Al 45-lea poem din vol. Te iubesc nu se termină
O, cel mai bine e când ochii
care te iubesc și
mâinile care sunt
foarte atente cu tine
îți închid ochii!
Pentru că atunci
pleci în odihna ta
binecuvântând lacrimile lor.
Dar ce greu trebuie să fie
să trăiești despărțirea
de trupul tău
sub priviri indiferente,
reci,
sălbatice,
care te consideră
o povară.
Căci tu te duci,
dar ca un ochi întristat.
Tu te deschizi
spre Dumnezeu,
dar nu schimbi nimic
în duritatea pietrei.
Întotdeauna Dumnezeu
Se lovește de duritatea
inimii nepocăite,
flămânde de fărădelegi,
care se crede nemuritoare.
Și asta pentru că viața
e un flux continuu,
fără intermitențe.
Dar când vine clipa
ca și tu să pleci de aici
vei vedea că despărțirea
de trupul tău
e voia Lui și
că sufletul tău
va fi condus la Judecata Sa
cu putere îngerească.
Atunci vei avea nevoie
de priviri blânde,
iubitoare,
care să te poarte pe palme.