Vântul

Am înmormântat-o pe soare
și pe vânt.
Și soarele era zâmbetul
lui Dumnezeu,
iar vântul care clătina copacii
și arcuia crengile
era suflarea mâniei Lui.
Și vântul Lui n-a încetat
să frământe crengi încă verzi
și crengi goale,
pentru că ochii Lui au văzut
și mânia Lui
a rămas aprinsă,
ca pentru nedreptăți
strigătoare la cer,
pe care El nu le uită
chiar dacă noi vrem să le uităm.