Predică la Duminica a XXII-a după Cincizecime [2021]
Iubiții mei[1],
dacă îl numim pe bogatul de la Lc. 16, 19 nemilostiv înseamnă că nu bogăția te face nemilostiv, ci tu alegi să fii nemilostiv. Așa după cum alegea să se veselească în fiecare zi în mod strălucit [λαμπρῶς] [Lc. 16, 19, BYZ], deși putea să nu facă caz de averea lui, tot la fel alegea să fie indiferent față de săracul Lazaros care zăcea la ușa lui [Lc. 16, 20, BYZ]. Pentru că, și atunci când ești sărac, poți să fii atent față de oameni sau indiferent față de ei. Fiindcă alegem de fiecare dată ce vrem să facem.
Dacă poziția noastră socială și averea noastră ar fi în ele însele „un păcat”, atunci păcatul nu ar ține de alegerea noastră, ci de lucruri exterioare nouă. Însă păcatul este modul pătimaș în care noi ne raportăm la lucrurile noastre, căci el este alipirea noastră de lucruri.
De aceea, există bogați milostivi și bogați săraci în fapte bune. Cei milostivi dăruie din ale lor, pentru că au conștiința că le-au primit în dar de la Dumnezeu. Și se bucură să dăruie, pentru că se bucură duhovnicește. Însă cei care nu dăruie nimic nimănui, deși ar putea să o facă din destul, nu dăruie nu pentru că nu pot să dăruie, ci pentru că nu vor să dăruie. Căci indiferența noastră față de oameni are în spatele ei hotărârea de a nu ne stresa deloc pentru alții.
Ne vedem de ale noastre, facem abstracție de ceea ce e în jurul nostru: de sărăcia, de boala, de neputința oamenilor, mimăm în mod ipocrit „grija” față de oameni, dar nu facem nimic pentru ei. Și nu facem nimic pentru ceilalți, pentru că nu credem în schimbarea lor, în binele real al oamenilor. Dar mai înainte ca să nu mai credem în schimbarea altora, noi înșine ne-am pierdut încrederea în schimbarea noastră interioară. Căci atunci când nu mai crezi că e „de folos” să îl ajuți pe altul, crezi că „nu e bine” nici să te ajuți pe tine însuți.
Abandonarea ideii de schimbare interioară stă în spatele letargiei noastre interioare. Nu mai vrem să facem lucruri bune pentru alții și nici pentru noi înșine, fapt pentru care stăm tolăniți în „binele” mâncării și al confortului nostru casnic. Muncim doar cât să fim plătiți, nu ne obosim mai mult, nu ne angajăm în a-i ajuta pe alții, ci ne întoarcem acasă, în vizuina noastră, ca să ne roadem proviziile în liniște. Și atât cât ne e „bine”, nu îi lăsăm pe alții să ne strice liniștea. Pentru că modul nostru „strălucitor” în care ne ducem viața e confortul nostru pe care nu îl împărțim cu nimeni.
Iar bogatul din Evanghelia de azi [Lc. 16, 19-31] e nemilostiv, pentru că nu vrea să își strice tabieturile sale. El are petrecerile lui de făcut, pentru că viața, în mintea lui, e totuna cu desfătarea zilnică. Căci banii te fac să ai obiceiuri costisitoare, pe când sărăcia te face să vezi cum arată nevoile reale ale omului. Și omul sărac vrea să aibă strictul necesar, cât să trăiască de pe o zi pe alta, pe când omul bogat nu se uită la bani, ci la „calitatea” vieții lui.
De aceea, bogatul e un consumerist[2] la modă. Unul care cumpără cea mai bună mașină, cea mai bună casă, care își permite luxul în mod continuu. Dar, cel mai adesea, bogații sunt parveniți. Sunt cei care au ajuns bogați prin mijloace frauduloase, tocmai pentru că se săturaseră de sărăcie sau de o viață lipsită de fast. Iar fostul sărac sau fostul om de mijloc al societății, atunci când ajunge să aibă din destul, dacă e mândru în inima lui, îi privește de sus pe cei săraci, pe cei ca el de odinioară, pentru că aceia „nu știu să se descurce”. Căci, în capul lui, cei care nu știu „să se descurce” sunt niște „proști”, fiindcă el pune semnul de egalitate între bogăție și hoție. Și are dreptate! Pentru că nimeni, în mod cinstit, nu ajunge bogat în câțiva ani, decât în mod excepțional. Și cum, la fundamentul stării lui de bine, stau acte ilicite, el nu vrea să împartă cu nimeni bogăția lui oricând anchetabilă, pentru că bogăția lui este un risc asumat.
„Ce, a furat dimpreună cu mine, ca să îi dau și lui Lazaros?! De ce să împart cu alții ceea ce eu am strâns prin multe escrocherii?!! Eu îmi asum pușcăria pe fiecare zi, așa că nu împart cu nimeni!”. Și din punctul lui de vedere, bogatul își apără „starea de bine”, pentru că el crede că ea „va dura la nesfârșit”, deși știe foarte bine că nu va trăi veșnic.
Moartea schimbă peisajul omului! Moartea îți arată ce viață ai dus tu pe pământ! Căci „a fost să moară săracul și să fie dus el de către Îngeri [καὶ ἀπενεχθῆναι αὐτὸν ὑπὸ τῶν Ἀγγέλων] întru sânul lui Avraam [εἰς τὸν κόλπον Ἀβραάμ]. Și a murit și cel bogat și a fost îngropat” [Lc. 16, 22, BYZ]. Pe cel pe care, anterior, l-am văzut în compania câinilor [Lc. 16, 21, BYZ], acum îl vedem împreună cu Îngerii și cu Sfinții lui Dumnezeu. Dar el și aici, pe pământ, trăia împreună cu Îngerii și cu Sfinții, deși nimeni nu vedea asta! Căci Sfântul Lazaros [Λάζαρος] nu a ajuns „din greșeală” în sânul Sfântului Patriarh Avraam, adică în Împărăția lui Dumnezeu, ci pentru că și-a răbdat sărăcia și boala în credința în Dumnezeu.
Și dacă stai să privești viața noastră din perspectiva veșniciei, atunci înțelegi că nici sărăcia și nici bogăția nu te fac impropriu Împărăției lui Dumnezeu, ci te face impropriu ei modul în care tu alegi să te raportezi la sărăcie și la bogăție. Căci dacă consideri sărăcia „un blestem” și bogăția „o binecuvântare”, atunci greșești, pentru că și în sărăcie și în bogăție te poți umple de slava lui Dumnezeu și poți moșteni Împărăția Lui. După cum, indiferent dacă ești sănătos sau bolnav, mântuirea nu stă în calitatea vieții tale, ci în sfințenia ei. Căci tu te poți mântui și dacă n-ai o mână sau un rinichi, după cum te poți mântui dacă ești sănătos toată viața ta. Te poți mântui într-o viață de 10 ani, murind ca un copil sfânt, după cum te poți mântui și în una de 100 de ani, murind ca un bătrân sfânt. Căci ne mântuie viața noastră cu Dumnezeu, curăția și sfințenia ei, și nu durata vieții noastre.
Bogatul cel nemilostiv a ajuns în Iad, „fiind în chinuri [ὑπάρχων ἐν βασάνοις]” [Lc. 16, 23, BYZ]! Veselia lui cea strălucită, luxoasă, zilnică, indiferentă la nevoile altora, a câștigat un Iad veșnic. Calea ultrapublicitată a consumerismului egoist l-a aruncat în Iad! Pentru că averea numai pentru tine te duce acolo, în Iad. Averea care se face masă pentru mulți, carte pentru mulți, luminare pentru mulți, e o avere euharistică. E o avere care se împarte, care bucură, care veselește pe oameni, pentru că îi ajută în calea mântuirii lor. Dar când nu dărui zilnic din ale tale, nu primești Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că ea este comuniune, e bucurie, e iubire față de oameni, e curăție, e pace, e sfințenie. Și când nu te sfințești în viața ta, indiferent dacă ești bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, tânăr sau bătrân, viața ta coboară în Iad. Căci drumul spre Iad este drumul care neagă sfințenia, care neagă viața veșnică împreună cu Dumnezeu și cu toți Îngerii și Sfinții Lui.
Sufletul bogatului nemilostiv e conștient după moarte, știe cine este și ce-a făcut aici, în această viață, și este în chinurile Iadului [Lc. 16, 24-30, BYZ]. Și acolo, în Iad, el trăiește aceeași stare de egoism, de închidere în sine. Sfântul Avraam e glasul adevărului în discuția sa cu cel lipsit de sfințenie. Pentru că Sfântul Patriarh Avraam ne spune că viața noastră religioasă, cea în ascultare de Dumnezeu și de Sfinții Lui, ne face să moștenim Împărăția lui Dumnezeu [Lc. 16, 29, 31, BYZ].
Cu alte cuvinte, bogatul petrecea toată ziua pentru că nu dorea să meargă la templu, nu dorea să audă voia lui Dumnezeu. El petrecea împotriva voii lui Dumnezeu. Lucru pe care îl facem și noi astăzi, din plin! În loc să venim la Biserică și să facem fapte bune, mântuitoare pentru noi și pentru alții, noi alegem să petrecem egoist. Pentru că pofta noastră de viață ne face să ne scăldăm în „binele” momentului. În acest „bine” pe care vrem să îl sorbim cu totul, socotindu-l „singurul nostru bine”, ca și când n-am avea un suflet nemuritor și n-am trăi ca oameni transfigurați, după învierea cea de obște, pentru veșnicie. Dar pentru că nu avem credință în Dumnezeu, pentru că nu avem perspectiva reală a veșniciei, noi ne înecăm în Iad, în Iadul cel veșnic, când Dumnezeu ne cheamă la veșnica bucurie împreună cu El și cu toți Sfinții și Îngerii Lui.
Teologia și viața Bisericii, așadar, sunt fundamentale pentru viața noastră de aici și pentru cea veșnică, iubiții mei! Pentru că de acestea ține mântuirea noastră. Cine este Dumnezeu și ce vrea Dumnezeu de la noi, adică teologia Bisericii, trebuie trăită în viața Bisericii. Căci viața și slujirea Bisericii sunt formate de teologia Bisericii. De aici lupta continuă a Sfinților lui Dumnezeu pentru corectitudinea credinței, a vieții și a slujirii Bisericii. Căci ne mântuim numai crezând în dreapta credință a Bisericii și trăind ca oameni Sfinți și slujindu-I cu sfințenie lui Dumnezeu. Așadar, nu e de ajuns numai să crezi în Dumnezeu, ci trebuie să trăiești în mod sfânt împreună cu Dumnezeu în Biserica Sa. Căci teologia cea sfântă a lui Dumnezeu ne umple de viață sfântă și de slujire sfântă, adică ne împlinește cu totul pentru veșnicie.
Sfântul Lazaros a trăit teologic între câini, fiind bolnav și plin de răni, pe când bogatul nemilostiv a trăit neteologic în huzurul său. Chinurile cele multe ale bolnavului și sărăcia sa extremă nu l-au făcut necredincios, nu l-au dus la disperare. Săracul cel credincios nu L-a hulit pe Dumnezeu și nici nu s-a sinucis. Însă bogatul cel necredincios și indiferent s-a sinucis sufletește în mijlocul vieții sale prospere, pentru că a trăit numai pentru sine și nu și pentru alții. Lucru care se petrece cu fiecare dintre noi, când ne facem surzi și muți și betegi la problemele din jurul nostru.
Da, nu putem să rezolvăm toate problemele nesfârșite ale oamenilor! Și Dumnezeu știe acest lucru, și El știe că nu putem! Căci Dumnezeu nu ne cere să eradicăm sărăcia, boala, neputința, inconfortul tuturor, ci să nu fim nepăsători față de nevoile oamenilor. Pentru că una e să vezi și să compătimești cu cei în suferință și alta e să treci ca tancul pe lângă lacrimile oamenilor. Și lipsa durerii, a faptei celei mai mici, a cuvântului bun, de mângâiere, sunt cele care ne dezumanizează, sunt cele care ne aruncă în Iad, pentru că nu ne pasă de ceilalți.
Pe calea sfințeniei lor, Sfinții lui Dumnezeu primesc multe harisme dumnezeiești. Unii primesc harisma de a face minuni, de a-i vindeca pe oameni de bolile lor, pe când alții primesc harisma de a-i povățui pe oameni cu adevărat, de a-i învăța teologia lui Dumnezeu și viața cea sfântă. Și avem nevoie atât de vindecarea trupului, cât și de vindecarea sufletului. Dar, mai cu seamă, avem nevoie de vindecarea cea dumnezeiască a sufletului nostru, adică de știința dumnezeiască de a ne curăți de patimi și de a ne sfinți continuu.
De aceea, dacă mulți aleargă la Sfinți pentru vindecarea lor de diverse boli, eu alerg la Sfinți pentru teologia lor cea dumnezeiască. Pentru că aceasta, teologia lor, e sănătatea și viața noastră cea veșnică. Și la ea ne îndeamnă Dumnezeu să alergăm, atunci când ne spune că trebuie să ascultăm de Sfinții Lui [Lc. 16, 29, BYZ]. Experiența lor sfântă, care i-a îndumnezeit pe ei, e cea de care avem nevoie. Pentru că teologia și experiența lor trebuie să le sădim în viața noastră ca să fie și ale noastre.
Marea revoluție a vieții mele, marea schimbare a mea s-a produs când Dumnezeu și Sfinții Lui și Îngerii Lui au intrat în viața mea. Fiecare carte teologică citită și fiecare Slujbă și rugăciune a Bisericii m-au schimbat în mod fundamental. Pentru că eu am căutat, caut și voi căuta mereu voia lui Dumnezeu cu oamenii și cum se realizează schimbarea continuă a omului, adică sfințirea lui. Căci teologia lui Dumnezeu e cea care îl sfințește continuu pe om, dacă omul o acceptă în mod deplin și o lucrează zilnic în viața lui.
În mod binecuvântat, anul acesta ziua mea de naștere a căzut duminica, în această duminică ultimă a lui octombrie, pentru că astăzi, pe 31 octombrie 2021, am împlinit vârsta de 44 de ani. Și nu m-aș fi simțit împlinit astăzi, la 44 de ani, dacă Dumnezeu nu ar fi fost prezența continuă a vieții mele. Căci El, Dumnezeul mântuirii noastre, este împlinirea reală a vieții noastre, fără de Care nu putem face nimic esențial în viața noastră.
Multă sănătate și pace tuturor! Și Dumnezeu să ne bucure pe toți cu iubirea Sa cea nețărmurită! Amin.
[1] Începută la 7. 03, în zi de luni, pe 25 octombrie 2021. Cer senin, 4 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Consumerism.