Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [28]
Și dacă Icosul al VIII-lea era alcătuit din catrene, Icosul al IX-lea este compus din terține, variație ce reprezintă o noutate interesantă în structura unui acatist:
Bucură-te, nevoitor neîncetat
care te-ai închinat și ai lucrat
după predania numelui minunat!
Bucură-te, Filocalie trăită,
cu măiestria numelui moștenită,
dintru măreața sfințenie aghiorită!
Bucură-te, cântărețule din lăută,
în zicerea numelui neîncăpută,
prea muzicala rugăciune tăcută!
Bucură-te, murmur de alint
al numelui celui de har gângurit,
ca o porumbiță cu aripi de argint!
Bucură-te, avânt al descătușării,
cu numele în stăruința repetării,
ca o mare litanie a îmbrățișării!
Bucură-te, minte drept-slujitoare
în meșteșugita numelui chemare,
dintru rugăciunea inimii sfințitoare!
Bucură-te, adânc însetat
de îmbătarea mirului vărsat
dintru năstrapa numelui preacurat!
Bucură-te, lărgime a desfătării,
cu numele lipit răsuflării,
precum leagănul de talaz al mării!
Bucură-te, harnic deslușitor
întru suirile de lăuntric Tabor,
spre schimbarea la față a tuturor!
Bucură-te, pace săltătoare a numelui de slavă
cu adiere mângâietoare
dintru răsunătoarea sufletească dumbravă!
Bucură-te, Sfinte Părinte Calinic,
dumnezeiesc Arhiereu și Avvă!
Fericitul Daniile a zugrăvit, așadar, aici, icoana rugătorului isihast, a celui ce se roagă preponderent cu rugăciunea inimii, care cheamă în permanență numele Domnului Iisus Hristos.
În Icosul al X-lea, o altă virtute a Sfântului Ierarh Calinic este pusă în evidență: aceea de cititor asiduu al Sfintei Scripturi, cugetător adânc și tâlcuitor al ei. Prin citirea ei, zice Fericitul Daniil,
chipul cel stăpânesc al Domnului ai văzut,
și ochiul tău heruvicesc aevea L-a păscut.
Fă-ne să aflăm și noi, Sfinte, minunea aceasta a vederii
Și-n Scripturi s-aflăm Viața de sub zăvoarele tăcerii,
Ca-n valea lui Iosafat, oasele slovei să-nvieze
Și-ndreptățită, inima noastră ție să-ți psalmodieze:
Bucurăte, rob preasfânt al citaniei,
dar al seraficei înțelepciuni! [etc.]
Remarcăm imaginile poetice îndrăznețe, care pot fi caracterizate a fi, cu egală întemeiere, atât tradiționale, cât și moderne. Observăm, de asemenea, însemnătatea cu totul deosebită pe care Fericitul Daniil o acordă citirii Sfintei Scripturi, care nu e nicidecum o îndeletnicire facultativă în rândul ortodocșilor, așa cum cred unii. Dar, în același timp, autorul nostru exprimă concepția ortodoxă și atunci când spune că, fără luminarea lui Dumnezeu, cuvintele Sfintei Scripturi stau „sub zăvoarele tăcerii” și că Hristos prinde chip, cu adevărat, din Scripturi, numai în sufletul celui care, prin lecturi, rugăciuni și asceză neîncetată, capătă „ochi heruvicesc” care paște pe pajiștea cuvintelor Domnului.
Fără harul lui Dumnezeu, chiar dacă sunt cuvinte dumnezeiești, pentru cei orbi și mândri adevăratul înțeles al Scripturilor rămâne întunecat, iar cuvintele sunt moarte, motiv pentru care și Fericitul Daniil se roagă ca, prin rugăciunea Sfântului Calinic, „ca-n valea lui Iosafat, oasele slovei să-nvieze” – o imagine foarte puternică, pentru că, prin aceasta, înțelegem că aceste cuvinte sunt cu totul uscate și risipite, fără nicio putere de viață în ele, dacă harul lui Dumnezeu nu le dăruie trupurile înțelesurilor și nu le face vii, cu adevărat, în ochii duhovnicești ai celor care citesc. Adică întruparea înțelesurilor Scripturii, învierea cuvintelor moarte scrise pe pagini reprezintă o adevărată și uluitoare minune a lui Dumnezeu și nu e deloc așa cum afirmă protestanții și neoprotestanții: oricine ia Biblia în mână și citește o înțelege, fără să aibă nevoie de tâlcuire duhovnicească.