Psalmul al 94-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Veniți cu toții împreună
să ne facem voie bună
și să ne bucurăm cu Domnul
și să-I strigăm, cu tot omul.

Căci Dumnezeu ne este și Mântuitor
și să-L rugăm cu credință și dor!
Să întâmpinăm sfânta Lui față
cu rugă și cu mărturisire spre viață!

Și cu psalmii de cântări
să-i strigăm, cu glasuri mari!
Că mare Domn este Domnul
Și-mpărat peste tot omul.
Și din hotarele toate
I se-nchină țări nenumărate.

Căci lumea este-ntr-a Lui mână,
cu pământul și cu toate de care e plină.
Și munții cu dealurile-nalte
sub cuvântul Lui sunt plecate.

Și marea cu înalte valuri
a Lui este, și cu maluri.
Și-i de mâna Lui lucrată
toată latura uscată.

Veniți să-I cântăm cu jale,
să ne ierte din greșale.
Înaintea Lui să ne strângem
și înghenunchiați să plângem,

căci El cu sfânta Lui mână
ne-a făcut pe noi din tină.
Sfinția Sa ne e Domnul
și suntem ai Lui, tot omul,
și, din turma-I, oi iubite,
de mâna Lui socotite.

Pentru-aceea, voi, tot omul,
de veți auzi pe Domnul
grăindu-vă cu blândețe,
să lăsați inimi semețe!

Și să nu stați cu mânie,
cum ați făcut în pustie,
când Mi-ați făcut Mie ispită,
să-Mi aflați firea cea sfântă,
ca părinții voștri tari la cerbice
ispitind la izvor rece.

Ispitiră și văzură,
și-n credință nu stătură.
Patruzeci de ani cu tărie
le-am arătat a Mea milă,

până ce-am urât acea rudă
de i-am lăsat să umble-n trudă,
după inima lor semeață,
rătăcind fără povață.

Căci ei nu au vrut să meargă
în calea Mea, să-nțeleagă.
Pentru-aceea Mi-am dat cuvântul
și-Mi voi ține jurământul:

„Țara Mea să nu o vadă,
dacă nu au vrut să creadă!”.

Psalmul al 93-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 37-92]

Dar Tu, Doamne, le știi pe toate,
gândurile mulțimilor neroade,
că sunt strâmbe și deșarte
și-i vei pedepsi cu moarte.

Ferice va fi de omul
pe care-l va certa Domnul
și-i va da har de va-nțelege
să-I cunoască sfânta lege.

Iar la zilele cele cumplite
să poată să ia aminte,
până când se va săpa groapa
păcătosului cu sapa.

Căci Domnul nu va lăsa-n luptă
poporul Său din țara sfântă.
De El nu va fi străină
moștenirea Lui bătrână.

Până se va-ntoarce Adevărul
pe tron, să-Și judece poporul,
și lângă El, la dreapta,
Drepții-și vor lua plata.

Cine-i va ține departe
pe vicleni, să-i putem bate?
Sau cine va ieși în față
cu mine, fără de greață,
peste cei fără de lege,
să-i războim până-i vom șterge?

Că de nu mi-ar ține partea Domnul,
mult rău mi-ar face mie omul
și, cu inimă amară,
m-ar sorbi Iadul din țară.

Dar când văd că strâmb îmi calcă
piciorul meu, să m-abată,
mila Ta, Doamne, mi-ajută
la durerea mea cea multă.

Și-n inimă mângâiere
mi-ești, Doamne, fără scădere,
sufletu-mi de-mi veselești
și jalea mi-o potolești.

De scaunul celor nedrepți Ți-e greață
și să nu-i cruți în a lor viață:
să-mpletească greu de ură
și să dea rea-nvățătură[1].

Vânătoarea-și vor întinde
și pe Cel Drept Îl vor prinde,
ca sângele cel fără vină,
să-l dea pe mână străină,
judecând cu fățărnicie,
să-l verse ca mărturie.

Ci Tu, Doamne, fără-mpiedicare,
să-mi fii sufletului meu scăpare
și să-mi fii degrab și sprijinire,
Doamne,-n vreme grea de-mpotrivire.

Și le vei da, Doamne, plată
dup-a lor fără-de-lege faptă
și dup-a lor viclenie
îi vei pierde, să nu se mai știe.


[1] Să fie pildă despre ce se întâmplă cu oamenii răi, cum îi pedepsește Dumnezeu.

Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [27]

În Condacul al VIIlea, Fericitul Daniil consideră că însăși esența monahismului este „lucrare spre Vederea cea față către față”, ceea ce mulți uită, din păcate, văzând Mănăstirea numai ca loc de retragere din vânzoleala lumii, de reculegere, de viață liturgică mai regulată și mai liniștită în comparație cu cea îngăduită de existența ca mirean. Și acestea sunt de dorit, dar nu aceasta ar trebui să constituie idealul vieții monahale, pentru că el este mult mai înalt și greu de atins.

Atât monahul, cât și Preotul, este cel „chemat la rudenia Iubirii,/ negrăita înrudire a dăruirii/ cu iubirea cea răstignită a lui Dumnezeu”.

Despre Sfântul Calinic afirmă: „Noianul blândețelor și asprimea bărbătească/ în inima ta milostivă s-au cumpănit”, fiind „cârja cea cârmuitoare cu asprimi de blândețe ce ne ocrotesc” (Icosul al VIIlea).

Metafora patristică a Soarelui-Dumnezeu care luminează înăuntru și face sufletul străveziu și strălucitor este formulată astfel de autorul nostru, în Condacul al VIII-lea: „Oglinda minții, în Domnul sprijinindu-se,/ te-ai luminat în sinea ta de necrezut,/ așa precum cleștarul în sinea sa privindu-se/ se licărește plin de soarele văzut”.

În Icosul al VIII-lea, Fericitul Daniil scoate în evidență câteva din marile virtuți ale Sfântului Calinic, între care și sărăcia, în versuri remarcabile, din care reproduc mai jos câteva strofe:

Pomenire de har prea dumnezeiască
a fost toată viața ta pământească,
un sărac al săracilor în sacos de arhiereu,
adevărată slugă a slugilor lui Dumnezeu.

Te-ai făcut nevoiașilor cârma și anghira,
râvnind pe urmele marelui Ierarh din Mira,
dăruindu-te pe tine, dăruind ce-ai avut,
prefăcând în aur ceresc aurul cel de lut.

Pentru aceasta și noi în uimită descoperire
ne bine-veselim de a ta proslăvire:

Bucură-te, săracule în duh arhieresc,
care te-ai lipsit de cele dulci și drepte
și te-ai dat iară, pentru cele înțelepte,
lut în mâna marelui Dumnezeu!

Bucură-te, slugă euharistică,
fiindcă mila preotului e Liturghia
și aprinderea laudei, pravoslavia,
frumusețea mistică!

Bucură-te, cel ce ai lovit împietrirea
ca să țâșnească bune izvoare,
apele virtuților izbăvitoare,
dar mai ales milostivirea!

Bucură-te, al durerilor sprijin neînșelat,
care, cu toate alaiurile de slăbănogi,
de orbi, de schilozi și de ologi,
ai flămânzit și însetat!

Bucură-te, dărnicia ce singură se împarte,
hrană, aur și vorbă curată,
dar mai ales fiindcă inima ți-a fost dată
palmelor sfioase și sparte!

Bucură-te, gură de mărgăritar,
care-n chenar de bună rostire
ți-ai adus pârga roadelor de gândire,
ca pe o milostenie de har!

Bucură-te, de Dumnezeu cuvântător,
care te-ai adus Gândului lin
și te-ai făcut ție însuți străin,
numai din pornirea sfântului dor! [Etc.]

Fericitul Daniil e printre foarte puținii pe care îi putem auzi spunând, în vremurile noastre, faptul că „pârga roadelor de gândire” e „o milostenie de har”.

În Condacul și Icosul al IX-lea, Sfântul Calinic este din nou lăudat pentru viețuirea sa isihastă și este invocat ca învățător al celor care doresc să deprindă rugăciunea neîncetată: „Ritor al Împărăției Cerurilor te-ai dovedit/ că pe dumnezeiasca predanie atonită ți-ai însușit./ Și meșter al trăirilor isihaste ai ajuns,/ întru știința numelui de mărire al lui Iisus./ Pe care și noi te rugăm a ne-o învăța,/ ca să binecuvântîm, Sfinte, pomenirea ta”.

Psalmul al 93-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-36]

Dumnezeu e, în judecata Sa,
Domn ce nu caută la fața ta,
ci El înaintea tuturor îndrăznește
de-i ceartă și-i pedepsește.

Ridică-Te, Doamne Sfinte,
cu judecată, ca înainte,
și celor mândri dă-le plată
după judecata Ta dreaptă!

De ce-i lași pe nedrepți fără lanțuri,
să facă celor buni necazuri,
de grăiesc fără sfială
și-și scot nedreptatea-n fală?

Cei ce iubesc a fi nepace
și vorbesc de rău când le place,
cu poporul Tău se ceartă
și țara Ta o pradă.

Văduvei și sărmanului
le-au luat pâinea traiului.
Pe cei străini din țară
i-au omorât cu ocară.

Și și-au zis că nu îi vede
Domnul, din tronu-n care șade,
nici nu va lua aminte
Dumnezeu, ca înainte.

Dar voi de seamă să băgați,
voi, oamenii ce m-ascultați,
iar nebunii să-nțeleagă,
s-ajungă cu mintea-ntreagă!

Cel ce-a pus în urechi auzul
și-n rotundul ochiului văzul,
nu are să audă și să vadă
pe fiecare om, ce gând îl poartă?

Cel ce pedepsește popoare,
oare nu va face cercetare?
El este Cel ce ceartă și-nvață,
ca omul să aibă minte în viață.

Iezechiil, cap. 16, 11-23, cf. LXX

11. Și te-am împodobit pe tine [cu] podoabă [καὶ ἐκόσμησά σε κόσμῳ] și am pus brățări împrejurul mâinilor tale [καὶ περιέθηκα ψέλια περὶ τὰς χεῖράς σου] și colier împrejurul gâtului tău [καὶ κάθεμα περὶ τὸν τράχηλόν σου].

12. Și ți-am dat cercel împrejurul nasului tău [καὶ ἔδωκα ἐνώτιον περὶ τὸν μυκτῆρά σου] și cerceluși în urechile tale [καὶ τροχίσκους ἐπὶ τὰ ὦτά σου] și cunună de laudă pe capul tău [καὶ στέφανον καυχήσεως ἐπὶ τὴν κεφαλήν σου].

13. Și ai fost împodobită [cu] aur și [cu] argint, iar acoperămintele tale [sunt] cele de vison și cele de văl și cele felurite. Făină fină de grâu [σεμίδαλιν] și ulei și miere ai mâncat și te-ai făcut frumoasă foarte [καὶ ἐγένου καλὴ σφόδρα].

14. Și a ieșit numele tău în[tre] neamuri prin frumusețea ta [καὶ ἐξῆλθέν σου ὄνομα ἐν τοῖς ἔθνεσιν ἐν τῷ κάλλει σου][1], pentru că desăvârșită era în buna-cuviință [διότι συντετελεσμένον ἦν ἐν εὐπρεπείᾳ], în frumusețea [în/ pe] care am rânduit-o în[tru] tine [ἐν τῇ ὡραιότητι ᾗ ἔταξα ἐπὶ σέ], zice Domnul.

15. Și nădăjduiseși în[tru] frumusețea ta [καὶ ἐπεποίθεις ἐν τῷ κάλλει σου] și ai curvit în[tru] numele tău [καὶ ἐπόρνευσας ἐπὶ τῷ ὀνόματί σου] și ți-ai vărsat curvia ta în toată trecătoarea care nu va fi [καὶ ἐξέχεας τὴν πορνείαν σου ἐπὶ πάντα πάροδον ὃ οὐκ ἔσται].

16. Și ai luat din veșmintele tale și ți-ai făcut ție idolii cei cusuți [εἴδωλα ῥαπτὰ] și ai curvit pe[ste] ei [καὶ ἐξεπόρνευσας ἐπ᾽ αὐτά]. Și nu ai să intri [καὶ οὐ μὴ εἰσέλθῃς] și nici nu are să se facă [οὐδὲ μὴ γένηται].

17. Și ai luat vasele laudei tale, din aurul Meu și din argintul Meu, din care ți-am dat ție, și ți-ai făcut ție chipurile cele bărbătești [καὶ ἐποίησας σεαυτῇ εἰκόνας ἀρσενικὰς] și ai curvit cu ele [καὶ ἐξεπόρνευσας ἐν αὐταῖς].

18. Și ai luat îmbrăcămintea cea felurită a ta [și] te-ai învăluit [cu] ele, iar uleiul Meu și tămâia Mea le-ai pus înaintea feței lor[2].

19. Iar [cu] pâinile Mele, pe care ți le-am dat ție, [și cu] făină fină de grâu și [cu] ulei și [cu] miere te-am hrănit pe tine, dar [tu] ai pus acestea înaintea feței lor[3]întru miros de bună mireasmă [εἰς ὀσμὴν εὐωδίας] și s-a făcut [așa], zice Domnul.

20. Și i-ai luat pe fiii tăi și pe fiicele tale, pe care i-ai născut, și i-ai jertfit pe ei lor[4] spre cheltuire[5]. [Căci tu] ca cei mici[6] ai curvit [ὡς μικρὰ ἐξεπόρνευσας].

21. Și i-ai înjunghiat pe copiii tăi și i-ai dat pe ei[7], când [a fost] a abate de la tine răul prin ei [ἐν τῷ ἀποτροπιάζεσθαί σε ἐν αὐτοῖς][8].

22. [Dar] aceasta[9] [e] mai mult decât toată curvia ta [τοῦτο παρὰ πᾶσαν τὴν πορνείαν σου]. Și nu ți-ai adus aminte de zilele prunciei tale, când erai goală și nerușinându-te, și amestecată cu sângele tău ai trăit [καὶ πεφυρμένη ἐν τῷ αἵματί σου ἔζησας].

23. Și s-a făcut după toate răutățile tale, zice Domnul.


[1] Ai fost cunoscută de alte popoare pentru frumusețea ta.

[2] Înaintea idolilor tăi.

[3] A idolilor.

[4] I-ai jertfit idolilor tăi.

[5] Spre a fi mistuiți de foc.

[6] Ca cei tineri cu vârsta, care sunt dornici să aibă experiențe sexuale.

[7] I-ai dat pe ei idolilor.

[8] Pentru că acesta era fundamentul credinței idolatre: se considera în mod fals că jertfele umane îi vor scăpa de rele.

[9] Înjunghierea copiilor.

1 3 4 5