuvântăm cu apă sfântă, așa după cum avem obiceiul. Și am înotat printr-o arșiță oficială de 42 de grade, dar prin una reală de 60 și ceva de grade de căldură ieșită din pământ între orele 13 și 16. În așa fel încât demersul meu poate fi socotit unul sinucigaș, dacă îl privești în mod distant și nu îl vezi ca neapărat. Nici eu nu credeam că o să scap prea bine din treaba asta…
Însă, când am simțit că nu mai pot, că o să cad de-a-n picioarelea (pentru că a existat un astfel de moment de neputință extremă), atunci am simțit prezența Născătoarei de Dumnezeu, care m-a întărit duhovnicește într-o clipă, pentru a putea merge mai departe, care mi-a dat încă puțină putere, cât să ajung până la tanti Antoneta Frumosu și să stau la masă, ca de obicei, și să mă întremez, pentru ca să pot merge până la capăt.
De unde am știut că e Născătoarea de Dumnezeu?!…Din atingerile anterioare ale ei de mine, nevrednicul! Pentru că atunci când te rogi Stăpânei noastre, când cunoști viața ei, când cunoști teologia ei, când o cinstești cu inimă mare și, mai ales, când ai mai avut atingeri minunate ale ei de tine, știi în mod indubitabil că a fost ea. Așa cum știi un anumit miros sau glasul unei persoane sau un sentiment anume. Căci nu poți confunda ceea ce simți când iubești pe cineva. Dacă iubirea pentru soție sau pentru copil sau pentru mamă sau pentru bunică are fiecare identitatea ei, tot la fel iubirea pentru un Sfânt are universul ei foarte personal. Iar iubirea pentru Născătoarea de Dumnezeu, pentru cea mai curată și mai sfântă decât întreaga creație, are în mod cu totul special dimensiunile ei foarte personale. În așa fel încât nu poți confunda niciodată ceea ce simți pentru ea, dar nici ceea ce simți că primești din partea ei.
Așadar, când ai o relație duhovnicească și cu totul curată cu Născătoarea de Dumnezeu, ai un istoric întreg de simțiri sfinte, bine definite, dar care se îmbogățesc continuu. Și când simți preaduioasa, maternala și preasfânta ei prezență care te întărește, atunci ești foarte bucuros și primești o mare întărire în mijlocul neputințelor și a oboselii tale.
Și am început a doua predică mariologică a acestui post cu un eveniment recent și personal, pentru ca să înțelegeți că nu predic despre o persoană pe care n-o cunosc, ci pe care o cunosc din iubirea ei nesfârșită pentru toți cei păcătoși. Pentru că Maica lui Dumnezeu dorește să ne ajute pe toți pe calea mântuirii noastre, numai noi nu credem în prezența și în ajutorul ei imediat.
În Utrenia Transfigurării Domnului, nașterea Domnului din Maica Sa e catalogată drept una care s-a arătat a fi ἄφθορος [nestricată][2]. Adică una care nu a stricat fecioria Maicii Sale. Pe când, într-o altă cântare a praznicului, Preacurata Stăpână e numită norul cel fecioresc [παρθενικῆς νεφέλην][3]. Și e numită nor pentru a arăta marea ei sfințenie și curăție. Căci înțelegem acest lucru din paralelismul făcut cu norul cel luminos al slavei Sale[4].
Într-o cântare din 7 august, pântecele Născătoarei de Dumnezeu e declarat ca fiind nestricat [ακήρατος][5]. Căci ακήρατος a fost folosit în același fel pentru care a fost folosit în text și ἄφθορος: pentru a indica pururea Fecioria Născătoarei de Dumnezeu.
Pântecele Fecioarei este „locașul Luminii [Φωτὸς οἰκητήριον]”[6], locașul Fiului ei. Pentru că ea s-a arătat a fi θεοπρεπής[7] [proprie sau potrivită lui Dumnezeu]. Și cea care este potrivită lui Dumnezeu e cea plină de sfințenia Lui, tocmai pentru că Îl iubește pe Dumnezeu. Căci Preacurata Stăpână și-a dorit cu toată ființa ei să fie slujitoarea lui Dumnezeu întru toate. Și pentru că s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, tocmai de aceea a fost găsită proprie întrupării Lui din ea.
Întruparea Domnului e numită, într-o cântare din 9 august, îmbrăcarea Lui în „Adam cel întreg [Ἀδὰμ ὅλον]”[8]. Pentru că Domnul a luat din Maica Sa firea noastră cea umană, firea Sfântului nostru Protopărinte Adam, pentru ca să o îndumnezeiască. Și a îndumnezeit-o și a înălțat-o pentru totdeauna în sânul Treimii Celei Preadumnezeiești, umanitatea Lui cea îndumnezeită fiind „sfântul și cel mai presus de cer și raționalul Său jertfelnic [τὸ ἅγιον καὶ ὑπερουράνιον καὶ νοερὸν Αὐτοῦ θυσιαστήριον]”[9]. Pentru că umanitatea Sa cuprinde trupul și sufletul cel rațional al Domnului, cele care sunt unite pentru totdeauna cu dumnezeirea Sa în interiorul persoanei Sale celei veșnice.
În Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioannis Hrisostomos, din care am citat anterior, Născătoarea de Dumnezeu e numită Παναγία [Panaghia] adică Atotsfântă[10]. Cu sensul de Cea cu totul sfântă. Și tot acolo e numită ὑπερευλογημένης [preabinecuvântată], ἐνδόξος [slăvită] și ἀειπαρθένος[11] [pururea Fecioară].
Și e Atotsfântă Născătoarea de Dumnezeu, pentru că ea nu a făcut niciun păcat în viața ei. Și noi o binecuvântăm neîncetat pentru faptul că e Născătoare de Dumnezeu și că e plină de slava Lui și că e pururea Fecioară, dar și Maică a Fiului lui Dumnezeu în același timp.
Sfântul Ioannis Hrisostomos folosește doar forma Μαρία la genitiv, adică Μαρίας[12], în Liturghia sa, pentru a indica numele Născătoarei de Dumnezeu. Crezul Bisericii, la fel, folosește numele său în genitiv în sintagma „καὶ Μαρίας τῆς Παρθένου [și (din) Maria Fecioara]”[13]. Pentru că, în Crezul Bisericii, s-a folosit substantivul folosit de Sfântul Profet Isaias la 7, 14, LXX, pentru a o indică pe Născătoarea de Dumnezeu: „Iată [ἰδοὺ], Fecioara în pântece va lua [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și vei chema numele Lui [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ] Emmanuil [Εμμανουηλ]!”.
Sfinții Părinți sinodali care au formulat Crezul Bisericii știau limba greacă și foloseau Septuaginta în slujirea și în scrisul lor, căci Septuaginta sau LXXul este Vechiul Testament al Bisericii. Ei nu se jucau cu cuvintele când trebuia să formuleze teologic o anume învățătură de credință, fapt pentru care foloseau cu precădere modul de a vorbi al Scripturii și al Sfinților anteriori lor. Așa că, dacă astăzi găsim că ei sunt „prea îndatorați stilistic” Tradiției Bisericii și socotim că acest lucru înseamnă „lipsă de originalitate” din partea lor, pentru ei citarea Scripturii și a Sfinților era un act profund de evlavie și de filiație. Pentru că Sfinții Părinți ai Bisericii, în orice secol, au dorit să sublinieze cu tărie că ei sunt ucenicii Sfinților lui Dumnezeu de dinaintea lor. Ei se bucurau să arate tuturor că sunt fii ascultători ai acelora și că le urmează exemplul întru toate.
Cu această evlavie, cu această iubire sfântă față de Sfinții lui Dumnezeu, ar trebui să trăim și noi, iubiții mei! Fapt pentru care trebuie să traducem Dumnezeiasca Scriptură, Dumnezeiescul Cult și pe Dumnezeieștii Părinți ai Bisericii cu mare atenție și cu multă evlavie. Căci Cultul Bisericii, cu tot ceea ce înseamnă el, e plin de Scriptura și de Tradiția Bisericii. Dacă schimbi cuvinte fundamentale din Cultul Bisericii, tocmai pentru că le minimalizezi, neștiindu-le importanța lor copleșitoare, nu faci altceva decât să falsifici Scriptura și Tradiția Bisericii.
Și v-am dat exemplul cu Παρθένος de la Is. 7, 14, LXX! În WTT avem הָעַלְמָ֗ה [haalmah] la 7, 14. Pe care Holladay Hebrew Lexicon îl explică drept „a girl of marriageable age [o fată aflată la vârsta măritișului], an young woman until the birth of first child [o tânără femeie ce n-a ajuns să-și nască primul copil]”[14] și pe care îl traducem prin Fecioara, dacă vrem să îl traducem cu fidelitate. Tot prin Fecioara, pentru că e la nominativ, îl traducem și pe Virgo din VUL, din latină, pentru că dicționarul ne spune că înseamnă „maiden, young woman, girl of marriagable age, virgin, woman sexually intact”[15].
În KJV avem Virgin la Isaias 7, 14. La fel și în NLT. Martin Luther, la fel, folosește sintagma „eine Jungfrau” în ediția sa din 1545. Dar în CJB avem „the young woman will become pregnant”, această traducere scripturală, fiind ebraizantă, având aversiune față de cuvântul Fecioară, care e cuvântul tradițional al Bisericii.
Și dacă îți neologizezi în mod excesiv discursul teologic și, în același timp, vorbești voalat despre dogmele și învățăturile de credință ale Bisericii, în ciuda meliței pe care o ai, nu ești propovăduitorul Bisericii, ci unul din dușmanii ei. Pentru că cel mai mare rău pe care îl putem face Bisericii e să vorbim în mod „aproximativ” despre învățătura, slujirea și viața ei.
Și văd acest lucru la tot pasul! Ba că e vorba de predică, ba că e vorba de o carte scrisă, ba că e vorba de o ieșire în media, Slujitorii Bisericii nu își traduc sursele citate, ci vorbesc din traducerile altora, din aproximări, din lucruri auzite în treacăt și din ce își mai amintesc din citirile lor. Astfel, neștiind cum stau lucrurile cu textele folosite, dar vorbind despre ele, nu slujesc Bisericii și adevărului ei, ci minciunii. Pentru că nu și-au verificat informațiile pe care le pun în fața celorlalți.
Și dacă un ziarist are nevoie de mai multe surse pentru un articol banal, cum de n-are nevoie un teolog de sursele teologice ale Bisericii? Cum să propovăduiești cu adevărat despre Evanghelia zilei, dacă nu știi cum arată ea în ediții scripturale critice și în explicațiile Sfinților lui Dumnezeu? Și dacă nu ai de-a face cu viața mistică a Bisericii, cu calea mântuirii, cum îi zidești tu, ca pietre vii, pe cei credincioși, dacă tu ești dușmanul Bisericii, ca unul care îți neglijezi sufletul tău?
La prima impresie, cer „prea mult”, atunci când cer predici reale și nu plagiate de la Slujitorii Bisericii. Dar dacă n-ai nimic de zis credincioșilor, pentru că nu ai strâns în inima ta nicio înțelepciune, și rezumi totul la a lua, la a lua în continuu de la alții și a te împăuna cu ce au spus alții, dar tu nu produci nimic în materie de mărturie a Bisericii, poate că era mai bine să te faci frizer, șofer, patron, profesor, dar nu Preot sau Episcop. Pentru că Episcopul și Preotul trebuie să fie gura lui Dumnezeu față de poporul Său. Episcopul și Preotul trebuie să fie oameni Sfinți, oameni luminați de Dumnezeu tot timpul, plini de cunoaștere sfântă, plini de experiență, plini de atenție la detaliile adevărului lui Dumnezeu.
Pentru că a propovădui înseamnă a mărturisi ceea ce trăiești cu Dumnezeu. Iar a scrie pentru Dumnezeu înseamnă a scrie din luminarea Lui și cu ajutorul Său. Trebuie să preluăm continuu Tradiția Bisericii în propovăduirea și scrisul nostru teologic, dar ea trebuie să treacă prin noi și să iasă la lumină nuanțele vii, noi, ale muncii noastre. Noutatea teologică este urmarea reală a luminării lui Dumnezeu față de noi. Și unde sunt multe noutăți teologice e semn că scriitorul teologic s-a smerit mult în fața lui Dumnezeu și a primit de la El dezlegarea multor taine. Pentru că legarea noastră interioară de Sfinții lui Dumnezeu de mai înainte nu se face prin simpla citare a surselor lor teologice, ci prin înțelegerea aidoma lor a Scripturii, a Cultului și a vieții Bisericii, adică prin luminarea dumnezeiască.
Când Sfinții lui Dumnezeu nu știau ceva anume, ei apelau la Dumnezeu ca să le reveleze acel lucru. Se rugau, posteau, se concentrau doar asupra acelei probleme teologice. Și când Dumnezeu le răspundea, când îi lumina în mod deplin asupra problemei, ei nu cereau mai mult de-atât, ci erau plini de bucurie pentru ceea ce au primit de la El. Căci primeau cu toată simplitatea inimii lor adevărul lui Dumnezeu, simțindu-se nevrednici față de revelarea Lui față de ei.
Multe din scrierile lor, care au ajuns până la noi, sunt scrisori față de alții sau texte în lucru. Ei cercetau, traduceau, se întrebau unii pe alții, dar așteptau de la Dumnezeu ultimul cuvânt în materie de adevăr și viață.
Tot așa trebuie să facem și noi: să traducem textele, să ne nevoim să le înțelegem, dar în rugăciune, în curăție și în slujirea lui Dumnezeu și nu în duh de ceartă și de mască ipocrită! Căci mai devreme sau mai târziu se duc împăunările oratorice, ni se duce și infatuarea, vine bătrânețea aia care îl rablagește pe om și, dacă n-avem pace și bucurie și nădejde de mântuire în noi înșine, n-avem nimic. Și dacă n-ai nimic sfânt în tine după 30 sau 50 sau 70 de ani de Preoție, atunci ești o catastrofă ecologică, o hiroshimă inexprimabilă.
Să nu fie nimeni în situația asta! Nimeni niciodată!…Ci, dimpotrivă, să ne bucurăm cu toții, în pacea inimii și în liniștea conștiinței noastre, cea luminată de Dumnezeu, de Dumnezeul mântuirii noastre! Și, rugându-ne mereu Preacuratei Stăpâne și tuturor Îngerilor și Sfinților Lui, să ne dorim să fim veșnic împreună cu ei. Căci a fi împreună cu membrii Împărăției lui Dumnezeu înseamnă a fi cu Dumnezeu în mod veșnic. Amin!
[1] Începută la 14. 55, în zi de vineri, pe 6 august 2021. Soare, 28 de grade, vânt de 13 km/ h.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug06.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem.
[5] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug07.html. [6] Ibidem. [7] Ibidem.
[8] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug09.html.
[9] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem.
[14] Holladay Hebrew Lexicon, 6. 330, apud BW 10.
[15] Cf. http://archives.nd.edu/cgi-bin/wordz.pl?keyword=virgo.