Psalmul al 102-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Bine zi de Domnul, suflete al meu,
și toate cele din lăuntrul meu!
Și până ce ești pe lume,
fericește-I sfântul nume!
Sufletul meu, zi de Domnul
cuvânt bun, către tot omul,
și să nu-I uiți binele
ce ți-a făcut, milele!
Că te-a spălat de păcate,
ți-a dat multă sănătate
și ades ți-a dat de știre,
te-a scăpat de la pieire!
Și ți-a trimis și cunună,
milă cu dar împreună!
Și ți-a dat cu cei buni parte,
ce-ai poftit, din bunătate!
Ca vulturul te va înnoi,
de vei fi tânăr, ca-n prima zi,
Domnul care face milă
și judecată celor ce-ndură.
Domnul, calea Sa cea sfântă
ne-a arătat, spre izbândă,
punând pe Moisis povață,
să ne poarte spre viață,
să nu ne-abatem din cale,
din voia Sfinției Sale.
Milostiv și-ndurat e Domnul,
că rabdă-ndelung pe tot omul,
și cu mila Sa cea mare
ne ferește de certare!
Nu ne ține-n veci mânie,
pentru păcate, cu urgie,
nici nu ne face după vină,
s-avem pedeapsă deplină,
ca pentru greșeli și păcate,
să ne dea după dreptate.
Pe cât stă cerul departe
de pământ, de se desparte,
pe atât Și-a pus și Domnul
mila Sa peste tot omul,
peste cei ce sunt cu teamă
de-L iubesc fără de seamăn.
Cât este de îndepărtat
Răsăritul de Scăpătat,
tot pe-atât El a-ndepărtat
păcatul, să ne fie iertat.
Și ca tatălui căruia i-e milă
de fiii săi, când ei suferă,
așa Se îndură Domnul
și se milostivește de tot omul.
Căci Singur ne știe lucrătura,
din ce ne este croită făptura:
știe că suntem din țărână
făcuți, de sfânta Sa mână.
De ne-ar fi zilele multe
ca iarba, tot ar fi scurte.
Omul: ca floarea de câmp ce trece
de soare și de vânt rece.
Că duh a trecut prin el ca un vânt
și nu va mai fi pe pământ.
I se destramă sorocul,
de nu i se mai vede locul.
Iar mila Ta cea mare
stă în veci pe tron de soare,
peste cei ce fac voia Ta,
mângâindu-i pururea.
Și sfânta Ta dreptate
le va fi cu bunătate,
căci ei cu fiii și nepoții,
vor fi feriți de rău, cu toții.
Că Ți-au păzit jurământul,
Ți-au ținut întreg cuvântul.
Căci Tu, Doamne, Dumnezeu[le] Sfinte,
ești pe tron de vremuri multe,
cu Împărăție așezată
în cer, și prealuminată.
Binecuvântați, cu tot sfatul,
Îngerii Lui, pe Împăratul,
cei puternici spre-ntâmpinare,
ce-I sunteți sub ascultare!
Dați-I binecuvântare,
Oștirile Lui, fără-ncetare,
cei ce slujiți fără trudă
voia Domnului cea sfântă!
Binecuvântați pe Domnul,
pretutindenea, tot omul!
Iar tu, sărmanul meu suflet,
să-I mulțumești cu-ntregul cuget!
Dă-I lauda ce se cuvine
lui Dumnezeu din tine[1]!
[1] Domnului care este în noi, după cum El însuși ne-a spus, că Împărăția Sa este în noi și că va veni și Își va face locaș în cei ce Îl iubesc pe El.