Psalmul al 102-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Bine zi de Domnul, suflete al meu,
și toate cele din lăuntrul meu!
Și până ce ești pe lume,
fericește-I sfântul nume!

Sufletul meu, zi de Domnul
cuvânt bun, către tot omul,
și să nu-I uiți binele
ce ți-a făcut, milele!

Că te-a spălat de păcate,
ți-a dat multă sănătate
și ades ți-a dat de știre,
te-a scăpat de la pieire!

Și ți-a trimis și cunună,
milă cu dar împreună!
Și ți-a dat cu cei buni parte,
ce-ai poftit, din bunătate!

Ca vulturul te va înnoi,
de vei fi tânăr, ca-n prima zi,
Domnul care face milă
și judecată celor ce-ndură.

Domnul, calea Sa cea sfântă
ne-a arătat, spre izbândă,
punând pe Moisis povață,
să ne poarte spre viață,
să nu ne-abatem din cale,
din voia Sfinției Sale.

Milostiv și-ndurat e Domnul,
că rabdă-ndelung pe tot omul,
și cu mila Sa cea mare
ne ferește de certare!

Nu ne ține-n veci mânie,
pentru păcate, cu urgie,
nici nu ne face după vină,
s-avem pedeapsă deplină,
ca pentru greșeli și păcate,
să ne dea după dreptate.

Pe cât stă cerul departe
de pământ, de se desparte,
pe atât Și-a pus și Domnul
mila Sa peste tot omul,
peste cei ce sunt cu teamă
de-L iubesc fără de seamăn.

Cât este de îndepărtat
Răsăritul de Scăpătat,
tot pe-atât El a-ndepărtat
păcatul, să ne fie iertat.

Și ca tatălui căruia i-e milă
de fiii săi, când ei suferă,
așa Se îndură Domnul
și se milostivește de tot omul.

Căci Singur ne știe lucrătura,
din ce ne este croită făptura:
știe că suntem din țărână
făcuți, de sfânta Sa mână.

De ne-ar fi zilele multe
ca iarba, tot ar fi scurte.
Omul: ca floarea de câmp ce trece
de soare și de vânt rece.

Că duh a trecut prin el ca un vânt
și nu va mai fi pe pământ.
I se destramă sorocul,
de nu i se mai vede locul.

Iar mila Ta cea mare
stă în veci pe tron de soare,
peste cei ce fac voia Ta,
mângâindu-i pururea.

Și sfânta Ta dreptate
le va fi cu bunătate,
căci ei cu fiii și nepoții,
vor fi feriți de rău, cu toții.
Că Ți-au păzit jurământul,
Ți-au ținut întreg cuvântul.

Căci Tu, Doamne, Dumnezeu[le] Sfinte,
ești pe tron de vremuri multe,
cu Împărăție așezată
în cer, și prealuminată.

Binecuvântați, cu tot sfatul,
Îngerii Lui, pe Împăratul,
cei puternici spre-ntâmpinare,
ce-I sunteți sub ascultare!

Dați-I binecuvântare,
Oștirile Lui, fără-ncetare,
cei ce slujiți fără trudă
voia Domnului cea sfântă!
Binecuvântați pe Domnul,
pretutindenea, tot omul!

Iar tu, sărmanul meu suflet,
să-I mulțumești cu-ntregul cuget!
Dă-I lauda ce se cuvine
lui Dumnezeu din tine[1]!


[1] Domnului care este în noi, după cum El însuși ne-a spus, că Împărăția Sa este în noi și că va veni și Își va face locaș în cei ce Îl iubesc pe El.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *