Predica la 44 de ani [31 octombrie 2021]

Iubiții mei[1],

deși nu m-am obișnuit nici anul acesta în mod deplin cu chipul maturității mele, firele de păr alb din cap și din barbă, care la început mi se păreau ireale, acum mi se par tot mai mult ale mele, pentru că le văd tot timpul. Și în lupta dintre negru și alb, albul câștigă tot mai mult teren, iar firele albe, în comparație cu părul negru de mai înainte, sunt ca lâna subțire, ca borangicul. Pentru că și maturitatea mea se pleacă robust spre bătrânețe, spre albul tot mai alb.

Încep să mă obișnuiesc cu fața bărbatului de acum, cu puterea lui de-a înțelege și de-a lucra, cu mâinile și cu picioarele lui, mai puțin cu kilogramele pe care le am, dar știu că ele fac parte din munca mea. Pentru că scrisul se face la masa de scris, iar cărțile multe se scriu și se editează cu multă răbdare, și ca să fii în stare să traduci și să scrii și să citești la flux continuu e nevoie de multă energie, iar energia care se consumă mai mult sedentar lasă urmări vizibile cu timpul. Și încerc să îmi asum pe fiecare zi greutatea pe care o am, dar și oboseala pe care o port în mine zilnic, văzându-le ca pe veșmintele ce tăinuiesc viața mea interioară. Căci sunt robust la trup, masiv, dar învăluit în veșmintele oboselii, ale ascezei neîntrerupte, fără de care nu aș putea să fiu un slujitor al lui Dumnezeu și un muncitor zilnic în biblioteca teologiei și a culturii. Pentru că atât Preoția, cât și munca de scriitor, de traducător, de editor cer multă forță, multă putere, multă răbdare, multă sănătate. Și trebuie să mănânci și să bei multă sănătate pentru ca să fii sănătos. Trebuie să mănânci cu sufletul și cu trupul tău multă sănătate ca să fii deplin sănătos.

Sunt tot mai organizat mental, tot mai meticulos, tot mai atent la tot felul de detalii pe care le minimalizam altădată. Mi se schimbă tot mai mult gustul pentru oameni și pentru cărți și pentru munca mea. Am apetență tot mai mult pentru simplitate, pentru spunerea imediată a ceea ce am de spus, pentru ajungerea cât mai repede în mijlocul problemelor care mă interesează și pe care le discut. Cărțile trebuie să fie tot mai pline de experiență și de informații ca să le țin lângă mine sau să le duc până la capăt, iar oamenii de care am nevoie sunt cei care nu mă agasează interior, care știu să păstreze distanța de care e nevoie pentru o conversație, pentru un dialog.

Pentru că m-am odihnit în mod regulat, n-am mai avut probleme de sănătate, dar am rămas cu mult în urmă cu planul meu de lucru și de editare și de citire. Odihna mă costă cărți, dar îmi câștigă sănătate. Și sănătatea de care am nevoie e cea care scrie și slujește și se nevoiește zilnic.

În mod vizibil, atât televizorul, cât și onlineul (deși sunt în ele toată ziua), pierd teren în inima mea în comparație cu foaia electronică. Sunt concentrat tot mai mult asupra a ceea ce scriu, a ceea ce public, iar restul e un divertisment înainte de somn. Pentru că am nevoie să mă obosesc cu totul pentru ca să adorm. Dacă oboseala somnului este adusă de scris și de rugăciune și de multul mers, nu mai am nevoie de divertismentul care mă obosește. Dar dacă e nevoie să-mi adorm mintea pentru ca să o odihnesc, atunci o pun în fața lucrurilor mărunte, a divertismentului, a discuțiilor de tot felul, pentru ca ele să mă scoată din priză și să pot dormi. Așa că nu am nevoie de medicamente ca să dorm, ci am nevoie de o oboseală diversificată, produsă de online și de televizor, pentru ca să ies din concentrarea mea zilnică.

Consum mult online și mult TV numai când sunt puțin răcit, întristat de ceva anume, însingurat interior, ispitit de demoni. Pentru că atunci nu pot scrie, nu pot citi, nu pot să mă concentrez la ceea ce vreau eu așa cum vreau eu, fapt pentru care mă arunc în povești diverse, în statistici, în imagini, în interviuri, în ieșiri din problemele mele. Căci dacă aș sta să îmi disec trăirile și enervările, m-aș obosi și mai mult. Dar așa, schimbând direcția, schimbând zona de concentrare, ies din stările mele care mă dezavantajează și mă pot reapuca de munca mea.

Și am nevoie de aceste diversiuni continue în viața mea socială și culturală, de aceste schimbări ale atenției spre diverse zone de interes, pentru ca să nu mă simt niciodată plictisit. Așa se face că nu știu ce înseamnă plictiseala, pentru că îmi găsesc mereu de lucru, atât în interiorul meu, cât și în afara mea. Dacă nu pot scrie sau traduce sau edita, atunci pot picta, pot repara ceva, pot face curățenie, pot face mâncare, pot spăla, mă pot ruga, mă pot plimba, pot discuta cu cineva, mă pot duce la cumpărături, pot vedea un film, un interviu, un documentar sau pur și simplu mă pun undeva și privesc în toate părțile. Pentru că în tot ceea ce fac îmi adun argumente pentru ceea ce scriu, pentru ceea ce predic, pentru lucrurile pe care le discut.

Ieșirile mele din casă sunt din necesitate sau de plăcere. Trebuie să ajung la Biserică, trebuie să mă duc undeva, trebuie să mă întâlnesc cu cineva sau ies pentru că am nevoie de aer și de o eschivă în lupta cu oboseala, cu demonii, cu neputința. Căci, în restul timpului, scriitorul este un învingător continuu al timpului, al timpului pe care îl face operă, pe care îl face neuitare. Dar neuitarea presupune o virare constantă de energie în buzunarul sedentarismului valoric. Stai pe loc și scrii! Stai pe loc cu toate riscurile! Îți asumi toate riscurile, de la oboseală la kilograme în plus, de le epuizare și până la nervi, de la boală la moarte, dar scrii! Și scrisul valoric e cel care costă cât viața omului. Pentru că eu scriu cu toată ființa mea, nu doar cu o parte din ea, și cu toată viața mea.

La 44 de ani e foarte împlinitor pentru mine. Familia mea, slujirea mea, dialogul meu neîntrerupt cu oamenii, biblioteca celor 200 de cărți publicate de mine online, toate cele care urmează și la care lucrez mă fac om deplin. Pentru că pe toate le fac împreună cu Dumnezeu și cu oamenii și înaintea tuturor. Slujitorul lui Dumnezeu, dublat de scriitorul online, nu se poate ascunde de ochii oamenilor! Eu sunt sub ochii dumneavoastră în fiecare clipă. Pe mine mă puteți privi de la depărtare, cu dispreț și de sus, strâmbând din nas, sau mă puteți pune sub lupă, cu prietenie și admirație, căci eu sunt la vedere. Și accept zilnic să fiu la vedere, pentru ca nimeni să nu spună că m-am ascuns, că n-am fost explicit în slujirea și în munca mea și, de aceea, n-a avut pe cine să urmeze. Sau tocmai de aceea nu m-a văzut, și, implicit, nu m-a ajutat în demersul meu, pentru că nu a știut de existența mea.

Motiv pentru care, iată-mă, sunt aici! Sunt la vedere pentru toți! Și sunt la vedere, pentru că eu vreau să fiu urmat de fiecare dintre dumneavoastră în lucrurile mele bune: în credința mea, în slujirea mea, în munca mea, în dăruirea mea continuă, în sinceritatea mea, în oboseala mea, în epuizarea mea pentru împlinirea voii lui Dumnezeu! Vreau să vă văd și pe dumneavoastră arzând și mistuindu-vă zilnic în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor! Pentru că, dacă arzi zilnic în viața ta creștină și te mistui pe fiecare zi pentru lucrurile cele mari și bune ale lui Dumnezeu și care sunt spre folosul oamenilor, atunci aceste lucruri se văd, sunt palpabile. Avem nevoie de părinți creștini, de muncitori capabili, de conducători luminați de Dumnezeu, de oameni de conștiință. Avem nevoie de oameni care propovăduiesc, pictează, cântă, construiesc, slujesc lui Dumnezeu, îi vindecă pe oameni de bolile lor sufletești și trupești, care se dăruie tot timpul. Iar eu îmi găsesc liniștea și împlinirea în astfel de oameni: în cei care îmi dovedesc că fac zilnic voia lui Dumnezeu.

Ascult vorbele, ascult laudele oamenilor, închipuirile lor de sine, dar mă entuziasmez doar de faptele lor bune, doar de faptele lor bune făcute în exces. Căci omul bun nu face binele doar din când în când, ci îl face tot timpul. Și nu îl face să primească premii și ovații, ci pentru că asta e el: o pâine caldă pentru toți.

Sunt din ce în ce mai flatat de naturalețea oamenilor, dar și tot mai obișnuit cu lenea lor socială. Un om care își exprimă aversiunea sau admirația la adresa mea crește în ochii mei deodată, pentru că el face un exces de revelare de sine. În comparație cu cei care nu-mi mormăie niciun cuvânt, ci mă lovesc doar cu grimase sau îmi spun niște însăilări agramate vizavi de ceea ce fac eu, e normal să-l admir pe cel care are curajul să mă înjure sau să își exprime iubirea ce mi-o poartă. Curajoșii de felul ăsta sunt din ce în ce mai rari, pentru că lenea nevorbirii e patroană în lumea noastră.

Însă, sunt din ce în ce mai mari în inima mea cei care au făcut, fac și vor face lucruri concrete pentru mine. Respectul, ajutorul, admirația, iubirea ce mi-o poartă oamenii sunt o îmbrățișare continuă pentru mine. Și sunt din ce în ce mai mari în inima mea pentru că i-am văzut în mod profund prin gesturile lor de prietenie și de iubire. Oamenii se revelează pe ei înșiși când se dăruie, când comunică, când sunt un aport real la viața ta. Chiar dacă nu știu multe date despre ei, eu îi știu în mod fundamental, pentru că îi știu prin iubirea din ei înșiși. Căci ne dovedim umanitatea în fiecare zi prin ceea ce spunem și facem. Pentru că oamenii ne simt și ne cunosc prin modul în care pătrundem în viața lor și prin ceea ce facem în mod real pentru ei.

Vă doresc multă sănătate, pace, bucurie și împlinire în tot ceea ce faceți! Și vă mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape și că ne purtăm unii pe alții în rugăciunea și în iubirea noastră! Amin.


[1] Începută la 19. 08, în zi de marți, pe 26 octombrie 2021. Cer senin, 13 grade, vânt de 6 km/ h.

6 comentarii la „Predica la 44 de ani [31 octombrie 2021]”

    1. Vă mulțumesc mult, Domnule Luca, și sunteți mereu în rugăciunile mele! Nu stingeți râvna lui Dumnezeu care vă poartă în studiile dumneavoastră teologice! Vă sunt aproape!

  1. La mulți ani, sfințite Părinte Dorin! Domnul să înmulțească harul Său în sfinția voastră și să vă dăruie puterea de a împlini ce v-ați propus! Doamne ajută!

    1. Vă mulțumesc mult, Domnule Andrei, pentru prietenia dumneavoastră caldă și întăritoare! Discuțiile cu dumneavoastră îmi fac mult bine și mă dinamizează continuu. Sunteți mereu cu mine!

  2. La multi ani frumosi, sanatosi si fericiti, intru bucuria slujirii parinte !
    Va multumim pentru bucuria de a ne da voie sa va cunoastem prin tot ceea ce inseamna aceasta modalitate moderna de comunicare, un plus de jertfa facuta la vedere, pentru împlinirea voii lui Dumnezeu !
    V-am intalnit acum multi ani, pe un cont care se chema Bastrix, un popas cu pace si liniste si pe un cont Wordpres, de unde am salvat un articol mereu valabil.
    „Intersecții umane
    Viețile noastre se intersectează neașteptat.
    Neașteptat…dar vezi apoi că aveai nevoie și așteptai acel ne-așteptat.
    Oamenii pe care ajungi să-i cunoști nu sunt întotdeauna cei pe care ți-i doreai sau credeai, în mintea ta, că ți-i doreai.
    Dar de la ei înveți lucruri fundamentale – ori bune, ori rele, dar esențiale, ca să înțelegi lumea – iar lucrurile acestea, ți le doreai, în străfundul tău, să le știi, să le cunoști fața.
    Oamenii lui Dumnezeu nu se luptă împotriva întâmplărilor, pentru că înțeleg că acele fapte sunt…exact pentru sufletul lor, pentru ceea ce trebuie să înțeleagă din viață, pentru patimi pe care trebuie să și le vindece, pentru o cunoaștere și mai profundă a oamenilor și a umanității, și nu în ultimul rând a umanității ca fire proprie.
    Așa că Dumnezeu nu greșește când îți dă să cunoști anumiți oameni.
    Trebuie doar să stai cu inima deschisă spre umanitate, chiar dacă unii vor să te vândă…și tu știi ce vor ei.
    Nu trebuie să-ți pierzi inima și optimismul în fața oamenilor. De multe ori, nu sunt niște monștri chiar dacă se comportă monstruos. În schimb, pot să fie monștri și să facă lucruri cumplite cei care se comportă impecabil, cei cu pretenții sociale.
    Trebuie să vezi și lumea de foarte jos, ca să o înțelegi pe cea de foarte sus.
    Am întâlnit oameni și copii foarte sensibili, extrem de sensibili, dar foarte puțin educați. M-am gândit întâi că e păcat că acești oameni cu inimă bună nu au o instruire mai solidă, că ar fi meritat mai mult.
    Însă, pe de-o parte, nu vor mai mult, iar pe de altă parte, cred că Dumnezeu îi lasă acolo unde sunt pentru că și lumea de jos are nevoie de…inimă, de lumină, de puțin aer curat.
    Noi i-am vrea pe oameni dintr-o dată sfinți, dintr-o dată buni, dintr-o dată erudiți… Dar lumea merge în ritmul ei și Dumnezeu nu o grăbește.
    Nu trebuie să dai oamenii afară din inimă pentru că ți-au greșit sau pentru că nu corespund cu standardele tale.
    Umanitatea înseamnă diversitate de daruri dumnezeiești.
    Ca să poți să ierți, trebuie să cunoști.
    Ca să poți să te cunoști, trebuie să înveți să-i iubești pe ceilalți.
    Nu te cunoști deloc, dacă nu iubești oamenii, ci ești doar un admirator superficial al patimilor tale.
    Am întâlnit oameni pe care, poate, la început, nu aș fi dorit să-i întâlnesc. Dar acum mă simt bine că ne-am intersectat drumurile. Am înțeles ceea ce nu-mi era clar.” Pr. Dorin Picioruş
    Cu aleasa recunostinta,
    Un net-navigator,

    1. Vă mulțumesc mult, Domnule George, pentru prietenie și pentru surpriza plăcută a acestei zile! Dumnezeu să vă lumineze mereu și să vă bucure cu iubirea Sa de oameni cea negrăită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *