Predică la Duminica a XVIII-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor înseamnă tot ceea ce faci și spui spre folosul duhovnicesc, mântuitor al oamenilor. Pentru că a vesti tot timpul cuvântul lui Dumnezeu [τὸν λόγον τοῦ Θεου] [Lc. 5, 1, BYZ] înseamnă a fi văzut de ceilalți ca credincios al lui Dumnezeu, ca unul care Îl slujești pe El prin toată viața ta. De aceea, nu poți să termini Slujba la Biserică și, după Slujbă, să fii cu totul altul, să fii la polul opus slujirii tale eclesiale. Ci, când stai și slujești acolo, când pleci de la Biserică, când te manifești ca om social sau la tine în casă, tu ești un om religios, un om al propovăduirii, un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu prin tot ceea ce faci și spui.

Că sunt sau nu sunt cu veșminte preoțești pe mine, eu sunt același: Preotul lui Dumnezeu. Veșmintele nu mă fac „mai Preot”, ci indică cine sunt eu. Veșmintele preoțești mă arată a fi Preot în ochii celor care nu mă cunosc. Dar cei care mă cunosc, că sunt sau nu cu reverendă pe mine, ei îmi vorbesc ca unui Preot, pentru că ei știu că asta sunt, iar eu le vorbesc ca unor credincioși ai lui Dumnezeu, pentru că eu știu că asta sunt ei.

Veșmintele preoțești indică harul Preoției din mine, dar nu îl înlocuiește. Căci dacă veșmintele ar ține loc de harul Preoției, eu aș fi „un actor” al Preoției. Unul care ar teatraliza Preoția, fără să am de-a face cu ea. Asta apropo de actorii sau de neaveniții care, în mod blasfemic, se îmbracă în veșminte preoțești, pentru ca „să ridiculizeze” Preoția.

Însă Preoția nu poate fi ridiculizată dacă nu o ai! Doar tu, cel care o ai, care ești Preot, dar care îți bați joc de Preoția ta, poți să o ridiculizezi. Pentru că tu îți batjocorești sufletul tău, viața ta, Preoția pe care ai primit-o de la Dumnezeu, mântuirea ta. La fel îți bați joc de Botezul tău și de Căsătoria ta și de Monahismul tău, dacă îți uiți făgăduințele pe care tu le-ai făcut lui Dumnezeu și te comporți ca și când nu le-ai fi făcut.

Și am pus problema lipsei veșmintelor preoțești de pe tine în societate, care nu înseamnă și derobarea ta de Preoție, pentru ca să subliniez faptul că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu se face numai în Biserică, ci oriunde mă duc eu, Preotul lui Dumnezeu.

Plec de la Biserică, dar scriu online pentru întreaga Biserică. Cumpăr mâncare, mă bucur cu soția mea, mă odihnesc, pentru ca să scriu pentru întreaga Biserică. Cumpăr cărți, citesc cărți, scriu cărți pentru ca să fiu de folos întregii Biserici. Timpul vieții mele, toată viața mea, e o slujire a Bisericii, pentru că eu slujesc lui Dumnezeu și oamenilor tot timpul și nu doar 8 ore pe zi.

Dacă aș fi fost Preot „numai” la Biserică, dacă Preoția ar fi fost „un job banal” pentru mine, în care nu m-aș fi implicat mai deloc, aș fi sfârșit-o repede. De ce? Pentru că nu m-aș mai fi obosit toată ziua și toată noaptea cu slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Mă duceam orele alea la Biserică, mimam că sunt „credincios”, zâmbeam la toți „de bine”, nu enervam pe nimeni, nu stresam pe nimeni, pentru că, de fapt, nu m-ar fi interesat nimeni în niciun fel, îmi luam banii frumușel…și apoi mă ocupam cu afaceri sau cu distracții sau cu pierderea timpului! Căci dacă Preoția înseamnă doar hainele preoțești de pe tine și să pari „respectabil”, să ai Cruce lată pe piept și Parohie bună, bănoasă, atunci e totul facil și fără conștiință.

Numai că Preoția e o îmbrăcare cu totul în slava lui Dumnezeu, pentru ca să Îi slujește cu tot sufletul și cu totul trupul tău lui Dumnezeu. Ca să ajungi la Biserică trebuie să ai picioare bune, să ai mâini bune, să ai ochi buni, să ai sănătate bună. Trebuie să fii în putere, viguros, atent, zglobiu, șarmant, cu bunăvoință față de toți, cu poftă de slujire, cu poftă de predicare, cu râvnă sfântă pentru viața sfântă. Adică trebuie să mănânci bine, să bei bine, să de odinești bine, să ai o casă bună, o familie bună, pentru ca să fii propriu slujirii pe fiecare zi. Pentru că, după Liturghie, poți avea Botez, Nuntă, Înmormântare, Sfințire de casă. Trebuie să cădești, să predici, să mirui oamenii, să vorbești cu ei. Trebuie să reziști la Slujbă nedus la veceu, trebuie să ai stomac tare, trebuie să fii puternic în faptă și în cuvânt întotdeauna, pentru că oamenii asta vor, asta așteaptă de la tine.

Și ca să propovăduiești cuvântul lui Dumnezeu trebuie mai întâi de toate să te cunoască Dumnezeu și să te călăuzească în predicarea voii Lui. Și cum te cunoaște Dumnezeu? Din relația pe care o ai cu El! Din iubirea ta cea multă pentru El, din ascultarea Lui, din urmarea Lui în toate cele ale vieții tale. Pentru că tu, Preotul lui Dumnezeu, și în Biserică și pe stradă și la piață și în patul tău trebuie să Îi slujești Lui. Tu trebuie să fii și în pat și la masa de scris și pe stradă și în fața Sfintei Mese același. Pentru că, dacă nu ești același mereu, dacă nu ai o relație vie cu Dumnezeu tot timpul și oriunde, nu Îi slujești Lui.

Pentru că predicile mele pornesc de la ce citesc undeva, din ce îmi vine în minte pe când mănânc sau pe când merg pe stradă, dintr-un cuvânt al unui om, spus fără să înțeleagă importanța lui pentru mine, dintr-o luminare a lui Dumnezeu. Și ele se scriu și se continuă în mod organic, pentru că mă las condus de Dumnezeu spre voia Lui, atingând astfel subiecte, pe care nu mi le-aș fi propus niciodată de unul singur. Căci, de fapt, Dumnezeiasca Preoție înseamnă să trăiești cu Dumnezeu și să te lași condus de El tot timpul în ceea ce faci și spui, fără însă ca păcatele tale să însemne „o luminare” de la Dumnezeu. Păcatele tale sunt ale tale! Dar tot lucrul cel bun pe care îl faci ca credincios sau ca Preot e făcut cu Dumnezeu și sub călăuzirea Sa.

Însă propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu înseamnă doar cuvinte! Ci, mai întâi de cuvinte, trebuie să ai sfințenie, trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu, trebuie să ai experiența celor propovăduite. Pentru că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu e transmitere de experiență sfântă și nu oratorie deșănțată.

Predicatorialismul fără certitudinile sfințeniei e aidoma teatralizării poeziei și a teatrului. Poezia teatralizată sau teatrul teatralizat sunt antiartă. Pentru că poetul a scris poezia cu durere, cu sfâșiere lăuntrică, iar tu o reciți ca la școală, în mod inept, indiferent față de fiorul ei lăuntric. Sau piesa de teatru e o dramă și tu faci din ea o comedie răsuflată, pentru că interpretezi lucrurile ca și când n-ai știi că e vorba de durere, de chin, și nu de zâmbet.

Ce înseamnă predicatorialism anticreștin, adică o predică care n-are de-a face cu viața de sfințenie, dar „le știe pe toate”? Înseamnă o teatralizare a predicii, o batjocorire a ei, pentru că tu nu transmiți experiența îndumnezeirii oamenilor când predici, ci o mimare prostească a predicării. Căci predica adevărată are adevăr din destul, adevăr plin de pace și de bucurie, are înțelegere sfântă a textului sfânt, are vehemența binelui, a binelui pe care îl trăiești și de aceea te doare lipsa lui în Biserică și în societate, are neajustarea dogmelor la contexte, ci punerea lor în evidență cu credincioșie și cu simplitate, are râvna continuă de a îngloba cât mai mult și mai mult Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii în inima ascultătorilor ei.

Căci predica e ca omul care o rostește: ori e sfântă, autentică, ori e degeaba. Și predica degeaba e cea care nu transmite râvna mântuirii, care nu trezește pe nimeni, care nu enervează pe nimeni, care nu enervează nicio patimă, pentru că cel care vorbește a dat-o la pace cu patimile. Căci el, cel care vorbește, nu se luptă cu ele, cu patimile, cu nedreptățile, cu abuzurile, cu mistificările credinței și ale evlaviei, ci se ocupă cu nimic special.

Tocmai de aceea, Domnul propovăduia oamenilor, dar pe înțelesul lor scăzut. Căci El Se cobora mereu spre ei, spre popor. Dar când venea vorba de Sfinții lui Apostoli, pe care El îi dorea Teologi și au ajuns mari Sfinți Teologi ai Lui, avea exigențe maximale. Căci îi purta pe ei „întru adânc [εἰς τὸ βάθος]” [Lc. 5, 4, BYZ], întru adâncul vieții cu Dumnezeu, pentru ca acolo, în adâncul vederii și al cunoașterii lui Dumnezeu, ei să își lase plasele lor întru prindere [Ibidem]. Pentru că Teologii nu sunt cei care au citit cărți de teologie și le-au memorat, ci cei care și-au adâncit mereu mintea și inima lor prin asceza lor curățitoare de patimi, prin simțirile sfinte, prin luminările dumnezeiești și prin vederile dumnezeiești pe care le-au avut. Căci de aceea sunt Teologi, adică vorbitori de Dumnezeu, vorbitori la prima mână despre El: pentru că au primit direct de la El cunoașterea Lui vie, reală, copleșitoare și sfințitoare. Tu, cel care le citești opera, înveți de la ei. Dar ei au învățat toate de la Dumnezeu, pentru că El Însuși Și-a învățat pe Sfinții Lui Teologi cele ale Sale.

Ca să fii Teolog și Propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu trebuie să ai plase [τὰ δίκτυα] [Lc. 5, 4, BYZ] abisale. Omul, aidoma unui pește ultrarapid, se mișcă dintr-o parte în alta tot timpul ca să vadă tot ce e online, ca să vadă tot ce e în lume, ca să vadă peste tot ceea ce îl interesează pe el. Dar el, cel mai adesea, nu știe ce vrea cu adevărat! El caută, sărmanul, să vadă, să audă, să aibă, dar nu știe care e lucrul cel mai de preț: mântuirea lui. Și tu, Teologul lui Dumnezeu, trebuie să ai plase abisale, adică experiențe și cuvinte abisale, dumnezeiești, pentru ca să îl privești în ochi pe acest pește ultrarapid și să îl faci să rămână pironit locului. Căci adevărul lui Dumnezeu te scoate din fuga ta nebună și te face să rămâi locului, adică să înțelegi că adevărata ta viață începe de la El, de la legătura cu El pentru veșnicie.

Când Dumnezeu m-a oprit locului prin revelarea Lui, a puterii Sale, care i-a umplut de entuziasm dumnezeiesc pe cei care au murit pe străzi la Revoluția Română din decembrie 1989, El m-a oprit din graba mea spre nimic. Alergam spre nimic, pentru că nu îmi găseam liniștea în nimic. Dar când El mi-a arătat că poate să îi unească într-un gând pe atâția oameni și să îi facă în stare să moară pentru crezul lor bun, adică pentru libertate și pentru credință, atunci am rămas lipit de El, de viața cu El, care m-a făcut să nu mai rătăcesc în mod fundamental.

Iar mesajul convertirii îl poate da numai unul care a trăit-o. Și mesajul minunii, al curățirii de patimi, al luminării dumnezeiești, al vederii dumnezeiești îl poate da unul care le-a trăit, cu harul lui Dumnezeu, pe toate acestea. Căci dacă vorbești despre ce nu cunoști, vorbești fără convingere. Dar dacă vorbești despre ce cunoști, atunci vorbești despre ce ai văzut, despre ce ai trăit, despre ce este, pentru că și tu ai fost acolo.

Așadar, iubiții mei, Sfântul Apostol Petros, când și-a simțit păcătoșenia la modul abisal [Lc. 5, 8, BYZ], nu și-a simțit-o pentru că nu s-a întâmplat nimic, ci pentru că a conștientizat că în fața lui e Însuși Dumnezeu. Cel care i-a poruncit lui să prindă pește, după o noapte de trudă în zadar, ca o introducere la porunca de a paște oile Lui cele duhovnicești. S-a simțit mic, păcătos, fără putere, neînsemnat în fața Lui, pentru că așa se simte tot omul credincios și smerit, tot omul conștient de păcătoșenia și micimea lui. Căci dacă te crezi mare, important, de neînlocuit în infatuarea ta, nu te simți așa pentru că ești așa, ci pentru că te supraestimezi. Și cea mai mare boală a noastră e supraestimarea de sine.

Dar cei care au păcătuit primii sunt cei care te-au mințit că ești „mare”, că ești „genial”, că ești „steaua de pe cer”, când tu nu ai de-a face cu măreția reală. Și tu, avid de laude, avid de bani, avid de notorietate, te scalzi în buna părere despre tine însuți, însă viața și opera ta nu te ajută. Și nu te ajută, pentru că ești un șarlatan și nu „un genial”. Pentru că genialitatea are profunzime abisală, are durere multă, are sfâșiere, are trudă nesfârșită, și ea se vede peste tot în viața și în opera ta. Dar dacă nu se vede, e pentru că nu există.

Duminica asta nu vom sluji la Biserică, ci vom fi la Mănăstirea Pantocrator, după cum v-am anunțat pe Facebook. Dar vă purtăm în rugăciune și acolo, ca peste tot, pe dumneavoastră și întreaga umanitate, pentru că toți avem nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Amin!


[1] Începută la 10. 53, în zi de joi, pe 23 septembrie 2021. Soare și nori, 12 grade, vânt de 5 km/ h.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *