Predică la Duminica a X-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

Împăratul Irodis [Ἡρῴδης] „s-a jurat ei [ὤμοσεν αὐτῇ]” [Mc. 6, 23, BYZ], dansatoarei, care se numea Salomi [Σαλώμη][2]. Și jurământul lui a fost acesta: „Orice ai să-mi ceri mie [Ὃ ἐάν με αἰτήσῃς], [eu] îți voi da ție [δώσω σοί], până la jumătate [din] împărăția mea [ἕως ἡμίσους τῆς βασιλείας μου]” [Mc. 6, 23, BYZ].

Însă jurământul lui a fost cu totul și cu totul necugetat. Căci el a făcut făgăduința la beție, sub impresia de moment a dansului ei desfrânat, fata putând cere tot felul de orori. Și a cerut, la sfatul mamei sale, un lucru odios: martirizarea Sfântului Ioannis Botezătorul [Mc. 6, 24]!…

Dacă dansul fetei ar fi fost ceva „bun”, el nu ar fi întunecat mintea împăratului și nu l-ar fi îndemnat să facă o asemenea făgăduință prostească. Dar pentru că dansul a fost păcătos, făgăduința Împăratului a fost și mai păcătoasă, iar rezultatul a fost catastrofal de păcătos. Căci Sfântul Ioannis Botezătorul, cel plin de curăție și de sfințenie, a fost martirizat prin tăierea capului „în temniță [ἐν τῇ φυλακῇ]” [Mc. 6, 28, BYZ], în temnița unde fusese închis. Și temnița era „în cetatea Sevasti [Σεβαστή], în Samaria”[3].

Așa arată, într-o fotografie recentă[4], locul unde a fost martirizat Sfântul Ioannis Botezătorul: e o grotă cu pereții „scorojiți și afumați”[5], pentru că zona e locuită de musulmani[6].

Și când necredincioșii dețin Locurile Sfinte ale Bisericii, ele se degradează sau devin sursă de venit pentru ei. Căci profită de evlavia noastră, de venirea noastră acolo, pentru a ne închina.

Însă n-ar fi fost jurământul lui Irodis, dacă n-ar fi fost beția! Bărbații, la beție, fac multe fărădelegi, spun multe hule, se degradează mult. Și dacă apar și femeile în zona beției și, mai ales, cele desfrânate, relele sunt și mai mari. Pentru că au îndrăzneala păcătoasă de a vorbi și de a trece la fapte desfrânate. Beția le dă libertatea rea a fărădelegii. Le dă curajul păcătos de a face rele. Și se ajunge la situația unei satanizări în masă, la păcătuirea în comun, la cea care strică toată viața socială.

Căci astfel se explică apetența oamenilor păcătoși pentru violența de grup: trăiesc atunci o lipire a demonilor de ei, care îi fac să se înfrățească pentru a face rele. Ei nu își pot explica entuziasmul drăcesc care îi cuprinde deodată, unirea lor pentru rele, dar îl trăiesc din plin. E nevoie să te dezlipești de demoni, adică să te curățești de patimi, pentru ca să înțelegi cum se formează și cum acționează un grup de oameni satanizat, adică aflat sub influența demonilor.

Că e vorba de cluburi de noapte, de baruri, de terenuri sportive, de petreceri de tot felul, când oamenii doresc să facă excese de mâncare, de băutură, de dans sau de împreunări sexuale, demonii îi ajută imediat să se grupeze. Și se grupează oamenii care au aceleași patimi și care abia așteptau un prilej pentru a se da în stambă. Deși nu se cunosc sau nu se cunosc prea bine, păcătoșii își vorbesc din priviri, din mișcările trupului, din modul cum se îmbracă, cum vorbesc, cum dansează. A fi de lume, a fi lumesc, are diverse ecusoane, după cum și a fi duhovnicesc are diverse însemne. Și e o prăpastie între cei lumești și cei duhovnicești în materie de obiceiuri și atitudini, încât e ușor să îi departajezi.

Pentru că a fi lumesc nu înseamnă numai a ieși în oraș, a intra într-un bar sau a fi invitat la o nuntă, ci înseamnă a avea întreaga mentalitate a omului păcătos, la care el ține cu dinții, cât și la toate patimile de rușine. Pentru că omului lumesc îi plac glumele lui porcoase, îi place să fie nesimțit, să se descurce, să fie slugarnic, să fie mereu cu dracul în gură, dar nu suportă să audă lucruri înțelepte, să se roage, nu suportă postul, nu suportă cuviința, nu suportă să îi vorbești de renunțarea la patimi, nu suportă evlavia dumnezeiască. Și de aceea, chiar dacă intră, de nevoie, în vreo adunare bisericească, omul lumesc pleacă cu gândurile lui, fără să îl mustre conștiința pentru că e un impostor. Pentru că el iubește pământescul, trecătorul, viața fără conștiință, viața trăită oricum, viața care îl strică interior continuu.

Bineînțeles, omul duhovnicesc e la polul opus! Cunoscând câtă stricare interioară i-a adus viața păcătoasă, omul pocăit și înduhovnicit iubește curăția, evlavia, cumințenia, făcând toate după conștiința lui luminată de Dumnezeu. Căci a înțeles din plin că păcatul nu te face frumos, nu te umple de noblețe, de umanitate, ci de Iad. Pentru că orice păcat nepocăit și nespovedit ne duce în Iad. Dar viața cu Dumnezeu e marea și singura împlinire a omului, cel care e cu Dumnezeu având tot lucrul cel bun, curat și sfânt în viața lui.

– Ce-au câștigat mama și fiica, cerând pe disc capul Sfântului Ioannis Botezătorul [Mc. 6, 25]?

– Iadul!

– Ce-a câștigat împăratul, respectându-și jurământul cel păcătos?

– Același Iad veșnic! Pentru că atunci când te juri în mod păcătos și când îți împlinești păcatul făgăduit, nu faci un lucru bun, ci un lucru vrednic de Iad. De aceea, iubiții mei, pentru toate păcatele noastre trebuie să ne pocăim și pe toate trebuie să le spovedim cu durere, ca să luăm iertarea lui Dumnezeu pentru ele. Pentru că numai astfel vom fi liberi interior și plini de slava lui Dumnezeu, înțelegând și văzând și trăindu-le pe cele ale lui Dumnezeu, care ne împlinesc în mod deplin.

Anul bisericesc de față se termină pe 31 august și aceasta e ultima duminică din anul bisericesc 2020-2021. De la 1 septembrie 2021 începem anul bisericesc 2021-2022, care reprezintă viitorul nostru. Pentru că noi nu putem să sărim nicio zi și nicio oră din viața noastră, ci trebuie să trăim fiecare zi de la un capăt la celălalt al ei. De aceea, trebuie să umplem fiecare zi a noastră cu un conținut creștin, adică cu binele mântuirii noastre. Și ca să trăim creștinește, trebuie să învățăm acest lucru de la Sfinții lui Dumnezeu. Și pentru ca să învățăm de la ei, noi trebuie să îi citim și să îi audiem și să îi urmăm în viața lor cu Dumnezeu. Pentru că au enorm de multe lucruri să ne spună, iar noi avem marea binecuvântare de a ne schimba pe fiecare zi în bine cu ajutorul lor.

Cărțile teologice din biblioteca din casă, din biblioteca din computer și din biblioteca din telefon ne vor schimba în mod radical viața, dacă o trăim ca pe o continuă înviere din morți. Viața Bisericii e pentru oameni înviați și pentru oameni care au nevoie de înviere. Cu toții avem nevoie de o continuă înviere din morți, adică de o continuă ieșire din moartea păcatului. Și ori de câte ori ne pocăim și ieșim din păcatele noastre, noi înviem din morți dimpreună cu Domnul, cu Cel care ne scoate pe noi din Iad.

Însă, în comparație cu cei care cred că viața noastră este „un experiment”, în care noi trebuie să fim „urmăriți” și „manipulați” non stop, viața noastră este sub ochii lui Dumnezeu. Nicio unealtă umană nu poate să ne vadă atât de profund și de iubitor ca Dumnezeu. Pentru că El nu doar ne vede, ci ne îmbrățișează mereu cu slava Lui și ne întărește continuu în viața noastră cu El. Așa că Judecata Lui cea veșnică nu este făcută pe bază de lucruri parțiale, pe bază de presupuneri, ci pe o cunoaștere abisală a întregii istorii și a fiecărui om în parte. El are răspunsul la toate întrebările noastre formulate sau neformulate de către noi. El știe totul ca-n palmă și, cu toate acestea, nu ne strică cheful. Căci, dacă ne-ar strica cheful la orice păcat pe care noi l-am face, n-am mai face nimic în viața noastră de frica pedepsei Lui.

Însă, lăsarea noastră în pace nu înseamnă neobservarea noastră! Înmulțirea răului, a fărădelegilor noastre nu înseamnă că El doarme, ci că El așteaptă! Și așteaptă ca păcatele noastre nepocăite să dea peste margini…Iar dacă am citi Dumnezeiasca Scriptură și Viețile Sfinților cu evlavia și cu înțelepciunea mântuirii, am vedea cum arată pedepsele lui Dumnezeu. Pentru că El, când pedepsește, pedepsește în multă mânie și urgie.

În al 2-lea volum al Dogmaticii mele[7], sintetizând teologia Psalmilor în ceea ce privește mânia și urgia lui Dumnezeu, spuneam: „Domnul locuiește în cer sau în ceruri [Ps. 2, 4; 10, 4; 13, 2; 17, 14; 23, 13; 72, 25; 101, 20; 113, 11; 122, 1; 138, 8; 148, 1, cf. LXX], în[tru] cele înalte [112, 5], întru cei preaînalți [148, 1], dar El este de față și în Iad [138, 8]. El este prezent și la marginile mării [138, 9-10]. Și El va râde și îi va batjocori pe cei care I se împotrivesc Lui [2, 4; 36, 13]. Domnul vorbește în urgia și în mânia Lui și îi tulbură pe cei care Îi stau împotrivă [2, 5; 17, 15; 20, 10], căci pe ei „îi va mânca focul” [20, 10].

Despre urgia Lui a se vedea și la 1, 12; 6, 2; 7, 7; 9, 25; 17, 8-9; 17, 16; 20, 10; 26, 9; 29, 6; 37, 2; 37, 4; 58, 14; 68, 25; 73, 1; 75, 8; 77, 21; 77, 31; 77, 38; 77, 49; 77, 50; 77, 58; 78, 5; 78, 6; 82, 16; 84, 4**; 84, 6**; 87, 17; 88, 47; 89, 7; 89, 11; 94, 11; 101, 11; 105, 23; 109, 5, iar despre mânia Lui la 1, 12; 6, 2; 29, 6; 37, 2; 73, 1; 77, 38; 77, 49; 84, 5; 87, 8, 89, 7; 89, 11; 94, 10; 101, 11; 105,32. Găsim însă și sintagma mânia urgiei lui Dumnezeu la 68, 25 și la 77, 49. La 84, 4: urgia mâniei Lui, dar și faptul că El a urgisit mânia Lui peste oile pășunii Sale, peste poporul Lui [73, 1; 105, 40]. Căci El întărește mânia Lui peste noi [87, 8] și aprinde ca focul urgia Lui [88, 47]. Și ne sfârșim în urgia Lui [89, 7; 89, 9], datorită puterii urgiei Lui [89, 11], și în mânia Lui ne tulburăm [89, 7]. Urgia Domnului ne face să pierim din calea cea dreaptă [2, 12]. Iar mânia Lui se aprinde în grabă [2, 12]. Și când urgia Lui se aprinde asupra noastră, atunci este „ziua urgiei Lui [ἡμέρᾳ ὀργῆς Αὐτοῦ]” [109, 5].

Însă El Își întoarce de multe ori mânia Lui [77, 38; 84, 5; 84, 7] și nu aprinde toată urgia Lui [77, 38]. Căci nu până întru sfârșit Se va urgisi și nici întru veac Se va mânia [102, 9]. Dar Își varsă urgia Lui peste neamurile care nu Îl cunosc și peste împărățiile care nu cheamă numele Său [78, 6]”[8]. Și toate acestea despre mânia și urgia Lui, ca reacție a Sa la păcatele noastre, sunt spuse numai într-o carte a Scripturii!…

Pentru că El este foarte serios și foarte clar în toate cuvintele Sale. Și atunci când vorbește parabolic sau umbros, Dumnezeu e foarte clar, e categoric. Pentru că oamenii duhovnicești înțeleg mesajul Său cel plin de adevăr și de grijă părintească pentru noi, și se pătrund mult de toate cuvintele Sale.

