Praedicationes (vol. 17)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

p. 5: „nu mă interesează să cunosc enciclopedic, nu mă interesează să devin un computer de date – pentru asta avem harduri puternice în ziua de azi, cât și motoare de căutare specializate –, ci să înțeleg duhovnicește lucrurile pe care le citesc, le traduc, le aprofundez, le trăiesc”.

p. 20: „cine neagă sfințenia lui Dumnezeu, acela nu vede nicio frumusețe și nicio profunzime în oameni și în creația Lui, pentru că profunzimea întregii creații stă în slava lui Dumnezeu. Și trebuie să te umpli de slava Lui pentru ca să fii viu duhovnicește și pentru ca să vezi și să simți profunzimile abisale și duhovnicești ale creației lui Dumnezeu”.

p. 32: „Tocmai de aceea, contează mereu ceea ce facem azi, ceea ce facem acum, în clipa de față. Pentru că, oricât de sfinți am fost noi ieri, dacă nu mai suntem și azi, dacă nu mai suntem și acum, nu suntem deloc. Căci noi nu trăim din slava trecutului, ci a prezentului. Și slava prezentului e aceasta: că Dumnezeu e în noi prin slava Lui, pentru că noi ne mărturisim mereu Domnului, ca unii cu totul nevrednici de mila și de iubirea Sa de oameni”.

p. 42: „De aceea, nu banii ne aduc fericirea, nu sănătatea sau iubirea ne fac fericiți, nu relațiile sociale ne fac fericiți și împliniți, ci viața cu Dumnezeu și cu oamenii plăcuți Lui ne fac fericiți și împliniți cu adevărat. Pentru că toate cele ale vieții trupești vin după cele ale vieții duhovnicești, care sunt neapărate pentru a fi fericiți. Așa cum ne-a spus Domnul: «Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa [Ζητεῖτε δὲ πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ], iar toate celelalte vor fi adăugate vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]!» [Mt. 6, 33, BYZ].  Pentru că Domnul ni le făgăduiește aici pe cele ale vieții trupești, dacă, în primul rând, dorim să fim oameni duhovnicești”.

p. 48: „Împreuna slujire a ierarhiei Bisericii e paradigma fundamentală a societății noastre. Pentru că Episcopul nu este cineva care doar stă și dă indicații, ci slujește efectiv alături de ceilalți. Toți membrii ierarhiei bisericești transpiră la Slujbă și obosesc slujind, pentru că slujirea lor este efectivă, e reală, e cu toată ființa lor”.

p. 55: „minunea schimbării oamenilor, a pocăinței lor, e minunea pe care o produc cuvintele lui Dumnezeu propovăduite de Biserica Lui. Pentru că aceste cuvinte sunt pline de har și ele ajung la cei care au conștiința păcatelor lor și îi îndeamnă la viața cea veșnică. La bucuria cea veșnică cu Dumnezeu, cu Îngerii și cu Sfinții Lui”.

p. 82: „Iar Preoția, care e intimitate cu Dumnezeu în primul rând, coboară până la înțelegerea cea mai joasă a oamenilor, pentru ca să îi mântuie. Cum coboară? Prin ceea ce spui și faci în viața oamenilor spre binele lor! A venit o femeie ca să o dezleg de un blestem. Pentru ea era important doar acest lucru. Însă, pentru mine, era important să o spovedesc mai întâi. Și am început să o întreb diverse păcate și femeia mi-a mărturisit câteva lucruri importante, și astfel am putut să o și spovedesc, dar și să o dezleg de blestemul ei. Pentru că eu m-am gândit la un folos și mai profund, la folosul ei real, fapt pentru care am ajutat-o să se apropie de Dumnezeu prin mărturisirea ei. Și femeia a plecat liniștită și bucuroasă, pentru că s-a simțit împăcată cu Dumnezeu!”.

p. 89: „Noi nu trebuie să Îi mai explicăm lui Dumnezeu cum stau lucrurile, de ce nu ne simțim bine, cine ne-a făcut rău și de ce suntem noi triști, pentru că El știe deja totul. De aceea, când ne rugăm Lui, noi vorbim cu Cel care le știe deja pe toate, dar ne poate și ajuta în toate lucrurile. Așa că nu mai trebuie explicații, ci doar sinceritate, cererea cu sinceritate a iertării și a ajutorului Său”.

p. 150-151: „Însă Dumnezeu e pretutindeni în creația Sa prin slava Lui și El susține toate creaturile Sale întru existență. Pentru că El îi susține în existență pe Îngerii și pe Sfinții Lui, dar și pe demoni și pe oamenii păcătoși. Nimic nu poate să existe fără voia Lui și fără harul Său, fără întărirea și susținerea Lui continuă. Așa că El este în Rai și în Iad în același timp prin slava Lui, susținând pe toți întru existență, chiar dacă unii luptă continuu împotriva Lui. Însă iubirea necuprinsă și veșnică a lui Dumnezeu se vede tocmai în aceasta: că El îi ține în existență și pe vrăjmașii Lui, pe cei care I se împotrivesc continuu, neanulând existența lor, care e darul Său pentru ei”.

p. 151: „Așa că văpaia cea veșnică [Lc. 16, 24, BYZ], despre care dă mărturie bogatul nemilostiv și indiferent, ajuns în Iad, nu e materială, ci e spirituală! Căci nimic material nu poate să chinuie pentru veșnicie sufletul spiritual. Pentru că văpaia aceasta e slava lui Dumnezeu cea veșnică, pe care cei din Rai o simt ca pe mângâierea, hrana și veselia lor cea veșnică, pe când, cei din Iad, o resimt ca pe un foc care îi arde și îi chinuie veșnic”.

p. 208: „pe lângă Sfinții lui Dumnezeu, în Sfintele Icoane îi avem adesea și pe demoni, pe învățătorii tuturor răutăților, dar și pe cei care i-au urât și martirizat pe Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că iconografia Bisericii ne pune în față adevărul despre oameni și despre lumea noastră: există Sfinți mulți, dar și păcătoși mulți, iar noi desfigurăm masiv, în fiecare zi, creația lui Dumnezeu”.

p. 257: „triadologia Bisericii e temelia teologiei creștine și a mântuirii noastre. Învățătura despre Dumnezeu este izvorul întregii cunoașteri teologice și a întregii vieți ortodoxe. Căci numai Dumnezeu ne învață cele despre Sine și cele despre noi, iar noi numai împreună cu El ne putem curăți, lumina și sfinți viața noastră”.

p. 293-294: „Sfintele lor Moaște vorbesc despre sfințenia și teologia pe care ei le-au întrupat. Iar când întrupezi teologia cea sfântă a lui Dumnezeu, când ea este coloana vertebrală a vieții tale, atunci tu ești o lumină vie, rațională a Bisericii, pentru că învățătura ta e vie, e dumnezeiască și îi îndumnezeiește pe oameni”.

p. 333-334: „Și am făcut acest joc de cuvinte între χοῖρος și  ἰσχυρός, între porc și cel tare, pentru ca să amintesc faptul că sfințenia sună bine când nu o practici, dar vorbești despre ea, dar nu și când o trăiești. Când o trăiești, sfințenia e plină de singurătate din partea oamenilor, de bârfe, de neajutorare a ta, de excludere a ta, pe lângă asupririle tale din partea demonilor, pe când, dacă scrii despre ea fără să ai de-a face cu ea, poți publica mult și bine”.

p. 420: „Așadar, iubiții mei, dacă vă simțiți neînțeleși și neiubiți, marginalizați sau excluși de către oameni, Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu e cel care a învins toate acestea în ființa lui și e cel mai bun prieten al dumneavoastră! Dacă suferiți pe nedrept, dacă sunteți străpunși de boală, dacă singurătatea vă zdrobește, și el a cunoscut toate acestea! Și dacă vă veți rugați lui, el vă va alina durerile și bolile și singurătatea dumneavoastră”.

p. 490-491: „Și Sfântul Ioannis Hrisostomos ne spune că prima comunitate creștină, care a primit slava lui Dumnezeu la Cincizecime, a fost de 120 de persoane [Cf.  Sfântul Ioannis Hrisostomos, Comentariul la Faptele Apostolilor, Omilia a 4-a, cf. Traduceri patristice, vol. 3, traduceri și comentarii de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș și de Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2011, p. 146]. Adică toți cei credincioși Domnului, care crezuseră în El și care „erau toți împreună în același loc [ἦσαν ἅπαντες ὁμοθυμαδὸν ἐπὶ τὸ αὐτό]” [F. Ap. 2, 1, BYZ]. Și aceasta, cea puțină, a fost la început Biserica lui Dumnezeu! Dar cei umpluți de slava Lui au vestit voia lui Dumnezeu la tot mai mulți și astfel au extins, prin convertirile lor, Biserica la multe popoare. Căci din Biserica Ierusalimului au luat naștere și celelalte Biserici naționale”.

p. 518: „Iar Patriarhul Romei nu a fost niciodată în Biserică «capul» Bisericii, pentru că Capul Bisericii a fost, este și va fi Hristos Domnul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că Hristos nu are nevoie de un «înlocuitor» al său în persoana Papei, atâta timp cât El e Dumnezeul Cel viu, e Atotțiitorul întregii creații”.

p. 520: „dacă Sfinții români ar fi doar cei pe care i-am canonizat noi până acum, am fi foarte codași la sfințenie. Și asta în ciuda celor două milenii de viață creștină. Însă pământul românesc e plin de Sfinți ai lui Dumnezeu, numai că noi nu îi cunoaștem sau, dacă îi cunoaștem pe unii, nu ne grăbim să îi recunoaștem. Și nu îi cunoaștem pe mulți din Sfinții lui Dumnezeu, pentru că datele despre ei n-au ajuns până la noi. Sau pentru că nimeni nu i-a văzut pe mulți dintre ei cu adevărat și mărturia vieții lor s-a pierdut”.

p. 539: „Frumusețea reală țâșnește dinăuntru, din sufletul tău. Dar dacă nu ai frumusețe în tine însuți, dacă nu ai curăție și sfințenie, cum ai vrea să ai fața?!”.

p. 568: „Tocmai de aceea e atât de importantă teologia mistică a Bisericii: pentru că ea este experiența reală, punctuală, clipă de clipă, a îndumnezeirii noastre. Ea e descrierea drumului nostru spre mântuire și sfințenie. Pentru că teologia nu e «vorbărie», nu e «pierdere de vreme», ci viața cea mai curată și mai sfântă pe care omul o poate trăi pe pământ.  Și dacă îți asumi teologia mistică a Bisericii, adică drumul interior al curățirii de patimi, al luminării dumnezeiești și al îndumnezeirii personale în relația veșnică cu Dumnezeu, îți asumi viața în credință, viața cu Dumnezeu”.

p. 571: „Dumnezeule Cel Preaveșnic și plin de milostivire, mântuie cu mila Ta pe toți cei care m-au ajutat în viața și în Preoția mea! Ai milă de toți pentru care m-am rugat și mă rog! Fii preabun cu fiecare dintre noi și cu toată lumea Ta și cu toată făptura Ta! Căci nimeni nu poate să facă nimic fără Tine, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeul mântuirii noastre, Cel care ne mântui pe noi cu putere mare și preasfântă! Amin”.

2 comentarii la „Praedicationes (vol. 17)”

    1. Multă sănătate și împlinire, Domnule Andrei! Dumnezeu să vă călăuzească spre tot lucrul cel bun! Vă mulțumesc frumos pentru prietenie și rugăciune!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *