Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-38]
Sufletul meu, binecuvântă
pe Dumnezeu, cu inimă trează,
și zi: Doamne, să trăiască
lauda Ta și să crească!
Tu Te-mbraci cu mărturie,
cu frumusețe și tărie,
Te-nveșmântezi cu lumină,
ca soarele-n zi senină.
Ai întins cerul ca o piele,
l-ai împodobit cu stele
și i-ai pus deasupra ape,
țintuindu-l să nu scape.
Norii Tu Ți i-ai pus scară,
ca să Te pogori în țară.
Caii Tăi sunt iuți ca vântul,
de merg unde Ți-e cuvântul.
Și ca gândul merg de tare
Îngerii Tăi, cei călare!
Pedestrimea Ta ca focul
merge, strălucind cu totul.
Tu-ntemeiezi cu cuvântul,
de stă nemutat pământul.
Tu i-ai dat, mai înainte,
abisul de-mbrăcăminte
și stă gata să Te-asculte,
trecând apa peste munte.
Dar de sfânta Ta poruncă
va fugi din deal la luncă,
căci va curge-nfricoșată,
de glasul Tău detunată.
Și munții și dealuri-nalte
se ivesc, și șesuri late,
pe locurile unde-s urzite.
Și apelor făcute mai-nainte
Tu le-ai pus hotare iară,
peste ele să nu sară,
ci să-Ți asculte cuvântul,
să nu-mpresure pământul.