De aceea, Dumnezeu e plin de iubire, de grijă și de atenție față de noi, dar El e plin și de mânie și de urgie față de noi atunci când păcătuim, iar pedepsele Lui, cele pentru păcatele noastre nepocăite, zguduie toată ființa noastră. Și dacă vrem să avem o imagine reală despre Dumnezeu, atunci trebuie să punem la un loc tot ceea ce Dumnezeu ne-a revelat și ne revelează despre Sine prin Sfinții Săi, pentru că toate acestea sunt însușirile Lui cele veșnice.

Iar grija mea teologică, în Dogmatica pe care o scriu, e aceea de a fi atent la orice afirmație a lui Dumnezeu despre Sine Însuși. Pentru că numai El ne poate vorbi cu adevărat despre Sine Însuși. Și ceea ce El ne mărturisește despre Sine, în diverse contexte și în diverse secole, este teologia Lui cea revelată. E teologia care ne mântuie pe noi, dacă ne-o asumăm cu totul în viața noastră.

Timpul vieții noastre trebuie umplut cu revelarea Lui în viața noastră, cu bogăția cea mare a cunoașterii Sale celei dumnezeiești. Iar dacă am luat fiecare text al Scripturii sau al Sfinților ca pe o mâncare fundamentală pentru noi, atunci cu acestea ne-am hrăni toată ziua. Pentru că Dumnezeu ni Se descoperă la tot pasul în Slujbele și în Cărțile Bisericii, în oameni, în animale, în păsări, în toată creația Lui. Fiecare amănunt al creației și al istoriei sunt o fereastră spre El. Toate ale Lui vorbesc despre El. Trebuie numai să ascultăm, să privim, să contemplăm cele din fața noastră. Pentru că așa ne vom umple de idei, de sentimente, de fapte sfinte, de viața Lui cea tainică.

Iubiții mei, timpul este anticamera veșniciei. Însă nu e o anticameră pasivă, ci activă. Pentru că noi nu așteptăm veșnicia stând cu mâinile în sân, ci nevoindu-ne zilnic pentru mântuirea noastră. Această aflare a noastră continuă în lucrare caracterizează viața creștină. Slujbele și rugăciunile și nevoințele noastre nu se termină, pentru că nici viața noastră nu se termină. Căci noi așteptăm să ne înveșnicim relația cu Dumnezeu, pe care am început-o la Botez. Și ne-o vom înveșnici, când, prin moarte, ca printr-o ușă de veselie, vom intra în Împărăția lui Dumnezeu, cea care e așteptarea și bucuria și împlinirea noastră cea veșnică.

De aceea, nu ne odihnim niciodată în iubirea noastră pentru Dumnezeu, pentru că El este Cel care ne odihnește pe noi pururea. Nu ne odihnim, nu luăm concediu de la viața noastră creștină, nu o întrerupem niciodată, pentru că fiecare zi e o bucurie dumnezeiască împreună cu Dumnezeu. Și la această bucurie îi chemăm pe toți oamenii, pe cei de aproape și pe cei de departe, pentru că aici, în Biserica lui Dumnezeu, e împlinirea tuturor.

Vă doresc multă sănătate, pace, bucurie și împlinire în noul an bisericesc! Dumnezeu să ne ajute pe fiecare în parte spre tot lucrul cel bun! Căci numai El ne poate ajuta și călăuzi pe calea mântuirii, fiind mereu cu noi și povățuindu-ne în mod tainic în fiecare clipă. Amin!


[1] Începută la 16. 59, în zi de miercuri, pe 25 august 2021. Soare, 31 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Salomeea.

[3] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/08/28/predica-la-taierea-capului-sfantului-ioannis-botezatorul-2019/.

[4] Inclusă în articolul: Mariana Borloveanu, Popas la locul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în rev. Lumea credinței, 3 august 2017, cf. https://lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/37329-2/popas-la-locul-taierii-capului-sfantului-ioan-botezatorul/. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2), Teologie pentru azi, București, 2019, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/12/23/teologia-dogmatica-ortodoxa-vol-2/. [8] Idem, p. 5-6.

2 comentarii la „Predică la Duminica a X-a după Cincizecime [2021]”

    1. Dumnezeu să vă bucure și să vă lumineze spre tot lucrul cel bun, Doamnă Daria! Vă mulțumesc frumos pentru rugăciune!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *