Predică la Duminica a XVIII-a după Cincizecime [2021]

Iubiții mei[1],

slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor înseamnă tot ceea ce faci și spui spre folosul duhovnicesc, mântuitor al oamenilor. Pentru că a vesti tot timpul cuvântul lui Dumnezeu [τὸν λόγον τοῦ Θεου] [Lc. 5, 1, BYZ] înseamnă a fi văzut de ceilalți ca credincios al lui Dumnezeu, ca unul care Îl slujești pe El prin toată viața ta. De aceea, nu poți să termini Slujba la Biserică și, după Slujbă, să fii cu totul altul, să fii la polul opus slujirii tale eclesiale. Ci, când stai și slujești acolo, când pleci de la Biserică, când te manifești ca om social sau la tine în casă, tu ești un om religios, un om al propovăduirii, un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu prin tot ceea ce faci și spui.

Că sunt sau nu sunt cu veșminte preoțești pe mine, eu sunt același: Preotul lui Dumnezeu. Veșmintele nu mă fac „mai Preot”, ci indică cine sunt eu. Veșmintele preoțești mă arată a fi Preot în ochii celor care nu mă cunosc. Dar cei care mă cunosc, că sunt sau nu cu reverendă pe mine, ei îmi vorbesc ca unui Preot, pentru că ei știu că asta sunt, iar eu le vorbesc ca unor credincioși ai lui Dumnezeu, pentru că eu știu că asta sunt ei.

Veșmintele preoțești indică harul Preoției din mine, dar nu îl înlocuiește. Căci dacă veșmintele ar ține loc de harul Preoției, eu aș fi „un actor” al Preoției. Unul care ar teatraliza Preoția, fără să am de-a face cu ea. Asta apropo de actorii sau de neaveniții care, în mod blasfemic, se îmbracă în veșminte preoțești, pentru ca „să ridiculizeze” Preoția.

Însă Preoția nu poate fi ridiculizată dacă nu o ai! Doar tu, cel care o ai, care ești Preot, dar care îți bați joc de Preoția ta, poți să o ridiculizezi. Pentru că tu îți batjocorești sufletul tău, viața ta, Preoția pe care ai primit-o de la Dumnezeu, mântuirea ta. La fel îți bați joc de Botezul tău și de Căsătoria ta și de Monahismul tău, dacă îți uiți făgăduințele pe care tu le-ai făcut lui Dumnezeu și te comporți ca și când nu le-ai fi făcut.

Și am pus problema lipsei veșmintelor preoțești de pe tine în societate, care nu înseamnă și derobarea ta de Preoție, pentru ca să subliniez faptul că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu se face numai în Biserică, ci oriunde mă duc eu, Preotul lui Dumnezeu.

Plec de la Biserică, dar scriu online pentru întreaga Biserică. Cumpăr mâncare, mă bucur cu soția mea, mă odihnesc, pentru ca să scriu pentru întreaga Biserică. Cumpăr cărți, citesc cărți, scriu cărți pentru ca să fiu de folos întregii Biserici. Timpul vieții mele, toată viața mea, e o slujire a Bisericii, pentru că eu slujesc lui Dumnezeu și oamenilor tot timpul și nu doar 8 ore pe zi.

Dacă aș fi fost Preot „numai” la Biserică, dacă Preoția ar fi fost „un job banal” pentru mine, în care nu m-aș fi implicat mai deloc, aș fi sfârșit-o repede. De ce? Pentru că nu m-aș mai fi obosit toată ziua și toată noaptea cu slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Mă duceam orele alea la Biserică, mimam că sunt „credincios”, zâmbeam la toți „de bine”, nu enervam pe nimeni, nu stresam pe nimeni, pentru că, de fapt, nu m-ar fi interesat nimeni în niciun fel, îmi luam banii frumușel…și apoi mă ocupam cu afaceri sau cu distracții sau cu pierderea timpului! Căci dacă Preoția înseamnă doar hainele preoțești de pe tine și să pari „respectabil”, să ai Cruce lată pe piept și Parohie bună, bănoasă, atunci e totul facil și fără conștiință.

Numai că Preoția e o îmbrăcare cu totul în slava lui Dumnezeu, pentru ca să Îi slujește cu tot sufletul și cu totul trupul tău lui Dumnezeu. Ca să ajungi la Biserică trebuie să ai picioare bune, să ai mâini bune, să ai ochi buni, să ai sănătate bună. Trebuie să fii în putere, viguros, atent, zglobiu, șarmant, cu bunăvoință față de toți, cu poftă de slujire, cu poftă de predicare, cu râvnă sfântă pentru viața sfântă. Adică trebuie să mănânci bine, să bei bine, să de odinești bine, să ai o casă bună, o familie bună, pentru ca să fii propriu slujirii pe fiecare zi. Pentru că, după Liturghie, poți avea Botez, Nuntă, Înmormântare, Sfințire de casă. Trebuie să cădești, să predici, să mirui oamenii, să vorbești cu ei. Trebuie să reziști la Slujbă nedus la veceu, trebuie să ai stomac tare, trebuie să fii puternic în faptă și în cuvânt întotdeauna, pentru că oamenii asta vor, asta așteaptă de la tine.

Și ca să propovăduiești cuvântul lui Dumnezeu trebuie mai întâi de toate să te cunoască Dumnezeu și să te călăuzească în predicarea voii Lui. Și cum te cunoaște Dumnezeu? Din relația pe care o ai cu El! Din iubirea ta cea multă pentru El, din ascultarea Lui, din urmarea Lui în toate cele ale vieții tale. Pentru că tu, Preotul lui Dumnezeu, și în Biserică și pe stradă și la piață și în patul tău trebuie să Îi slujești Lui. Tu trebuie să fii și în pat și la masa de scris și pe stradă și în fața Sfintei Mese același. Pentru că, dacă nu ești același mereu, dacă nu ai o relație vie cu Dumnezeu tot timpul și oriunde, nu Îi slujești Lui.

Pentru că predicile mele pornesc de la ce citesc undeva, din ce îmi vine în minte pe când mănânc sau pe când merg pe stradă, dintr-un cuvânt al unui om, spus fără să înțeleagă importanța lui pentru mine, dintr-o luminare a lui Dumnezeu. Și ele se scriu și se continuă în mod organic, pentru că mă las condus de Dumnezeu spre voia Lui, atingând astfel subiecte, pe care nu mi le-aș fi propus niciodată de unul singur. Căci, de fapt, Dumnezeiasca Preoție înseamnă să trăiești cu Dumnezeu și să te lași condus de El tot timpul în ceea ce faci și spui, fără însă ca păcatele tale să însemne „o luminare” de la Dumnezeu. Păcatele tale sunt ale tale! Dar tot lucrul cel bun pe care îl faci ca credincios sau ca Preot e făcut cu Dumnezeu și sub călăuzirea Sa.

Însă propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu înseamnă doar cuvinte! Ci, mai întâi de cuvinte, trebuie să ai sfințenie, trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu, trebuie să ai experiența celor propovăduite. Pentru că propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu e transmitere de experiență sfântă și nu oratorie deșănțată.

Predicatorialismul fără certitudinile sfințeniei e aidoma teatralizării poeziei și a teatrului. Poezia teatralizată sau teatrul teatralizat sunt antiartă. Pentru că poetul a scris poezia cu durere, cu sfâșiere lăuntrică, iar tu o reciți ca la școală, în mod inept, indiferent față de fiorul ei lăuntric. Sau piesa de teatru e o dramă și tu faci din ea o comedie răsuflată, pentru că interpretezi lucrurile ca și când n-ai știi că e vorba de durere, de chin, și nu de zâmbet.

Ce înseamnă predicatorialism anticreștin, adică o predică care n-are de-a face cu viața de sfințenie, dar „le știe pe toate”? Înseamnă o teatralizare a predicii, o batjocorire a ei, pentru că tu nu transmiți experiența îndumnezeirii oamenilor când predici, ci o mimare prostească a predicării. Căci predica adevărată are adevăr din destul, adevăr plin de pace și de bucurie, are înțelegere sfântă a textului sfânt, are vehemența binelui, a binelui pe care îl trăiești și de aceea te doare lipsa lui în Biserică și în societate, are neajustarea dogmelor la contexte, ci punerea lor în evidență cu credincioșie și cu simplitate, are râvna continuă de a îngloba cât mai mult și mai mult Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii în inima ascultătorilor ei.

Căci predica e ca omul care o rostește: ori e sfântă, autentică, ori e degeaba. Și predica degeaba e cea care nu transmite râvna mântuirii, care nu trezește pe nimeni, care nu enervează pe nimeni, care nu enervează nicio patimă, pentru că cel care vorbește a dat-o la pace cu patimile. Căci el, cel care vorbește, nu se luptă cu ele, cu patimile, cu nedreptățile, cu abuzurile, cu mistificările credinței și ale evlaviei, ci se ocupă cu nimic special.

Tocmai de aceea, Domnul propovăduia oamenilor, dar pe înțelesul lor scăzut. Căci El Se cobora mereu spre ei, spre popor. Dar când venea vorba de Sfinții lui Apostoli, pe care El îi dorea Teologi și au ajuns mari Sfinți Teologi ai Lui, avea exigențe maximale. Căci îi purta pe ei „întru adânc [εἰς τὸ βάθος]” [Lc. 5, 4, BYZ], întru adâncul vieții cu Dumnezeu, pentru ca acolo, în adâncul vederii și al cunoașterii lui Dumnezeu, ei să își lase plasele lor întru prindere [Ibidem]. Pentru că Teologii nu sunt cei care au citit cărți de teologie și le-au memorat, ci cei care și-au adâncit mereu mintea și inima lor prin asceza lor curățitoare de patimi, prin simțirile sfinte, prin luminările dumnezeiești și prin vederile dumnezeiești pe care le-au avut. Căci de aceea sunt Teologi, adică vorbitori de Dumnezeu, vorbitori la prima mână despre El: pentru că au primit direct de la El cunoașterea Lui vie, reală, copleșitoare și sfințitoare. Tu, cel care le citești opera, înveți de la ei. Dar ei au învățat toate de la Dumnezeu, pentru că El Însuși Și-a învățat pe Sfinții Lui Teologi cele ale Sale.

Ca să fii Teolog și Propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu trebuie să ai plase [τὰ δίκτυα] [Lc. 5, 4, BYZ] abisale. Omul, aidoma unui pește ultrarapid, se mișcă dintr-o parte în alta tot timpul ca să vadă tot ce e online, ca să vadă tot ce e în lume, ca să vadă peste tot ceea ce îl interesează pe el. Dar el, cel mai adesea, nu știe ce vrea cu adevărat! El caută, sărmanul, să vadă, să audă, să aibă, dar nu știe care e lucrul cel mai de preț: mântuirea lui. Și tu, Teologul lui Dumnezeu, trebuie să ai plase abisale, adică experiențe și cuvinte abisale, dumnezeiești, pentru ca să îl privești în ochi pe acest pește ultrarapid și să îl faci să rămână pironit locului. Căci adevărul lui Dumnezeu te scoate din fuga ta nebună și te face să rămâi locului, adică să înțelegi că adevărata ta viață începe de la El, de la legătura cu El pentru veșnicie.

Când Dumnezeu m-a oprit locului prin revelarea Lui, a puterii Sale, care i-a umplut de entuziasm dumnezeiesc pe cei care au murit pe străzi la Revoluția Română din decembrie 1989, El m-a oprit din graba mea spre nimic. Alergam spre nimic, pentru că nu îmi găseam liniștea în nimic. Dar când El mi-a arătat că poate să îi unească într-un gând pe atâția oameni și să îi facă în stare să moară pentru crezul lor bun, adică pentru libertate și pentru credință, atunci am rămas lipit de El, de viața cu El, care m-a făcut să nu mai rătăcesc în mod fundamental.

Iar mesajul convertirii îl poate da numai unul care a trăit-o. Și mesajul minunii, al curățirii de patimi, al luminării dumnezeiești, al vederii dumnezeiești îl poate da unul care le-a trăit, cu harul lui Dumnezeu, pe toate acestea. Căci dacă vorbești despre ce nu cunoști, vorbești fără convingere. Dar dacă vorbești despre ce cunoști, atunci vorbești despre ce ai văzut, despre ce ai trăit, despre ce este, pentru că și tu ai fost acolo.

Așadar, iubiții mei, Sfântul Apostol Petros, când și-a simțit păcătoșenia la modul abisal [Lc. 5, 8, BYZ], nu și-a simțit-o pentru că nu s-a întâmplat nimic, ci pentru că a conștientizat că în fața lui e Însuși Dumnezeu. Cel care i-a poruncit lui să prindă pește, după o noapte de trudă în zadar, ca o introducere la porunca de a paște oile Lui cele duhovnicești. S-a simțit mic, păcătos, fără putere, neînsemnat în fața Lui, pentru că așa se simte tot omul credincios și smerit, tot omul conștient de păcătoșenia și micimea lui. Căci dacă te crezi mare, important, de neînlocuit în infatuarea ta, nu te simți așa pentru că ești așa, ci pentru că te supraestimezi. Și cea mai mare boală a noastră e supraestimarea de sine.

Dar cei care au păcătuit primii sunt cei care te-au mințit că ești „mare”, că ești „genial”, că ești „steaua de pe cer”, când tu nu ai de-a face cu măreția reală. Și tu, avid de laude, avid de bani, avid de notorietate, te scalzi în buna părere despre tine însuți, însă viața și opera ta nu te ajută. Și nu te ajută, pentru că ești un șarlatan și nu „un genial”. Pentru că genialitatea are profunzime abisală, are durere multă, are sfâșiere, are trudă nesfârșită, și ea se vede peste tot în viața și în opera ta. Dar dacă nu se vede, e pentru că nu există.

Duminica asta nu vom sluji la Biserică, ci vom fi la Mănăstirea Pantocrator, după cum v-am anunțat pe Facebook. Dar vă purtăm în rugăciune și acolo, ca peste tot, pe dumneavoastră și întreaga umanitate, pentru că toți avem nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Amin!


[1] Începută la 10. 53, în zi de joi, pe 23 septembrie 2021. Soare și nori, 12 grade, vânt de 5 km/ h.

Iezechiil, cap. 20, 34-44, cf. LXX

34. Și vă voi scoate pe voi dintre popoare și vă voi primi pe voi din țări, [în] care ați fost risipiți în[tru] ele, cu mâna cea tare și cu brațul cel înalt și cu mânia [Mea cea] vărsată.

35. Și vă voi duce pe voi întru pustiul popoarelor [καὶ ἄξω ὑμᾶς εἰς τὴν ἔρημον τῶν λαῶν] și voi fi judecându-Mă către voi acolo față către față [καὶ διακριθήσομαι πρὸς ὑμᾶς ἐκεῖ πρόσωπον κατὰ πρόσω πον].

36. [Și în] ce chip am fost judecat [de] către părinții voștri în pustiul pământului Egiptosului, așa vă voi judeca [și Eu] pe voi, zice Domnul.

37. Și vă veți petrece voi viața sub toiagul Meu [καὶ διάξω ὑμᾶς ὑπὸ τὴν ῥάβδον Μου] și vă voi duce pe voi cu număr [καὶ εἰσάξω ὑμᾶς ἐν ἀριθμῷ].

38. Și îi voi alege dintre voi pe cei neevlavioși și pe cei căzuți [καὶ ἐκλέξω ἐξ ὑμῶν τοὺς ἀσεβεῖς καὶ τοὺς ἀφεστηκότας], pentru că din pribegia lor îi voi scoate pe ei, dar întru pământul lui Israil nu vor intra, și veți cunoaște că Eu [sunt] Domnul>».

39. Iar voi, casa lui Israil, acestea zice Domnul, Domnul: «Îndepărtați fiecare obiceiurile sale [voastre]! Iar, după acestea, [voi vedea] dacă voi nu Mă ascultați și [dacă] numele Meu cel sfânt nu-l veți mai spurca cu darurile voastre și cu obiceiurile voastre.

40. Pentru că pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt», zice Domnul, Domnul, «acolo Îmi vor sluji Mie toată casa lui Israil pururea și acolo îi voi primi și acolo voi cerceta pârgile voastre și pârgile afierosirilor voastre în[tru] toate sfințirile voastre.

41. În[tru] miros de bună mireasmă vă voi primi pe voi [ἐν ὀσμῇ εὐωδίας προσδέξομαι ὑμᾶς], când am să vă scot Eu pe voi dintre popoare, și [pentru] a vă primi pe voi din țările în[tru] care ați fost risipiți în[tru] ele și voi fi sfințit [atunci] în[tru] voi înaintea ochilor popoarelor [καὶ ἁγιασθήσομαι ἐν ὑμῖν κατ᾽ ὀφθαλμοὺς τῶν λαῶν].

42. Și veți cunoaște că Eu [sunt] Domnul, când am să vă duc Eu pe voi întru pământul lui Israil, întru pământul întru care am ridicat mâna Mea [ca] să-l dau pe el părinților voștri.

43. Și vă veți fi aducând aminte acolo de căile voastre și de obiceiurile voastre, în[tru] care vă spurcați în[tru] ele, și vă veți bate fețele voastre în[tru] toate răutățile voastre [καὶ κόψεσθε τὰ πρόσωπα ὑμῶν ἐν πᾶσαις ταῖς κακίαις ὑμῶν][1].

44. Și veți cunoaște că Eu [sunt] Domnul, când am să vă fac Eu vouă așa, pentru ca numele Meu să nu fie spurcat după căile voastre cele rele și după obiceiurile voastre cele stricate [καὶ κατὰ τὰ ἐπιτηδεύματα ὑμῶν τὰ διεφθαρμένα]»”, zice Domnul.


[1] Vă veți bate fețele voastre cu pocăință pentru toate păcatele pe care le-ați făcut.

Iezechiil, cap. 20, 25-33, cf. LXX

25. Iar Eu le-am dat lor[1] porunci [care] nu [sunt] cele bune [καὶ Ἐγὼ ἔδωκα αὐτοῖς προστάγματα οὐ καλὰ] și dreptăți în[tru] care nu vor trăi în[tru] ele [καὶ δικαιώματα ἐν οἷς οὐ ζήσονται ἐν αὐτοῖς].

26. Și îi voi pângări pe ei în[tru] darurile lor [καὶ μιανῶ αὐτοὺς ἐν τοῖς δόμασιν αὐτῶν], în trecerea Mea peste tot [cel] deschizând uterul [ἐν τῷ διαπορεύεσθαί Με πᾶν διανοῖγον μήτραν][2], pentru ca să-i nimicesc pe ei>».

27. Pentru aceasta, grăiește către casa lui Israil, fiule al omului! Și vei zice către ei: «Acestea zice Domnul: <Până la aceasta M-au urgisit pe Mine părinții voștri în[tru] fărădelegile lor, în[tru] care au căzut întru Mine [ἐν οἷς παρέπεσον εἰς Ἐμέ][3].

28. Și i-am dus pe ei întru pământul, [pentru] care am ridicat mâna Mea [ca] să li-l dau lor. Și au văzut tot dealul cel înalt și tot pomul cel umbros și au jertfit acolo dumnezeilor lor [καὶ ἔθυσαν ἐκεῖ τοῖς θεοῖς αὐτῶν] și au rânduit acolo miros de bună mireasmă [καὶ ἔταξαν ἐκεῖ ὀσμὴν εὐωδίας] și au turnat acolo jertfele de băutură ale lor [καὶ ἔσπεισαν ἐκεῖ σπονδὰς αὐτῶν].

29. Și am zis către ei: „Ce este Avama [Αβαμα], încât voi intrați acolo?”. Și au numit numele său Avama până în ziua de astăzi>».

30. Pentru aceasta, zi către casa lui Israil! «Acestea zice Domnul: <De [vreme ce] în fărădelegile părinților voștri voi vă pângăriți [εἰ ἐν ταῖς ἀνομίαις τῶν πατέρων ὑμῶν ὑμεῖς μιαίνεσθε] și dinapoia urâciunilor voastre voi curviți [καὶ ὀπίσω τῶν βδελυγμάτων αὐτῶν ὑμεῖς ἐκπορνεύετε]

31. și în[tru] pârgile darurilor voastre [καὶ ἐν ταῖς ἀπαρχαῖς τῶν δομάτων ὑμῶν], în afierosirile voastre [ἐν τοῖς ἀφορισμοῖς ὑμεῖς], vă spurcați în toate gândurile voastre până în ziua de astăzi [μιαίνεσθε ἐν πᾶσιν τοῖς ἐνθυμήμασιν ὑμῶν ἕως τῆς σήμερον ἡμέρας], și [atunci] Eu am să vă răspund vouă, casa lui Israil? Eu trăiesc, zice Domnul, dacă voi fi răspunzându-vă vouă și dacă se va sui în duhul vostru aceasta [καὶ εἰ ἀναβήσεται ἐπὶ τὸ πνεῦμα ὑμῶν τοῦτο].

32. Și nu va fi [în] ce chip voi ziceți: „Vom fi ca neamurile și ca semințiile pământului [pentru a] sluji lemnelor și pietrelor [ἐσόμεθα ὡς τὰ ἔθνη καὶ ὡς αἱ φυλαὶ τῆς γῆς τοῦ λατρεύειν ξύλοις καὶ λίθοις]”.

33. Pentru aceasta, Eu trăiesc, zice Domnul, [și] cu mâna cea tare și cu brațul cel înalt și cu mânie vărsată voi împărăți pe[ste] voi [καὶ ἐν θυμῷ κεχυμένῳ βασιλεύσω ἐφ᾽ ὑμᾶς].


[1] Drept pedeapsă pentru neascultarea lor.

[2] Mamei sale. Peste tot primul-născut al mamei sale.

[3] Au păcătuit întru Mine, pentru că au căzut în păcat din cauza luptei lor cu Mine.

Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 79-116]

Cerbilor le-ai dat să salte
pe munți și pe dealuri-nalte,
și iepurilor scăpare
le-ai dat s-aibă sub stânci, tare.

Luna ai făcut-o cu lumină,
să crească și să scadă fără vină,
iar soarele asfințește
sub pământ, când se-odihnește.

Din întuneric ai făcut noapte,
când ies fiarele toate:
lupii urlă și scrâșnesc,
când spre vânat se pregătesc,

să ceară și să primească
de la Domnul să-i hrănească.
Până când soarele răsare
și merg în ascunzătoare.

Iar omul, vesel la față,
se scoală de dimineață,
de lucrează până-n seară,
zi de iarnă și de vară.

Doamne Sfinte, pentru-aceea,
mărit să fii pururea
de toate lucrurile Tale,
ce le-ai făcut spre lauda Ta mare!

Pământul e plin de făpturile toate
pe care le-ai făcut minunate.
Și marea, cât e de lată
și largă și desfătată!

Întru ea-s vietăți multe,
care mari, care mărunte.
Peste fața abisului
trec corăbiile visului.

Acolo, când au o toană,
se joacă balaurii-n goană.
Și toate de la Tine așteaptă
să le dai hrană bogată,
să strângă și să culeagă
ce le-ai dat, cu voie largă.

Iezechiil, cap. 20, 13-24, cf. LXX

13. Și am zis către casa lui Israil în pustiu: „În[tru] poruncile Mele mergeți!”. Și nu au mers și dreptățile Mele le-au lepădat – pe care, [dacă] pe acestea le va face omul, și [atunci] va trăi prin ele –, iar sabaturile Mele le-au spurcat foarte. Și am zis [să] vărs mânia Mea asupra lor în pustiu [ca] să-i nimicesc cu totul pe ei.

14. Și am făcut [aceasta], pentru ca numele Meu să nu fie spurcat cu totul înaintea neamurilor, [dintre] care i-am scos pe ei de la ochii lor.

15. Iar Eu am ridicat mâna Mea asupra lor în pustiu [καὶ Ἐγὼ ἐξῆρα τὴν χεῖρά Μου ἐπ᾽ αὐτοὺς ἐν τῇ ἐρήμῳ], [pentru ca] să nu-i duc cu totul pe ei întru pământul pe care li l-am dat lor [τὸ παράπαν τοῦ μὴ εἰσαγαγεῖν αὐτοὺς εἰς τὴν γῆν ἣν ἔδωκα αὐτοῖς], pământ curgând lapte și miere. [Căci acesta] este fagurele de miere pe[ntru] tot pământul.

16. Pentru că dreptățile Mele le-au lepădat și în poruncile Mele nu au mers în[tru] ele și sabaturile Mele le spurcau și după gândurile inimilor lor mergeau [καὶ ὀπίσω τῶν ἐνθυμημάτων τῶν καρδιῶν αὐτῶν ἐπορεύοντο].

17. Dar i-a cruțat ochiul Meu pe ei [καὶ ἐφείσατο ὁ ὀφθαλμός Μου ἐπ᾽ αὐτοὺς], [pentru ca] să [nu] îi șterg pe ei [τοῦ ἐξαλεῖψαι αὐτοὺς], și nu i-am făcut pe ei spre sfârșire în pustiu.

18. Și am zis către copiii lor în pustiu: „În cele legiuite ale părinților voștri nu mergeți și dreptățile lor nu le păziți și cu obiceiurile lor nu aveți părtășie și nu vă pângăriți!

19. Eu [sunt] Domnul, Dumnezeul vostru [și] în poruncile Mele umblați și dreptățile Mele păziți-le și faceți-le pe ele!

20. Și sabaturile Mele sfințiți-le [καὶ τὰ σάββατά Μου ἁγιάζετε] și [ele] să fie întru semn între Mine și voi [pentru] a cunoaște [aceasta], pentru că Eu [sunt] Domnul, Dumnezeul vostru!”.

21. Și M-au amărât pe Mine și copiii lor: în poruncile Mele nu au mers și dreptățile Mele nu le-au păzit [pentru] a le face pe ele – pe care, [dacă] pe acestea le va face omul, și [atunci] va trăi prin ele –, și sabaturile Mele le-au spurcat. Și am zis [să] vărs mânia Mea asupra lor în pustiu, [pentru ca] să-i sfârșească urgia Mea pe ei [τοῦ συντελέσαι τὴν ὀργήν Μου ἐπ᾽ αὐτούς].

22. Și am făcut [aceasta], pentru ca numele Meu să nu fie spurcat cu totul înaintea neamurilor, [dintre] care i-am scos pe ei de la ochii lor.

23. Și am ridicat mâna Mea asupra lor în pustiu [ca] să-i risipesc pe ei în[tre] neamuri și să-i împrăștii pe ei prin țări,

24. pentru că dreptățile Mele nu le-au făcut și poruncile Mele le-au lepădat și sabaturile Mele le spurcau și după gândurile părinților lor erau ochii lor [καὶ ὀπίσω τῶν ἐνθυμημάτων τῶν πατέρων αὐτῶν ἦσαν οἱ ὀφθαλμοὶ αὐτῶν].

Psalmul al 103-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 39-78]

Tu trimiți ape în hăuri,
de curg printre munți râuri,
iar toate fiarele se-adapă
și le prisosește apă.
Pe asini, când le e sete,
Tu-i adapi fără scumpete.

Tu strângi păsările-n salbă,
la pârâu când vin să soarbă;
dintre pietre, de pe ramuri
se-aud cântece în valuri.

Tu trimiți rouă pe munte,
din ale Tale cămări multe,
și pe pământ trimiți ploaie,
de se satură-n puhoaie.
Și cu lucrul Tău sporește
tot pământul, de rodește.

Tu dai fânului să crească,
dobitoacelor să pască,
și crești pajiștea cea moale,
răsărind grâul în soare,
de-și culeg oamenii hrană,
să le fie și în iarnă.

Căci scot pita cu sudoare,
să mănânce la răcoare,
din pământ agonisită,
la porunca Ta cea sfântă.

Și le-ai dat vinul, să facă
veselie, să le placă,
cu ulei să-și netezească
fața, și să se-ntărească.
Cu pâinea cea de mâncare
să se facă omul tare.

Copacilor de pe câmpuri
le-ai dat rod în anotimpuri,
iar pe cedrii din Liban
Tu îi sădești an de an.

Acolo, vrăbii își vor face
cuiburi, și vor sta cu pace.
Căci le este rodionul[1]
adăpost, pus de la Domnul.


[1] Pomul care face rodii.

Praedicationes (vol. 17)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

p. 5: „nu mă interesează să cunosc enciclopedic, nu mă interesează să devin un computer de date – pentru asta avem harduri puternice în ziua de azi, cât și motoare de căutare specializate –, ci să înțeleg duhovnicește lucrurile pe care le citesc, le traduc, le aprofundez, le trăiesc”.

p. 20: „cine neagă sfințenia lui Dumnezeu, acela nu vede nicio frumusețe și nicio profunzime în oameni și în creația Lui, pentru că profunzimea întregii creații stă în slava lui Dumnezeu. Și trebuie să te umpli de slava Lui pentru ca să fii viu duhovnicește și pentru ca să vezi și să simți profunzimile abisale și duhovnicești ale creației lui Dumnezeu”.

p. 32: „Tocmai de aceea, contează mereu ceea ce facem azi, ceea ce facem acum, în clipa de față. Pentru că, oricât de sfinți am fost noi ieri, dacă nu mai suntem și azi, dacă nu mai suntem și acum, nu suntem deloc. Căci noi nu trăim din slava trecutului, ci a prezentului. Și slava prezentului e aceasta: că Dumnezeu e în noi prin slava Lui, pentru că noi ne mărturisim mereu Domnului, ca unii cu totul nevrednici de mila și de iubirea Sa de oameni”.

p. 42: „De aceea, nu banii ne aduc fericirea, nu sănătatea sau iubirea ne fac fericiți, nu relațiile sociale ne fac fericiți și împliniți, ci viața cu Dumnezeu și cu oamenii plăcuți Lui ne fac fericiți și împliniți cu adevărat. Pentru că toate cele ale vieții trupești vin după cele ale vieții duhovnicești, care sunt neapărate pentru a fi fericiți. Așa cum ne-a spus Domnul: «Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Sa [Ζητεῖτε δὲ πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ], iar toate celelalte vor fi adăugate vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]!» [Mt. 6, 33, BYZ].  Pentru că Domnul ni le făgăduiește aici pe cele ale vieții trupești, dacă, în primul rând, dorim să fim oameni duhovnicești”.

Read more

1 2 3 4 5