Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 39-78]
Tu trimiți ape în hăuri,
de curg printre munți râuri,
iar toate fiarele se-adapă
și le prisosește apă.
Pe asini, când le e sete,
Tu-i adapi fără scumpete.
Tu strângi păsările-n salbă,
la pârâu când vin să soarbă;
dintre pietre, de pe ramuri
se-aud cântece în valuri.
Tu trimiți rouă pe munte,
din ale Tale cămări multe,
și pe pământ trimiți ploaie,
de se satură-n puhoaie.
Și cu lucrul Tău sporește
tot pământul, de rodește.
Tu dai fânului să crească,
dobitoacelor să pască,
și crești pajiștea cea moale,
răsărind grâul în soare,
de-și culeg oamenii hrană,
să le fie și în iarnă.
Căci scot pita cu sudoare,
să mănânce la răcoare,
din pământ agonisită,
la porunca Ta cea sfântă.
Și le-ai dat vinul, să facă
veselie, să le placă,
cu ulei să-și netezească
fața, și să se-ntărească.
Cu pâinea cea de mâncare
să se facă omul tare.
Copacilor de pe câmpuri
le-ai dat rod în anotimpuri,
iar pe cedrii din Liban
Tu îi sădești an de an.
Acolo, vrăbii își vor face
cuiburi, și vor sta cu pace.
Căci le este rodionul[1]
adăpost, pus de la Domnul.
[1] Pomul care face rodii.