Ioan Slavici și tradiția literară [3]

Relația cu trecutul literar nu se rezumă – ziceam –, așadar, la aspectul moralizator al prozei slaviciene. Dar putem foarte bine considera această înclinație spre moralizare ca un reflex literar vechi, ubicuu în scrierile cronicarilor noștri[1].  Iar pentru cei care se declară sceptici, putem indica, în romanul lui Slavici, urmele lecturilor din textele vechi. Spre exemplu, capitolul al VI-lea începe cu această reflecție a autorului:

„Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale”…[2].

Metafora aceasta, a norocului cu aripi și fără picioare, care nu umblă, ci zboară, e străveche, nu-i aparține lui Slavici. Cel mai probabil, el a citit-o în poemul Viiața lumii al lui Miron Costin:

„Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul,
Anii nu pot aduce ce aduce ceasul.
Numai mâni și cu aripi, și picioare n-are,
Să nu poată sta într-un loc niciodinioare”[3].

Un alt exemplu îl constituie următoarea afirmație: „Gândul omenesc străbate într-o singură clipă și timpul, și depărtările”…[4]. Ea poate să nu rețină atenția cititorului neinteresat de veche literatură românească, dar elogiul minții e o temă binecunoscută a scrierilor noastre vechi[5]. O sinteză binevenită a acestei concepții găsim în prefața Triodului din 1798:

„Cum că iubirea de înțelepciune și de multă știință iaste la om un dar al dumnezeieștii providenții, vederat se cunoaște. Și aceasta au pus aripi minții omenești ca să zboare până la sfera cea cu mulțime de stele, și o au invitat ca să iscodească mărimea luminătorilor, câtățimea stelelor celor nerătăcitoare și pre cea cu puțin nu- măr însoțire a planitelor, și starea lor, ținerea, orânduiala, depărtarea, mișcările, încungiurările, întocmirea și frumusețea lor, i-au descoperit pre un pol la amiazănoapte și pre altul la amiazăzi; i-au arătat întoarcerile soarelui, pre cea de vară și pre cea de iarnă. Însă cu toate acestea nu s-au îndestulat mintea omenească, ci pogorându-se de la cele de sus au orânduit pământului cu însemnare brâne, delnițe, vârste, lățimi, lungimi și alte măsuri asemenea, au deosebit felurimile sadurilor, soiurile dobitoacelor, cât pământ iaste lăcuit și cât nelăcuit, râuri, iazere, mări și ochianuri. Acestași minte iarăși cufundându-se cu o iscodire neliniștită până și în așternutul mării, pătrunzând și cele mai dinlăuntru sânuri ale pământului, acolo adecă au aflat pre cât au putut feliurimea celor înotătoare, nașterea lor, creșterea și înmulțirea. Iar aici au scormonit atâte metaluri, și au scos la iveală atâtea visterii, încât au deschis nenumărate negoațe și au împistrit cele patru părți ale lumii cu tot felul de podoabe. N-au obosit nici acia, au zburat iarăși în văzduh ca un vultur”[6]… etc.

Slavici a formulat pe scurt, dar sursa e recognoscibilă.

O altă sentință împrumutată de la bătrânii cronicari (pe care Slavici o pune pe seama Marei) e aceasta:

„Banul, draga mamii – urmă ea – banul e mare putere, el deschide toate ușile și strică toate legile”…[7].

Aici Slavici se apropie și mai mult de exprimarea aforistică a lui Miron Costin:

„…ce nu lucrează în lume avuția. Banii răscolesc împărățiile și mari cetăți le surupă [surpă], cum să dzice cu un cuvânt leșesc: Sula de aur zidiul pătrunde”[8].

Miron Costin relata, în cronica sa (Letopisețul Țării Moldovei), despre motivele trădării și uciderii lui Mihai Viteazul. Slavici adaptează pentru vremea sa cuvintele cronicarului, însă nu e greu de remarcat identitatea cugetărilor.

Înaintea lui Slavici, Cantemir remarca și el acest pasaj din cronica lui Costin: „sula de aur zidurile pătrunde și lăcomiia își vinde neamul și moșiia”[9].


[1] Am făcut câteva trimiteri, în trecut, la astfel de pasaje:

https://www.teologiepentruazi.ro/2017/06/06/expresii-cu-substrat-biblic-la-grigore-ureche/;
https://www.teologiepentruazi.ro/2017/06/02/citate-din-sfanta-scriptura-la-grigore-ureche-miron-costin-si-ion-neculce/;
https://www.teologiepentruazi.ro/2017/06/21/cugetari-duhovnicesti-ale-lui-miron-costin-1/;
https://www.teologiepentruazi.ro/2017/06/24/cugetari-duhovnicesti-ale-lui-miron-costin-2/.

[2] Ioan Slavici, Mara, op. cit., p. 48.

[3] Miron Costin, Opere, ediție de P. P. Panaitescu, ESPLA, 1958, p. 321.

[4] Ioan Slavici, Mara, op. cit., p. 84.

[5] A se vedea articolul meu de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2010/08/24/mistica-si-ratiune-2/.

[6] Cf. Alexandru Duțu, Coordonate ale culturii românești în secolul XVIII (1700-1821), EPL, București, 1968, p. 190-191.

[7] Ioan Slavici, Mara, op. cit., p. 242.

[8] Miron Costin, Opere, ed. cit., p. 56.

[9] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Ed. Minerva, București, 1997, p. 104.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *