Arghezi. Poezia nupțială [2]

În altă poezie, cu titlul Haide, Arghezi o invită la o plimbare cu barca pe lac, printre „nuferi și stele”, ca odinioară Eminescu în poezia Lacul. Și tot ca în poezia lui Eminescu – romantismul persistă, la Arghezi, ca stare interioară, ca manifestare eternă a sufletului îndrăgostit – aventura se prelungește, în intenția poetului (pentru că ambele poeme exprimă un deziderat), dincolo de experiența imediată, extinzându-se spre explorarea nemărginitului cosmic, a „nevăzutului și neștiutului”:

Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul și neștiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Și te-ai lăsa primejdiei din barcă.

Și nu te-ai mai gândi la nimic,
Nici la petecul tău de viață mic.
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se lovește de nuferi și stele.

Experiența vagabondajului sentimental, plutind pe apele fericirii, o invocase anterior Eminescu, incluzând termenii sugestivi ai evaziunii în eternitate, lăsând în urmă universul terestru: „Lacul codrilor albastru/ Nuferi galbeni îl încarcă;/ Tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă. /…/ Să sărim în luntrea mică,/ Îngânați de glas de ape,/ Și să scap din mână cârma,/ Și lopețile să-mi scape; // Să plutim cuprinși de farmec/ Sub lumina blândei lune – / Vântu-n trestii lin foșnească,/ Unduioasa apă sune!” (Lacul).

Aidoma, în versurile lui Arghezi, poetul este cel care o cheamă la a traversa granițele realității imediate, la a păși dincolo de „petecul tău de viață mic”, dacă femeia are apetență pentru orizonturi spirituale lărgite: „dacă ochilor tăi le-ar plăcea/ Nevăzutul și neștiutul”. El este cel care o inițiază în tainele experiențelor de esență superioară: „Nămolurile tainelor toate/ Zac în mine răsturnate” și ele direcționează barca printre „nuferi și stele”, plutind deopotrivă pe apă și în cer. Așa cum, la Eminescu, barca ar fi continuat să plutească fiind condusă de „farmec”, nu de cârmă și lopeți. „Farmecul” și „tainele” sunt curenții care conduc barca, în ambele cazuri.

Ceea ce începe ca o promenadă romantică a unei perechi de îndrăgostiți se transformă în aventură a spiritului, dincolo de frontierele lumii empirice, pentru că nici Eminescu și nici Arghezi nu sunt legați de universul terestru, ci căutători neliniștiți ai căilor de evadare spre Absolut și Veșnicie.

Depășirea granițelor imediate e sugerată de Arghezi prin metafora țării imaginare, al cărei simbolism paradisiac e evident:

Într-o limbă barbară
Ți-aș spune povești dintr-o țară.
Vorbele, ca o țărână
Din șesurile ei ți le-aș presăra pe mână,
Și-n lacrimi se vor trezi
Apele țării dinspre miazăzi.

Cuvintele sunt o „limbă barbară”, primară, ca sens al regresiunii spre timpurile originare. „Vorbele” sunt „ca o țărână/ Din șesurile ei”, din șesurile acestei țări primordiale, care e Raiul. În Biblie, Dumnezeu a sădit Edemul „către răsărituri”[1], iar aici Arghezi vorbește despre țara „dinspre miazăzi”, indicând aceeași semnificație, de țară a luminii, și nu doar a luminii ecuatoriale, puternice, persistente, ci a luminii eterne, neînserate: „Și-n lacrimi se vor trezi/ Apele țării dinspre miazăzi”. În lacrimi de fericire, pentru că, acolo, apele sunt în consonanță cu sufletul, iar sufletul este curat și transparent, armonizându-și natura paradisiacă.

Baudelaire se exprimase întrucâtva asemănător, îmbinând exotismul cu semnificațiile paradisiace: „Mon enfant, ma sœur,/ Songe à la douceur/ D’aller là-bas, vivre ensemble!/ Aimer à loisir,/ Aimer et mourir/ Au pays qui te ressemble! /…/ Tout y parlerait/ À l’âme en secret/ Sa douce langue natale”[2]. După cum observam și altădată[3], adresarea „Mon enfant, ma sœur” e inspirată din Cântarea cântărilor – la care face referire directă și Arghezi, în altă poezie din acest ciclu, intitulată Mireasa („Te voi strecura ca dintr-o plasă,/ Dând foile și umbra la o parte,/ Cum ai făcut și tu în carte,/ Mireasă!”).


[1] „Domnul Dumnezeu a sădit Paradisul în Edem [ἐφύτευσεν Κύριος ὁ Θεὸς Παράδεισον ἐν Εδεμ], către răsărituri [κατὰ ἀνατολὰς]”, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2019/11/01/predica-la-duminica-a-xxii-a-dupa-cincizecime-2019/.

[2] Cf. https://www.poetica.fr/poeme-447/charles-baudelaire-invitation-au-voyage/.

[3] În articolul meu de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/08/cantarea-cantarilor-si-poezia-moderna/.