Vântul

Am înmormântat-o pe soare
și pe vânt.
Și soarele era zâmbetul
lui Dumnezeu,
iar vântul care clătina copacii
și arcuia crengile
era suflarea mâniei Lui.
Și vântul Lui n-a încetat
să frământe crengi încă verzi
și crengi goale,
pentru că ochii Lui au văzut
și mânia Lui
a rămas aprinsă,
ca pentru nedreptăți
strigătoare la cer,
pe care El nu le uită
chiar dacă noi vrem să le uităm.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *